Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Emigrarea?! Hm...
Deschideţi ochii ca să nu greşiţi!

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DE CE SĂ LUĂM ATITUDINE?

Ţara, viitorul ei şi al nostru ne privesc pe toţi.

Nu e uşor să iei atitudine pentru că vei fi copleşit cu tot felul de invective.

Cineva trebuie totuşi s-o facă...
Viaţa e o luptă. Cine nu luptă nu merită să trăiască.

Renunţarea la tăcere e o datorie pentru că în prezent a tăcea înseamnă a trăda.
Renunţarea la tăcere mai înseamnă şi refuzul terfelirii a tot ce e românesc.

Nu trebuie să ne lase indiferenţi o Românie ale cărei valori sunt călcate în picioare.

Cel care ia atitudine este un element esenţial în mecanismul redresării unei naţiuni. El este simbolul ireproşabil de care se teme o lume coruptă.
Cel care ia atitudine e prezent, hotărât, motivat şi aducător de speranţă în marasmul organizat în care trăim.

Afirmarea hotărâtă a propriului punct de vedere în sensul apărării valorilor noastre naţionale, a identităţii noastre este un act simplu şi onorabil. Ea reprezintă exteriorizarea sentimentelor celor mai profunde de apartenenţă la naţiunea noastră. Ea este totodată o reacţie, un contraargument la teze antiromâneşti şi false ideologii.

Transmiterea unui mesaj pe un sait nu e anodină, aceasta înseamnă transmiterea părerilor proprii, a argumentelor proprii, te faci auzit într-un „schimb” de idei.

Nu trebuie să-ţi strigi sus şi tare părerile ci trebuie să convingi. Argumentarea eficientă se face într-un limbaj corect, clar, civilizat şi potrivit temelor abordate.

Puterea argumentaţiei e dată şi de puterea convingerilor. Trebuie să-ţi iubeşti sincer ţara şi neamul şi să doreşti să transmiţi mai departe moştenirea de la strămoşi în ciuda tuturor loviturilor pe care le primeşti. N-ai nevoie de violenţă ci de forţă.

Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PENTRU ROMÂNIA!

Redau mai jos un pasaj din scrisoarea lui Coteanu Mircea, medic militar, adresată soţiei sale, Elena:

"22 noiembrie 1941

Draga mea,

[...]E uimitor de cât eroism şi spirit de sacrificiu dau dovadă soldaţii noştri!
Ieri, la trei după-miază, regimentul nostru a atacat o poziţie sovietică bine întărită: tranşee, cuiburi de mitraliere, artilerie de câmp, sârmă ghimpată pe o adâncime de vreo zece metri, stâlpi de beton de peste doi metri înfipţi oblic în pământ şi arici din şine de cale ferată împrăştiaţi peste tot.
Pe la două artileria noastră a declanşat o canonadă intensă. Totul se cutremura. La trei comandantul lansează o rachetă de semnalizare ca artileria să înceteze focul şi să ne permită să înaintăm. Din păcate poziţia sovieticilor a rezistat destul de bine tirului nostru.
Până la ora două oamenii au dormit liniştiţi, fiecare pe unde a apucat, frânţi de oboseală după o săptămână de lupte continue. Unul dintre ofiţeri spunea: "Mi-e milă de ei, nu îndrăznesc să-i trezesc".
E dat semnalul de atac. Din toate părţile se aud voci strigând: "Înainte!", "La atac!", "Pentru România!" şi unii cântă "Trei culori" de răsună şi cerul şi pământul.
E sublim să vezi un astfel de elan la oameni în campanie de mai multe luni de zile! Ofiţerii cad unul câte unul, oamenii la fel, dar continuă să înainteze. Un pluton ajunge la sârma ghimpată. Mai mulţi oameni mor încercând să taie o breşă prin ea. Ce-i de făcut? Înainte? Pare imposibil! Înapoi? Exclus... În vremea asta de la adăpostul poziţiei lor sovieticii trag în noi cu tot armamentul din dotare. Oamenii se adăpostesc cum pot. Văzând dificultăţile cu care se confruntau ai noştri comandantul le trimite un agent de legătură pentru a le spune să se retragă, dar acesta cade secerat de o rafală de mitralieră. Alţi doi agenţi de legătură trimişi de comandant au aceeași soartă. Atacul continuă, ai noştri ajung în tranşeele sovieticilor şi spre seară, luptând exemplar, reuşesc să le ocupe.
După luptă sunt aduşi cincizeci de răniţi.
Admirabil stoicism! Niciun rănit nu se plânge de soarta sa deşi mulţi dintre ei au răni foarte grave. Unul agonizează pe o targă scuipându-şi plămânii. Altul, alături de el, zace inconştient cu resturi de creier pe gât şi pe umeri. Un altul rănit în trei locuri şi rănit din nou în timp ce era transportat, pierde abundent sânge. Făceam eforturi ca să-mi reţin lacrimile şi aproape fără voia mea am exclamat: "Doamne, câtă suferinţă!" "Nu contează dom' doctor. Luptăm pentru România." mi-a spus unul dintre răniţi cu o voce slabă. Acest erou obscur e mort acum, dar ce măreţe şi sublime sunt aceste cuvinte în gura unui om simplu care s-a sacrificat în floarea vârstei.[...]"

