Cine vrea sa devina Mireasa a lui Hristos

În prealabil postat de Iubirea

...si fiindca tot mi-ai rascolit amintirile Cristi, mai spun doar atat...iubeam atat de mult tot ce faceam acolo ca atunci cand terminam ascultarea si puteam pleca (au fost si momente cand terminam ascultarea dupa ora 1-2 noaptea), nu mai aveam timp sa ma schimb in hainele curate ca batea clopotul si incepea slujba...imi luam rasa din zbor din cuier si alergam pana la biserica ca sa ajung prima si parintele sa inceapa cu mine slujba...sa citesc ceasurile si sa cant. Cand dimineata stareta impartea ascultarile si maicile incepeau sa comenteze ca de ce le trimite pe ele, cu drag mergeam eu in locul lor iar daca eu imi terminam mai repede ascultarea mea, nu mergeam in camera sa fac ce vreau eu ci mergeam la alte ascultari mai grele unde stiam ca maicile au mult de lucru. Cand stareta ma trimitea cu masina in oras sa rezolv diverse probleme, niciodata nu plecam pana nu intrebam toate maicile batrane daca nu au ceva de cumparat (medicamente, detergent...etc)faceam liste si apoi plecam.

Este putin spus cat m-am implicat si cat am iubit tot ce am facut acolo, nu degeaba au trecut 6 ani in care am tot sperat ca am sa reusesc sa fac fata oricarei ispite...dar, n-am reusit, pana la urma am clacat in momentul in care nu am mai avut duhovniceste vorbind, punct de sprijin.
Tin legatura cu ele si le vizitez cand am ocazia, dar atat din partea mea...din partea lor inca exista speranta ca voi reveni...acea suferinta de care tu vorbesti in mine a creat reactie adversa.

Asta este ceea ce simt si gandesc despre aceasta lume si nu are legatura cu credinta mea...in alta ordine de idei altcinva mai sensibil ar fi trecut lejer la alta religie.

Si Ory a povestit despre aceste lucruri. Nu imi explic cum e posibil, ca amadoua sa fi avut aceeasi experienta cu trasul clopotelor si restul?!? Sunt surprinsa.

Doar ce m-am intors din pelerinaj pe la mai multe manastiri din Moldova. Am fost impresionata de trairea maicilor, de suferinta ce se citea pe chipurile unora dintre ele, multe la varste tinere.
Am avut, printre altele ocazia de a participa la o priveghere, care a durat pana dimineata. Am avut apoi 2 ore de somn. Ne-am trezit atat de odihnite, de parca dormisem toata noaptea. Si fericite. Zilele petrecute in acest pelerinaj au fost binecuvantate. Ce ne-am face fara manastiri?!?

[ory]

În prealabil postat de Miha-anca

Si Ory a povestit despre aceste lucruri. Nu imi explic cum e posibil, ca amadoua sa fi avut aceeasi experienta cu trasul clopotelor si restul?!? Sunt surprinsa.

Doar ce m-am intors din pelerinaj pe la mai multe manastiri din Moldova. Am fost impresionata de trairea maicilor, de suferinta ce se citea pe chipurile unora dintre ele, multe la varste tinere.
Am avut, printre altele ocazia de a participa la o priveghere, care a durat pana dimineata. Am avut apoi 2 ore de somn. Ne-am trezit atat de odihnite, de parca dormisem toata noaptea. Si fericite. Zilele petrecute in acest pelerinaj au fost binecuvantate. Ce ne-am face fara manastiri?!?

