mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (I)


Fără să vrea, pucioşii au ajuns în faţa unui test de onestitate: să facă urgent o reparaţie morală şi materială strict necesară, sau să se arate nesimţitori, “făcându-se că plouă”? Vom monitoriza îndeaproape reacţia lor în zilele, lunile sau anii care vor urma (dacă va exista vreo reacţie), care ar fi să fie deosebit de relevantă dacă va fi.

Dar, despre ce este vorba?

Desprinderea radicală şi definitivă a unor membri marcanţi ai sectei de la Pucioasa de doctrina şi suzeranitatea despotică a liderilor lor ridică noi probleme, de natură etică, materială şi administrativă. Este cunoscut faptul că, pentru a escamota interesul material cu care liderii Pucioşi selectau şi acceptau noi membri, aceştia au inventat o formulă care să le ascundă rapacitatea. Deşi un principiu mult trâmbiţat de liderii Pucioşi stabilea că în perimetrul “sfânt” de la Pucioasa nu trebuie să intre niciun ban nemuncit “cu mâinile” de către membrii comunităţii, pentru noii veniţi care aduceau cu sine niscaiva bunuri materiale (case, maşini, bani) se stabilea o excepţie: “aceştia au părăsit lumea şi au venit în curţile Domnului şi s-au dăruit Lui cu toate ale lor” – expresia “toate ale lor” însemnând nu numai hainele de pe ei, traista şi toiagul, ci şi căsuţa, maşinuţa şi punguţa, adică restul agoniselilor adunat de ei cu gândul înţelept “bani albi, pentru zile negre”. Şi cum “zilele negre” au venit, aspiranţii la pucioşism aduceau la picioarele liderilor pucioşi, asemenea lui Anania şi Safirei (dar fără a mai dosi sau a mai pune vreun ban deoparte) toată agoniseala lor.

Aşa au procedat şi soţii Zidaru, aşa a procedat şi Iliuţă Bunea. Entuziasmaţi de reclama mincinoasă a leliţei Mihaela Tărcuţă, care le promitea marea cu sarea, şi nemurirea pe deasupra, ei “s-au dăruit Domnului ” cu toate ale lor.

Cu Iliuţă Bunea lucrurile au fost ceva mai complicate decât cu Zidarii. Mihaela îl convinsese “să vină la Domnul” cu pământurile moştenite de la părinţi, dar terenul şi casa din Glodeni-Vale râvnite de leliţa Mihaela îl aveau ca proprietar nu numai pe Iliuţă, ci şi pe fratele său, Daniel Bunea. O soluţie logică ar fi fost ca măcar pământul să fie împărţit în două, iar Iliuţă să “vină la Domnul” doar cu jumătatea care i se cuvine. Dar lăcomia leliţei Tărtăcuţa nu cunoştea margini, nici bun simţ şi nici ruşine. Îndată a început o cruciadă de intimidare a lui Daniel Bunea şi a părinţilor lui, Ilie şi Avida Bunea, ca Daniel să renunţe la dreptul său în favoarea lui Iliuţă. În felul acesta, Iliuţă ar fi “venit la Domnul” cu tot terenul, nu numai cu jumătatea lui. Zis şi făcut! Leliţa Mihaela a început o campanie furibundă de intimidare şi persuasiune, lansând unul după altul “cuvinte din cer” (ca “venite de la Dumnezeu”), dure şi ameninţătoare la adresa familiei Bunea, ca să cedeze “de bunăvoie” tot pământul şi casa în favoarea lui Iliuţă, urmând ca apoi Iliuţă să-l cedeze sectei, cu acte în regulă. După presiuni inimaginabile şi ameninţări cu blesteme, familia Bunea a cedat. Cel mai mult i-au convins însă nu ameninţările cu moartea (pentru cazul în care s-ar fi împotrivit cerinţei de a-şi ceda drepturile), ci minciuna ingenios ticluită de leliţa Tărtăcuţa cum că “oricum, pământul este al lui Dumnezeu din vecie, de la Facerea lumii, aşa că restituirea pământului către Dumnezeu este un simplu act reparatoriu, o obligaţie firească, îndată ce familia Bunea îl deţinea pe nedrept, ca nişte uzurpatori ordinari ce erau”. Caracterul imperativ şi presant cu care s-a făcut tranzacţia oneroasă îl dezvăluie chiar un “Cuvânt” pucios care consemnează că iniţial nu s-au făcut acte legale, acestea urmând a se încheia ulterior:

“Act:

Încheiat astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii utilizării locuinţei primului,
din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 25 iunie/8 iulie 1991)

Îndată au început lucrările la Templul Pucios de la Glodeni, pe pământul tocmai “recuperat”.

După ce zidirea Templului a fost gata, leliţa Mihaela l-a luat de mânecă şi l-a târât pe Iliuţă în faţa notarului, ca să parafeze prin acte oficiale fărădelegea “donaţiei de bunăvoie”. Iliuţă Bunea s-a cam codit, căci deja simţea că nu e lucru curat, dar insistenţele leliţei Mihaela erau irefutabile.

