Va intreb, la randul meu

[Marius22]

Nu putem sa vorbim despre credinta si iubire, fara sa luam in consideratie fapta, care reprezinta concretizarea celor doua. In omul cazut, credinta si iubirea s-au manifestat ca doua realitati distincte, in sensul in care, asistam la situatii in care credinta nu este dublata de o iubire pe masura, iar iubirea nu este insotita de o credinta pe masura. Astfel, credinta si iubirea sunt relative in omul supus pacatului.

Fapta concreta este cea care ne da atat masura credintei, cat si a iubirii. In fapta, credinta si iubirea se arata a fi unitare. De aceea, nici credinta in sine, si nici iubirea luata in sine, nu sunt mantuitoare.