Papalitatea

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de adiandrea6

M-am exprimat eu gresit, cel care vroia sa intre in biserica catolica era un ortodox si intrebarea era daca trebuie sa faca ceva special pentru asta sau nu. Iar preotul nu a stiu ce sa raspunda, a zis ca trebuie sa intrebe pe cel care se ocupa cu astfel de cazuri. Nu stiu cum s-a terminat povestea.

Aha, am înţeles acum. În cazul foştilor ortodocşi, este foarte simplu, deoarece atât Botezul cât şi Mirungerea sunt valide şi se administrează o singură dată: se face numai o cerere şi fie se scrie şi se semnează Crezul, fie un exemplar din Catehism. În cazul protestanţilor al căror botez este valid (adică toţi protestanţii în afară de Martorii lui Iehova şi de cei numiţi curent "mormoni") se face numai Mirungerea. În comunităţile catolice tradiţionale mai are loc abjurarea publică în faţa episcopului şi ridicarea excomunicării, în special dacă este vorba de un pastor.

În cazul meu, tot ceea ce a trebuit să fac a fost cererea şi o declaraţie potrivit căreia credinţa mea este credinţa Bisericii. Apoi, preotul m-a trecut într-un registru imens, numit "matricola botezaţilor".

De asta nu existe ordine religioase la ortodocsi. Ortodocsii sunt ortodocsi si atat. Acolo unde apar diferente, apar si certurile, vezi treaba cu calendarul si altele.

Ascultarea, alături de celibat şi de sărăcia voluntară, face parte din viaţa călugărului catolic din orice ordin şi de orice rit. Ascultarea nu are legătură cu diversitatea, ci este o caracteristică a oricărui creştin şi în mod deosebit a creştinilor care aleg calea călugăriei.

Nu se accepta diversitatea in unitate din cauza dogmelor, sau mai bine zis din cauza ca fac dogma din orice care nu este neaparat dogma, cum este si acest calendar de exemplu,

Foarte rău. În cazul acesta particular, cu calendarul, cei care se află în eroare sunt cei de stil vechi, motivul fiind tocmai acela că un calendar nu poate fi dogmă. Aşa au loc toate schismele: fracţiunea schismatică face dogmă din ceea ce niciodată Biserica nu a definit ca atare.

In Ortodoxie, purcederea si trimiterea Duhului Sfant nu sunt unul si acelasi lucru, ci purcederea arata originea Duhului Sfant din Tata, Duhul Sfant nu este nici nascut ca Iisus si nici creat ca si oamenii, ci originea lui din Tata (si numai din Tata) este prin purcedere, in acel timp pe care bine l-ai definit inainte de toti vecii. Insa nimeni nu stie sa zica daca mai intai a fost nascut Fiul sau mai intai a purces Duhul Sfant din Tata si cum se poate ca ceva sa fie mai intai de altceva cand timpul nu exista la Dumnezeu, si in aceste conditii cum se poate ca Fiul sa apara dupa Tata (avand in vedere ca se naste din El) in conditiile in care, neexistand timpul, nu exista nici "inainte" si nici "dupa".

Desigur că purcederea şi trimiterea Duhului Sfânt nu sunt unul şi acelaşi lucru. La fel, naşterea Fiului şi cu naşterea Lui în trup (întruparea sau încarnarea) nu sunt acelaşi lucru: primul eveniment are loc în preeternitate, al doilea în istorie. Din acestmotiv, nu se poate spune că purcederea a avut loc "înainte" sau "după" naştere, neexistând pe atunci timp. Pe de altă parte, ordinea de precedenţă pe care o ştim de la Sfinţii Părinţi aceasta este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi ea este noncomutativă. Iconografia Îi imaginează ca fiind în împreună-dănţuire (perihoreza). Persoanele (Ipostasurile) care împart aceeaşi substanţă dumnezeiască sunt egale, cu o observaţie totuşi: Tatăl nu are cauză (este causa Sui), Fiul este născut (numai) de Tatăl, iar Duhul Sfânt este purces din împreună-lucrarea Tatălui şi Fiului, aceasta fiind principala deosebire dintre "naştere" şi "purcedere", care altfel ar fi reduse la acelaşi proces.

