....

[glykys]

Luminita, eu am 22 de ani. Despre mine se spune ca sunt o fire vesela si optimista. Nu am nici bani multi, nu sunt nici cine stie ce frumusete, nu am multi prieteni, nu sunt nici in centrul atentiei si de abia daca imi suna telefonul o data-de doua ori pe zi sau daca primesc vreo 2 mailuri pe zi. Dar sunt vesela. Si iubesc oamenii. Incerc sa imi fac treaba cum se cuvine si incerc sa ii ajut si pe altii, daca au nevoie de mine. Nu am fost mereu asa.

Cand eram mai mica, poate chiar de varsta ta, desi nu stiu cati ani ai tu, oricum, prin gimnaziu cam pana la sfarsitul liceului, eram mai mereu bosumflata si nemultumita. Eram inchisa in mine, ma credeam buricul pamantului, ma asteptam ca toti sa ma iubeasca si sufeream cumplit de mult daca nu primeam afectiunea pe care o doream, daca nu primeam premiul sau rasplatile la care ravneam. Cumplit! Eram foarte sensibila, ma ingrijorau foarte tare criticile celorlati, incercam sa fiu perfecta si tanjeam foarte tare dupa afectiune, cuvinte calde din partea oricui... Credeam ca mi se cuvine acest drept si rasplateam din belsug dovezile de afectiune pe care le primeam cu dovezi si mai mari de afectiune. Iubeam numai oamenii care ma iubeau. Teribil de egoista. De aia eram si singura. Se spune ca egoistii ii fac pe altii sa sufere, dar suferinta pe care le-o provoaca altora e mult mai mica decat cea pe care o indura ei insisi. Numai egoistii stiu cat de mult sufera un egoist.

Dupa aceea insa... totul s-a schimbat. Acum nu mai astept ca omul de langa mine, oricine ar fi el, sa fie prietenul meu, sa imi ofere afectiune, nu! Acum ma intreb: ce pot face eu pentru acel om? Ce ii pot darui eu si ce are el nevoie in clipa de fata? Pot face ceva pentru el, fac cu inima deschisa si nu astept nimic de la el, nici macar recunostinta. Nu il pot ajuta, sunt cu inima impacata ca mai mult decat atat nu pot face. Si ma bucur cand pot sa ajut pe cineva. Ma bucur acum mai mult decat ma bucuram cand primeam dovezile mult ravnite de afectiune, care imi gadilau orgoliul. Ma simt implinita. Inainte nu m-as fi simtit implinita nici daca as fi avut 10000 de prieteni si daca m-ar fi bagat in seama toata lumea de pe strada. Pentru ca atunci eram singura, cu nelinistile si cu frustrarile mele. Acum nu sunt singura, am inima plina, desi nu mi-am adaugat prea multi prieteni in lista de mess de atunci.

O sa ma intrebi cum am reusit sa fac acest salt de mentalitate... Nu a fost usor si nu a venit de la sine, ci s-a realizat treptat. Am facut-o iubind. Prima data cand m-am indragostit, mi-am dat seama ce comori nestiute zac in sufletul meu si am realizat ca e de o mie de ori mai frumos sa iubesti decat sa fii iubit. Cam in acelasi timp, m-am deschis mai mult si am aflat ce frumos e sa fii tu prietenul cuiva. Mai frumos decat sa ai un prieten. In lucrurile acestea trebuie sa existe o reciprocitate. Adica, pentru a fi iubita, trebuie sa iubesti tu intai. Si sa iubesti nu pentru a fi iubita, ci pentru ca asa simti tu ca e bine si folositor. Deschizandu-ma, invatand sa daruiesc si altora din acele comori pe care le-am gasit in sufletul meu, am dobandit niste prieteni buni, care mi-au marturisit apoi: stii, cand te-am intalnit prima data, nu mi-ai facut o impresie buna, credeam ca esti o ingamfata si ca ii dipretuiesti pe toti. Si de la acestia am inteles ce rol are un duhovnic in viata omului.

