Preotul Ilarion Argatu

[glykys]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilarion_Argatu

Extrase de acolo:

Devenit incomod pentru regim pentru că dorea să ridice o biserică, autorităţile i-au interzis să mai primească lume la casa sa, i s-a impus să scurteze slujba, în aşa fel încât, duminica dimineaţa, la ora 9, s-o termine şi să se prezinte la şedinţele de partid, organizate special la primărie, şi să îndemne lumea să meargă la câmp. Deoarece el nu a ţinut cont de acestea, a determinat autorităţile să-l declare potrivnic regimului şi duşman al poporului. Pentru a-l aresta, organele de miliţie au silit 39 de persoane să dea declaraţii din care să reiasă că preotul Ioan Argatu este instigator la ordinea publică.
Pe 18 iulie 1948, maşina prefecturii, însoţită de o armată de miliţieni, a venit la primărie, la biserica din Boroaia şi la casa părintelui, pentru a-l aresta „pentru instigare contra ordinii publice”. Aflat la o bătrână bolnavă acasă pentru a o împărtăşi, el a fost informat că este aşteptat de miliţie. Preotul Ilarion Argatu a reuşit să fugă şi să se ascundă la părinţi, în Valea Glodului, într-o magazie, careia i-a construit un perete fals, trăind ani de zile fără sobă, fără pat, şi fără să vadă lumina zilei, ghemuit pe jumătate de metru. Pe capul său s-a pus un preţ de 300.000 de lei pentru cel ce îl va descoperi.
După 5 ani, s-a emis al doilea mandat, în urma acuzaţiei că ar fi fost „organizator de complot contra statului”, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. S-a adăpostit timp de 4 ani într-o şură, învelindu-se în fân, hrănindu-se cu ce-i aduceau, în secret, nişte ţărani milostivi şi bând apa de ploaie direct de la streaşină. El a stat ascuns timp de 16 ani, locuind în mare parte în poduri ale caselor, în hambare, în lanul de porumb etc. S-a adăpostit ani de zile şi sub podeaua casei din Boroaia, nici chiar copiii săi neştiind că se află acolo.
Părintele a fost expropriat, iar în anul 1964 a fost graţiat. La data de 13 februarie 1965, organele de miliţie îl descoperă pe părintele Ioan Argatu, după ce o vecină care avea fereastra casei înspre curtea părintelui a anunţat autorităţile că părintele este acasă şi că iese după miezul nopţii în curte, la aer.
A fost interogat de miliţia de la Suceava, dar a fost apoi pus în libertate. Astfel, i s-a dat din nou Parohia Boroaia, trebuind să ia viaţa de la capăt, pe care a reînceput-o cu construcţia bisericii din Boroaia. Ani de zile a refuzat cu demnitate să se înscrie în PCR.


Cu binecuvântarea mitropolitului Iustin Moisescu, părintele Ioan Argatu a pus prima cărămidă a bisericii la 22 iunie 1969, iar zidirea sfântului lăcaş a durat până la 2 mai 1970. A urmat apoi tencuiala, pictura, clopotniţa şi casa de prăznuire, lucrarea fiind terminată de către fiul său, preotul Alexandru Argatu, deoarece părintele Ioan se călugărise. Biserica din Boroaia a fost sfiinţită în anul 1977.
În anul 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul întregii comunităţi de călugări. Aici a exorcizat sute de posedaţi, români şi străini.
El îşi începea slujbele de exorcizare pentru alungarea demonilor cu Acatistul Domnului Iisus Hristos, continuând apoi cu Sfânta Liturghie, sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu. În final, el citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, iar dacă era nevoie, slujea şi Moliftele Sfântului Ioan Gură de Aur.
După ce se punea patrafirul pe cap celui posedat de demoni, acesta începea să urle, să înjure cu o voce inumană şi către final, atunci când era stropit cu agheazmă, să se vaite, plângându-se că simte o arsură insuportabilă. După ce slujba lua sfârşit, omul cădea într-un somn adânc, din care se trezea apoi liniştit. [1]
După anul 1990 a fost chemat în câteva ţări din Europa şi America (Germania, Franţa, Belgia şsi SUA), unde devenise celebru pentru harul său, unde, însoţit de câţiva călugări, a efectuat slujbe de exorcizare.
Din colecta publică, a ridicat o biserică în satul natal şi a dăruit Comunitatii românesti din Israel un teren la Ierihon, unde a fost clădit un lăcaş de cult ortodox, cu hramul "Naşterea Domnului", în care să fie adunate toate măicuţele românce din Israel - în număr de aproximativ 70.



