Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 05.07.2010, 00:11:21
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Lipsa amintirilor din alte vieti [2]

Creatorul tuturor ființelor, corpurilor cerești și al universurilor, a vrut ca noi, la fiecare coborâre pe pământ, să înscriem pe o pagină albă, o nouă viață, având impresia că acum ne-am născut pentru prima oară. Din copilărie până la moarte, în mod inconștient, vedem, auzim, adunăm observații și cunoștințe, analizăm diferitele directive morale, ne comportăm mai bine sau mai rău, mai moral' sau mai șchiopătând, mai intelectual sau mai credincios, după capitalul spiritual adunat în viețile trecute. Nu e bine să ne cunoaștem viețile precedente. Dacă în viața trecută - deși cu un nivel intelectual ridicat, deși cu o situație socială mai de seamă - într-un moment de mare iritare, ne-am ucis prietenul ori soția, în viața următoare, cunoscând această faptă, am fi chinuiți de gândul crimei. Fapta rea va reveni mereu în conștiință și vom fi neliniștiți în existența actuală, astfel că progresul
spiritual ar fi zădărnicit, sau cel puțin redus.

Nu e bine să ne cunoaștem viețile precedente, pentru că se poate ca iubitul nostru copilaș să fie unul din cei care în altă viață, fiind tutorele nostru, ne-a torturat, ne-a mâncat averea, lăsată de părinți, și ne-a lăsat pe drumuri. Cu ce dragoste am mai privi acest copil, ce iubire am mai avea față de cel ce ne-a nenorocit și brutalizat altădată? Așa neștiind, ne considerăm copilul ca fiind carne din carnea noastră și în virtutea legii divine, a iubirii, îl adorăm cu frenezie, dorindu-i fericirea desăvârșită în viața sa terestră.

De ce să fim stăpâniți de greșelile noastre din trecut? De ce să ne tortureze remușcările unor fapte ticăloase din alte vremuri? De ce să fim mânați și mai departe de aceleași idei, prejudecăți de rasă ori religie? După cum nu e bine să ne cunoaștem trecutul, tot așa nu e bine să știm nici viitorul nostru. Cine știe prin ce cotituri ale destinului suntem siliți să trecem, să ne facem educația amarnică, pentru a urca pe scara evoluției! Cine știe prin ce nenorociri trebuie să mai trecem, pentru dezvoltarea spiritualității noastre, și atunci, cunoscând dinainte torturile morale, suferințele fizice ce ne așteaptă în viitor, oare cu ce elan vom mâna viața înainte, oare. vom mai munci cu dragoste și avânt ca să agonisim, să ne creștem copiii, să fim morali și activi?

Necunoscând măreția și infinitele planuri ale Divinității nu înțelegem binefacerile uitării cu care ne-a înzestrat bunul Părinte ceresc. Deoarece nu ne amintim, negăm principiul reîntrupărilor noastre, al tuturor ființelor, al tuturor corpurilor cerești, planete și sori. Uitarea este o fericire, o binecuvântare pentru om. Dacă nu ar fi uitarea, viața noastră ar fi un iad aici pe pământ. Din fragedă copilărie și până la coșciug, atâtea lacrimi, dureri și griji ne urmăresc, încât dacă uitarea n-ar așterne vălul ei binefăcător, pentru a ne arunca în vârtejul vieții de toate zilele, existența noastră pe pământ nu ar mai fi posibilă.

Să mulțumim bunului Creator pentru tot ce a făcut și stabilit. El le-a întocmit pe toate cu
desăvârșita înțelepciune, pe care în stadiul ajuns nu suntem încă în stare să le apreciem și înțelegem.

Extrase din cartea lui Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului
[cauta pe Scribd]
Reply With Quote
  #2  
Vechi 05.07.2010, 00:13:42
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Omul este dator sa moara o singura data.

Absolut corect: in fiecare viata, omul moare o singura data. Perfect de acord cu voi aici.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 05.07.2010, 00:30:55
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Reincarnarea nu este erezie

Natura omului este făcută să caute mereu, să-și explice existența lucrurilor și a faptelor, să-și chinuie sufletul în fața enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul- atât de trâmbițat și pompos întronat - se năruie, și omul se întoarce către datele științei ezoterice, către tradiția spirituală a lumilor invizibile, ascunsă și încuiată cu zeci de lacăte, căutând să-și explice prin ea existența lumilor și a destinului omenesc.

Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a creat totul în univers atât de armonios?" „Da", îi răspunde biserica. „Da", răspunde și sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăți, războaie, calamități, boli, suferințe de tot felul. In sufletul său se naște întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferință și nedreptate? De ce slabul cade pradă celui puternic?" Privește în jur și constată violență și cruzime: șopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de șarpe, șarpele este mâncat de un arici, care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate ființele omoară și la rândul lor sunt omorâte, și atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila și dreptatea lui Dumnezeu?"

Omul nu înțelege nimic din desfășurarea evenimentelor petrecute în jurul său, pentru că nu
cunoaște adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu știe că moartea va face să se nască viața și mai strălucitoare. El nu știe, pentru că în fața lui stă aparența, iar nu realitatea. Omul neștiutor nu vede în lume decât un vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, și nedumerit, se întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici și sănătoși devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovați sunt loviți de boli, și mame - care strâng cu dragoste la sân un copilaș - sunt omorâte?"

De câte ori nu se întreabă ignoranții: „De ce în această lume binele rămâne nerecompensat și răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber și inocentul este aruncat în închisoare. Disprețul îi urmărește pe cei ce muncesc și îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc nerușinați și șarlatani. De ce atâta nedreptate?"

Religia ar vrea să ne facă să înțelegem că în lumea cealaltă aceste suferințe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate și ignoranța luminată. Bazați pe aceste afirmații, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranța -că se vor bucura dincolo de fericirea promisă.

Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase și încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de nedreaptă, ce mai putem aștepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta oamenilor este atât de diferită?"
Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare? Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care viețile oamenilor sunt aruncate la voia întâmplării?

Nu, de o mie de ori nu - răspunde omul cunoscător — deoarece chiar dacă nu vedem totul și toate, lumea noastră fizică este guvernată de legi sublime și absolut juste.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.07.2010, 00:32:36
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Sf. Ilie / Sf. Ioan Botezatorul

Adevarat zic voua: Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi cel mai mic in Imparatia Cerurilor este mai mare decat el. Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea. Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. SI DACA VOITI SA INTELEGETI, EL ESTE ILIE, CEL CE VA SA VINA. Cine are urechi de auzit sa auda. Matei, 11, 11-14.

"Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el cate au voit:; asa si Fiul Omului va patimi de la ei. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul. [Matei, 17.12-13].

Ce nu este clar aici in acest citate din Biblia Ortodoxa? Sau am citat din Biblia Hindusa?
Reply With Quote
  #5  
Vechi 05.07.2010, 00:38:14
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit

Acestea sunt faptele, și tu - care știi că în dosul acestor inegalități există totuși o dreptate -te mâhnești deoarece nu o poți demonstra pe înțelesul tuturor. Toți te combat cu emfază și îți aruncă în față fel de fel de argumente. Materialistul, scepticul și ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se naște într-un bordei, condamnat prin însăși nașterea sa la o viață restrânsă, iar un altul se naște în mijlocul unei societăți avansate în cultură și civilizație, unde are prilejul să învețe și să fie educat. Unul vine în lume într-o cameră tristă și murdară, unde stau grămadă și alți nefericiți. Firește, de pe el curg zdrențele, iar educația și-o va face pe întinsul maidanelor. Un altul se naște într-o familie bogată, crescut în cele mai bune condiții și instruit în cele mai bune școli. Unul va fi mai târziu un cerșetor, iar celălalt o personalitate de seamă. Dacă există într-adevăr entități spirituale și dacă ele se nasc egale, pentru ce atâta favoritism? De ce un copil sosit în lumea aceasta este condamnat dinainte la o viață mizerabilă, plină de privațiuni, pe când un altul cunoaște o viață fericită?

Ei, unde este Dumnezeul tău, de care tot vorbești? Dacă El ar exista, n-ar mai fi această diferență, această distribuire inegală de înlesniri ale vieții."

Oare destinul ne este impus fără o lege și fără nici un scop? Pentru ce ocaziile oferite oamenilor sunt atât de inegale? Unul va lucra penibil toată viața sa, și din cauza unui accident își va sfârși zilele într-un azil, iar un altul moștenește o moșie întinsă, posedă palate și automobile, călătorește prin țări îndepărtate și cu toate acestea este un inactiv, un membru inutil societății.

Cum de este permis acest lucru, când se spune că nici un fir de iarbă nu crește fără voia lui Dumnezeu? Totuși, cu această orânduire - în aparență nedreaptă - suntem în mod instinctiv înclinați să credem că, în adâncul tuturor lucrurilor și întâmplărilor, trebuie să existe Gândirea și Voința Tatălui, plină de iubire și întemeiată pe dreptate, dar din nefericire nu o putem proba sprijinindu-ne numai pe faptele acestei lumi, pentru că haosul moral este mai evident decât Ordinea divină.

Este adevărat că biserica creștină încearcă să rezolve aceste probleme, dar nu dispune de
mijloace științifice pentru a-l convinge pe om de existența unui spirit, veșnic trăitor, într-o evoluție continuă, trecând prin toată gama formelor existente, pentru îndeplinirea Legilor divine și atingerea perfecțiunii. Religiile pământului neputând da lămuriri asupra acestor stări de lucruri, majoritatea omenirii - neștiind ce este dincolo de mormânt, dincolo de lumea materiei fizice - rămâne dezorientată, întrebându-se cu teamă și îndoială dacă într-adevăr există spiritul și Dumnezeu.

Din Tainele Vietii si ale Universului, Scarlat Demetrescu
Reply With Quote
  #6  
Vechi 05.07.2010, 00:49:09
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Marele scop al reîntrupării este educația

Marele scop al reîntrupării este educația. Din acest motiv ne naștem mereu pe pământ, nu
pentru că am fi siliți de cineva, ci pentru că entitatea spirituală - în timpul șederii sale în spațiu - înțelege legile divine care guvernează în univers, înțelege legea evoluției și necesitatea ascensiunii spiritului pe scara infinită a spiritualității. Ne întrupăm mereu, pentru că Divinul a sădit în esența noastră, în scânteia divină, dorința neînfrânată de a ajunge la picioarele Celui care ne-a chemat la viață.

Entitatea spirituală dorește să revină mereu în materia fizică pentru a învăța, pentru a se lumina și purifica. Cel care trăiește pe pământ, uitând de legile din spațiu, nu dorește să revină pe pământ, el simțind doar că s-a săturat de atâta muncă și amar. Intr-adevăr, omul care a mâncat, și încă prea mult, nu se mai gândește la mâncare. De aceea, la finele unei întrupări terestre e de așteptat să nu mai dorim reîntruparea. Această dorință nu se naște în prima perioadă a șederii noastre în spațiu, pentru că avem nevoie de un răgaz, timp în care entitatea spirituală înțelege noua condiție de existență, cunoaște scopul venirii sale acolo și a vieții sale terestre.

Conștiința spiritului întrupat este mărginită de corpul fizic, și această conștiință devine splendidă, extinsă, când nu mai este limitată de acest corp. între aceste două condiții - de duh întrupat și duh liber - există un spațiu de timp, în care entitatea spirituală își ia un avânt deplin și intră în posesia conștiinței sale luminoase. Iată de ce în prima perioadă a existenței sale în spațiu, entitatea spirituală se cutremură la ideea unei noi reîntrupări în întunericul și zbuciumul vieții terestre.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 05.07.2010, 00:59:08
Viorel Viorel is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.07.2010
Mesaje: 21
Implicit Intrebare

La botez, se face lepadarea de satana de catre nash in numele sufletului care se boteaza, pentru a se ierta pacatul stramosesc se spune acum. Eu cred ca primii crestini cunosteau ideea de reincarnare, stiau ca sufletul vine din alte vieti cu pacate care trebuiesc curatate si de aceea se facea botezul imediat dupa nastere. Este foarte interesant ca un nou-nascut de 3 luni trebuie sa se lepede de satana ca sa intre in biserica desi sufletul lui a fost creat la momentul conceptiei de catre parinti, dar apoi pana la varsta de 7 ani se poate impartasi fara spovedanie, preotul spunand: pai ce pacate sa aiba ingerasul asta? Adica, la trei luni trebuia sa se lepede de satana ca sa se boteze, apoi se poate impartasi fara probleme, ca nu mai este pacatos? Va rog pe voi, distinsi teologi sa imi explicati acest aspect. Multumesc.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 05.07.2010, 00:47:46
anna21 anna21 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.451
Implicit carte de inspiratie draceasca

Ma refer la cartea citata aici: Scarlat Demetrescu "Din tainele.."
Din prefata cartii:
"„Dar de unde știe autorul cărții de aceste mistere ale universului?”
Întrebarea e firească și merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităților spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiți frați ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoștințele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimișii săi. Așadar această lucrare este un mănunchi de cunoștințe adunate de la diferiți autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cerești."

Poftiiim?

Si daca nu este clar cui i se adreseaza aceasta carte, citim mai departe:
"Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăși înțelegerea mulțimii. Numai entitățile spirituale evoluate le vor înțelege, aprecia, sorbi cu nesaț, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minți bolnave."

A se citi: numai oamenii manati de mandria draceasca vor citi cu nesat minciuni croite pe mintea lor lipsita de har dumnezeiesc!

Adevarul este Unul!
Adevarul s-a intrupat si a murit pentru ca noi sa avem in El viata vesnica..

Este o hula imensa sa dai de inteles ca Iisus Hristos este un avatar! Cum de nu va dati seama ca asta spune teoria reincarnarilor?!

Vreti sa cunoasteti? Smeriti-va ca nu este alta cale! (decat calea draceasca desigur!)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 05.07.2010, 09:25:45
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Viorel Vezi mesajul
Adevarat zic voua: Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi cel mai mic in Imparatia Cerurilor este mai mare decat el. Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea. Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. SI DACA VOITI SA INTELEGETI, EL ESTE ILIE, CEL CE VA SA VINA. Cine are urechi de auzit sa auda. Matei, 11, 11-14.

"Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el cate au voit:; asa si Fiul Omului va patimi de la ei. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul. [Matei, 17.12-13].

Ce nu este clar aici in acest citate din Biblia Ortodoxa? Sau am citat din Biblia Hindusa?
Invatatura reincarnarii este total straina de Sfanta Scriptura si implicit de doctrina crestin ortodoxa.

Trebuie inteles ce inseamna cuvantul duh, in teologia ortodoxa.
"Duhul are mai multe sensuri, înseamnă, în primul loc, Sfântul Duh. Și puterile Sfintului Duh se numesc duhuri. Duh se nume ște și îngerul cel bun; duh si demonul; duh si sufletul. Sunt cazuri când si mintea se numește duh. Duh este si vântul; duh si aerul." Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a cap XIII.

Invatatura Crestin ortodoxa marturiseste:
Hristos il numste pe Sfantul Ioan Botezatorul, doar Ilie nu Ilie Tesviteanul (proorocul vechiului Testament) tocmai pentru a face diferenta intre ei.
Astfel Sfantul Ioan Botezatorul este numit Ilie pentru harul Duhului Sfant, slujirea si ravna pentru Dumnezeu pe care a avut-o acest mare prooroc intocmai ca si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Proorocul Ilie Tesviteanul este cu trupul in cer. Cum putea duhul (sufeltul spiritual) al Sfantului Ilie Tesviteanul sa fie si doua trupuri in acelasi timp? Reiese foarte clar ca teoria reincarnarii este o invatatura gresita.
"deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" IV Regi 2,11

Si despre proorocul Elisei, Scriptura spune ca avea duhul lui Ilie (Tesviteanul):
"Iar fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: "Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! " IV Regi 2,15.

Este evidet ca duh se refera in acest caz la har (Duhul Sfant)... ca doar Sfantul Prooroc Elisei nu a cerut sa aiba 2 suflete in el sau un suflet de doua ori mai mare.
"Elisei a zis: "Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!" " IV Regi 2,9


"Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui" Romani 8,9
Reply With Quote
  #10  
Vechi 05.07.2010, 09:43:36
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit NU EXISTA reincarnare

"Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata" Evrei 9,27

O viata pe pamant are omul dupa care urmeaza judecata. Din faptele sale va reiesi ce a ales omul: iadul (vesnic) sau raiul (viata vesnica intru Hristos, cu Hristos pentru Hristos).
"Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. " Luca 16,22-23.

Pe cruce Hristos Domnul i-a psus talharului care s-a pocait:
"Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai" Luca 23,43.
deci nu maine nici la sfaritul veacurilor ci ASTAZI, in prezent.

Hrisos s-a pogorat la iad, evident cu sufletul Sau (spiritual) indumnezeit, caci trupul Sau era pe cruce rastignit (pentru a scoate de acolo doar pe cei drepti):
Hristos "omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe..." I Petru 3,19-20.

"Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig. Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege. Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup." Filipeni 1,24.

Last edited by Eugen7; 05.07.2010 at 09:47:17.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Reincarnare FlorinS Generalitati 48 04.01.2014 16:51:07
scrie undeva in biblie de reincarnare? annajanette Generalitati 144 27.12.2013 20:00:51
Credeti ca... kreed123 Generalitati 27 14.05.2011 17:50:21
Voi ce credeti????? Templier Knight Generalitati 30 29.12.2010 17:31:52
Reîncarnare! AdeLlA Stiri, actualitati, anunturi 11 09.11.2008 12:55:05