|
|
|
|
|
|
|
#2
25.08.2010, 15:07:08
|
|||
|
|||
Citat:
Aparent, este unul de superioritate (sigur, in masura in care sunteti sincer). Dumnezeu sa va ajute sa vedeti in continuare ceea ce este cu adevarat frumos in biserica dumneavoastra dar, in acelasi timp, sa va deschida ochii catre ceea ce este frumos, bun si adevarat in Biserica Catolica si in celelalte confesiuni crestine. Si, mai ales, Dumnezeu sa va ajute sa dobanditi in mai mare masura acea calitate fundamental crestina care, din pacate, ne cam lipseste in aceste vremuri - smerenia si iubirea. Doamne ajuta. |
|
#3
25.08.2010, 15:36:54
|
|||
|
|||
|
Multumesc pt urari ! Nu cred ca le merit. Intr-adevar smerenia si iubirea nu-mi prisosesc..Imi pare rau ca trebuie sa v-o spun: nu am terminat ! PT contrele cat de cat dogmatice nu v-am luat in seama, insa postarile voastre la subiecte gen "Este un pacat sa ramaneti tara", si altele similare, n-am mai putut sa va trec cu vederea...Nu mi-am putut scoate din cap ideea ..."Catolici care invita romani la expatriere pe un forum ortodox !" Si mi-am zis ca nu-i rau sa ma concentrez pe "dogmatica" Vaticanului...., dupa cum si vedeti. In interesul ambelor tabere..!
|
|
#4
25.08.2010, 15:38:16
|
|||
|
|||
|
Criza catolicismului
CRIZA CATOLICISMULUI
Prin poticniri provenite din afara si dinauntru, Biserica Catolica strabate astazi cea mai sumbra perioada din istoria sa. Aceasta criza, care s-a tot accentuat din deceniile trecute, este determinata acum de tendinte moderniste si de insubordonarea unei însemnate parti a clerului, de apatia religioasa a multor credinciosi ai sai, de practici religioase dubioase, însusite în unele cazuri de autoritatile eclesiastice, de manifestari si compromisuri ale unor ierarhi fala de Masonerie si de iudaism, ca si de alte actiuni condamnabile. În anii din urma mii de preoti au parasit clerul catolic pentru a se casatori, iar altii refuza sa mai asculte de autoritatea ierarhica[1]. Cu deosebire în tarile nordice, un numar din ce în ce mai mare de slujitori ai altarului se agita în favoarea reformei care le-ar permite, în acelasi timp, sa ramîna în cler ca preoti deserventi si sa se casatoreasca, ceea ce contravine principiului de a nu se administra taina cununiei dupa hirotonia preotilor. Pe de alta parte, din lipsa de vocatie a credinciosilor pentru consacrarea lor în clerul de mir si din ordinele monahale, s-a ajuns la o situatie alarmanta în majoritatea tarilor catolice din Occident. Din cauza necredintei si a indiferentismului religios care s-au abatut peste lumea occidentala, Biserica catolica recurge la tot felul de initiative si actiuni rau inspirate care, în loc sa combata fara crutare raul care o macina, o povîrnesc tot mai mult pe panta compromisurilor. S-a recurs astfel la introducerea muzicii de jazz în unele biserici din Olanda si din America Latina, pentru a atrage lumea. De asemenea, dupa modelul cinematografelor americane în aer liber, drive-in-movies, pentru automobilistii care vor sa vizioneze filme fara sa-si paraseasca volanul si canapeaua confortabila, s-a initiat în Buffalo, în suburbia orasului New York, tinerea unor liturghii drive-in. O fotografie din revista National Catholic Reporter, din septembrie 1969, prezinta o asemenea imagine. Pe o estrada, apare, dintr-un grup de turisme, un fel de baraca purtînd inscriptia: Altar exterior al Parohiei Sfîntului Leon. Liturghie duminicala. Îndaratul unei vitrine care protejeaza o încapere transportabila, un preot în odajdii slujeste sfînta liturghie, care se amplifica prin megafoane. Potrivit relatarii din revista catolica mentionata, participantii la aceste liturghii de consumatie stau relaxati în interiorul turismelor, iar cînd preotul exclama Go in peace! (Mergeti în pace!), ei întorc cheile în contact si pacea este salvata în huruitul tuturor motoarelor! Pe aceeasi linie înnoitoare de atitudini eclesiastice, cardinalul Suenens, primatul Belgiei, a declarat, într-un interviu