Povesti de divort

În prealabil postat de mirunar

Dar voi face o precizare- in articol discut despre schimbarea perspectivei - daca femeia in perioada comunista era cea responsabila de familie - deci a ei era vina daca lucrurile nu functionau, astazi se merge catre responsabilitate impartasita si de cele mai multe ori barbatul este invinovatit de esecul unui mariaj, astfel ca femeia ajunge sa fie compatimita. Discut despre prejudecati, nu spun ca au si un fundament real.

Miruna, fiind specialista in cazuri de divort, dupa cum spuneti, nu va contest afirmatiile.
Ceea ce as vrea sa spun este, ca divorturile au inceput sa se inmulteasca incepand din anii `60, si tin minte ca pe atunci era ca de la sine inteles, ca barbatul sa ia vina asupra lui, iar femeia nu numai sa castige cazul, ci sa si primeasca locuinta comuna, in vreme ce barbatul se alegea doar cu plata cheltuielilor de judecata, insa fara nici un alt avantaj, decat acela, daca se poate numi asa, de a se desparti de consoarta lui. Pe atunci nu se cauta adevarul, ci era cumva aparata onoarea sotiei; lucru acceptat si ca si de la sine inteles de barbat, ca o ultima galanterie fata de sotia, pe care o parasea, desi, trebuie adaugat, ca in unele cazuri se stia ca sotia poarta vina si ca de fapt ea era cea care dorea despatirea. Retin aceste lucruri, caci m-a frapat atunci cavalerismul barbatilor, considerat de acestia ca de la sine inteles.
Apoi, inmultindu-se numarul de divotrturi, lucrurile s-au schimbat si sunt cu siguranta asa cum le relatati.
Partenerii de viata se lupta pentru drepturile lor sau, ca in ultima vreme, ajung chiar la o intelegere. Candva s-au dat insa lupte teribile pentru o masa, sau pentru un scaun, la separarea bunurilor.
In ceea ce priveste compatimirea, consider ca ambii sunt de compatimit, caci amandoi au pierdut o jumatate din ei: jumatatea ai buna.