filioque

[doctor_faustus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Deosebirea (mare de tot !) este că noi recunoaştem falsurile noastre drept ceea ce sunt: falsuri. Pe când ortodocşii nu recunosc falsurile grosolane la care s-au dedat de-a lungul secolelor, ba chiar la cel mai înalt nivel. