Ce s-a intamplat cu bunul samaritean?

[Rodica50]

Tot ce am citit m-a emotionat.Da, inca mai putem sa-l intalnim pe bunul samaritean. Chiar voi mi-ati spus-o.

[cherub]

La cate persoane lacome, profitoare si prefacute (si fara nici un fel de scrupule cand vine vba de a profita de bunatatea altora) exista in ziua de azi, e si normal ca 'bunul samarinean' sa fie ceva mai precaut si sa isi ia unele masuri 'preventive' etc... Pana si Sf. Parinti (de ex. Sf. Vasile Cel Mare) indeamna la precautie cand cineva intentioneaza sa faca milostenie si cu cine etc.

[Erethorn]

În prealabil postat de cherub

La cate persoane lacome, profitoare si prefacute (si fara nici un fel de scrupule cand vine vba de a profita de bunatatea altora) exista in ziua de azi, e si normal ca 'bunul samarinean' sa fie ceva mai precaut si sa isi ia unele masuri 'preventive' etc... Pana si Sf. Parinti (de ex. Sf. Vasile Cel Mare) indeamna la precautie cand cineva intentioneaza sa faca milostenie si cu cine etc.

Aici e doar o parte a problemei, partea relativ simpla.

Isus ne-a spus sa-i hranim pe flamanzi; deci, trebuie sa vad si sa judec daca cel care-mi cere bani de paine chiar isi va cumpara de banii mei paine sau vodca. Asta e relativ simplu.

Partea cu adevarat dificila este atunci cand, desi el si-a cumparat paine, a doua zi, dupa ce a prins puteri mancand painea cu care l-am miluit, imi va da in cap la un colt de strada ca sa-mi ia si restul de bani (sau va da altcuiva).

Ei ? Daca am motive sa cred ca va da in cap, mai trebuie sa-l miluiesc ? Mai trebuie sa-l vad in el pe Cristos ? Am dreptul sa-l judec ?

Si daca nu l-am judecat si l-am miluit, si el mi-a dat in cap, ce trebuie sa spun ? Sa-mi para rau ca l-am miluit, sau sa-mi para bine ?

Dar daca a dat in cap altcuiva ? Sa ma simt vinovat fata de acel altcineva ?

Vedeti, e greu.

[Mihnea Dragomir]

Noi trebuie să fim în toate precum Regele nostru. El hrănea cu mană şi pe cei drepţi, şi pe cei nedrepţi. Şi a trimis ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi. La inima Sa, a crescut 12 ucenici. 11 L-au urmat, dar unul dintre ei L-a vândut pentru 30 de arginţi. Lucru pe care, în preştiinţa Sa dumnezeiască, îl cunoştea (şi pe care, de altfel, l-a anunţat).

Bunul samaritean nu era chiar un sărăntoc. Plăteşte hangiului fără să clipească. Oare i-o fi trecut prin cap ideea că cel căzut la pământ şi aproape mort ar putea fi un tâlhar el însuşi ? Că, atunci când se va întoarce să plătească la han eventuala dinferenţă de preţ s-ar putea să îl aştepte şi să-l jefuiască ? Poate că i-au trecut prin cap asemenea gânduri, dar cred că le-a alungat, că nu vin de la Dumnezeu. Aşa să facem şi noi.

[Erethorn]

Există o fabulă despre scorpionul şi broasca care vroiau să treacă un râu.

Scorpionul se roagă de ţestoasă să îl ia şi pe el în spate, să-l treacă râul.

Broasca refuză: "Eu te cunosc, o să mă înţepi cu acul tău otrăvit !"

Scorpionul se roagă şi se jură că nu o înţeapă.

Broasca acceptă să-l ajute.

Ajunşi la mijlocul şuvoiului, scorpionul scoate acul şi o înţeapă pe broască.

Aceasta, cu ultimele puteri, îi spune: "De ce ai făcut asta ? Acum o să ne scufundăm şi o să murim amândoi !"

La care scorpionul, pe cale să se înece, îi răspunde cu părere de rău: "Nu m-am putut abţine, e în natura mea".

[Mihnea Dragomir]

Drăguţă fabulă.
Să observăm, însă, că atât scorpionul, cât şi broasca ţestoasă, aparţin regnului animal şi nu sunt înzestraţi cu suflet nemuritor. Viaţa lor în pădure este însăşi viaţa lor cea adevărată, şi nu o simplă perioadă de probă în pădurea lumii acesteia, în vederea angajării cu contract pe perioadă nedeterminată.
Dacă natura scorpionilor este, într-adevăr, să înţepe, în schimb natura mea pretind că este deasupra celei a necuvântătoarelor. De aceea, spre deosebire de broscuţă, nu mă tem de acul scorpionului şi nici de efectul otravei lui, ceea ce nu înseamnă că le caut neapărat. De un singur lucru mă tem: de cealaltă otravă, de acul nevăzut al celuilalt scorpion, de sugestiile lui, pe care, dacă le-aş urma şi m-aş retrage în carapacea mea zicând că precis toţi ceilalţi sunt scorpioni, aş cădea la test şi nu ar mai urma niciodată vreun contract cu perioadă nedetrminată, rămânându-mi o veşnicie ca să-mi spun: "ce cretin am fost!".