la Ottawa, ca admiterea femeilor în clerul catolic - idee care se vîntura în multe cercuri si care s-a admis de o parte a Bisericii anglicane - ar trebui sa faca obiectul unui studiu serios[2]. Vaticanul a dezlegat lumea credinciosilor de tinerea posturilor de peste an, considerînd ca asemenea acte de înfrînare reprezinta constrîngeri care din cauza mentalitati veacului nostru, îi îndeparteaza pe oameni de la credinta. În actuala criza a Bisericii catolice, un fapt semnificativ îl constituie si tendinta multor credinciosi de a se disocia de autoritatea bisericeasca. Exista azi - spunea reverendul Thomas Stansky, membru în Secretariatul pentru Unitatea Crestinilor din Roma - o schisma tacita a unor rebeli care ramîn catolici doar cu numele, dar care, în realitate, se îndeparteaza din ce în ce mai mult de Biserica constitutionala. Iar un episcop american declara: În ultima vreme, s-au conturat doua biserici catolice: o biserica oficiala, a papei si a ierarhiei, si o biserica libera, care atrage un numar tot mai mare de laici si preoti. În acest sens, ziarul Time (22 noiembrie 1968) mentiona: În ajunul conferintei semestriale din Washington, din anul 1968, a celor 238 de episcopi catolici din Statele Unite, 3500 de credinciosi s-au pronuntat în sprijinul celor 40 de preoti locali, sanctionati de cardinalul Patrick O'Boyle pentru ca au criticat enciclica papei Paul a1 VI-lea "Humane Vitae". A doua zi însa, un grup de I50 de preoti au navalit în sala unde se tinea conferinta episcopilor si si-au manifestat solidaritatea cu preotii sanctionati. Catolici proeminenti din Washington au acordat apoi sprijin unui nou centru bisericesc, grupat în jurul unor preoti sanctionati, unde s-a organizat un fel de cartier general al protestatarilor catolici. Un alt fapt neasteptat s-a petrecut în Franta, sub pontificatul !ui Paul al VI-lea, prin aparitia unui antipapa, Clement al XV-lea, care a grupat în jurul lui zeci de mii de credinciosi de pretutindeni - din Germania, Elvetia si chiar din Canada - veniti sa i se prosterneze. Prin mistificarile lui, acest caz scandalos a provocat o noua schisma în Biserica Romei. Astfel, uzurpatorul papei Paul al VI-lea, Michel Cotten, fost preot în congregatia Sacré-Cœur, în urma unei viziuni pe care pretinde ca a avut-o în Biserica din Sarrebourg, la 7 octombrie 1950, s-a vazut încoronat ca papa de însusi Hristos (?), cu numele de Clement al XV-lea! În 1960 s-a instalat la Clemery (Meurthe-et-Moselle), unde si-a alcatuit un mic Vatican, cu cincizeci de cardinali si episcopi de ambele sexe si cu o grupare de calugarite, excomunicîndu-1 chiar pe Paul al VI-lea, sub învinuirea de imoralitate[3]. Desi unui asemenea caz nu i se poate acorda o importanta prea mare, el urmînd se stinga de la sine, acest fapt a provocat tulburare printre atîtia credinciosi, marind si mai mult confuzia din sînul Bisericii Catolice. O alta schisma, de alta natura, s-a produs tot sub pontificatul lui Paul al VI-lea, din partea episcopului Marcel Lefébre, fost arhiepiscop de Dakar si fondator al Fraternitatii Sacerdotale Sfîntul Pius al X-lea, care l-a acuzat pe Paul al VI-lea de împaciuitorism cu comunistii si de concesii vinovate fata de Traditia Bisericii Catolice, intervenite prin hotarîrile Conciliului Vatican II. Episcopului rebel i s-au alaturat traditionalistii catolici, benedictinii disidenti, precum si o fractiune a Ordinului Carmelit. |
|
#5
25.08.2010, 15:38:50
|
|||
|
|||
|
Monseniorul Lefébre a vizitat diferite tari catolice unde a tinut conferinte împotriva reformelor Conciliului Vatican II si unde, tot fara a cere consimtamîntul episcopilor diocezelor respective, a hirotonit preoti în cadrul Fraternitatii Sacerdotale pe care a fondat-o, si a condus trei seminarii: la Econ (Elvetia), la Armanda (Michigan, SUA) si Zeitskop (Germania)[4]. În anii care au urmat, schisma s-a aplanat, întrucît nu avea un fundament dogmatic, iar atitudinea episcopului a fost mult criticata.
