![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
Monseniorul Lefébre a vizitat diferite tari catolice unde a tinut conferinte împotriva reformelor Conciliului Vatican II si unde, tot fara a cere consimtamîntul episcopilor diocezelor respective, a hirotonit preoti în cadrul Fraternitatii Sacerdotale pe care a fondat-o, si a condus trei seminarii: la Econ (Elvetia), la Armanda (Michigan, SUA) si Zeitskop (Germania)[4]. În anii care au urmat, schisma s-a aplanat, întrucît nu avea un fundament dogmatic, iar atitudinea episcopului a fost mult criticata.
O situatie mai grava si de o întindere mai mare zdruncina Biserica Catolica din cauza unei credinte îndoielnice pe care o manifesta o parte a clerului, care lasa sa planeze asupra credinciosilor tot felul de dubii fala de adevarurile fundamentale ale credintei crestine: pacatul originar este contestat; descendenta neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusa la îndoiala; la fel, fecioria Mariei ca Nascatoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mîntuitorului este privita ca o imagine si nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc. Asemenea grave abateri au fost consemnate într-un amplu document al traditionalilor catolici francezi, constituiti în asociatia religioasa Credo, prezentat adunarii plenare a episcopilor francezi în 1976 si publicat ulterior în lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelasi document reiese si felul delasator în care se savîrseste liturghia si modul scandalos în care se administreaza Euharistia, oferita celor nespovediti, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Împartasanii prin ramburs postal. Din cauza îndepartarii Bisericii Catolice de la adevarata traditie si spiritualitate a dreptei credinte, au aparut în aceasta Biserica si mari anomalii fata de Sfînta Taina a spovedaniei. În anumite cazuri, se dau, în masa, dezlegari depline de pacate sau se pronunta, tot în masa, excomunicari din motive politice, încalcîndu-se adevaratele orînduiri bisericesti. Asa s-a întîmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, cînd cetatea Vaticanului a anuntat ca slujba de Pasti a acelui an va fi radiodifuzata, iar papa va da binecuvîntarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sf. Petru, cu proclamarea iertarii depline a pacatelor tuturor acelora care vor asculta, în acea piata sau la posturile de radio, cuvîntarea din acea zi de Pasti. În acest fel, zeci de milioane de ascultatori ale acelei emisiuni se puteau considera absolviti de toate pacatele, fara nici o prealabila cercetare a cugetului, fara nici o rugaciune de pocainta, fara o marturisire de pacate si fara nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolita! Cu o aceeasi gresita întelegere a duhovniciei s-a dat si decretul papal din 13 iulie 1940, cînd acelasi papa, Pius al XII-lea, a aprobat hotarîrea Congregatiei Sfîntului Oficiu de a excomunica ipso facto din sînul Bisericii Catolice orice persoana care ar face parte din partidele comuniste si muncitoresti sau care le-ar arata acestora simpatie. Aceasta hotarîre drastica pare aparent justificata, în masura în care se refera la persoane care îsi însusesc o ideologie care Îl reneaga pe Dumnezeu. Însa în realitate exista multi comunisti care nu sunt comunisti de fapt. Multi din acestia s-au pomenit a fi membri de partid fara sa li se ceara adeziunea. Asa s-a întîmplat, în tarile rasaritene subjugate comunismului, cu toti socialistii varsati din oficiu în rîndurile partidului marxist. Ca urmare, daca comunismul este ateu, nu înseamna ca toti comunistii sunt atei. Si daca sunt comunisti necredinciosi, nu înseamna ca sunt si lepadati de Dumnezeu. Caci nu aceeasi vina o poarta necredinciosul care nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, si credinciosul care, cu buna stiinta, s-a lepadat de Hristos! Proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, spune: Domnul cerceteaza pe ce1 drept si pe cel necredincios; iar pe ce1 ce iubeste nedreptatea îl uraste sufletul Sau (Ps. 10, 5). Necredinciosii pot deveni credinciosi, ba chiar credinciosi ferventi, dar iubitorii de faradelege sunt izgoniti de Dumnezeu pe drumul pierzaniei, indiferent daca sunt sau nu comunisti. * |
|