Pasaj reprodus de Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Un mare român a murit...
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

TRĂIASCĂ ROMÂNIA
de Adrian Păunescu

Daca ne-nfruntă munţii cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate.
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus,
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus.
Jurăm credinţă luptei oricât ar fi de grea,
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da,
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia.
Trăiască libertatea! Trăiască România!

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi,
Nimica nu te scuză când ochii îi închizi.
Sa curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem poporul şi ţara omeniei.(...)
Avem contract pe viaţă cu visul si cu glia,
Trăiască libertatea! Trăiască România!

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii!
Trăiască demnitatea cea fără de avarii!
Dacă renunţi la luptă n-ai ce să mai aştepţi,
Nimica nu se face în poziţie de drepţi.
Să facem România, prin toţi şi pentru toţi,
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi.
Să fie al nostru dreptul şi-a noastră datoria.
Trăiască libertatea! Trăiască România!

Jurăm din milioane de inimi si destine,
Din orice fel de sânge ne murmură în vine,
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat,
Credinţă României necondiţionat.
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ce ne-ndeamnă Deşteaptă-te, române!
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia,
Trăiască libertatea! Trăiască România!

Suntem de e nevoie o ţară de soldaţi,
Suntem de e nevoie un lanţ de munţi Carpaţi.
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară,
Ne place libertatea ca oameni şi ca ţară.
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară-n roşu, galben şi albastru pe pământ.
Aceasta ni-i voinţa, aceasta ni-i tăria!
Trăiască libertatea! Trăiască România!

[cristiboss56]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Emigrarea?! Hm...
Deschideţi ochii ca să nu greşiţi!

Tomescu Ionuţ

De deschis i-au deschis multi , dar cu atat cam s-au ales . . . !

[cristiboss56]

Aveti firma , nu gluma , vizibila de la o posta !:TINERI PENTRU ROMANIA

[IonelS]

BRAVO tinere ! Tine-o tot asa !

Poporul roman e inzestrat cu o putere transfiguratorie ce-i permite sa preschimbe intregul univers si sa patrunda in cosmosul liturgic (sa participe la celebrarea liturghiei cosmice ar spune Maxim Marturisitorul).Ciobanul isi transforma nenorocirea intr-o taina mistica,da un sens fast nefericirii,asumand-o nu ca eveniment istoric,personal,ci ca taina.Intocmai ca si crestinismul,romanismul poate anula urmarile aparent iremediabile ale unei tragedii,dandu-le valori nebanuite.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

MĂREŢIA SUFLETEASCĂ

Omul nu-şi dă adevărata măsură prin forţa trupului, prin avere sau prin geniu ci prin măreţia sufletului. Astfel şi cel mai umil dintre oameni, dacă are măreţie sufletească, poate realiza lucruri extraordinare. Astfel şi cel mai neînsemnat soldat devine erou.
Vaslui 10 ianuarie 1475. Se face ziuă. Armatele stau faţă în faţă. Stindardele se desfăşoară în vânt, panaşele flutură pe coifuri, fierul şi aurul scânteiază. Călare pe cal Ştefan trece printre ai săi şi le vorbeşte. Pe chip îi străluceşte o lumină tainică şi îngerul victoriei îl învăluie nevăzut cu aripile sale.
În scurt timp se lasă o tăcere adâncă: oastea îngenunchează înălţând rugă către acela care l-a doborât pe Goliat prin mâna lui David. Deodată goarna sună, ostaşii se ridică şi însufleţiţi de Dumnezeul armatelor pornesc la luptă. 40.000 de români, cei mai mulţi ţărani sau ciobani, fac una cu pământul 120.000 de turci, cei mai mulţi soldaţi căliţi în lupte. Chiar cronicarii turci recunosc că rareori s-a văzut o înfrângere mai dezastruoasă.

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

Acest popor va invia,asa cum a fost proorocit,numai ca e nevoie de discernamant,trebuie sa avem momente de tacere si momente cand trebuie sa marturisim cu indrazneala crezul nostru,pt. ca altfel vom raspunde.In acesti ani grei care vor veni,trebuie sa facem cu totii tot ce este omeneste posibil,iar ceea ce nu se poate,sa lasam in seama lui Dumnezeu,numai astfel vom avea constiinta linistita ca am facut tot ce s-a putut.Daca nu vom reactiona,se vor scula stramosii nostri din morminte,care au suferit atatea pt. patrie,iar noi ce facem pt. ea?(scuzati-ma dar se pare ca doar hranim simturile),Daca crestinii nu marturisesc cu adevarat pe HRISTOS si BISERICA ORTODOXA,si nu se impotrivesc ereticilor de orice fel,acestia vor face mult mai mult rau.Dar daca se vor impotrivi,aceia se vor mai gandi.Sa nu uitam dragi frati intru HRISTOS(cel adevarat,purtator de cruce),ca primii crestini erau nuci tari,schimbau o lume intreaga.In epoca bizantina,daca se incerca scoaterea unei icoane din Sf.Biserica,se impotrivea toata lumea.Sa luam cu totii aminte,ca HRISTOS s-a rastignit pt. noi ca sa inviem,iar noi sa ramanem nepasatori?