[mariamargareta]

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (II)

Iliuţă a semnat până la urmă că este de acord cu “donaţia”, dar cu inima îndoită, fără convingerea că face un lucru corect şi sănătos. Până şi notarului i s-a părut suspectă “tranzacţia”, aşa că l-a întrebat pe Iliuţă de câteva ori dacă este sigur că vrea să facă donaţia în termenii care i s-au dictat de Mihaela, sau nu. Iliuţă mai avea atunci o şansă ca să scape din cursa ce i se întinsese, dar ca un om beat, a zis că da, voind să iasă cât mai repede din această mascaradă care ajunsese să-l terorizeze psihic.

Au trecut câţiva ani buni de-atunci. Între liderii pucioşi Mihaela & Nicuşor (pe de o parte), şi Iliuţă Bunea (pe de altă parte) au apărut disensiuni grave. Liderii pucioşi îşi doreau o consolidare totală a puterii de decizie, aşa că atacau furibund orice potenţial contracandidat. Pe rând au intrat în colimator cei mai de nădejde sfetnici ai Mihaelei, ea creând conflicte grave sau de-a dreptul ireconciliabile cu Victoria Z., cu Marian Z., cu Daniela M., cu Doina D., cu Ionică Ţ. şi cu... Iliuţă B. Prin educaţie, Iliuţă era un om drept, dintr-o bucată, şi nu se mai potrivea deloc cu derapajele tot mai dese ale liderilor pucioşi, care una spuneau în “Cuvintele” lor frumos ticluite, şi alta făceau în realitate. Iliuţă nu înţelegea nici de ce liderii pucioşi evoluează din rău în mai rău: se contrazic de la o zi la alta, fac pe faţă nedreptăţi jenante, umilitoare, îşi construiesc în jurul lor o “gardă pretoriană” obedientă, din adepţi lipsiţi de coloană vertebrală, gata să le cânte în strună liderilor pucioşi la orice matrapazlâc, să-i susţină, să-i apere şi să le acopere minciunile prin alte minciuni: Viorel Ivan, Nicu Poppp, Manoliţă, Mana, Măriuca, Mitrodora, etc., etc.

În plus, comportamentul degradat al liderilor pucioşi le vădea acum adevărata lor statură “duhovnicească”: deveniseră tot mai mincinoşi, răi, meschini, răzbunători, flecari, lacomi, nedrepţi, gâlcevitori, nemulţumiţi şi nemulţumitori, clevetitori, risipitori, dezechilibraţi psihic.

Conflictele deveneau din ce în ce mai ascuţite. “Şedinţele de lucru” prezidate în mod autoritar de către Mihaela ţineau de la câteva ore până la o zi întreagă, în care de obicei se făcea “disecţia pe viu” a conduitei vreunui adept mai “recalcitrant” care era “pus pe masă” (masa de operaţie), până ce adepţii-spectatori deveneau năuci de cap şi simţeau că le explodează creierii. Iliuţă a încercat de câteva ori să fugă în lumea largă, dar de fiecare dată s-a întors, nefiind în stare să se mai integreze rapid într-o societate întoarsă pe dos, total schimbată şi degradată pe toate planurile: economic, social, moral. După alţi ani grei de conflicte deschise şi insuportabile, Iliuţă Bunea a reuşit totuşi să părăsească “raiul pucios” şi s-a retras într-un bordei pe lângă casa părintească de la Maluri, abandonând atât bunurile lui, moştenite de la părinţi, cât şi confortul de care se bucurau în continuare doar liderii pucioşi. Ruptura dintre liderii pucioşi şi Iliuţă se anunţa de acum a fi iremediabilă şi deci definitivă.

Între timp, liderii pucioşi îşi mutaseră treptat cartierul general de la “Templul” Pucios de la Glodeni la o locaţie învecinată (la “Legănuţ”), pe un alt teren (denumit de ei conspirativ “Grădina Întâlnirii”), teren dobândit de pucioşi prin alte manevre, total diferite de “donaţia” făcută de Iliuţă. De multă vreme, liderii pucioşi îşi construiseră o atitudine falsă, afişând în mod mimat o detaşare şi un dezinteres total faţă de casa, acareturile şi pământurile dobândite de la Iliuţă, pe care Mihaela le denumea acum cu un dispreţ manifest “comândurile lui Iliuţă” (pentru cei nefamiliarizaţi cu arhaismele, precizăm că acest cuvânt, “comând”, înseamnă “masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă”, deci e limpede ce aluzie macabră făcea Mihaela la adresa lui Iliuţă!!). De altfel, după mutarea la “Legănuţ”, liderii pucioşi nu au mai investit nimic în pământurile sustrase de ei de la Iliuţă Bunea, ci numai în terenurile adiacente, simţind instinctiv că ruptura dintre ei şi Iliuţă poate evolua iremediabil spre “divorţ”, iar după orice divorţ urmează, cum este şi firesc, partajul. Liderii pucioşi se simţeau cu musca pe căciulă, deoarece ei cunoşteau cel mai bine caracterul condiţional cu care au primit “comândurile lui Iliuţă”: la vremea aceea ( 25 iunie 1991) Iliuţă “se dăruia condiţionat “Dumnezeului” de la Pucioasa, şi anume “cu toate ale lui ”. Era firesc, aşadar, ca atunci când Iliuţă Îl va părăsi pe “Dumnezeul” Pucioasei, să o facă în aceleaşi condiţii, adică luându-şi înapoi şi plecând de la pucioşi “cu toate ale lui ”. După cum la partajul care urmează după un divorţ, lucrurile dobândite înainte de căsătorie îi revin soţului care le poseda la acea dată, tot aşa ar trebui ca, firesc şi cinstit, Iliuţă Bunea să primească înapoi în mod automat de la pucioşi, fără chiar a le cere, toate bunurile cu care a venit el la ei în 1991.

