Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe despre impartasirea cu ereticii

[paradosis]

“Ai indraznit sa-ti pui numele pe un document care anatemizeaza Biserica Catolica [Ortodoxa] si pe orice om cu mintea sanatoasa? S-ar cuveni sa te tragem pe strazi si in forum, sa te legam si sa lasam pe circari, tirfele si plebea sa te bata si sa te scuipe in fata”, ameninta Epiphanius.

“Sa fie dupa cum zici”, a spus sfantul…. Toti cei care au semnat au pus anatema numai pe cei care ca si Arie si Apollinarius au marturisit doar o singura natura si o singura vointa”…

[paradosis]

Dupa ce l-au ingropat la Skemarum trei lumanari au aparut pe mormantul sau si au ars in chip miraculos luminind intreaga zona. Ele au aratat ca sfantul, care a fost o lumina pentru pamant in timpul vietii sale, continua sa straluceasca peste toti si dupa moarte. Intr-adevar, el a ramas pina in zilele noastre ca un far, un exemplu de virtute, suferinta indelungata si rivna fierbinte pentru Domnul. Faptul ca s-au aratat trei lumanari ne spune ca alesul Sfintei Treimi s-a mutat in locuintele din Imparatia lui Dumnezeu, unde cei drepti stralucesc ca soarele si se bucura in lumina Treimii.

[paradosis]

Sf. Marcu al Efesului (+1444, ianuarie 19 in calendarul bisericesc) a fost singurul ierarh care s-a opus in vremea sa unirii cu Roma. El a marturisit credinta ortodoxa in fata papei si cardinalilor la Florenta si s-a separat si a intrerupt impartasirea cu Patriarhul Ecumenic si cu toti ceialalti care au acceptat dogmele romano – catolicilor.

In ziua mortii sale le-a spus celor din preajma sa:

“Doresc sa-mi exprim opiniile in mod si mai detaliat, acum, cind moartea mi se apropie, asa incit sa dau dovada de consecventa de la inceput si pina la sfarsit, ca nimeni sa nu creada ca am gindit unele lucruri, dar am si ascuns altele, pentru ca m-as face de ocara acum, la ceasul mortii.

Cu privire la Patriarh spun asa, ca nu cumva sa se intimple sa vrea sa arate anumita consideratie trupului meu la ingropaciune sau sa trimita la mormantul meu pe oricare din ierarhii si clerul sau, sau, in general, pe oricare din cei care se afla in comuniune cu el, ca sa ia parte la rugaciune sau sa se alature preotilor invitati din rindurile noastre, socotind ca vreodata sau probabil in secret am permis impartasirea cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea ocazie celor care nu-mi cunosc conceptiile bine si complet sa suspecteze vreo oarecare forma de reconciliere, prin aceasta afirm si marturisesc in fata atator oameni de valoare prezenti aici ca nu doresc, in nici un fel si categoric, si ca nu accept impartasire cu el sau cu cei care sint de partea sa, nici in aceasta viata, si nici dupa moarte mea, asa cum nu accept nici unirea sau dogmele latinilor, pe care el si acolitii sai le-au acceptat si pentru implementarea carora el a ocupat acest cin de conducere cu scopul de a rasturna dogmele adevarate ale Bisericii. Sunt absolut convins, cu cat mai departe ma tin fata de el si cei care ii seamna, cu atat mai aproape sunt de Dumnezeu si de toti sfintii, si cu cat mai mult ma despart de el, cu atat mai mult sunt in unire cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, teologii Bisericii; si de asemenea sunt convins ca cei care se socotesc de partea lui sunt departe tare de Adevar si de binecuvantatii invatatori ai Bisericii. Si din aceasta cauza va spun: asa cum pe parcursul intregii mele vieti am fost separat de ei, tot asa si in momentul despartirii, ba chiar dupa moartea mea ma tin departe de a avea legatura si impartasire cu ei si promit, si va pretind, ca nici unul dintre ei sa nu vina pe-aproape la inmormintarea sau mormintul meu si, de asemenea, sa nu se apropie de nici unul dintre voi cu scopul de a incerca sa vi se alature si sa faceti impreuna Dumnezeiestile slujbe; pentru ca aceasta ar insemna sa amestecam ceea ce nu poate fi amestecat, dar lor li se cuvine sa stea complet despartiti de noi pina cind Dumnezeu va aduce indreptare si pace Bisericii Sale.” (Orthodox Word Vol III, pp. 89-106)