Eu am fost credincioasa de mica, primele amintiri le am din biserica, de cand ma lua bunica la fiecare liturghie, iar eu nu pricepeam nimic, dar ma uitam in sus, acolo, in turla, unde este Hristos Pantokrator. Stateam asa si ma tot uitam in sus si ma miram ca lumea din biserica nu spune si rugaciunile pe care le stiam eu de acasa, adica "Ingerasul" si inceputul din "Doamne, Doamne ceresc Tata". Am avut mereu credinta, faceam tot ce faceau ai mei: ma duceam la biserica, ma spovedeam, ma impartaseam, posteam, ma rugam,si nu le faceam din obligatie, ci din placere, si tot singura eram. Pentru ca, de cele mai multe ori, le faceam mecanic si superficial, nu le traiam. Eram o superficiala si ma credeam culmea profunzimii.

Tarziu insa, dupa ce mi-am facut duhovnic, adica pe la vreo 20 de ani, cand cineva mi-a ascultat toate problemele cu atentie si seriozitate si m-a inteles, am simtit din ce in ce mai putin nevoia de a fi egoista... Treptat, incetul cu incetul,am inteles ca a fi ortodox practicant nu inseamna doar a face toate lucrurile pe care le faceam eu, ci a le face din tot sufletul si, mai ales, inseamna sa iubesti. Ma lupt si acum cu egoismul meu, am momente in care acesta revine... Unora le este atat de simplu sa fie buni, sa daruiasca tot ce au, mie imi vine uneori greu sa daruiesc si un zambet sau o vorba buna. Caci de atata au nevoie cei mai multi, dupa cum bine stii. Dar fara harul lui Dumnezeu nu am putut fi nimic din ceea ce sunt astazi. Fara harul lui Dumnezeu pe care l-am primit fie la Sfintele Taine si slujbe, fie prin ochii unui om, fie prin niste cuvinte pline de viata din carti, fie prin luminarea mintii si inteleagerea unor lucruri esentiale, nimic nu s-a putut face. Si inainte primeam de multe ori revarsari de har si de atatea ori recadeam. Si stii de ce? Pentru ca in sufletul meu, pe primul loc eram eu si numai eu, eu cu nevoile, cu dorintele si neputintele mele si apoi veneau Dumnezeu, ceilalti, asa de-a valma... Dumnezeu cere totul de la noi, nu merge asa, hai cu o rugaciune, hai cu o saptamana de post, hai cu o slujba... Adica merge, ca il primesti pe Dumnezeu in inima ta si, oricum, de undeva tot trebuie sa incepi, iar pe mine m-a ajutat enorm ca am crescut intr-o familie in care se facea tot ce am spus, dar ceea ce vreau sa spun efectul nu este durabil, din cauza superficialitatii si a autosuficientei noastre.

Greu am invatat si inca mai am mult de exersat ca un om nu trebuie judecat sau criticat, ci acceptat si iubit asa cum este el, caci nu poate fi schimbat, si ca doar de tine depinde sa te deschizi, sa fii mereu mai bun, mai iubitor, ca trebuie sa fii recunoscator pentru toate. Cu unii dintre acei prieteni despre care iti vorbeam nu prea mai tin legatura, fie din cauza distantei,fie din cauza unei rupturi datorate unor greseli reciproce, pe acela de care m-am indragostit arareori daca il mai vad, desi il iubesc la fel. dar sunt vesela si impacata, pentru ca stiu ca fiecare are rolul lui in viata noastra, iar al lor a fost covarsitor, poate nu a fost sa fim nedespartiti, dar cu siguranta m-au invatat sa daruiesc prietenie si iubire, pe care, la randul meu, sa o impart si altora care au nevoie.


Am scris foarte mult, dar am scris cu nadejdea ca tu sau altcineva de aici se va folosi de aceste cuvinte. Sfatul meu concret pentru tine ar fi:

1. Sa iesi din banca, sa ii multumesti lui Dumnezeu ca esti sanatoasa, ca ai o familie, sa te duci ACUM la mama ta, sa o imbratisezi si sa o pupi, sa ii spui ca o iubesti mult si ca apreciezi tot ceea ce face pentru tine.
2. Sa inveti sa te iubesti si sa te accepti pe tine asa cum esti tu, cu defectele si calitatile tale. Pentru asta trebuie sa inveti sa te cunosti, sa recunosti: da, domnule, sunt asa si pe dincolo. Dar ia sa vad eu, din ce cauza sunt asa? oare nu pot face ceva in acest sens? Abia atunci cand te vei iubi si accepta tu, te vor iubi si accepta si ceilalti.
3. Sa casti bine ochii in jurul tau, sa ii primesti pe fiecare in inima ta, asa cum este el, cu neputintele lui, chiar si cu netrebuintele lui de a te baga pe tine in seama. Si nu mai te tot framanta ca nu face nimeni nimic pentru tine, ci intreaba-te ce poti face tu pentru altii!


Si nu in ultimul rand, sa mergi intr-o biserica, la Sf. Liturghie si acolo sa te rogi din tot sufletul sau, fiind atenta la rugaciune, sa iti gasesti un parinte duhovnic care sa te inteleaga. Sa stii ca a functionat mai bine decat un psiholog, pentru ca,in afara de afectiune si intelegere, am primt prin el si iertarea pacatelor si sfaturi duhovnicesti...

Doamne ajuta! Si nu uita principalul: iesi din banca!

[Rodica50]

În prealabil postat de glykys

Luminita, eu am 22 de ani. Despre mine se spune ca sunt o fire vesela si optimista. Nu am nici bani multi, nu sunt nici cine stie ce frumusete, nu am multi prieteni, nu sunt nici in centrul atentiei si de abia daca imi suna telefonul o data-de doua ori pe zi sau daca primesc vreo 2 mailuri pe zi. Dar sunt vesela. Si iubesc oamenii. Incerc sa imi fac treaba cum se cuvine si incerc sa ii ajut si pe altii, daca au nevoie de mine. Nu am fost mereu asa.

Cand eram mai mica, poate chiar de varsta ta, desi nu stiu cati ani ai tu, oricum, prin gimnaziu cam pana la sfarsitul liceului, eram mai mereu bosumflata si nemultumita. Eram inchisa in mine, ma credeam buricul pamantului, ma asteptam ca toti sa ma iubeasca si sufeream cumplit de mult daca nu primeam afectiunea pe care o doream, daca nu primeam premiul sau rasplatile la care ravneam. Cumplit! Eram foarte sensibila, ma ingrijorau foarte tare criticile celorlati, incercam sa fiu perfecta si tanjeam foarte tare dupa afectiune, cuvinte calde din partea oricui... Credeam ca mi se cuvine acest drept si rasplateam din belsug dovezile de afectiune pe care le primeam cu dovezi si mai mari de afectiune. Iubeam numai oamenii care ma iubeau. Teribil de egoista. De aia eram si singura. Se spune ca egoistii ii fac pe altii sa sufere, dar suferinta pe care le-o provoaca altora e mult mai mica decat cea pe care o indura ei insisi. Numai egoistii stiu cat de mult sufera un egoist.