Nu contesta nimeni faptul ca este frumos, inaltator, este ca o vraja din care te infrupti cu atata sat si nu-ti mai doresti sa se termine . Dar se termina, pana la urma, si nu din necredinta, ci din clipe adunate manunchi si integrate intr-o realitate care nu-si mai permite sa viseze, ci-si plamadeste existenta din farmec si cusur deopotriva.
Si mormintele sunt frumoase, dar nu ne-am dori sa le dezgropam. Iar ca mirean ( cu atat mai mult daca nu esti tanara ), privilegiul este ca persisti in acest frumos, atata timp cat te manifesti doar ca musafir, oricat de mult ai sta acolo, nu exista comparatie.
Oricum, nu-si au rostul patrunderile adanc in acest concept, chiar nu-si au rostul....de la cuvinte la fapte, de la aparente la realitate este o cale lunga si diferita intr-un mod considerabil.
Este firesc, pana la urma. Ganditi-va cat de subiectivi suntem, acolo mergem sa ne reculegem, sa ne mangaiem sufletul printr-o atmosfera spirituala deosebita, acolo mergem cand ne rupem de familie, de casa noastra si de toata invalmaseala ei cotidiana, pentru un moment, o zi, o saptamana doar.
Dar cei ce traiesc in manastire, nu mai evadeaza in alt loc, nu se mai desprind pentru alt gen de reculegere, isi traiesc drama si frumusetea in acelasi loc, acolo este acasa .
Tocmai de aceia apar toate evenimentele la un loc, si bune si rele, exact ca intr-o casnicie, ca intr-o lume plina de dragoste si ura, chiar daca s-ar presupune ca locul in sine trebuie sa inspire doar iubire . Este imposibil asa ceva, suntem doar oameni, iar oamenii sunt cele mai complexe fiinte tocmai fiindca oscileaza permanent intre instinctul animalic, educatie si rationament.
Si, de asemenea, ca-n orice casnicie cu bune si cu rele, se pun in balans toate lucrurile si principiile, personalitatea si interesul. astfel se ajunge la decizii insuflate de constiinta, dar si de caracterul individual si deprinderile sociale sau din interiorul colectivului .

[cristiboss56]

În prealabil postat de ory

Nu contesta nimeni faptul ca este frumos, inaltator, este ca o vraja din care te infrupti cu atata sat si nu-ti mai doresti sa se termine . Dar se termina, pana la urma, si nu din necredinta, ci din clipe adunate manunchi si integrate intr-o realitate care nu-si mai permite sa viseze, ci-si plamadeste existenta din farmec si cusur deopotriva.
Si mormintele sunt frumoase, dar nu ne-am dori sa le dezgropam. Iar ca mirean ( cu atat mai mult daca nu esti tanara ), privilegiul este ca persisti in acest frumos, atata timp cat te manifesti doar ca musafir, oricat de mult ai sta acolo, nu exista comparatie.
Oricum, nu-si au rostul patrunderile adanc in acest concept, chiar nu-si au rostul....de la cuvinte la fapte, de la aparente la realitate este o cale lunga si diferita intr-un mod considerabil.
Este firesc, pana la urma. Ganditi-va cat de subiectivi suntem, acolo mergem sa ne reculegem, sa ne mangaiem sufletul printr-o atmosfera spirituala deosebita, acolo mergem cand ne rupem de familie, de casa noastra si de toata invalmaseala ei cotidiana, pentru un moment, o zi, o saptamana doar.
Dar cei ce traiesc in manastire, nu mai evadeaza in alt loc, nu se mai desprind pentru alt gen de reculegere, isi traiesc drama si frumusetea in acelasi loc, acolo este acasa .
Tocmai de aceia apar toate evenimentele la un loc, si bune si rele, exact ca intr-o casnicie, ca intr-o lume plina de dragoste si ura, chiar daca s-ar presupune ca locul in sine trebuie sa inspire doar iubire . Este imposibil asa ceva, suntem doar oameni, iar oamenii sunt cele mai complexe fiinte tocmai fiindca oscileaza permanent intre instinctul animalic, educatie si rationament.
Si, de asemenea, ca-n orice casnicie cu bune si cu rele, se pun in balans toate lucrurile si principiile, personalitatea si interesul. astfel se ajunge la decizii insuflate de constiinta, dar si de caracterul individual si deprinderile sociale sau din interiorul colectivului .

Problema poate fi rezumata astfel : Fiecare o stie pe a lui ! Nu pot "judeca" , sau vorbi de ceva daca nu m-am lovit de acea problema !