De aceea, domnule Erethorn, părerea mea este că nevăzutul scorpion este cel care acţionează asupra minţii noastre în multe feluri în care ne face sugestii, unul dintre aceste feluri fiind judecăţile prezumpţioase. Cerşetorul acela care îmi cere un leu precis este, de fapt, un beţiv care va intra în prima cârciumă să-şi ia o cinzeacă. Pentru ce să-i dau un leu ? Paraliticul acela este un bolnav închipuit, de ce l-aş ajuta ? De ce să dau bani la biserică, pentru a întreţine şleahta preoţească, de unde ne apar atâtea scandaluri ? Banii mei, munciţi de mine, să fie folosiţi ca să-şi ia acei popi maşini luxoase şi să îşi întreţină metresele ? Deci, nu trebuie să dau bani la biserică.

Virtutea mediană dintre cele trei virtuţi teologale este cea a speranţei. Speranţa creştinului este pe două niveluri: mai întâi, speranţa de ordin metafizic în bunătatea lui Dumnezeu. Dar mai există speranţa asupra lumii actuale, speranţa în ceea ce numim pronia dumnezeiască: este convingerea pe care o avem că El nu lasă lumea din putere, ci că este posibilă fericirea naturală pe acest pământ pentru cei care urmează legea lui Dumnezeu. Mulţi psalmi au ca temă această speranţă, să-i spunem "speranţa orizontală". Când vreun scorpion vă va dezamăgi, când vi se va părea că cei buni suferă în tribulaţie şi privaţiuni, iar răii se îngraşă şi râd fericiţi, citiţi acei psalmi.

Lăudat fie Isus !

În prealabil postat de Erethorn

Există o fabulă despre scorpionul şi broasca care vroiau să treacă un râu.

Scorpionul se roagă de ţestoasă să îl ia şi pe el în spate, să-l treacă râul.

Broasca refuză: "Eu te cunosc, o să mă înţepi cu acul tău otrăvit !"

Scorpionul se roagă şi se jură că nu o înţeapă.

Broasca acceptă să-l ajute.

Ajunşi la mijlocul şuvoiului, scorpionul scoate acul şi o înţeapă pe broască.

Aceasta, cu ultimele puteri, îi spune: "De ce ai făcut asta ? Acum o să ne scufundăm şi o să murim amândoi !"

La care scorpionul, pe cale să se înece, îi răspunde cu părere de rău: "Nu m-am putut abţine, e în natura mea".

Poate scorpionul e scarbit de faptul ca trebuie sa se milogeasca de broasca. Foarte des se intampla asta, cand lasi un om sa se milogeasca de tine ca sa obtina ceva, i se naste ura in suflet. Ura pt ca broasca ARE posibilitatile necesare sa-l ajute, si el, scorpionul, nu are nimic. Ura pt ca are senzatia ca-i privit cu superioritate.



cat despre "e in natura mea"... de obicei si oamenii cei mai subjugati de vicii, atunci cand primesc incredere si ajutor pe care stiu ca nu l-ar merita, dezinteresat total si fara "interogatorii"--- se rusineaza a-si arata viciul de fata cu "samariteanul" lor!
Si chiar daca continua dupa intalnirea cu samariteanul tot in viciu, exista mari sanse sa se opreasca dupa un timp, sau cel putin (cel putin=SIGUR asta se intampla) au momente, chiar zile sau luni poate cand incearca din rasputeri sa se schimbe in bine. De multe ori nu reusesc pt ca sunt prea slabi sa reusesca singuri... pt ca semenii lor nu sunt langa ei cand are nevoie... e dificil... boala secolului e singuratatea sufletului... poti sa ai zeci de amici de distractie si vicii, si pt suflet nimic...

Fiecare are un motiv pt pacat. Si nu-i o figura de stil, chiar asa este... "inrairea" e doar incercarea cuiva sa se simta "confortabil" in pacat... incercarea de a avea un pic de liniste, macar in modul asta artificial... Poate s-or gasi pt fiecare suficiente rugaciuni sa-i salveze...

Am citit pe net mai demult o lista cu ultimele cuvinte ale celor condamnati la moarte. Ultimele cuvinte inainte de in injectie/scaun electric. Ce cuvinte... eu cred ca aprox 20% din ei s-au mantuit. E incredibil, vedeam in cuvintele multora atata iubire si smerenie si regret pt pacate, si rugaminti sa fie iertati cum doar in rugaciuni de Sfinti poate se regaseau... imi pare rau ca nu mai am link-ul...
Poate acum daca au ajuns in cer si se roaga pt cineva, si ei sunt buni samariteni. Sau daca-n timpul vietii au ajutat oameni de care noi ne-am scarbi, atunci, cu toate pacatele lor, tot sunt buni samariteni, mai buni decat multi...