O situatie mai grava si de o întindere mai mare zdruncina Biserica Catolica din cauza unei credinte îndoielnice pe care o manifesta o parte a clerului, care lasa sa planeze asupra credinciosilor tot felul de dubii fala de adevarurile fundamentale ale credintei crestine: pacatul originar este contestat; descendenta neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusa la îndoiala; la fel, fecioria Mariei ca Nascatoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mîntuitorului este privita ca o imagine si nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc. Asemenea grave abateri au fost consemnate într-un amplu document al traditionalilor catolici francezi, constituiti în asociatia religioasa Credo, prezentat adunarii plenare a episcopilor francezi în 1976 si publicat ulterior în lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelasi document reiese si felul delasator în care se savîrseste liturghia si modul scandalos în care se administreaza Euharistia, oferita celor nespovediti, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Împartasanii prin ramburs postal. Din cauza îndepartarii Bisericii Catolice de la adevarata traditie si spiritualitate a dreptei credinte, au aparut în aceasta Biserica si mari anomalii fata de Sfînta Taina a spovedaniei. În anumite cazuri, se dau, în masa, dezlegari depline de pacate sau se pronunta, tot în masa, excomunicari din motive politice, încalcîndu-se adevaratele orînduiri bisericesti. Asa s-a întîmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, cînd cetatea Vaticanului a anuntat ca slujba de Pasti a acelui an va fi radiodifuzata, iar papa va da binecuvîntarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sf. Petru, cu proclamarea iertarii depline a pacatelor tuturor acelora care vor asculta, în acea piata sau la posturile de radio, cuvîntarea din acea zi de Pasti. În acest fel, zeci de milioane de ascultatori ale acelei emisiuni se puteau considera absolviti de toate pacatele, fara nici o prealabila cercetare a cugetului, fara nici o rugaciune de pocainta, fara o marturisire de pacate si fara nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolita! Cu o aceeasi gresita întelegere a duhovniciei s-a dat si decretul papal din 13 iulie 1940, cînd acelasi papa, Pius al XII-lea, a aprobat hotarîrea Congregatiei Sfîntului Oficiu de a excomunica ipso facto din sînul Bisericii Catolice orice persoana care ar face parte din partidele comuniste si muncitoresti sau care le-ar arata acestora simpatie. Aceasta hotarîre drastica pare aparent justificata, în masura în care se refera la persoane care îsi însusesc o ideologie care Îl reneaga pe Dumnezeu. Însa în realitate exista multi comunisti care nu sunt comunisti de fapt. Multi din acestia s-au pomenit a fi membri de partid fara sa li se ceara adeziunea. Asa s-a întîmplat, în tarile rasaritene subjugate comunismului, cu toti socialistii varsati din oficiu în rîndurile partidului marxist. Ca urmare, daca comunismul este ateu, nu înseamna ca toti comunistii sunt atei. Si daca sunt comunisti necredinciosi, nu înseamna ca sunt si lepadati de Dumnezeu. Caci nu aceeasi vina o poarta necredinciosul care nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, si credinciosul care, cu buna stiinta, s-a lepadat de Hristos! Proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, spune: Domnul cerceteaza pe ce1 drept si pe cel necredincios; iar pe ce1 ce iubeste nedreptatea îl uraste sufletul Sau (Ps. 10, 5). Necredinciosii pot deveni credinciosi, ba chiar credinciosi ferventi, dar iubitorii de faradelege sunt izgoniti de Dumnezeu pe drumul pierzaniei, indiferent daca sunt sau nu comunisti. * |
|
#6
25.08.2010, 15:39:22
|
|||
|
|||
|
Din anul 1970, un fenomen religios, cu milioane de adepti, se manifesta în cadrul Bisericii Catolice prin miscarea de reînnoire harismatica. Sub aparentele unei religiozitati de mare spiritualitate crestina, aceasta miscare reprezinta, în realitate, o grava abatere de credinta. Inspirata din secta penticostarilor americani, cu manifestari de pretinse harisme, aceasta noua secta este constituita în fratii de cîte zece persoane, înglobate la rîndul lor în formatii mai mari de sute de membri, fiecare fratie sau formatie purtînd cîte o denumire biblica. Fratiile sunt organizate din mireni, pe un principiu de autonomie, dar se alcatuiesc si în comunitati monastice cu celibatari, barbati si femei, precum si din persoane casatorite, care au deci familie si copii. Este de mentionat ca asemenea organizatii - mai ales comunitatile monastice cu barbati si femei în comun, si cu familii întregi - nu au existat niciodata în Crestinism, ele fiind experiente noi care aduc o inevitabila sminteala.
