Poezii preferate...

[Doriana]

Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.

Adanca-I durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
"Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!"

Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.

Iisuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti!

(Petru Dugulescu)

[Mihnea Dragomir]

Când văd cum mâna Timpului sfărâmă
Bogaţii, mândrii secoli ce-au apus
Cum falnicele turnuri le dărâmă
Şi bronzul veşnic, sclav îi e, supus,

Când văd cum, flămânzit, oceanul sapă
Împărăţiei stâncilor hotarul
Şi cum uscatul năvăleşte peste apă
Şi pierderea-i câştig, cum cade zarul,

Când văd materia preschimbând cu rândul
Viaţa-n gunoi şi-n viaţă gunoirea
Ruina tuturor mi-aduce gândul
Că Timpul vrea să-mi ia cu el iubirea

Şi ca o moarte-i presimţirea, vai,
Că numai ce se pierde poţi să ai.

(Shakespeare)


Nu-i marmură. Nu-s lespezi de morminte regeşti
Mai mult ca versul meu să ţină.
Va să-ţi păstrez lumina prin cuvinte,
Că-n piatră, zgura vremii ţi-o întină.

Când în război cu timpul cad statui
Şi ard cetăţi, şi se prăvăl palate,
Doar ţie, Mars, prin fier şi focul lui
Să-ţi treacă amintirea nu mai poate

Tu calci, deci, peste moarte şi uitare.
Iar preţul tău la fel va fi, şi-atunci,
În ochii viitorului, prin care
Spre tristul capăt erele-şi dau brânci.

Şi, până când toate acestea or să fie
Trăieşti, ca-n ochii mei, şi-n poezie.

(Shakespeare)

,,Dintr-un cos de paie impletite
Tatal alese un mic cocolos de hartie
Si il arunca
In chiuveta
In fata copiilor mirati
Rasari atunci
Multicolora
O floare mare japoneza
Un nufar instantaneu
Iar copiii tacura
Fermecati
Niciodata in mintea lor
Aceasta floare nu se va vesteji
Aceasta floare subita
Facuta pentru ei
Intr-o clipa
Sub ochii lor."

[Mihnea Dragomir]

Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

Eu nu ştiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mă pune-n mişcare,
Ce taină mă-ndeamnă la drum.

Dar simt că m-apasă pereţii, —
Eu sunt chiriaş trecător:
În scurtul popas al vieţii
Vreau multe schimbări de decor.

Am stat la mansardă o lună.
De-acolo, de sus, de la geam,
Şi ziua şi noaptea pe lună
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastră,
Oraşul părea că mă cheamă
Să-i văd în lumină albastră
Fantastica lui panoramă...
Mai sus, într-o cameră mică,
Făceau împreună menaj
Un moş, un actor şi-o pisică.
Iar dincolo, jos, la etaj —
O damă cu vizite multe
Şi-alături de ea un burlac,
Un domn serios de la Culte
Cu cioc şi cu ghete de lac.
De-acolo, pe-o vreme ploioasă,
Mi-am pus geamantanu-n tramvai
Şi-abia am ajuns pân-acasă:
Pe Berzei, la conu Mihai.

Ţin minte şi-acuma grădina,
Ferestrele unse cu var...
În faţă sta coana Irina
Şi-n curte, un fost arhivar.
(...)
Şi iar am plecat mai departe,
De teamă să nu mă fixez.

Străine privelişti fugare!
Voi nu ştiţi că-n inimă port
O dulce mireasmă de floare,
Parfumul trecutului mort...

Şi-am stat la un unchi, pe Romană,
Ţiu minte... dar unde n-am stat?
La domnul Manuc, o persoană
Cu nasul puţin coroiat;
La doamna Mary, pe Regală
(O, cum mă ruga să nu plec!
Mi-a scris chiar o carte poştală);
Pe strada Unirii la Şbeck;
Pe Grant, lângă birtul lui Sbierea;
Pe Witing, pe Tei la Confort, —
M-a dus pretutindeni puterea
Aceluiaşi tainic resort.
C-aşa mi-e viaţa — o goană,
Şi astfel durerile trec...

Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

(Topârceanu)