Dupa aceea insa... totul s-a schimbat. Acum nu mai astept ca omul de langa mine, oricine ar fi el, sa fie prietenul meu, sa imi ofere afectiune, nu! Acum ma intreb: ce pot face eu pentru acel om? Ce ii pot darui eu si ce are el nevoie in clipa de fata? Pot face ceva pentru el, fac cu inima deschisa si nu astept nimic de la el, nici macar recunostinta. Nu il pot ajuta, sunt cu inima impacata ca mai mult decat atat nu pot face. Si ma bucur cand pot sa ajut pe cineva. Ma bucur acum mai mult decat ma bucuram cand primeam dovezile mult ravnite de afectiune, care imi gadilau orgoliul. Ma simt implinita. Inainte nu m-as fi simtit implinita nici daca as fi avut 10000 de prieteni si daca m-ar fi bagat in seama toata lumea de pe strada. Pentru ca atunci eram singura, cu nelinistile si cu frustrarile mele. Acum nu sunt singura, am inima plina, desi nu mi-am adaugat prea multi prieteni in lista de mess de atunci.

O sa ma intrebi cum am reusit sa fac acest salt de mentalitate... Nu a fost usor si nu a venit de la sine, ci s-a realizat treptat. Am facut-o iubind. Prima data cand m-am indragostit, mi-am dat seama ce comori nestiute zac in sufletul meu si am realizat ca e de o mie de ori mai frumos sa iubesti decat sa fii iubit. Cam in acelasi timp, m-am deschis mai mult si am aflat ce frumos e sa fii tu prietenul cuiva. Mai frumos decat sa ai un prieten. In lucrurile acestea trebuie sa existe o reciprocitate. Adica, pentru a fi iubita, trebuie sa iubesti tu intai. Si sa iubesti nu pentru a fi iubita, ci pentru ca asa simti tu ca e bine si folositor. Deschizandu-ma, invatand sa daruiesc si altora din acele comori pe care le-am gasit in sufletul meu, am dobandit niste prieteni buni, care mi-au marturisit apoi: stii, cand te-am intalnit prima data, nu mi-ai facut o impresie buna, credeam ca esti o ingamfata si ca ii dipretuiesti pe toti. Si de la acestia am inteles ce rol are un duhovnic in viata omului.

Eu am fost credincioasa de mica, primele amintiri le am din biserica, de cand ma lua bunica la fiecare liturghie, iar eu nu pricepeam nimic, dar ma uitam in sus, acolo, in turla, unde este Hristos Pantokrator. Stateam asa si ma tot uitam in sus si ma miram ca lumea din biserica nu spune si rugaciunile pe care le stiam eu de acasa, adica "Ingerasul" si inceputul din "Doamne, Doamne ceresc Tata". Am avut mereu credinta, faceam tot ce faceau ai mei: ma duceam la biserica, ma spovedeam, ma impartaseam, posteam, ma rugam,si nu le faceam din obligatie, ci din placere, si tot singura eram. Pentru ca, de cele mai multe ori, le faceam mecanic si superficial, nu le traiam. Eram o superficiala si ma credeam culmea profunzimii.

Tarziu insa, dupa ce mi-am facut duhovnic, adica pe la vreo 20 de ani, cand cineva mi-a ascultat toate problemele cu atentie si seriozitate si m-a inteles, am simtit din ce in ce mai putin nevoia de a fi egoista... Treptat, incetul cu incetul,am inteles ca a fi ortodox practicant nu inseamna doar a face toate lucrurile pe care le faceam eu, ci a le face din tot sufletul si, mai ales, inseamna sa iubesti. Ma lupt si acum cu egoismul meu, am momente in care acesta revine... Unora le este atat de simplu sa fie buni, sa daruiasca tot ce au, mie imi vine uneori greu sa daruiesc si un zambet sau o vorba buna. Caci de atata au nevoie cei mai multi, dupa cum bine stii. Dar fara harul lui Dumnezeu nu am putut fi nimic din ceea ce sunt astazi. Fara harul lui Dumnezeu pe care l-am primit fie la Sfintele Taine si slujbe, fie prin ochii unui om, fie prin niste cuvinte pline de viata din carti, fie prin luminarea mintii si inteleagerea unor lucruri esentiale, nimic nu s-a putut face. Si inainte primeam de multe ori revarsari de har si de atatea ori recadeam. Si stii de ce? Pentru ca in sufletul meu, pe primul loc eram eu si numai eu, eu cu nevoile, cu dorintele si neputintele mele si apoi veneau Dumnezeu, ceilalti, asa de-a valma... Dumnezeu cere totul de la noi, nu merge asa, hai cu o rugaciune, hai cu o saptamana de post, hai cu o slujba... Adica merge, ca il primesti pe Dumnezeu in inima ta si, oricum, de undeva tot trebuie sa incepi, iar pe mine m-a ajutat enorm ca am crescut intr-o familie in care se facea tot ce am spus, dar ceea ce vreau sa spun efectul nu este durabil, din cauza superficialitatii si a autosuficientei noastre.