[paradosis]

Daca spurcam Ortodoxia si sfinta Credinta prin impartasire adultera cu ereticii n-o sa scapam de a impartasii pedeapsa care-i asteapta pe eretici in lumea care va sa vina.” (Sf. Ioan cel Milostiv, Viata Sf. Ioan cel Milostiv, Sinaxar 12 Noiembrie)

Sa ne ferim din toate puterile noastre ca nu cumva sa primim sau sa dam impartasanie la eretici. “Nu dati cele sfinte ciinilor”, zice Domnul. “Nici nu aruncati perle inaintea porcilor” (Matei 7:6) ca sa nu devenim partasi la necinstea si osinda lor.” (Sf. Ioan Damaschin, Marturisire de Credinta, Cartea IV, Cap. 13)

Feriti-va de erezia care distruge sufletul, de impartasirea cu aceasta care este indepartare de la Hristos… Unii s-au scufundat cu totul in ce priveste credinta. Altii, cu toate ca nu s-au inecat in propriile ginduri, pier fara indoiala prin impartasire cu erezia. (Sf. Teodor Studitul, P.G. 99, 1216)

Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul)

[paradosis]

Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe sunt intr-un glas impotriva impartasirii cu ereticii pentru ca prin comuniunea cu ereticii, indiferent de ce marturisesti sau cit de “ortodox” iti traiesti viata subscri la erezie, devii una cu ereticii si vei avea parte si de osanda lor.

A te impartasii cu ereticii nu inseamna neaparat a lua cuminicatura din acelasi pahar cu ereticii sau de la un preot cunoscut ca eretic. In Biserica Ortodoxa euharistul este numai al episcopului locului, de aceea nimeni nu poate fi mai ortodox decit episcopul sau, indiferent de ceea ce marturiseste sau cat de cucernic s-ar arata. Daca episcopul este eretic, atunci toti preotii de mir si toti ieromonahii care il pomenesc la slujba fac euharistul acelui episcop care marturiste erezia. Si Sfintii Parinti sunt la fel de fermi si cand spun ca nu exista Har Mantuitor in “tainele” savarsite de eretici… Iar ecumenistii se condamna singuri de eretici prin nesocotirea Sfintelor Canoane atragindu-si asupra lor multiple anateme, dar ii scoate in afara Bisericii lui Hristos in mod explicit si anatema pusa in 1983 de Sfantul Sinod al Bisericii Ruse din afara Rusiei asupra ecumenismului, ecumenistilor si a celor in comuniune cu ei.

Interesant de vazut ar fi in ce masura conservatorii (cei care pretind ca respecta Sfanta Traditie) din bisericile ecumeniste accepta ecumenismul ca erezie. Raspunsul nu este simplu pentru ca insasi prezenta lor in bisericile ecumeniste contravine Traditiei, fapt pe care il constientizeaza, dar prefera sa nu il discute pentru ca stiu ca vor fi condamnati chiar de propria judecata. Totusi, cand este vorba de ereziile altora din bisericile de care tin se pare ca exista conses cu privire la ecumenism ca erezie. Ba mai mult, sunt capabili si de analiza obiectiva a amploarei si gravitatii acestuia, dupa cum reiese, de exemplu, din Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului din 2009 semnata de o serie de ierarhi (greci), monahi si preoti de mir:

“Această a-tot-erezie[ecumenismul] a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, monahi şi mireni orthodocşi. Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta, având părtăşie cu ereticii în toate chipurile cu putinţă – în rugăciuni împreună, prin schimburi de vizite, prin împreună-lucrări pastorale – aşezându-se, astfel, de fapt, în afara Bisericii. Poziţia noastră, potrivit hotărârilor canonice ale Sinoadelor şi pildei Sfinţilor, este vădită. Fiecare trebuie acum să îşi ia asupră răspunderea.

