![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Crede-ma ca sunt si eu in joc.Dar tu esti din cei care au avut la inceput initiativa si apoi ai spus ca tu nu te poti ruga citind din psaltire,ci facand acatistul Maicii Domnului.Era greu sa faci si tu o catisma?
|
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Initiativa a pornit de la mine? Da. Eram mahnit, neputincios, ingandurat. Omul fara Dumnezeu nu poate face nimic. Iar Dumnezeu e scarbit de ce vede. Intr-un astfel de moment, am zis ca numai Dumnezeu ne salveaza si mi s-a parut atunci ca Biserica nu se implica suficient. Pana la urma, "Biserica Lui Hristos" suntem si noi, crestinii ortodocsi. Macar un pic acolo si tot e mai mult decat nimic. De ce n-am vrut catisma atunci? Au fost mai multe motive (pe care de altfel le-am discutat pe privat la acea vreme). Orice Psaltire ARE INCLUS Paraclisul Maicii Domnului. Nu mi se parea ca ies din "proiect", ci il completez. Voiam sa fiu implicat, dar si separat, iar asta fiindca nu cunosteam grupul. Imi imaginam ca nu se va ajunge la final, dar eu cu Paraclisul TREBUIA sa merg inainte. Paraclisul imi ia in jur de 40 de minute, iar o catisma 25, 30 cu toate rugaciunile premergatoare. Paraclisul este rugaciunea de suflet pe care-o spun de ani buni si care mi-a adus multe bucurii. Dar cand a fost constituit grupul, s-a intamplat ceva la nivel subtil. Nu pot explica si nu poti intelege! Acum am acceptat catisma pentru ca nu erau voluntari care sa le citeasca. Sufleteste raman legat de rugaciunile de dupa Hristos. Imi plac multi psalmi dar mai sunt si unii care au ceva ce ma... blocheaza (legat de blesteme, de marire de sine, de judecarea celorlalti, etc) E o chestiune personala, pentru care am ezitat si prima data. Pentru mine rugaciunea inseamna gandul curat catre Dumnezeu. Cand vorbesc de iertare, e minunat. Cand vorbesc despre calitatile mele si a neamului meu in comparatie cu a altor neamuri... ceva nu-i in regula! Lauda se cevine a fi adusa Lui Dumnezeu. Daca sunt sau nu demn sa fiu ascultat... eu nu stiu! Multumit acum? |
#3
|
|||
|
|||
![]()
OmBun, legat de ce spui tu cu marirea de sine.. am citit [cred ca] la Sf. Siluan Athonitul ca pocainta si prihanire de sine e atunci cand citind acei psalmi, de fapt te identifici nu cu David ci chiar cu vrajmasii lui.
Stiu ca meditasem la problema asta dar nu intru in detalii de ce. Cred ca la fel se intampla si cu unele texte din Evanghelie, ca tendinta e sa ne identificam nu cu personajul pozitiv si cu victima, ci cu calaul/fariseul/necredinciosul/mladita care se usuca etc.
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Biserica nu poate face mai mult dpdv social,ea are rolul de a ne mantui.Guvernarea a ajuns in mana unor oameni fara Dumnezeu si nu mai este nimic de facut.
In rest,da sunt multumit de completarea pe care ai adus-o,mi-am adus aminte ca a doua oara ai luat si tu o catisma. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
1 - acolo unde slujitorii ei au astfel de initiative (personal am vazut cel putin doua cazuri - o biserica din Asau- Comanesti, si la Manastirea din Lunca Marcusului - langa Brasov), unde am participat la Sf Liturghie cu totul intamplator. 2 - acolo unde slujitorilor ei li se cere sa faca asta, iar in urma hotararii noastre, in postul trecut, am trimis numai eu la noua manastiri pomelnicele care sa fie citite 40 de zile, iar acum doar la trei. Multi dintre cei implicati au trimis si ei, macar la cate o manastire. Ti se pare putin lucru pentru Romania? |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Eu stiu ca pomelnicele sunt pentru persoane nu pentru tara.
|
#7
|
|||
|
|||
![]()
Ei, detaliile se discuta in culise, nu pe scena!!
![]() Sunt convins ca ai inteles (sau ai fi putut intelege) din ce-am spus mai sus referitor la cele doua exemple (Asau si Poiana Marcusului). Aceleasi detalii au fost scrise pe asa-zisele pomelnice. Dar cand omu' e Gigi-contra, trebuie sa-i desenezi! |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Nu am inteles,astept desenul.
|
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Grup de rugaciune | delia31 | Umanitare | 286 | 11.03.2024 04:41:48 |
Rugaciune pentru elevi si pentru profesori | spre_rasarit | Sectiune dedicata profesorilor de religie | 5 | 07.07.2012 02:50:19 |
Acatiste la Manastiri, pentru cei care nu se afla in tara | Iulia11 | Generalitati | 7 | 01.11.2010 12:48:47 |
Sfântul Vasile cel Mare : picături de înțelepciune - PENTRU SUFLETELE NOASTRE | cristiboss56 | Pocainta | 19 | 12.01.2010 18:45:34 |
Pentru cei diaspora (dar si din tara)-aveti biblioteca de carti religioase? | sophia | Biserica Ortodoxa Romana | 6 | 08.10.2009 23:35:55 |
|