Greu am invatat si inca mai am mult de exersat ca un om nu trebuie judecat sau criticat, ci acceptat si iubit asa cum este el, caci nu poate fi schimbat, si ca doar de tine depinde sa te deschizi, sa fii mereu mai bun, mai iubitor, ca trebuie sa fii recunoscator pentru toate. Cu unii dintre acei prieteni despre care iti vorbeam nu prea mai tin legatura, fie din cauza distantei,fie din cauza unei rupturi datorate unor greseli reciproce, pe acela de care m-am indragostit arareori daca il mai vad, desi il iubesc la fel. dar sunt vesela si impacata, pentru ca stiu ca fiecare are rolul lui in viata noastra, iar al lor a fost covarsitor, poate nu a fost sa fim nedespartiti, dar cu siguranta m-au invatat sa daruiesc prietenie si iubire, pe care, la randul meu, sa o impart si altora care au nevoie.


Am scris foarte mult, dar am scris cu nadejdea ca tu sau altcineva de aici se va folosi de aceste cuvinte. Sfatul meu concret pentru tine ar fi:

1. Sa iesi din banca, sa ii multumesti lui Dumnezeu ca esti sanatoasa, ca ai o familie, sa te duci ACUM la mama ta, sa o imbratisezi si sa o pupi, sa ii spui ca o iubesti mult si ca apreciezi tot ceea ce face pentru tine.
2. Sa inveti sa te iubesti si sa te accepti pe tine asa cum esti tu, cu defectele si calitatile tale. Pentru asta trebuie sa inveti sa te cunosti, sa recunosti: da, domnule, sunt asa si pe dincolo. Dar ia sa vad eu, din ce cauza sunt asa? oare nu pot face ceva in acest sens? Abia atunci cand te vei iubi si accepta tu, te vor iubi si accepta si ceilalti.
3. Sa casti bine ochii in jurul tau, sa ii primesti pe fiecare in inima ta, asa cum este el, cu neputintele lui, chiar si cu netrebuintele lui de a te baga pe tine in seama. Si nu mai te tot framanta ca nu face nimeni nimic pentru tine, ci intreaba-te ce poti face tu pentru altii!


Si nu in ultimul rand, sa mergi intr-o biserica, la Sf. Liturghie si acolo sa te rogi din tot sufletul sau, fiind atenta la rugaciune, sa iti gasesti un parinte duhovnic care sa te inteleaga. Sa stii ca a functionat mai bine decat un psiholog, pentru ca,in afara de afectiune si intelegere, am primt prin el si iertarea pacatelor si sfaturi duhovnicesti...

Doamne ajuta! Si nu uita principalul: iesi din banca!

Foarte frumoasa povestea vietii tale, Glykys! Cred ca va fi si folositoare!

[Radu32]

sfatul meu e unul simplu si eficient :
- sunt atatea organizatii de voluntariat,de ce nu te inscrii in una ?
acolo ai putea gasi tovarasi de vrsta ta,si ai fi folositoare altora,si poate pana la urma ai gasi si prieteni adevarati !