La aceste intrebari nu a raspuns nimeni pana acum si nu s-au primit revelatii. In schimb, trimiterea Duhului Sfant se face dupa Inaltarea la Cer a Domnului, trimiterea se face de Tata si de Fiu, si prima manifestare vizibila este descrisa in Faptele Apostolilor cand Duhul Sfant pogoara peste apostolii care astfel incep sa vorbeasca in limbile celor care ascultau.

Să nu uităm că Duhul Sfânt (întocmai ca şi Tatăl şi Fiul) S-a manifestat de la începutul lumii create. El a fost prezent şi în perioada Vechiului Testament, după cum credem şi mărturisim (Duhul Sfânt...a grăit prin prooroci). De altfel, în toată lucrarea Lor extra-treimică, adică în lume, cele trei Persoane sunt de nedespărţit. Când spunem "Tatăl nostru", nu ne gândim (numai) la Dumnezeu Tatăl, ci la Dumnezeu Unul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Rezumand, dogma ortodoxa zice ca purcederea se face doar din Tatal

Nu vă contrazic în ceea ce priveşte dogma ortodoxă din ziua de azi. Dogma ortodoxă, aşa cum o ştim noi de la sfinţii noştri părinţi de la Sinodul din Constantinopol spune că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, fără să menţioneze "doar" sau "numai" se la Tatăl.

este posibil ca si catolicii din vest sa fi avut Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur.

Nu vă contrazic, dar nu am cunoştinţă despre un asemenea lucru. Din câte ştiu, catolicii din est aveau Liturghia Sf Ioan Gură de Aur, iar catolicii din vest aveau liturghia lor (numită şi "gregoriană" după numele papei Grigorie).

Pentru ca biserica greco-ortodoxa este foarte tanara, nu stiu exact data infiintarii ei, tu stii mai bine, insa stiu ca la Cluj s-au sarbatorit acum vreo cativa ani, 200 sau 250 de ani de la infiintarea ei. Si s-a infiintat datorita unei parti dintre ortodocsi care s-au "unit" cu Roma. Si am descoperit ca tot cam in aceeasi perioada, cu vreo 200-300 ani in urma, la fel s-a intamplat si pe teritoriul Palestinei,

Anul 1701 poate fi considerat ca anul Unirii (discuţiile începuseră cu 10 ani mai devreme) şi nu este greşit a-l considera ca an al înfiinţării Bisericii Unite aşa cum o cunoaştem acum. Ca Biserică Particulară, în mod sigur este mult mai veche, astfel încât nu putem socoti anul 1701 ca an al înfiinţării episcopiei romneşti din Ardeal, ci ca an în care această episcopie a renunţat la schismă. Anterior, renunţaseră la schismă şi alte episcopii româneşti, cum ar fi Mitropolia Moldovei, dar reintrarea lor în Biserica Catolică nu a durat, ci a fost episodică, din păcate.

In orice caz, descoperind lucrul acesta, am ajuns la concluzia ca intr-adevar Roma a dus in acea perioada o politica de convertire a ortodocsilor la catolicism,

Roma a dus, duce şi va duce mereu aceeaşi politică, anume de convertire a tuturor la catolicism, prin opera de evanghelizare, misiune şi pastoraţie pe care o execută la comanda fondatorului acestei Biserici, păstrată în nemuritoarele cuvinte ale Rugăciunii din Grădina Getsimani: ca să fie o turmă şi un păstor. Desigur, asistăm de mult la un efort de zădărnicire a acestui plan al lui Dumnezeu. Vedem cum, parcă tot mai mult, Biserica este batjocorită şi mai ales aparatul său central (Roma) şi cu precădere papa, deoarece amăgitorul oamenilor cunoaşte foarte bine că "bate-voi păstorul şi se va risipi turma". Pe de altă parte, avem promisiunea fermă pe care Domnul a făcut-o primului papă, anume că nici porţile iadului nu vor prăbuşi Biserica. Şi, judecând după istoria ultimelor două milenii, putem spune că Domnul şi-a respectat cuvântul dat.