….

Declarăm, aşadar, că din pricinile mai înainte amintite, cei ce se mişcă în această nechibzuinţă ecumenistă, orice treaptă ar avea în trupul bisericesc, sânt potrivnici predaniei Sfinţilor noştri şi, prin urmare, stau împotriva acestora.

Din această pricină, poziţia lor trebuie osândită şi lepădată de întregul Arhiereilor şi al norodului credincios.”

O asemenea luare de pozitie nu poate decat sa te bucure, dar, in acelasi timp, nu te poti nici retine sa nu le spui “Buna dimineata!” pentru ca in ultimii 85 de ani nimeni nu mai stie cate astfel de marturisiri au fost scrise si semnate la vremea lor de catre altii la fel de preocupati de sanatatea ortodoxiei ca si cei din zilelele noastre si nu mai vreau sa intru in detalii si exemple. Toata aceasta stare intretinuta si perpetua de “de-abia descoperire a ecumenismului” (care, in realitate, macina ca un cancer de zeci de ani) are si un scop pentru ca ii mentine pe acesti conservatori continuu in faza de identificare a ereziei si de chemare a ereticilor la pocainta ceea ce le permite sa se identifice ca ortodocsi, pentru ca, pesemne, n-a venit inca vremea sa rupa comuniunea cu ereticii si sa se separe de acestia. Pusi in fata realitatii, insa, creaza situatii mai mult decat penibile. De exemplu, monahul Paisie Aghioratul spune in 1969 urmatoarele intr-o scrisoare adresata unei publicatii grecesti:

“În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri*arh cred că este un lucru iraţional.

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce.”

Pentru cei care nu stiu, Patriarhul Ecumenic (si mare mason de gradul 32) Athenagoras a ridicat in 1965 anatema pusa la 1054 asupra bisericii Papei. Mai trebuie observat si ca in Biserica Ortodoxa nimeni nu ridica anatemele puse vreodata, ele raman chiar si daca ereticii care au facut subiectul unei anateme au revenit la Credinta pentru ca cei care vor mai fi tentati vreodata de asemenea erezii sa stie de la inceput ce ii asteapta. A ridica o anatema inseamna hula impotriva Duhului Sfant pentru ca este echivalent cu a admite ori ca Duhul Sfant nu lucreaza in Biserica Ortodoxa, ori ca Duhul Sfant mai si greseste. Ridicarea anatemei are implicatii grave asupra Bisericii Ortodoxe pentru ca prin aceasta toate ereziile latinilor (si nu putine) inceteaza de a mai fi erezii, devenind traditii compatibile cu ortodoxia, ceea ce face din biserica romana marturisitoare deplina a Adevarului lui Dumnezeu. Oare ce ar mai fi trebuit sa faca Athenagoras ca sa-l miste pe Paisie, sa fi spus si ca Mahomed este profet? A auzit-o si pe asta in 1989 cand Patriarhul Partenie al Alexandriei l-a numit pe Mohamed “apostol al lui Dumnezeu”!

Deci, dupa Paisie, la 4 ani de la ridicarea anatemei de la 1054 care, practic, a insemnat petceluirea desfiintarii ortodoxiei ca singura marturisitoare a Adevarului complet a fost o greseala oarecare, nici macar demna de consemnat sau comentat, care nu justifica nicidecum ruperea comuniunii cu bunul Patriarh, mai mult, a intrerupe pomenirea ereticului si a te separa de el devine “irational”, iar unitatea “bisericii” mai importanta decat pastrarea intacta a adevarului lui Hristos. Curat ortodoxie patristica!...