[luminita-]

Aveti dreptate cu mersul la Biserica,inainte mergeam dar acum nu mai vreau sa merg si sa vorbesc cu un preot imi este frica.Nu mai merg pentru ca in ortodoxism femeile nu au valoare,ele sunt inferioare si ce sa fac acolo?Biserica este pentru barbati,ei sunt capul la tot eu ce sa mai caut acolo?Mai am eu vreun sens?Si preotul ce poate sa imi faca....prieteni nu are cum sa-mi dea el poate decat sa ma faca sa ma multumesc cu ideea ca sunt asa cum sunt si in primul rand e barbat,nu vreau sa-mi bage prostii in cap asa cum vor barbatii sa fie femeile ca sa le prosteasca mai usor.
Cred ca e mai bine fara mine....

Radu,am scris emailuri la cateva organizatii dar nu mi-a raspuns niciuna.Poate nici acolo nu sunt de folos.
glykys si eu am fost credincioasa dar stiu cum sunt privita de biserica si mie teama ca asa sunt si de Dumnezeu.Imi este frica,teama,nici eu nu stiu cum imi este sa vorbesc cu un preot.Ma tem mai mult ca nu imi va da niciun sfat bun.Si mie imi place sa ajut dar pe cine?Sunt mai tanara ca tine,am aproape 18 ani si am energie,nu pot sta toata ziua numai langa parinti sau numai in casa....

[Radu32]

nu mai trimite e-mailuri, dute tu la sediul lor si vorbeste direct cu ei, da dute la mai multe organizatii,si careva se va indura si de tine, si te va lua !
si nu uita, oamenii nu is totdeuna buni, rar gasesti oameni adevarati !

[Erethorn]

Luminita,

1. Exista cineva care te iubeste neconditionat. Exista cineva real, cineva foarte important, foarte frumos si foarte mare, care te iubeste foarte mult: ii spunem Iisus Hristos, sau Dumnezeu. Nu e o poveste, e o persoana reala, de fapt, mult mai real decat mine sau ceilalti forumisti. Tot ce trebuie sa faci este sa vorbesti cu El.

2. Parintii tai te iubesc. Crede-ma, stiu ce spun, sunt parinte.

3. Te afli la inceput de drum. Pe tot parcursul acestui drum, Iisus Hristos, persoana cea mai importanta, va fi alaturi de tine, te va iubi si te va sustine, daca Ii vei ingadui acest lucru, daca te vei increde in El. Iar pe acest drum, vor fi si multi oameni, fata de care vei avea ocazia sa experimentezi dragostea, compasiunea, care te vor ajuta, pe care ii vei ajuta, care te vor iubi, pe care ii vei iubi.
Bucura-te pentru acest lucru. Toate lucrurile bune se afla in fata ta. Viata se afla in fata ta.

Orice drum incepe cu primul pas. Fa acest pas. Vorbeste cu Iisus Hristos. Si cauta un grup de oameni care iti impartasesc valorile. Doresti sa-i ajuti pe cei mai putin fericiti decat tine (si crede-ma, sunt multi) ? Cauta o asociatie de caritate, un grup de voluntariat. Vei gasi oameni advarati, oameni alaturi de care vei putea nu doar sa fi, ci alaturi de care vei putea sa faci ceva.

[luminita-]

Raoul...eu sunt foarte timida si cred ca chestia asta sau poate sunt insuportabila,nu stiu.

Erethorn,daca Dumnezeu ma iubea nu ma facea inferioara....in Biserica nu sunt bineveniti cei tineri si ma tem sa merg.Ar fi o idee cu voluntariatul dar deja am scris la cateva asociatii cum ar fi Crucea Rosie,Salvati copii,copii in dificultate si mai e una de pe langa Parcul Carol dar nu mai stiu acum cum se numeste.Mai stii tu altele?ca niciuna nu mi-a raspuns si am fost politicoasa in mesaje.

