De ce Dumnezeu tace?

[MariS_]

În prealabil postat de cristian(gheron)

Odată, în timp ce mă gândeam la aceste experiențe pentru numai o secundă și ceva m-am simțit cu mintea în Rai, preț de o respirație, nu mai mult... Fraților, nu are nimic, dar nimic în comun cu lumea asta! Noi, v-am spus, încă nu existăm, suntem stinși, fără Dumnezeu nu e viață, iar noi suntem fără Dumnezeu acum... Intensitatea simțirii și plinătatea de VIAȚĂ, așa de diferită și de stare de bine și fericire...
Altădată, pentru câteva secunde, gândindu-mă la Hristos Răstignit, L-am văzut Răstignit într-o dulceață și o pace paradisiacă de nedescris! Mi-am spus imediat „deci așa e în Rai!”... Am înțeles! Iată Centrul Raiului! Pomul Vieții! Hristos! Și eu eram tot răstignit lângă El... nu pot spune bucuria, pacea, dulceața acelea... Pacea de acolo era caldă și așa o stare de bine și de umilință dulce am simțit că de atunci am priceput ce înseamnă de fapt ODIHNA CRUCII...
Altădată am văzut ca o lumină blândă și plină de sens care era peste tot, și din inima mea și din lume și era vie și în dreapta mea fără formă trupească, nu cu ochii trupești, pe Hristos, LUMINA LUMII, din care țâșnea către mine o infinită iubire și milă. Am simțit Bucuria Lui că dialoghează cu mine! DEPLINĂ! Dumnezeu se bucură de noi și am simțit că din El emană un abis de fericire și pace! Nicio virgulă, nicio umbră, niciun fel de NU! Nu tu reproș, nu tu mustrare, nu tu sfârșit sau altfel de limitare sau barieră! E așa de BINE să te scalzi în Iubirea Sa! E atât de dulce Duhul Sfânt! Iubirea și Mila Sa erau așa de mari că am simțit inima cum îmi arde și trosnea efectiv de acea ardere așa de fierbinte era, (când spuneam Miluiește-mă simțeam mila cum se varsă în mine cum îmi bubuia în piept, în centrul și-n adâncul ființei rănite) iar în stânga Sa era Maica Domnului cu aceeași lumină numai că mai gentilă, dacă pot spune așa, însă intensitatea dragostei era exact la fel! (ce plăcută era Iubirea Maicii Domnului... am simțit rugăciunea ei și dorința ei de a ne mântui, de parcă ea se transformase în această dorință). Atunci am simțit că Dumnezeu e totuna cu mine și m-a pus să mă uit înlăuntrul meu și am văzut ca și cum eram El!

