Lume sau manastire?

[DAMIAN]

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

[Iubirea]

Depinde de fiecare in parte ce motiv are sa aleaga unul din aceste trasee...nici un drum nu este gresit daca telul este Hristos.

[DAMIAN]

Monahul nu trebuie sa fie destrabalat!Sfantul Ioan Damaschinul spune asa: "Clericul sa fie sfant, curat ca ingerul si sfant ca Ioan Botezatorul". Mantuitorul spune: "Nimic necurat nu va intra in imparatia lui Dumnezeu". Rugaciunea liturgica a Heruvicului spune asa: "Nimeni dintre cei cu pofte trupesti sa nu vina sa slujeasca Tie!"Sunt destui monahi numai cu numele care trandavesc.Monahii sunt oamenii care au ales sa poarte jugul lui Hristos, lepadandu–se de lume si tinand votul ascultarii, al saraciei si al curatiei. Manastirile sunt locurile in care monahii Il lauda neincetat pe Dumnezeu!Manastirile sunt, ca si preotii, oglinda poporului. De unde sa apara monahi sfinti, cand multi intra in manastire pentru ca nu au fost in stare sa isi gaseasca un rost in viata, sau pentru ca au fugit de crucea casatoriei?La baza intregului monahism sta cuvantul Mantuitorului: "Cel ce vine dupa Mine sa se lepede de sine, sa–si ia crucea si sa–mi urmeze Mie".Prima ascultare a monahului, care trebuie indeplinita cu toata hotararea, este pazirea poruncilor lui Dumnezeu, date de insusi Mantuitorul Iisus Hristos care Ii cere monahului ca faptele sa–i straluceasca precum lumina in sfesnic, "ca lumea, vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri". Chemarea trebuie sa fie neaparat sfanta, sa fie la inaltimea chemarii ingeresti. Nu cum este chemarea rationala, publicitara: "Am depus votul si am rezolvat problema. Mi–am pus o carpa in spate, centura la mijloc, rasa si de acum eu sunt altcineva"Autenticitatea ascultarii monahale consta intr–o deplina armonie intre staret si ceilalti vietuitori, privitor la muncile de zi cu zi, la ascultarile de zi cu zi si la tot ceea ce se desfasoara intr–o manastire. Parintele Cleopa spunea: "Eu ma duceam primul la munca si ceilalti veneau toti dupa mine si cu dragoste munceam pana ce se batea clopotul de Vecernie, mancam si apoi mergeam cu totii la pavecernita, si apoi la chilie ne pregateam pentru Utrenie".Daca manastirile ar vrea sa progreseze sau sa faca un pas inainte in viata monahala, ar trebui ca toti monahii sa fie tratati la fel, indiferent de rang si de grad."

[Iubirea]

În prealabil postat de DAMIAN

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

Damian inainte sa ne spui cum sunt si cum ar trebui sa fie altii ar fi bine sa te gandesti cum esti tu si cum ar trebui sa fii tu....iar daca te-ai gandit la aceasta, poate faci un pustiu de bine sa ne spui si noua cate ceva despre tine...poate meriti ceva inchinaciuni, ofrande...ca ma gandesc citind postarile tale ca a venit Hristos pe pamant, s-a apucat de judecata si noi il ignoram.

[DAMIAN]

Lepadarea de lume nu *presupune si lepadarea de delicatetea *sufleteasc`…În biserică, monahul să meargă cu bună cuviinţă, cu respect şi dragoste pentru Casa lui Dumne*zeu. Să evite privirea trufaşă, gesturile grăbite, râsul, dormitarea, căscatul, neatenţia. Să vorbească cu glas şoptit şi numai dacă este mare nevoie. Să cânte sau să citească atunci când i se dă să facă acest lucru de către cel rânduit să conducă strana, iar cântarea să îi fie firească, fără pretenţii de vedetism expirat, căci Biserica este locul unde ne rugăm, nu unde dăm spectacole, fie ele şi de cântări duhovniceşti. Călugării să nu discute sau să râdă în strană, căci pot pricinui sminteală sau întristare mirenilor, care vor să vadă în ei modele de vieţuire creştină. chilie călugărul îşi are momentele lui de intimitate duhovnicească, de meditaţii şi de nevoinţe. Chilia este ca o biserică, este un loc sacru unde fiecare nevoitor continuă alergarea sa individuală pentru Dumnezeu şi semeni. Fiecare călugăr după ce a intrat în chilie să fie cu luare aminte să îşi ducă la bun sfârşit pravila propusă de duhovnic şi să nu se lase ispitit de a face alte lucruri decât acesta, fie ele chiar şi duhovniceşti. Bine este să nu îşi umple atletul lui Hristos mintea cu lucruri care să îi strice echilibrul interior. Dacă tot are în chilia sa un mijloc mass–media sau de tehnologie modernă, măcar să îl folosească doar cu încuviinţarea duhovnicului şi, desigur, spre zidire sufletească. Acestea nu sunt rele în sine, ci felul în care sunt folosite… Să nu uite călugărul că îndeletnicirea sa de căpătăi este rugăciunea. Fără ea se va usca sufleteşte şi îşi va pierde sensul chemării sale. Aceasta va fi cea care îl va ridica şi din căderile sale, oricât de grele ar fi ele. În chilia sa călugărul să nu îşi ia mâncare ori băutură în afară de apă. Chilia să fie simplă şi curată, ca atunci când intră în ea, să îşi găsească odihna şi dorinţa de rugăciune şi meditaţie. Vizitele între călugări, la chilii, nu pot naşte decât lucruri rele, precum clevetirea, judecarea, răzvrătirea, îmbuibarea, beţia, desfrânarea, împrăştierea minţii, pierderea liniştii interioare etc. Călugărul în chilia sa trebuie să citească cât mai mult, să caute să aibă cunoştinţe cât mai cuprinzătoare, dar să nu îşi trufească mintea sa pentru aceasta.

