![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]()
La Icoana Ta
La Icoana Ta Prea Sfântă, Sufletu-mi cu dor împlântă Un mănunchi de sărutări Pentru-a Tale îndurări. Îți sărut piciorul Sfânt, Ce-a sfințit acest pământ, Ca într-a vieții cale, Să merg pe urmele Tale. Tivul hainei Ți-l sărut, Eu, făptura cea de lut, Ca slăvitul Tău veșmânt Să-mi fie acoperământ. Și la urmă îndrăznind, Către mâna Ta mă-ntind Ca Tu să mă duci de mână Către Fiul Tău Stăpână! Iar apoi, ca o pecete, Buza mea pe îndelete Se apleacă în tăcere Pe fața Ta cu durere Ca să-nvețe de la Tine, Taina tăcerii depline… Măiastră suferință O Tu, Măiastră suferință, Cu dor cuprinzi Întreaga mea ființă. În ea aprinzi Lumini de cunoștință, Mă-nveți întreg Adâncul omenesc, Mi-arăți sublimul Cel Dumnezeiesc, Mă-nveți să trag hotare firii Și să-nțeleg întinderea … iubirii Îmi luminezi cu flăcările Tale Nemărginirea Lumii siderale. Mă duci adânc, tot mai adânc, În jos, Mă urci pe culmi de bine Și frumos. Mă duci în voia Ta să mă strunești Să mă înalți mereu și să mă crești S-ajung pân’ la măsuri Dumnezeiesti, Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat Ca vasul meu să fie-n veci curat. În tălpi și-n mâini să-mi bați mereu piroane Să-mi răstignești pornirile avare, Cu biciul tău de joc să mă lovești De tot ce-i lume să mă curățești, Din harul Tău să-mi dai, mereu Sa-mi dai Blândețea, mila, dragostea din rai, Pe Crucea ta măiastră suferință, Să-nalți la Cer săraca mea ființă. ZORICA LASCU — MAICA TEODOSIA Informații
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul) |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Citate preferate, cugetari, vorbe de duh | silverstar | Generalitati | 1175 | 03.08.2016 14:54:36 |
poezii crestine | Maria-Raluca | Generalitati | 35 | 08.04.2015 18:15:49 |
Poezii de Pasti | laurastifter | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 21 | 02.05.2013 15:59:15 |
Poezii de Pasti | PuiMicGeorgiana | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 0 | 19.04.2011 11:46:00 |
Poezii crestine! | Laurentiu | Generalitati | 1 | 01.03.2007 14:31:41 |
|