La fel, in Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului din 2009 am vazut ca erezia (ecumenista) “Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta”, dar cu toate aceastea, intr-un interviu din iunie 2010, arhimandritul Iustin Parvu spune raspicat despre BOR (care este mai ecumenista decat Biserica Greciei): “Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra.” (!!!). Concluzie: Iustin Parvu va merge mai devreme sau mai tarziu la Domnul si in locul lui si al altora ca si el vor fi veni alti “traditionalisti” care vor descoperi intr-o buna zi ecumenismul…

[paradosis]

Daca si numai a spune cuiva “Bun venit!” (2 Ioan 10-11) este tot una cu a te face partas la faptele dracesti ale aceluia, cu atat mai mult asa se intampla cu pomenirea pe fata chiar in prezenta dumnezeiestilor si infricosatoarelor Taine. Daca El care sta inaintea noastra este Adevarul Insusi, de ce ar trebui sa credem ca El va accepta aceasta mare minciuna, ca acel om se cuvine cinstit ca un patriarh ortodox intre ceialalti patriarhi ortodocsi? In momentul in care infricosatoarele Taine sunt pregatite, sa ne prefacem ca suntem doar actori pe scena? Si cum sa indure sufletul unui crestin ortodox toate acestea inloc sa se abtina de indata de la comuniunea cu cei care il pomenesc si sa-i socoteasca ca pe unii care fac castiguri murdare pe seama lucrurilor dumnezeiesti? Biserica Ortodoxa a lui Dumnezeu a socotit chiar de la inceput ca pomenirea numelui ierarhului in biserica inseamna comuniune completa cu acela. Scrie in manualul de liturgica, cel care liturghiseste pomeneste numele episcopului dovedind prin aceasta supunere fata de un superior, ca este in comuniune cu acela si cu cei care il urmeaza in Credinta si in Dumnezeiestile Taine.

... Si Dumnezeu a facut cunoscut acest lucru zicind: “Preotii lui calca legea Mea si pangaresc lucrurile sfinte ale Mele” (Iezekiel 22:26). De ce? Pentru ca “nu osebesc ce este sfant de ce nu este sfant” si au tinut toate lucrurile ca si cum ar fi fost de rand. Si cu toate astea s-ar cuveni sa o facem [pomenirea] cu pogoramant? Dar cum ar putea fi potrivit un asemenea pogoramant care necinsteste lucrurile dumnezeiesti si alunga Duhul Sfant din ele, cand, dupa cum Dumnezeu a spus, aceea ii face pe credinciosi sa-si piarda adoptia [ca si copii ai lui Dumnezeu] si ii taie de la iertarea pacatelor lor? Poate fi cu adevarat un pogoramant mai daunator decat acesta?...” (Din Scrisoarea parintilor atoniti catre imparatul Mihail Paleologul impotriva patriarhului ecumenic Ioan al XI-lea (Beccos), 1275 – 1282)

[cz4000]

