Citat:
În prealabil postat de heaven
Ambele optiuni sunt de luat in calcul in egala masura:si preotul si psihologul.
Din punctul meu de vedere ar trebui mers in paralel cu ele si atunci lucrurile vor intra pe fagasul lor firesc.Nu inseamna ca e nebuna,nici posedata,e pur si simplu un om necaz ce are nevoie de ajutor.
A privi in extreme o situatie de acest gen (ori numai preotul ori numai psihologul) nu face bine nimanui,mai ales celui in cauza.
|
Dacă psihologul e profund credincios, mai merge, heaven. Altfel... s-au văzut si aici, pe topic, exemple de discurs al unor psihologi care din prima respiratie, nu diferă de cel al unui ateu get-beget.
Iar consilierea simultană de către un preot si un psiholog ateu (sau nu prea convins) sunt două chestiuni care vin cap în cap. N-as pune un om între furcile astea caudine. La un moment dat, chiar e o chestiune de alegere - preot sau psiholog (iar la cel de-al doilea, ar fi mai bine să nu se-ajungă niciodată; iar la primul, întotdeauna).
În situatia de fată, un adevărat psiholog (asa cum l-as vedea eu), ar privi tot duhovniceste problema si ar veni cu un suport pur medicamentos, care să ajute fiziologic. Din tot topicul ăsta, am văzut doar o singură persoană care a avut genul ăsta de gândire. Si chiar si în sfaturile pe care mi le-a dat, era clar că nu prea există solutie decât timpul. Nu poti lua somnifere la nesfârsit.*
Chiar am vorbit recent cu o doamnă care - având probleme similare - a stat mult timp în spital si a trecut prin tot calvarul tratamentelor psihologice si psihiatrice medicamentoase. Mi-a spus că a suferit foarte mult, pilulele nu sunt decât pilule - esti extrem de singur, doar tu si ele. Extrem de frustrant, pustiitor de rău, numai bine si ziditor, nu. Până la urmă, tot la preot a ajuns. E foarte bine acum, răspund eventualilor curiosi.
Nu as vrea să comentez prea mult în ce stadiu mă aflu eu, acum. As vrea să rămân la afirmatia pe care am lăsat-o acum ceva timp si am să mai intru să mai povestesc în momentul în care observ ceva consecvent si consistent. Sau poate chiar după trecerea unei perioade foarte lungi.
Un lucru pot să vă spun: evolutia si „scăpatul” din aceste probleme n-au nici o legătură cu câte medicamente luăm. Dar absolut nici una. Vă spune cineva cu mâna pe inimă.
________________
*Presupunând că as avea vreo problemă cu dormitul. Repet: n-am. Si iarăsi repet: vorbesc pentru cei care au urechi de auzit, nu sunt aici pentru dezbateri si dispute. E problema fiecăruia dacă vorbeste cu multă sigurantă despre experienta cuiva, fără să aibă nici cea mai mică idee cum e să treci prin ea. Fiecare va dormi exact asa cum îsi asterne.
Doamne-ajută.
02.09.2010, 15:28:20
Subiecte asemănătoare
Mod hibrid