Aceasta miscare se subordoneaza episcopatelor catolice, cautînd sa reediteze viata primilor crestini, dar sub o cu totul alta forma. Toate veniturile, salariile, bunurile si proprietatile harismaticilor se administreaza în comun, ei ducînd o viata de obste. În mod deosebit, miscarea întelege sa reînvie harismele de altadata, de care pomeneste Apostolul Pavel: darul vindecarilor, al proorociei, al discernamîntului si al glosolaliei (facultatea de a vorbi în limbi necunoscute). Despre aceasta actiune religioasa, anchetata de benedictinul Manteau-Boramy, doctor în teologie si expert la Vatican II, si de cardinalul Suenens, primatul Belgiei, papa Paul al VI-lea s-a pronuntat ca în perioada critica prin care trece Catolicismul, o asemenea miscare reprezinta la chance de I'Eglise[5]. Data fiind amploarea miscarii, în 1975 s-a tinut la Roma un congres al harismaticilor, cu 10.000 de reprezentanti, care au primit binecuvîntarea papei, în bazilica Sf. Petru. În 1978, harismaticii au tinut la Dublin un congres si mai mare, la care au luat parte 2 cardinali, 38 de episcopi, 1500 de preoti si 30.000 de credinciosi din 75 de tari[6]. Acesti credinciosi se aduna periodic în biserici si în capele, mai cu seama prin bisericile fara preoti, din cauza lipsei de slujitori, dar si în casele lor. În aceste adunari ei citesc si comenteaza Biblia, se roaga, leganîndu-se cu mîinile ridicate, si apoi, în mod spontan, articuleaza sunete armonizate, pronuntate monoton sau cîntate la unison, într-o maniera medievala. În pauzele dintre aceste manifestari, cînta cîntece moderne, bat din palme, danseaza si se îmbratiseaza, socotindu-se frati si surori[7]. Sunt frecvente cazurile cînd unii din acesti harismatici vorbesc în limbi arhaice sau moderne, necunoscute lor. Se citeaza astfel cazul unui francez care a vorbit în limba chineza; sau al unui irlandez care a vorbit unui rabin în ebraica, dezvaluindu-i taine din viata lui trecuta, ca si din cea a tatalui lui[8]. Alteori s-au produs vindecari neasteptate de paralizii, verificate si de medici[9]. Aceste fenomene de vorbiri în limbi, de vindecari spectaculoase sau de preziceri sunt cît se poate de dubioase si tradeaza prezenta demonului. Avînd în vedere originea acestei miscari religioase, generata de secta Penticostalilor, rezulta ca ea poarta din capul locului o pecete dubioasa. Pastorul metodist Charles Parham, întemeietorul sectei Penticostalilor, în intentia de a reînvia harismele, a stabilit conditia prin care Duhul Sfînt poate coborî asupra unei, persoane, învrednicind-o cu anumite harisme, si anume atunci cînd mai multi credinciosi îsi pun mîinile pe capul acelei persoane si fac o anumita invocare. Deci pe masura ce harismele s-au tot rarit în cursul timpului, din motive binecuvîntate de Dumnezeu, iata ca acum adeptii reînnoirii cred ca Duhul Sfînt vine la cerere, în urma unor manifestari neobisnuite, dar exhibitioniste si lipsite de orice înaltime spirituala. Daca Apostolii, printr-o lucrare a Duhului Sfînt, au primit darul de a face minuni si de a vorbi în limbi, în scopul de a propovadui Evanghelia în rîndul atîtor neamuri pagîne, aceasta a avut o ratiune a momentului - începutul Crestinismului. Iar Apostolii predicau în diferitele limbi ale timpului într-o deplina întelegere a celor ce spuneau, si nu prin cuvinte bolborosite si neîntelese, cum se întîmpla harismaticilor. Cît despre prezicerile pe care unii din acesti credinciosi le fac în adunarile lor, ele nu se deosebesc cu nimic de acelea ale chiromantilor sau a oricarui medium care cade în transa, întrucît sursa inspiratiilor este aceeasi, dubioasa si necurata, si numai modalitatea manifestarilor difera de la unii la altii. Adevaratele preziceri aveau un scop duhovnicesc, si nu tinte