[vlahmacedoroman]

În prealabil postat de DAMIAN

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

te contrazic,damiane!
calugarii au drepturi in virtutea libertatii date de Dumnezeu!
tu nu poti intelege asta,nu ai cum !dar te asigur ca au drepturi,tocmai de aceea sa ajuns la o asemenea decadere a vietii spirituale,datorita negarii drepturilor acestor oameni(monahi....), s-a ajuns astfel la acest nivel de „privatizare” si transformare a manastirilor in centre turistice!
ierarhia doreste cu totul altceva.....monahii vor pace si rugaciune,insa cuvantul lor nu este ascultat pe motivul asa zisei „ascultari neconditionate”!
sper sa ma intelegi.....niciodata nu mai fa greseala aceasta de a zice ca monahii nu au drepturi!

[DAMIAN]

Viata cãlugãreascã este viatã de culme, viatã de mare înãltime moralã si adâncã trãire lãuntricã, si cine nu se sileste sã o trãiascã dupã legile ei, acela mai bine ar fi fost sã nu se fi nãscut.Viata cãlugãreascã este, mai înainte de toate, viatã de renuntare, de tãiere a voii si de mare înfrânare, si cine nu se sileste sã priceapã si sã împlineascã aceste precepte divine ale ei, mai bine i–ar fi fost de nu ar fi cunoscut–o.De sute de ani, parintii cu viata sfanta au vorbit despre scaderile monahilor. In Paterice gasim destule exemple cu monahi care au parasit calea mantuirii. Haina calugareasca nu este un pasaport pentru rai. In Patericul Lavrei Pecerska se face referire la doi oameni care au murit: unul imbracase haina monahala, dar cu nevrednicie; celalalt murise inainte de a fi calugarit. Cand i–au dezgropat, au vazut ca cel ne vrednic era fara rasa, iar cel vrednic o purta, desi nu apucase sa depuna voturile monahale.Manastirile sunt, ca si preotii, oglinda poporului

[DAMIAN]

Monah adevãrat înseamnã om înfrânat, care în mijlocul tuturor încercãrilor si ispitelor îsi pãstreazã sufletul curat si fruntea seninã. Monah adevãrat este numai acela care, fiind îmbrãcat în trup omenesc si stricãcios, urmeazã stãrii si vietii îngeresti, ca un fãrã de trup. Monah adevãrat este numai acela care se tine de cuvintele si poruncile lui Dumnezeu, în orice timp si în orice loc si cu ocazia oricãrei fapte. Monahul este o silire necurmatã a firii si o pãzire a simturilor fãrã de slãbire. Monah adevãrat este acela care are trupul curãtit, gura curatã si mintea luminatã. Monah este acela care necontenit vegheazã la cârma sufletului lui, ca nimic din valurile lumii acesteia sã nu–i tulbure constiinta. El este cel care îndeplineste toate poruncile Domnului: desãvârsire crestineascã, adânc de smerenie, stâlp de rãbdare, izvor nesecat de lacrimi, vistierii de curãtenie, dispretuitorul tuturor podoabelor si plãcerilor lumii acesteia, mucenic si jertfã bine plãcutã lui Dumnezeu de fiecare zi, minte luminatã, rugãciune iute alergãtoare, inimã curatã, gurã care necontenit laudã pe Dumnezeu, locas al Sfintei Treimi, priveliste a îngerilor si oamenilor si cel care–i sperie pe demoni.