Sfat bun oare?

[Traditie1]

În prealabil postat de annajanette

"Cand omul ia seama la sine si se defaimeaza, fratele este pretuit cum se cuvine; cand, insa, omul se crede bun, gaseste cafratele este rau."
Din cate stiu eu si din propria experienta, atunci cand ajungi sa te subestimezi, ajungi intr-un final a sfarsi prin depresie, de ce trebuie sa ma defaimez..ok o sa ziceti ptr smerenie ca sa nu ajung a ma mandri, nici eu nu sunt de acord cu mandria dar nu va suparati prea multa subestimare duce la depresie si depresia ghici unde?
acum va las pe voi sa va dati cu parerea.
<b>eu una nu sunt de acord cu defaimarea.</b>

Nu cred că trebuie să ne impunem să credem ceva, în cazul de față că am fi inferiori altora. Acest fel de autosugestie nu duce la nimic bun.

Dar trebuie să omorâm fiara slavei deșarte din noi, să ne umilim în fața altora măcar de câteva ori. Mândria adamică de care suferim toți nu poate fi distinsă și nu poate fi înlăturată atât timp cât suntem legați pătimași de lume prin confortul unei reputații satisfăcătoare.

Abia după ce suntem umiliți inima începe să se înmoaie, să ne facem mai buni.

În prealabil postat de traditie1

nu cred că trebuie să ne impunem să credem ceva, în cazul de față că am fi inferiori altora. Acest fel de autosugestie nu duce la nimic bun.

Dar trebuie să omorâm fiara slavei deșarte din noi, să ne umilim în fața altora măcar de câteva ori. Mândria adamică de care suferim toți nu poate fi distinsă și nu poate fi înlăturată atât timp cât suntem legați pătimași de lume prin confortul unei reputații satisfăcătoare.

Abia după ce suntem umiliți inima începe să se înmoaie, să ne facem mai buni.

eu am vazut oameni cu reputatie si modesti, mai rar dar exista, deci se poate.

[Traditie1]

În prealabil postat de annajanette

eu am vazut oameni cu reputatie si modesti, mai rar dar exista, deci se poate.

Modestia exterioară poate coexista foarte bine cu o mândrie luciferică.

Mândria e ceva tainic, greu de distins și de înfrânt. Ea e legată de slava deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor.

Nevoința nebunilor pentru Hristos era îndreptată împotriva slavei deșarte. Pierzându-și reputația ei pierdeau și dorința naturală de a sluji idolului lăuntric al mândriei (mulțumirea de sine însuși). Trebuie să suferim această frângere interioară ca inima să-și piardă duritatea.

Nu zic acum că orice reputație e rea dar să fim atenți ca nu cumva ea să fie o sursă de alimentare a mândriei.

În prealabil postat de Traditie1

Modestia exterioară poate coexista foarte bine cu o mândrie luciferică.

Mândria e ceva tainic, greu de distins și de înfrânt. Ea e legată de slava deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor.

Nevoința nebunilor pentru Hristos era îndreptată împotriva slavei deșarte. Pierzându-și reputația ei pierdeau și dorința naturală de a sluji idolului lăuntric al mândriei (mulțumirea de sine însuși). Trebuie să suferim această frângere interioară ca inima să-și piardă duritatea.

Nu zic acum că orice reputație e rea dar să fim atenți ca nu cumva ea să fie o sursă de alimentare a mândriei.

da corect, si eu am suferit de mandrie dar la exterior nu se vedea si am facut nevroza(o depresie mai puternica) bine nu doar de la asta s-au adaugat si alte pacate, mai rau era ca mie mi se parea ca sunt modesta, dar in interiorul meu.........mama mama, adica nu jigneam pe nimeni, nu ii puneam in inferioritate asta nu imi place dar ii judecam uneori in capu meu. acum m-am mai cumintit dar mai treb sa lucrez:)
pupici