banale, cu demonstratii publice. Felul straniu de manifestare, practica rugaciunilor, faptul ca se socotesc vrednici a avea pretinse daruri de la Duhul Sfînt, arata ca aceasta miscare este o secta, chiar daca ea s-a constituit ca o bisericuta în sînul Bisericii Catolice. Adeptii acestei miscari religioase se afla în primejdia de a aluneca din ce în ce mai jos în ratacirea lor, în masura în care se socotesc alesi si au o încredere nelimitata în duhul care îi inspira. A forta vointa divina sa trimita Duhul Sfînt pentru a împlini minuni, a folosi în acest scop practici necunoscute, neobisnuite si în contradictie cu toata Traditia Bisericii si cu adevarata spiritualitate crestina, înseamna nu numai o mare eroare de credinta, ci o alunecare în vrajitorie, sub un impuls demonic. |
|
#7
25.08.2010, 15:39:55
|
|||
|
|||
|
În ceea ce priveste împartirea si folosirea în comun a bunurilor, aceasta a reprezentat o experienta trecatoare în primii ani ai Crestinismului, dar care nu a dainuit din pricina conditiilor în care s-a desfasurat viata. Cît despre stradania acestor harismatici de a duce o viata dupa Evanghelie, ea este sincera si vrednica de lauda, daca acest imbold nu ar fi o momeala a celui viclean.
Cu toate acestea, Înaltul Pontif si sfetnicii sai au girat miscarea harismatica, au binecuvîntat-o, au încurajat-o si au considerat-o un noroc a1 Bisericii! Fapte tulburatoare, de alta natura, se petrec în sînul Bisericii Catolice si ca urmare a unor ciudate initiative ale Vaticanului fata de lumea protestanta. Astfel, pentru a complace protestantismului în scop propagandistic, Biserica Romano-Catolica a ridicat problema eventualei reconsiderari a lui Martin Luther. În acelasi sens, cardinalul Willebrands, presedintele Secretariatului pentru Unitatea Crestinilor de pe lînga Vatican, cu prilejul adunarii protestante din anul 1970, de la Evian, a facut chiar elogiul marelui reformator. Aceasta neasteptata iesire din partea unei asemenea marcante autoritati catolice a produs o vie reactie în unele cercuri clericale romane care, în frunte cu monseniorul Francesco Spadaforo, l-au calificat pe ilustrul cardinal drept eretic. Actiuni misionare de o orientare spirituala cu totul gresita s-au manifestat, în ultima vreme, în Catolicism, si fata de mozaism, în vederea convertirii evreilor la Crestinism. În acest scop, cautînd sa li se niveleze drumul pentru a-i apropia de Biserica si a le usura - dupa parerea Vaticanului - accesul la botez, s-a mers cu cedarile pîna la masluirea unor adevaruri evanghelice si istorice[10]. Ca urmare, s-a înteles sa se atenueze cît mai mult raspunderea pe care o poarta evreii, ca neam si ca indivizi, pentru rastignirea Mîntuitorului, pacat pe care Hristos nu l-a iertat, ci mai greu l-a acuzat. Aceasta nu înseamna însa ca o discriminare cu caracter antisemit ar fi cît de putin justificata, ci dimpotriva, ar fi foarte reprobabila. Caci fiecare om este o parte din umanitatea în care se reflecta Divinitatea, si el trebuie iubit cu dragostea cu care Hristos S-a jertfit pentru el. Dar de la aceasta atitudine crestina, fata de care se cuvine toata întelegerea evanghelica, si pîna la a se arata îngaduinta fata de spiritul antihristic al iudaismului sau pîna la a minimaliza uciderea sacrilega, savîrsita în numele întregului neam evreiesc si al urmasilor sai, este o distanta enorma. Caci blestemul cu care au fost blestemati preotii si poporul apasa si azi pe fiecare evreu care continua sa se lepede de Hristos si sa-I huleasca numele. Un asemenea punct de vedere, cu care Biserica Ortodoxa nu va putea fi niciodata de acord, este pe cît de gresit, pe atît de primejdios, prin capitularea în fata iudaismului, ca rezultat al infiltratiilor masonice în mijlocul ierarhiei