Si despre moartea parintelui:
http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article14

[Iubirea]

În prealabil postat de glykys

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilarion_Argatu

Extrase de acolo:

Devenit incomod pentru regim pentru că dorea să ridice o biserică, autorităţile i-au interzis să mai primească lume la casa sa, i s-a impus să scurteze slujba, în aşa fel încât, duminica dimineaţa, la ora 9, s-o termine şi să se prezinte la şedinţele de partid, organizate special la primărie, şi să îndemne lumea să meargă la câmp. Deoarece el nu a ţinut cont de acestea, a determinat autorităţile să-l declare potrivnic regimului şi duşman al poporului. Pentru a-l aresta, organele de miliţie au silit 39 de persoane să dea declaraţii din care să reiasă că preotul Ioan Argatu este instigator la ordinea publică.
Pe 18 iulie 1948, maşina prefecturii, însoţită de o armată de miliţieni, a venit la primărie, la biserica din Boroaia şi la casa părintelui, pentru a-l aresta „pentru instigare contra ordinii publice”. Aflat la o bătrână bolnavă acasă pentru a o împărtăşi, el a fost informat că este aşteptat de miliţie. Preotul Ilarion Argatu a reuşit să fugă şi să se ascundă la părinţi, în Valea Glodului, într-o magazie, careia i-a construit un perete fals, trăind ani de zile fără sobă, fără pat, şi fără să vadă lumina zilei, ghemuit pe jumătate de metru. Pe capul său s-a pus un preţ de 300.000 de lei pentru cel ce îl va descoperi.
După 5 ani, s-a emis al doilea mandat, în urma acuzaţiei că ar fi fost „organizator de complot contra statului”, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. S-a adăpostit timp de 4 ani într-o şură, învelindu-se în fân, hrănindu-se cu ce-i aduceau, în secret, nişte ţărani milostivi şi bând apa de ploaie direct de la streaşină. El a stat ascuns timp de 16 ani, locuind în mare parte în poduri ale caselor, în hambare, în lanul de porumb etc. S-a adăpostit ani de zile şi sub podeaua casei din Boroaia, nici chiar copiii săi neştiind că se află acolo.
Părintele a fost expropriat, iar în anul 1964 a fost graţiat. La data de 13 februarie 1965, organele de miliţie îl descoperă pe părintele Ioan Argatu, după ce o vecină care avea fereastra casei înspre curtea părintelui a anunţat autorităţile că părintele este acasă şi că iese după miezul nopţii în curte, la aer.
A fost interogat de miliţia de la Suceava, dar a fost apoi pus în libertate. Astfel, i s-a dat din nou Parohia Boroaia, trebuind să ia viaţa de la capăt, pe care a reînceput-o cu construcţia bisericii din Boroaia. Ani de zile a refuzat cu demnitate să se înscrie în PCR.