Am sa incerc sa comentez aceasta frumoasa experienta a Raiului in lumina celor
scrise de Cristian. Ea raspunde si la intrebarea din topic.
Hristos Rastignit este si Pomul Vietii dar si Usa Imparatiei Cerului. Nu se intra in
Imparatie decat cu "cheia" potrivita. Iar "cheia" potrivita este starea noastra de
jertfa, starea de rastignire a sinelui nostru. Numai in aceasta stare Il putem primi
pe Hristos in noi si numai prin aceasta stare putem patrunde pe Usa Rastignirii in
Imparatia Sa. Celelalte sunt doar etape pregatitoare, adica respectarea poruncilor
si iubirea aproapelui. Dar fara starea de jertfa, fara rastignirea sinelui propriu, nu
se poate intra in Imparatie. Abia de la acest nivel vei fi in stare sa "vezi" Lumina.
Lumina aceea inefabila si plina de dulceata, de care vorbeste asa de frumos Cristian.
Si, vazand acea lumina, te vei umple de Iubirea lui Hristos si vei auzi glasul Sau in
tine, caci Imparatia incepe in inima ta atunci cand Hristos locuieste in tine.
Deci Dumnezeu tace atunci cand nu suntem noi in starea de jertfa, de rastignire a
sinelui, pentru ca pana atunci vorbeste in noi doar sinele nostru.
Aceasta stare de jertfa e starea cea mai profunda a noastra si la ea faceam referire
atunci cand avertizam ca GheronIosifIsihastul are adancime in postarile sale. El
incearca sa ne traga inspre acea stare, dar inertia noastra e foarte mare pentru ca
sinele nostru simte pericolul ca ar putea fi rastignit si atunci se opune cu indarjire.
O sa-i raspund si lui Heaven care a sesizat o diferenta intre trairile lui Gheron si
cuvintele dure pe care le foloseste uneori cu unii useri aici pe forum. Draga Heaven,
stiu ca ai studii de psihologie si vei intelege ce spun. Exista o metoda dura, acceptata
de psihologie doar ca ultima metoda, atunci cand toate celelalte au dat gres, si anume
metoda luarii de guler si zguduirii puternice sau, altfel spus, tratarea prin soc psihic,
trezirea prin datul a doua palme. Sigur, nu recomand oricui acest procedeu si nici nu
da intotdeauna rewzultate, dar totusi e un procedeu recunoscut. Ai remarcat ca Gheron
intotdeaunda si-a cerut iertare mai apoi, si in toate postarile razbate dragostea sa de
suflete si dorinta de a-l ajuta cu ORICE pret. Noi, astialalti, am cam stat deoparte,
fara sa intervenim, dar nu cred ca prin asta am dat vreo dovada de mai multa iubire
decat Gheron, care macar a incercat sa schimbe ceva chiar daca n-a reusit decat sa-i
scandalizeze pe cativa dintre noi. Mai a fost un ortodox care a fost banat si care a
aruncat cu cuvinte murdare la adresa altor crestini de alta confesiune, dar n-a avut
curajul si decenta sa-si ceara iertare si sa spuna ca-i iubeste, asa cum a facut Gheron.
Ii iau apararea lui Gheron pentru ca am inteles ce a vrut sa faca, am inteles ca are o
inima mare si ca ii pare tare rau de orice suflet, pe care doreste sa-l ajute si pentru
asta lupta cu toata puterea si ca nu poate sa stea deoparte linistita si sa nu intervina.
Acum ca sa revin la Imparatie si sa vedeti cum se leaga si cu vamile vazduhului. Nu
toti ajungem in timpul vietii la acea stare de rastignire, de jertfa a sinelui, si atunci
aceste vami ale vazduhului sunt un fel de ultima incercare a sufletelor, un fel de
apocalipsa a sufletelor, caci ultimii oameni vor avea parte de apocalipsa, adica de
ispitirile cele mari ale sfarsitului iar ceilalti oameni ar fi lipsiti de acestea. Ei bine,
nu, nu sunt lipsiti de aceste ispite, nu in totalitate caci vamile vazduhului inlocuiesc
pentru muritorul de dinainte de timpul sfarsitului, acele ispite ale sfarsitului prin
aceste vami. Aceste ispite sunt atat de mari ca nu pot fi trecute decat in stare de
jertfa, de lepadare de sine, de rastignire a sinelui propriu. Deci nimeni sa nu dea
o interpretare juridica acelor vami ale vazduhului, ci interpretare duhovniceasca de
trecere la stare de jertfa, de rastignire, fara de care e imposibila intrarea in Rai.
Si ca sa ai puterea sa intri in aceasta stare atunci, in acele momente cumplite cand
dracii te vor inspaimanta teribil, incat aproape ca uiti si cum te cheama, nu mai
poti fi calm, sigur si stapan pe tine, deci ca sa poti atinge in acele momente starea
de jertfa, de abandonare completa, de autoosandire a ta, e absoluta nevoie sa ai
obisnuinta ei, a acestei stari, inca din timpul vietii. Sa fi experimentat si trait acea
stare de jertfa cat mai mult posibil ca ea sa intre in reflex si sa raspunzi atunci
corect doar din acest reflex al smereniei. Prin acel raspuns al smereniei tu, de fapt,
te usurezi pe tine de greutatea sinelui pacatos si poti sa te inalti si mai sus pana
ajungi la Scaunul Judecatorului.
Har, smerenie si jertfa de sine.