[Raoul]

Dimpotriva,odata eram intr-o biserica si preotul chiar era trist ca sunt putini tineri. E total gresit ceea ce spui tu,cum ca tinerii nu sunt bineveniti in biserica.

[Rodica50]

Este foarte frumos sa vezi tineri in Biserica! In afara de aceasta, incearca sa descoperi talantii pe care ti I-a incredintat Hristos! Toti ii avem! Multa incredere! Increderea in sine vine din credinta in Dumnezeu!

[o copila]

În prealabil postat de luminita-

Raoul...eu sunt foarte timida si cred ca chestia asta sau poate sunt insuportabila,nu stiu.

Erethorn,daca Dumnezeu ma iubea nu ma facea inferioara....in Biserica nu sunt bineveniti cei tineri si ma tem sa merg.Ar fi o idee cu voluntariatul dar deja am scris la cateva asociatii cum ar fi Crucea Rosie,Salvati copii,copii in dificultate si mai e una de pe langa Parcul Carol dar nu mai stiu acum cum se numeste.Mai stii tu altele?ca niciuna nu mi-a raspuns si am fost politicoasa in mesaje.

Draga Luminita,

am vazut ca repeti ca esti insuportabila.....dar de ce spui asta? Ce te face sa te consideri asa? Ce inseamna suportabil sau insuportabil? Prin prisma caror calitati/defecte oamenii sunt considerati suportabili/insuportabili? Si, nu te supara, dar asa cum te vezi tu pe tine, asa te vad si ceilalti, pentru ca le "transmiti" tu aceste semnale.
Eu, cumva te vad ca esti plictisita, consideri ca ai o viata monotona in care nu se intampla nimic spectaculos. Draga mea, viata este o minune de la Dumnezeu. I-ai multumit vreodata lui Dumnezeu ca esti in viata, ca esti sanatoasa, ca ai parinti , ca ai unde locui, ca poti sa mergi singura pe picioarele tale, ca poti s afaci o scoala, ca ai ce manca? Stii cumva ce inseamna sa nu ai astea? iti poti imagina macar? Incearca, si sa vezi cat de binecuvantata esti.
De ce trebuie neaparat sa iti faci prieteni.....virtuali? Consider internetul un mare progres dar si un "blestem" pentru noi. In fata calculatorului viata se rezuma la mess, ID, facebook, jocuri, etc. Cum isi petrec vacanta tinerii in ziua de azi? Pe comp, pe facebook.
Am predat 5 ani la un liceu, la clasele 11-12, si am putut observa, cu tristete, ca in ziua de azi tinerii nu mai au nici un interes pentru carti, pentru cultura, doar pt "comp". Nu sunt nici eu foarte inaintata in varsta, am 29 de ani, dar parca pe vremea mea era altfel.
Stii ce facem eu la varsta ta? Imi cautam de lucru, mergeam la biblioteca publica si citeam si stateam acasa. Nu am avut prieteni, nu am iesit pe la discoteci, nu am avut nici macar telefon mobil. Si crede-ma, nu regret nimic.
Si....mama ta are mare dreptate cand iti spune ca ai sa regreti perioada asta, cu linistea de acum nu te mai intalnesti.
Eu, din pacate, la varsta ta nu am cunoscut biserica, asta regret.
Nu ai dreptate cand spui ca in biserica nu sunt bineveniti tinerii. In zona in care locuiesc exista o biserica unde se fac saptamanal studii biblice pentru tineri. Mi se pare un lucru foarte bun. Cauta si tu o parohie in ditamai Bucurestiul unde sa existe asa ceva.
Si mai ceva......s-ar putea sa Il superi pe Dumnezeu cand spui ca te-a facut inferioara. "femeile nu au valoare si sunt inferioare"......femeia ii este data ca ajutor barbatului, asta nu inseamna ca sunt inferioare. SI cum n-au valoare cand ele perpetueaza viata....? ti se pare lipsit de valoare?