Cu binecuvântarea mitropolitului Iustin Moisescu, părintele Ioan Argatu a pus prima cărămidă a bisericii la 22 iunie 1969, iar zidirea sfântului lăcaş a durat până la 2 mai 1970. A urmat apoi tencuiala, pictura, clopotniţa şi casa de prăznuire, lucrarea fiind terminată de către fiul său, preotul Alexandru Argatu, deoarece părintele Ioan se călugărise. Biserica din Boroaia a fost sfiinţită în anul 1977.
În anul 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul întregii comunităţi de călugări. Aici a exorcizat sute de posedaţi, români şi străini.
El îşi începea slujbele de exorcizare pentru alungarea demonilor cu Acatistul Domnului Iisus Hristos, continuând apoi cu Sfânta Liturghie, sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu. În final, el citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, iar dacă era nevoie, slujea şi Moliftele Sfântului Ioan Gură de Aur.
După ce se punea patrafirul pe cap celui posedat de demoni, acesta începea să urle, să înjure cu o voce inumană şi către final, atunci când era stropit cu agheazmă, să se vaite, plângându-se că simte o arsură insuportabilă. După ce slujba lua sfârşit, omul cădea într-un somn adânc, din care se trezea apoi liniştit. [1]
După anul 1990 a fost chemat în câteva ţări din Europa şi America (Germania, Franţa, Belgia şsi SUA), unde devenise celebru pentru harul său, unde, însoţit de câţiva călugări, a efectuat slujbe de exorcizare.
Din colecta publică, a ridicat o biserică în satul natal şi a dăruit Comunitatii românesti din Israel un teren la Ierihon, unde a fost clădit un lăcaş de cult ortodox, cu hramul "Naşterea Domnului", în care să fie adunate toate măicuţele românce din Israel - în număr de aproximativ 70.



Si despre moartea parintelui:
http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article14

Oameni buni eu il cunosc pe pr. Argatu nu din carti si de pe internet...am avut marea sansa sa-l cunosc in realitate, sa-i cer sfaturi si sa vorbesc cu cu Sf. Sa de cate ori am avut nevoie....eu ii stiu viata si am o mare consideratie, ma inchin in fata lui si a altora ca el...dar eu am pus niste intrebari concrete la care cer raspuns fara sa divagati:

Pr. Argatu a fost canonizat sfant?
Daca da, cand?...daca nu, atunci de ce il numiti sfant?

Numai in aceasta epoca contemporana Romania a fost inzestrata cu multi duhovnici deosebiti, cu viata aleasa, dar noi ceilalti cred ca nu ar trebui sa exageram si sa cadem in extreme dand mai multa slava decat este cazul.

Pentru cine nu cunoaste: pentru a ajunge un om decedat sa fie canonizat sfant, trebuie sa indeplineasca niste conditii, in urma acestor conditii Sf. Sinod al bisericii in frunte cu patriarhul dezbat problema, o supun la vot si apoi daca voturile sunt in unanimitate pro, ei trec la savarsirea ritualului de canonizare a persoanei/ lor in cauza. Dupa revolutie BOR a savarsit astfel de canonizari pentru Stefan cel Mare de ex...asa acest voievod acum este trecut in calendarul bisericesc, i s-a facut condac si i se oficiaza slujba ca si celorlalti sfinti.

Pr. Argatu sau Arsenie Boca cand sunt serbati in calendar? (sa nu-mi spuneti ziua de nastere sau de deces ca eu am cautat si nu i-am gasit la nici una din zile trecuti in calendar).

Deci????

În prealabil postat de Iubirea

Oameni buni eu il cunosc pe pr. Argatu nu din carti si de pe internet...am avut marea sansa sa-l cunosc in realitate, sa-i cer sfaturi si sa vorbesc cu cu Sf. Sa de cate ori am avut nevoie....eu ii stiu viata si am o mare consideratie, ma inchin in fata lui si a altora ca el...dar eu am pus niste intrebari concrete la care cer raspuns fara sa divagati:

Pr. Argatu a fost canonizat sfant?
Daca da, cand?...daca nu, atunci de ce il numiti sfant?

Numai in aceasta epoca contemporana Romania a fost inzestrata cu multi duhovnici deosebiti, cu viata aleasa, dar noi ceilalti cred ca nu ar trebui sa exageram si sa cadem in extreme dand mai multa slava decat este cazul.