“Cel mai distructiv atac impotriva adevarului din toata istoria Bisericii este marea pan – erezie a ecumenismului. Ecumenismul cauta sa uneasca Biserica cu toate gruparile de credinta eretice in doctrina din intreaga lume. Aceasta erezie mortala s-a nascut prin manevre politice prin care au fost infiltrate si incalcate doctrinele apostolice, mai intii in Bisericile locale ale Constantinopolului si Greciei, in intreaga lume mai pe urma. Din ratiuni de diplomatie, lideri politici si ierarhi importanti ai Bisericii din Grecia au cautat unirea cu Bisericile Protestante ale Vestului. Acesti oameni ai Bisericii au vrut sa obtina o unire cu heterodocsii care era indiferenta fata de adevarul dogmatic, iar primul pas in planul lor a fost acela de a schimba calendarul bisericesc. Multe rele s-au intimplat in cei peste optzeci de ani de la schimbarea calendarului si exista multi mireni tinind de jurisdictiile inovatoare care s-au lasat furati de ideea ca adevarul dogmatic n-ar fi important. Dar, totusi, exista si preoti si mireni in jurisdictiile ecumeniste care, personal, nu sint deacord cu erezia ecumenista. Din pacate, acestia sint inselati de conceptul protestant al independentei congregatiei locale fata de episcopii in functie sau de notiunea falsa conform careia episcopii sint mai mult administratori, asemenea CEO din marile corporatii. Aceste invataturi anti – ortodoxe ignora natura sacramental – mistica a Bisericii si faptul ca Euharistul este in mod inseparabil legat de marturisirea de credinta a episcopului in functie care este pomenit la fiecare Liturghie. Daca episcopul marturiseste erezie, atunci a fi parte la Euharistul facut in numele sau inseamna a fi parte la erezie.

“In ceea ce priveste Credinta ereticii au esuat complet, dar in ceea ce-i priveste pe ceialalti, chiar daca prin gindire nu s-au scufundat, fara indoiala, din cauza comuniunii cu erezia, si ei au fost distrusi impreuna cu cei dintii.” – Sf. Teodor Studitul, Scrisoare catre Patriarhul Ierusalimului (PG 99, 1164)

Ar trebui sa fie evident pentru toti ca pentru a combate erezia ecumenista este esential sa pastram invataturile cu privire la legatura dintre Euharist, episcop si Biserica, care ne-au fost date inca din vremurile apostolice. Orice Biserica locala care face compromisuri de la acestea, o face pe propriu-i risc.

Intotdeauna vor exista forte de inspiratie demonica care vor cauta sa saboteze intelegerea corecta a credintei si disciplinei in Biserica. Sfintul Apostol Pavel, care si-a petrecut zilele facind cunoscut cuvintul adevarului si consacrind episcopi peste tot in lume, a spus cu claritate: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!” (Galateni 1:8)

(Prin cuvintele “inger din cer” Sfintul Pavel ne arata orice mesager, fie viziune a unui inger care face false minuni, sau om care pare sa traiasca viata unui inger.)

Situatiile au fost intotdeauna dificile, dar Dumnezeu nu a lasat poporul Sau fara calauza si exemplu, nici macar in aceste vremuri de confuzie, tradare si apostazie. Noi am fost binecuvintati in America de Nord sa avem un mare marturisitor al Ortodoxiei, care ne lumineaza in tara noastra, Sfintul Filaret, Mitropolitul New Yorkului. Mai mult decit oricare alt ierarh in secolul XX, Sf. Filaret a fost stilp al adevarului ortodoxiei si a stiut sa articuleze credinta cu claritate.

Cu precadere incepind cu catastrofa care s-a petrecut in anul 1965, cind Patriarhul Constantinopolului “a ridicat” anatemele impotriva Bisericii Romano – Catolice, Sf. Filaret a aparat adevarul apostolic in fata “ortodoxiei lumesti”, ostila sau indiferenta. Scrisorile sale de indurerare si scrisorile deschise catre Patriarhul Constantinopolului au fost singurele documente in apararea adevarului crestin.”

“Vreme de multi ani cit Sf. Filaret a slujit ca Presedinte al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Rusiei, a fost singurul far al adevarului ortodox. Prin sfintenia sa si dragostea fata de ortodoxie, Sf. Filaret a determinat Biserica Rusa din Afara Rusiei sa proclame Anatema impotriva ecumenismului, facind prin aceasta clar pentru toti cei care au ochi sa vada lumina adevarului lui Hristos si pe unica Sa Mireasa, Biserica Ortodoxa.”

(Din predica la Duminica Ortodoxiei, 2008, a Ips Moise, Mitropolit al Portlandului si Vestului)