[mariamargareta]

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (III)

Desigur că liderii pucioşi ar putea să se agaţe din disperare de un impediment, şi anume de “Templul” de la Glodeni, zidit ulterior pe pământurile lui Iliuţă, pretinzând că acesta le aparţine. Având însă în vedere că liderii pucioşi l-au abandonat de mult, o renunţare definitivă la această clădire, în favoarea lui Iliuţă, nu le-ar aduce lor nici o pagubă. Oricum, mitul mincinos că “numai în acest Templu sfânt are loc coborârea Cuvântului Pucios” a fost spulberat de mult: între timp liderii pucioşi “primesc Cuvântul” (a se citi: îl fabrică) ba la “Legănuţ”, ba în “Biserica pe Roţi” (a se citi “Microbuzul Peugeot al Pucioşilor”), ba pe coclaurile din împrejurimile Târgoviştei (a se citi “dealurile Gorgotei”). Aşadar, “Cuvântul” Pucios nu mai e condiţionat strict de “Templul de la Glodeni”, deci pucioşii se pot dispensa fără grijă de acest “Templu”. De altfel, un principiu arhicunoscut de drept civil spune că “terenul ţine (sau robeşte) casa”, aşa că “Templul” îi aparţine de drept tot lui Iliuţă. În plus, liderii pucioşi ar putea lua în calcul că gestul lor de a renunţa la “Templu”, poate fi considerat şi ca o recompensă pentru Iliuţă, pentru anii îndelungaţi în care ei l-au avut în continuare în folosinţă pe pământul proprietarului, după ce conflictul lor cu proprietarul Iliuţă fusese deja declanşat. Desigur că, după i se vor retroceda pământurile, Iliuţă Bunea poate face ce vrea cu Biserica-Templu de la Glodeni: fie să slujească singur în ea (aşa cum oricum ajunsese el să facă, în ultimii ani de zile, de când liderii pucioşi o abandonaseră), fie să o doneze Bisericii Ortodoxe Române, ca un gest de bunăvoinţă şi de împăcare cu autorităţile ecleziastice locale, pentru a intra în administrarea Bisericii strămoşeşti, fie pur şi simplu s-o conserve pentru viitorime, ca pe un monument arhitectonic ieşit din comun (muzeu cu plată).

Dacă au însă nostalgii insurmontabile şi nu au de gând să se împiedice în chichiţe advocăţeşti, liderii pucioşi mai au o soluţie la îndemână: să demonteze “Templul” bucată cu bucată şi să-i restituie lui Iliuţă terenul gol, aşa cum şi l-au însuşit de la el în 1991; apoi ar putea eventual să-şi reconstruiască “Templul” pe pământurile lor, în “Grădina Întâlnirii”, păstrând fiecare “cărămidă sfântă”, ca să nu facă risipă de materiale. S-a mai procedat aşa atunci când a fost reconstruită casa Verginicăi, după alunecările de pământ de la Maluri. Asta deoarece singura soluţie alternativă ar fi o operaţie de translatare, care însă ar fi mult prea costisitoare, chiar dacă asemenea translatări de biserici s-au mai făcut, deci teoretic şi practic şi această operaţie ar fi posibilă.


Mult mai simplă pare a fi situaţia Zidarilor, dar asta numai în aparenţă. Aceştia n-au avut terenuri, aşa că singura lor investiţie vizibilă a fost cea a Meşterului Manole: un complex artistic (subsol, parter şi un etaj cu mansardă), clădit cu mare şi sfântă jertfă pe terenul lui nea’Didi (Halău Gheorghe) de la Valea Voievozilor de lângă Târgovişte şi denumit cu emfază protocronistă “Ro-Emaus”. Aici au sperat ei ani de zile ca să poată să se desfăşoare pe toate planurile ca artişti plastici, numai că Mihaela a avut grijă mereu să le pună beţe în roate, fie prin deturnarea sistematică a unor fonduri, fie prin amânări şi promisiuni mincinoase. Ani de zile “complexul artistic”al Zidarilor de la Ro-Emaus a rămas în paragină. Ghinionul Zidarilor a fost că, spre deosebire de Iliuţă, clădirea lor a fost construită cu bani proprii, dar pe teren străin. Acum, după ce şi Zidarii au dezertat cu arme şi bagaje din “raiul pucios”, şansele lor de a mai recupera ceva din munca lor de vreo 20 de ani încoace sunt minime. De investiţia lor spirituală s-a ales praful, majoritatea lucrărilor lor sunt risipite pe la răspântii şi prin colecţii particulare, iar unele dintre ele au fost distruse sau arse în mod deliberat de către acoliţii liderilor pucioşi, pe vremea “Marelui Conflict”, când Zidarii au fost aruncaţi în stradă de decizia despotică şi spartană a Mihaelei şi nevoiţi să se reîntoarcă la atelierul lor de la Bucureşti.