catolice. O asemenea atitudine lasa usa deschisa si altor posibile concesii care se vor face Masoneriei si angajeaza la raspunderi foarte grave ierarhia Bisericii Catolice. Pretentia ca evreii sa fie absolviti de învinuirea uciderii lui Hristos a fost ridicata, în mai multe rînduri, chiar din mijlocul cercurilor iudaice[11]. În anii din urma, seful rabin din Romînia spunea: În loc de a îmbratisa cu dragoste si recunostinta poporul care pastreaza curat si nealterat stravechiul Legamînt, s-a soptit mereu, fie cavalerilor îmbracati în armura de cruciati, fie monahilor învesmîntati în sutana, fie taranului nestiutor, ca acest popor e vinovat de deicid. Rîuri de sînge au curs de pe urma acestei absurde îmbinari de notiuni, care admite ca Dumnezeu poate fi ucis si dezminte însasi versiunea faptelor, asa cum este ea narata de Scriptura cea noua. (...) Trebuie sa rasune un zguduitor si universal Pecavi care sa puna capat absurdelor nascociri ale unui dramatic trecut si sa puna bazele unei înfratiri[12]. Deci conform acestui punct de vedere, propriu iudaismului, nu evreii ar trebui sa se pocaiasca pentru nelegiuitul lor sacrilegiu, ci crestinii ar trebui sa recunoasca pacatul, printr-un zguduitor si universal Pecavi. Ca un ecou întîrziat de acum doua mii de ani, al învinuirilor aduse de marele preot de atunci împotriva lui Hristos, patrunde acum glasul sefului rabin Moses Rosen împotriva crestinilor care nu s-au pocait pentru absurdele lor nascociri despre cei care L-au rastignit pe Domnul. Cînd Iisus a fost dus spre judecata în fala lui Pilat, arhiereii si batrînii au atîtat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. (...) Toti au raspuns: Sa fie rastignit! A zis iarasi Pilat: Dar ce rau a facut? (...) Nevinovat sunt de sîngele Dreptului acestuia. Voi veti vedea. Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sîngele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt. 27, 20-25). Iar cînd, la locul numit Cîpatîna, Iisus a zis: Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac, El se referea la ostasii romani - pagîni si inconstienti, care împlineau ordinul executiei, fara sa-si dea seama de cele ce faceau - iar nu la acei care i-au cerut rastignirea si si-au luat asupra lor si a copiilor lor Faradelegea acestui sacrilegiu. De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, pacat nu ar avea; dar acum n-au cuvînt de dezvinovatire pentru pacatul lor (In. 15, 22). De nu as fi facut întrei ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat nu ar avea; dar acum M-au si vazut si M-au urît si pe Mine si pe Tatal Meu (In. 15, 24). Iar lui Pilat, Iisus i-a raspuns: De aceea cel ce M-a predat tie mai mare pacat are (In. 19, 11). |
|
#8
25.08.2010, 18:26:50
|
||||
|
||||
|
Citat:
Citat:
Citat:
Ne mai vorbind de faptul ca faceti o grava si nepermisa distinctie intre catolici si romani (spre pilda, eu sunt si roman si romano-catolic, ca sa nu mai vorbim despre greco-catolici), omiteti si imprejurarea ca buna parte dintre concetatenii dumneavoastra, persoane cu exact aceleasi drepturi civile, politice si sociale, apartin altor etnii. Citat:
Last edited by Erethorn; 25.08.2010 at 18:29:38. |
|
#9
25.08.2010, 21:40:10
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#10
25.08.2010, 21:48:40
|
||||
|
||||
|
Citat:
Criminalii nu sunt creștini ori de care parte a baricadei ar sta. Și nici pe aceștia nu suntem noi cei în măsură să-i judecăm.
__________________
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, pentru toate, pentru fiecare zi și pentru moartea ce va veni, Te ascult, Doamne și nici măcar după ascultare, nu-mi da mie, ci numai după voia Ta, ajută-mi părtaș să fiu binecuvântărilor Tale, acum și întru împărăția Ta. Amin. |
|
|
Mod hibrid