Pentru cine nu cunoaste: pentru a ajunge un om decedat sa fie canonizat sfant, trebuie sa indeplineasca niste conditii, in urma acestor conditii Sf. Sinod al bisericii in frunte cu patriarhul dezbat problema, o supun la vot si apoi daca voturile sunt in unanimitate pro, ei trec la savarsirea ritualului de canonizare a persoanei/ lor in cauza. Dupa revolutie BOR a savarsit astfel de canonizari pentru Stefan cel Mare de ex...asa acest voievod acum este trecut in calendarul bisericesc, i s-a facut condac si i se oficiaza slujba ca si celorlalti sfinti.

Pr. Argatu sau Arsenie Boca cand sunt serbati in calendar? (sa nu-mi spuneti ziua de nastere sau de deces ca eu am cautat si nu i-am gasit la nici una din zile trecuti in calendar).

Deci????

Il slavim pe Dumnezeu, iar pe sfinti ii cinstim doar. Ca pe niste mijlocitori, ca pe niste rugatori pentru noi. Spre slava Sfintei Treimi. Numindu-l pe cineva ,,sfant'' il cinstim in primul rand pe Duhul Sfant Care salasluieste in inima sa si fara de care nu ne-ar putea ajuta nici in timpul vietii, nici dupa. Asa ca nu cred ca e nimic rau sa numim pe cineva ,,sfant" inainte de a fi canonizat oficial.

Cei care au o evlavie deosebita fata de un muritor ca si noi de obicei au observat ca acesta are putere de a se ruga pentru noi si dupa moarte.

Se intampla un lucru ciudat si anume ca unele persoanele care au cunoscut un sfant sa fie mai reticente in a-l declara sfant. Poate ca l-au vazut si tusind ori stergandu-se pe la nas ori suparat, ori mancand sau band si considera ca sfintii din vechime deja canonizati n-au facut asa ceva... Sau poate ca unii au rezervata o experienta aparte care sa-i conduca spre adevar...

Exista calugari care l-au cunoscut pe Sfantul Serafim de Sarov care se mirau de ce i se acorda cinstire... Nefiind nevoiti sa aiba evlavie la acest sfant, n-au stiut pur si simplu ce comoara ascundea Sfantul Serafim in inima sa.

Canonizarea se intemeiaza pe marturii ale unor crestini recunoscatori care nu se sfiesc sa marturiseasca minunile si ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea unui sfant. Daca mai multi crestini in mod dezinteresat acorda cinstire unui rugator evlavoies, ierarhii se intereseaza de ce-l cinstesc si-l canonizeaza sau nu, luand in considerare si alte criterii.

Oricum, datoria noastra este in primul rand de a le urma exemplul si de a cauta sa dobandim si noi Duh Sfant. Nu au avut cu totii aceeasi lucrare si aceleasi harisme. De la unii putem prelua un aspect, de la altii altul. Suntem invitati si noi sa pasim pe urmele lor si sa preluam cat putem de la cei la care avem evlavie. Dand slava lui Dumnezeu Care astfel ii cinsteste pe placutii Sai. Daca nu tindem spre sfintenie, atunci spre ce tindem? Exista atatia sfinti necunoscuti pe care Dumnezeu ii stie si-i pretuieste ca pe niste prieteni ai Sai. Nu calendarul si recunoasterea noastra ii face sfinti.

Cu cat ii vom pretui mai mult pe cei care au dus o viata sfanta, cu atat mai mult ajutor vom primi noi insine.

Doamne ajuta!

[gabriela8]

În prealabil postat de antoniap

Cu cat ii vom pretui mai mult pe cei care au dus o viata sfanta, cu atat mai mult ajutor vom primi noi insine.

Sigur ca da! E mare lucru sa contribuim la canonizarea lor si acest lucru e posibil prin marturiile noastre a celor care am cunoscut persoanele in cauza.