Un gest de recunoştinţă pentru toate sacrificiile materiale, financiare şi umane făcute de Zidari pentru edificarea sectei eretice pucioşeşti ar fi ca, totuşi, nea’Didi să renunţe la imobilul de la “Ro-Emaus” în favoarea Zidarilor, având în vedere că a fost clădit din banii lor şi cu o jertfă aidoma cu cea a Anei lui Manole. Dar cum nea’Didi e soldat credincios şi nu mişcă-n front în faţa Tovarăşei General Mihaela Tărcuţă, care taie şi spânzură în tot regimentul pucioşesc, ar însemna să-i cerem lui nea’ Didi prea mult, mult peste puterile sale de "Piticot".

Oricum, este greu de crezut că liderii hrăpăreţi de la Pucioasa vor fi capabili de asemenea gesturi de generozitate şi de moralitate, îndată ce pentru ei “sărăcia de bună voie” este un concept perimat, o vorbă-n vânt spusă la beţie. E de presupus că, pe ce au pus ei mâna, nu vor renunţa aşa de uşor, preferând însă să-i aburească pe pretendenţi cu zicătoarea “Mortul de la groapă nu se mai întoarce!” Mai degrabă îşi vor închide ochii şi îşi vor astupa urechile, ca să nu audă nici în somn duhurile de noapte care ar fi să-i tulbure cu şoapte incomode: “Săriţi, hoţii!”

Dar, vom vedea. Bine ar fi să ne înşelăm, că doar nu suntem noi Mafalda. Moralitatea, decenţa şi votul sărăciei de bunăvoie, propovăduite cu mult talent de către liderii pucioşi în compoziţiile lor apocrife cu pretenţii de jaloane monahiceşti şi creştineşti, sunt acum puse la grea încercare. Vor fi acestea un examen reuşit, sau o nouă corigenţă usturătoare pentru pucioşi?

[mariamargareta]

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (I)

Ca de obicei, liderii pucioşi îşi intoxică adepţii cu noi “Cuvinte din cer”, în realitate acestea fiind aceleaşi predici răsuflate pline de prostii, ticluite de Mihaela în lungile ei nopţi de insomnie.
Predica ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi) s-a dovedit a fi aceeaşi anostă însăilare de ameninţări, neadevăruri şi erezii, în care de mult nu mai crede nimeni (nici chiar unii dintre adepţii pucioşi care, atunci când nu adorm de-a binelea la recitirea “Cuvântului” de către Nicuşor, se prefac cu dibăcie că o ascultă în continuare cu mult interes). Pucioşii aderenţi, dar mai ales cei care au dezertat spectaculos în ultima vreme, sunt din nou ameninţaţi că nu vor avea iertare de păcate dacă nu vor face pace cu “Dumnezeul” lor:

“O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: "Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor".” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)


Opţiunea care se cere acum a fi exprimată vocal de către toţi creştinii de pretutindeni este deosebit de netă, deoarece toţi cei care aud predica intitulată “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” sunt somaţi să creadă cu tărie că este vorba chiar de Hristos, care este venit a doua oară pe pământ la Pucioasa, însoţit de mama Sa, Fecioara Maria (evident că, în caz contrar, nu le mai rămâne ca variantă decât să concluzioneze că sunt de-a dreptul în faţa unei lucrări a lui Antihrist):

“Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Simpatizanţii chemaţi la praznic sunt înduioşaţi prin formulări iscusite să se alăture cu toată inima lor adepţilor şi să îmbrăţişeze fără iscodire devoţiunea lor. Glodenii-Vale ai Pucioasei devin printr-o scamatorie verbală, din văioagă, “vârf de pământ”; curiozitatea noilor veniţi este satisfăcută prin “vindecarea de alean”; amatorismul şi spiritul aventurier al pelerinilor este cotat ca “neliniştită iubire” în ei, care le dă putere să se facă “fii ai lui Dumnezeu între oameni”, plini de ştiinţă ca să ştie ei ce şi cum:

“O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Lansaţi în sofisme teologice, liderii pucioşi se poticnesc în grave erezii hristologice. Ei pretind că Fiul, ca şi Duhul Sfânt de altfel, purcede de la Tatăl. Vorbind din dreptul Fecioarei Maria (sau reproducând spusele unui duh teologic care se dă drept Maica Domnului), liderii pucioşi afirmă că mai întâi Maica Domnului şi Fiul ei s-au aşezat cu fiinţa lor în Fiinţa Tatălui, apoi Fiul a purces de la Tatăl, în timp ce Maica Sa a rămas (în Tatăl???):

“ — O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii inventează o nouă sărbătoare, care se suprapune oarecum cu “Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba de “Pogorârea Maicii Domnului” (din cer, la Pucioşi!). Ea este “adusă” pe pământ la “fiii pucioşi” de către Fiul ei, odată cu “Cuvântul”, căci “Cuvântul” este Fiul ei:

“Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Liderii pucioşi fac teoria “tainei dorului”, dar apare în text o distincţie netă între dorul lor de Dumnezeu, aleanul lui Dumnezeu cel nemângâiat, dorul Duhului celui obosit de aşteptare, şi dorul “Cuvântului”:

“... Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, [...] că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine [...] Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.[...] Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Cei chemaţi în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa sunt avertizaţi că aici vor găsi o nouă Scriptură şi o nouă Evanghelie: “Scriptura naşterii din nou a lumii”, naştere care nu se mai face prin naştere de prunci, ca până acum, ci prin naştere de sus (în jos), căci pruncii născuţi acum “cad mâncare diavolului”:

“ Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Stăpânii pucioşi le propovăduiesc adepţilor lor iubirea unii către alţii, dar în acelaşi timp se tem ca afinităţile dintre ei să nu conducă la coalizări împotriva stăpânilor. Această temere este însăşi dovada că există motive întemeiate de nemulţumire şi de răzvrătire în rândul adepţilor. Liderii le impun adepţilor să abordeze între ei o prietenie falsă, de suprafaţă, ca ei să se teamă să apeleze unii la alţii la greu, de frică să nu fie “turnaţi” la stăpânii lor. De aceea, liderii pucioşi le propun adepţilor o formulă machiavelică şi absurdă: pe cât de mult se apropie unii de alţii, tot aşa de mult să se şi distanţeze:

“ Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

[mariamargareta]

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (II)

Pucioşii anunţă un exclusivism xenofob: de acum încolo nu se vor mai numi creştini credincioşii de alt neam, decât numai cei din neamul român; chiar şi dintre aceştia, vor fi numiţi creştini numai cei care îmbrăţişează pucioşismul de la Noul Ierusalim. Toate neamurile vor vedea că Pământul Român este Buricul Lumii şi vor privi cu uimire la această taină “slujită de îngeri” şi se vor pleca în faţa poporului ales, poporul pucios:

“ Dă-le lor să ştie taina Ta cu pământul român în zilele acestea, că mare va fi între neamuri numele de român când Tu Te vei slăvi în curând cu neamul Tău creştin, din neamul român cules şi pus la însămânţat. Toată taina Ta cu acest pământ ales va fi văzută şi cunoscută în lung şi în lat, şi îngerii o vor sluji pe ea înaintea neamurilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Două fraze ale discursului pucioşesc se contrazic flagrant, deşi au pretenţii de sentinţe filosofice adânci. Una pretinde că deja nu mai este lumină pe pământ; alta, că lumina va dispărea într-un viitor neprecizat:

“O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Singura variantă posibilă ar fi ca, dacă admitem că prima afirmaţie este adevărată (deci Hristos este acum singura Lumină), aceasta (deci, Acesta) să dispară într-un viitor apropiat când nu va mai fi pe pământ lumină, deoarece pucioşii proorocesc că Lumina va dispărea de pe pământ iar oamenii Îl vor respinge şi-L vor uita definitiv pe Hristos, ceea ce este inacceptabil din perspectiva mesajului biblic tradiţional.
Când nu va mai fi Lumină pe pământ, Hristos va merge ascuns, în mare taină, va merge în întuneric proteguitor, şi aşa va fi el biruitor, cu numele cel nou al celor care Îl vor urma, adică numele de “Pucios”. De asemenea, între numele de “român” şi cel de “fiu al lui Dumnezeu” se va crea o echivalenţă absolută şi exclusivă:

“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin, atunci Tu în mare taină vei merge pe acelaşi drum al iubirii de Dumnezeu dintre oameni şi vei fi biruitor cu numele cel nou al celor ce Te vor urma fără de abatere de pe cale, şi va fi numele fiilor lui Dumnezeu numele de român...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii propun o inovaţie interesantă: persoana numită “diavolul cel rău”. Spre deosebire de diavolul cel bun (??), care probabil vrea numai binele poporului pucios, “diavolul cel rău” vrea să-i şteargă numele de ”creştin” de pe faţa pământului:

“...căci diavolul cel rău va să şteargă de pe pământ numele de creştin. Şi Te rog, Fiule Doamne, să nu mai plecăm de aici, noi, cei din cer, că e de vegheat şi de apărat acest pământ şi acest neam şi această nouă începătură şi semănătură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Fiind vremuri de criză, liderii pucioşi mai inventează o scamatorie, asemănătoare cu indulgenţele de la catolici. Creştinii care se vor uni câte patruzeci odată într-o asociaţie familială sau SRL de rugăciune şi de post, ca să nu mai postească răzleţ şi îndelung, li se va considera o zi de post cât patruzeci, deci vor avea un bonus de 39 de zile de post fiecare (în aceste condiţii, postul Paştelui la Pucioşi s-ar reduce semnificativ, doar la o zi şi jumătate):

“Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Hristosul Pucios este demascat apoi că nu este Cel Atotputernic, căci El nu poate, dar aşteaptă să poată prin alţii, şi prin pucioşii care Îl poartă aşteaptă El să poată. Pot pucioşii, căci ei sunt Atotputernici, şi prin ei poate şi Dumnezeul lor, care aşteaptă să poată, ca într-o sală de aşteptare:

“— O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine [...] Eu, mamă, aştept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou şi pământul cel nou, mamă...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Nou-veniţii sunt invitaţi să-şi deschidă inimile şi să-şi spună păsurile Mihaelei, iar ea le va da răspunsuri şi învăţături la toate, căci ea este acum “Învăţătorul”, împărţitor-gospodar al “Cuvântului de la Dumnezeu”:

“Voi, cei ce veniţi să creşteţi cu viaţa cea de sus, cereţi şi vi se va da, căci am împărţitori gospodari pentru cele ce voiţi să învăţaţi şi să purtaţi şi să înţelegeţi şi să puteţi apoi spre împlinire. E mult cuvânt din Mine pe masa poporului Meu. Spuneţi-vă cererea şi veţi afla răspunsul şi învăţătura pentru toate. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Să fi uitat Mihaela preceptele biblice care spun că doar Unul este Învăţătorul creştinilor, Domnul Iisus Hristos? Căci iată ce avertizează Biblia:

“Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi [...] Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.” (Matei,23: 8-10)

Dar Biblia mai avertizează ceva: că toţi învăţătorii care vin cu alte învăţături decât cea dăruită oamenilor de Hristos sunt învăţători mincinoşi:

“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (Petru 2,1)

Biblia mai spune că acest fenomen va fi de nestăvilit, căci toţi cei rătăciţi de la credinţă îşi vor alege învăţători mincinoşi după poftele lor, care le vor desfăta auzul cu minciunile şi basmele lor:

“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Tim. 4,3-4)

[mariamargareta]

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (III)

Cei care le contestă virtuţile de “prooroci” ale liderilor pucioşi (ale acestor epigoni moderni ai proorocilor mesianici ai Vechiului Testament), sunt cotaţi ca lipsiţi de “darul credinţei” şi de vederea celor nevăzute ale lui Dumnezeu şi tocmai de aceea îi consideră (cică, pe nedrept) pe liderii de la Pucioasa ca fiind aiuritori, nebuni, bolnavi, semeţi, şi mai ales, mincinoşi:

“O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos. N-au oamenii credinţă pentru cele nevăzute, şi care lucrează şi împlinesc tainic şi se împlinesc, ca apoi să se arate.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Cei care aspiră să ajungă Dumnezei au o soluţie simplă: să intre la învăţat învăţătură nouă, şcolari la “Şcoala Harului de la Pucioasa” şi să se angajeze plenar la “lucrarea” cea nouă a “Cuvântului” de la Noul Ierusalim. Puţini însă consimt să-şi piardă timpul cu aiureli şi să se lase păcăliţi de liderii pucioşi, ca să ajungă simultan şi “sfinţi”, şi “îndumnezeiţi”, şi “plini de har”, şi “făcuţi” oameni cereşti pe pământ:

“Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învăţat ca să ştii cum să fii şi cum poţi să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să ştiu şi ca să fac [...] O, n-are omul timp pentru Mine şi pentru cuvântul Meu împlinit în el, şi de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

“Grădina Întâlnirii” de la Pucioasa este cotată a fi cel mai frumos loc de pe pământ şi totodată singura grădină în care paşte turma cea credincioasă în Dumnezeul Pucios, Cel ce grăieşte cu multul oilor Sale care îşi hrănesc inimioarele cu nevăzutele, neauzitele şi nesimţitele Lui:

“O, unde să mai fie un loc mai frumos, un pământ mai frumos şi mai slăvit de cer şi mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu, ca şi aici aceste grădini pe care Eu, Domnul, Îmi pasc turma cea credincioasă, aici, unde Eu, Domnul, cobor cu norii şi grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinţei în ei? O, popor al grădinilor Mele de azi, hrăneşte-ţi, tată, credinţa şi inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Parodiind mitul lui Prometeu care ar fi furat focul sacru de la zeii Olimpului, liderii pucioşi pretind că ştiinţa de pe pământ este furată de om de la Dumnezeul Pucioasei. Telefonia, telegrafia, radiofonia, televiziunea, informatica, toate sunt furate de om de la Dumnezeul Pucioasei, delapidându-i Acestuia drepturile de Autor:

“O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu şi le-a aşezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele! Aşa cum a furat Adam ştiinţa cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui şi os din oasele lui, şi apoi a ştiut pe mai departe să aducă la vedere urmaşi, dar ca omul a ştiut şi nu ca Dumnezeu, tot aşa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce ştie, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt şi nu se văd, şi aşa se face omul hoţ de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, şi, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minţii lui pe pământ, şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe care Domnul o foloseşte între El şi om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ şi se făleşte cu ele, şi zadarnic se făleşte cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat şi s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Liderii pucioşi dau pe faţă blestemăţia secolului: “copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi scule vătămătoare” pentru sufletele oamenilor:

“Se bucură omul că naşte prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, şi se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii răstălmăcesc din nou Scripturile, pretinzând că diavolul n-a existat înainte de căderea omului, ci omul l-a zidit pe diavol, după căderea lui în ispită:

“ O, eşti de plâns mai mult decât diavolul, căci tu eşti cel văzut, eşti trup, iar El este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu şi nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Or, Biblia spune cu totul altceva, şi anume că diavolul l-a ispitit de la început pe om, luând chip de şarpe:

“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"” (Facerea, 3.1)

Liderii pucioşi pretind că Dumnezeul lor nu are nevoie de născocirile tehnicii şi ale ştiinţei omului de pe pământ, “unelte” de propagare a “Cuvântului” Lui în lume (telefon, internet, maşină, calculator, tipografie, etc), căci el îi vorbeşte Mihaelei direct la ureche, iar Mihaela ia pana de gâscă, o moaie în călimara de cerneală şi începe să scrie:

“O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur şi cu ieşirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credinţă prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, şi Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu şi ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credinţă, şi căruia să Mă arăt descoperit, şi care să aibă hârtie şi pană de scris, şi Eu să-i grăiesc, iar el să Mă aşeze în carte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Din dorinţa de a se lepăda până şi de cele mai elementare “scule” ale ingeniozităţii omului, textul de mai sus refuză o realitate banală şi benignă, aceea că scrierile de la Pucioasa sunt aşternute pe hârtie cu pixul. Se pretinde că liderii pucioşi folosesc pana de scris, un obiect arhaic care nu presupune nicio contribuţie artificială a omului. Or, Mihaela n-a scris niciodată cu pana compoziţiile sale intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este cunoscută drept clasică expresia “însemnările cu pixul roşu ale Mihaelei”, care desemna intervenţiile ei “venite de la Domnul” pe caietele de confesiuni ale adepţilor de la Pucioasa. Această gogoriţă cu “pana de scris” sau "pana de gâscă" sau "pana pentru scris" a pucioşilor se aseamănă cu binecunoscuta butadă: “Cum este corect: pană de vulpe la pălărie” ori “pană de vulpe pe pălărie??”.

[mariamargareta]

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (IV)

De la exagerare la minciună nu mai este decât un pas, pe care liderii pucioşi îl fac cu hotărâre. Ei pretind că “Dumnezeul” lor n-are nevoie de minunile tehnicii făurite de om ca să grăiască de la un capăt la celălalt capăt al pământului, căci El are (zice că are) “toată înţelepciunea” şi “toată puterea de a merge şi a grăi”. Deocamdată însă, consemnăm realitatea: “toată puterea de a merge şi de a grăi peste tot pământul” o are prin internet şi prin cărţile şi ziarele tipărite în tipografii, deci tot cu “sculele şi făcăturile omului”:

“Eu sunt Cel de la Care omul a furat şi s-a făcut fur ca să-şi facă unelte şi să vorbească unul cu altul, de la un capăt şi până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge şi de a grăi, şi nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă îşi face scule cu înţelepciunea furată din cer ca să poată şi să meargă şi să grăiască cu celălalt capăt al pământului, şi îi trebuie să fure din nevăzutele Mele şi să-şi lucreze scule şi să le dea suflet pe pământ şi să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, şi sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table şi fiare, nu sunt făcături omeneşti.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Până şi înregistrarea “Cuvântului” se face tot cu ajutorul acestor “făcături omeneşti”: reportofoane cu casete, apoi iPod-uri, Mp3, boxe, calculatoare, modemuri, softuri specializate de prelucrare a sunetului şi de mixare, căşti, telefoane mobile, aparate foto, etc, etc. Tot table şi fiare, tot făcături omeneşti.
Dar confortul personal al liderilor pucioşi ( maşini, microbuz, aspirator, uscător de păr pentru câini şi pisici, purificator de aer, Bioptron, încălzire centrală în pardoseală, interfon, blender, storcător de fructe, aparat de gătit la aburi, scule electrice pentru casă şi pentru tâmplărie, motocositoare, etc., etc.) nu face şi el parte din “sculele făcute de om” care “au furat înţelepciunea din cer?
Dacă omul a furat ştiinţa din cer de la Dumnezeu, deci omul este un hoţ, de ce oare pucioşii se folosesc de lucruri furate? Oare nu sunt ei părtaşi la hoţia omului care L-a furat pe Dumnezeu? De ce nu renunţă la telefoane, la internet, la curentul electric, la maşini, la confortul tehnic, întorcându-se spăşiţi la carul cu boi şi la plug? De ce nu se tem ei de propriile lor “proorocii” şi nu împlinesc ei întâi ceea ce le cere chiar acest “Cuvânt” pe care ei îl promovează astăzi:

“... vor plânge toţi oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa şi cu grapa şi cu plugul, de s-au dus să scape de greu şi de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale ţesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

De ce pucioşii sunt farisei, căci una spun, şi alta fac? Ce Dumnezeu este “Dumnezeul” lor, care le tolerează şi chiar îi îndeamnă la minciună?

[camy_d]

Eu n-am primit nimic, dar ce-l mai bine nu este să te enervezi ci să-i ignori, iar dacă ai ocazia să-i aduci pe drumul cel bun.

[mariamargareta]

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVI)


Printre alte inovaţii dogmatice, liderii pucioşi modifică radical percepţia generală asupra unui eveniment biblic ce se proiectează spre viitor: judecata obştească. Biblia prezintă detaliat acest eveniment la dimensiunile lui cosmice şi eshatologice:

“Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” (Apoc. 20 11-15)

Pucioşii simplifică lucrurile la maximum şi le bagatelizează. Tronul de judecată a dispărut. Învierea obştească a morţilor, care ar trebui să preceadă judecata lor, este ignorată cu nepăsare. Prezenţa vie, mustrătoare, a persoanei Judecătorului suprem este înlocuită cu o “coborâre tainică în duh nevăzut pe pământ, în adâncă umilinţă, a Celui care gustă iarăşi o nouă suferinţă şi o nouă cruce a păcatelor oamenilor neîndreptaţi de jertfa Lui anterioară”. Pentru ei, Judecata cea Mare este sinonimă cu venirea “Cuvântului la Pucioasa” şi se numeşte “judecata prin cuvânt”. Mai exact, faptele oamenilor “au şi fost judecate” atunci când “Cuvântul”, în nenumăratele ocazii pe care şi le oferă singur, a sancţionat verbal (cu asprime, cei drept) toate sau aproape toate faptele cele rele ale oamenilor, luate una câte una, şi a proclamat restabilirea “adevărului cel sfânt”. În fine, “cartea vieţii” este considerată de pucioşi a fi ediţia a doua a cărţii pe care ei au tipărit-o în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” şi pe care o deschid ei adesea ca pe o Sfântă Evanghelie. Cartea (7 kg de maculatură) conţine o parte din predicile pucioşeşti dintre anii 1955-2006, cu precizarea că din 2006 până în prezent au mai apărut alte câteva sute de predici care completează “canonul” pucioşesc din “cartea vieţii”:

“S-au întâlnit la Betleem împăraţii pământului şi s-au închinat fiarei şi femeii care şade pe fiară, femeia care are stăpânire peste împăraţii pământului, şi ea le-a dat lor daruri, stele şi medalii. Dar ea se prăbuşeşte prin desfrânarea ei, iar sfinţii Mei se ridică şi mărturisesc din cer şi de pe pământ lucrarea adevărului sfânt şi venirea Mea cu judecata: judecata prin cuvânt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

O asemenea “Judecată” este lipsită nu numai de maiestatea firească a evenimentului şi a menirii ei, ci şi de puterea de corecţie sau de sancţionare a celor greşiţi. Pucioşii înşişi recunosc că “venirea Domnului”, cea pe ei care o consideră sinonimă cu Judecata, trebuie ajutată de sus şi de jos ca să nu se prăbuşească de tot. “Domnul” este declarat pe faţă neputincios, iar cel mai preţios ajutor, desigur, nu-I va putea veni decât de la “poporul venirii Domnului în mijlocul României”– “poporul” pucios, adulat frecvent cu apelativul “fraţii Domnului”:

“Dar vouă, celor ce sunteţi poporul venirii Mele în mijlocul României, să vă placă să fiţi fraţi pentru Mine, ca să Mă ajutaţi să fiu Eu numit peste tot pe pământ prin puterea Mea şi prin voi, cei ce v-aţi făcut fraţi în numele Meu pentru Mine şi nu pentru voi. Iar voi, cei ce sunteţi poporul venirii Mele, faceţi numai voia Mea, nu şi pe a voastră.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

[vsovivi]

În prealabil postat de camy_d

Eu n-am primit nimic, dar ce-l mai bine nu este să te enervezi ci să-i ignori, iar dacă ai ocazia să-i aduci pe drumul cel bun.

Păi ei sunt drumul cel Bun, ''Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa''... şi Domnul a făcut să ai ocazia să ştii cum să mergi pe acest drum, privind în scriptură şi la poporul Său de slujitori şi de sfinţi trăitori... şi aşa, imitând, înveţi să mergi şi tu pe drumul spre Cer Nou şi Pământ Nou, ca să ajungi în Impărăţie.

Deci nu e suficient să nu te enervezi pe nemulţumiţii şi revoltaţii şi mincionşii care vă sfătuiesc pe voi ca să dezinformaţi şi să amăgiţi ci trebuie şi pe voi înşivă să vă ignoraţi... căci e clar că sunteţi complet păcăliţi de păcălicii gLumii nemiştiind voi care e defapt Calea ortodoxă.

Păi voi pe toţi filmaţii îi credeţi?

Nu mai credeţi filmaţii minteresaţi de poftele lor cele rele: măscăricii zdrăngănici, actori, cântăreţi, fotbalişti, sportivi, politicieni, ştirişti, revoltaţii contrioversaţi tolkşockişti contrazicători, ştiinţificii explicaţionişti ai deşerţilor de rahate turceşti, averaţii bogătani afacerişti, speculatorii bancheri şi pe toţi parveniţii chiulangii, nu pe trăitorii ăştia ai spurcăciunilor... căci ăştia toţi sunt foarte spurcaţi chiar dacă apar spălaţi şi bine îmbrăcaţi pe TV... ci voi urmaţi pe sfinţi! Pe sfinţii lui Dumnezeu!

Şi nu v-am mai zis că oricât scrieţi şi răstălmăciţi vă crede dracool?

Şi apoi placa stricată:

În prealabil postat de vsovivi
Hai să-ţi spun şi eu ceva despre venire:

Până la venirea Domnului care vine mereu pentru cei cuminţi ar trebui să-ţi vie şi ţie mintea la cap ca să nu-ţi mai faci de cap cu atâta uşurătate venindu-ţi tot felul de idei căpiate... şi mascate de la surorile surogate... surorile sulimenizate ale dragostei curate... fireşte, că aşa nu se mai poate.

Şi apoi placa: ''Nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!'' şi cu cât li se spunea, ele mai tare nu credea şi se întrecea ca să se muncească, era ca un fel de programare ce se autoprograma ca să rămână ele aşa cum au fost programate până la sfârşit... -ul lor, al programelor programate... spre slava şi puterea dragostei... curate. Şi aşa e de greu ca să ajungi la ea când ea nu mai crede fiindcă nu mai vrea... să cânte... aşa... iar noi până atunci ce să facem?.. om tot aştepta dansând şi cântând cam aşa... ceva... că cineştie ce anume o ar pute-o schimba, din bună în rea, pardon viceversa.

Deci uite, ca să pricepeţi unde vă aflaţi, cântaţi cam aşa... şi poate o să vi se lumineze ceva în minţica voastră amărâtă!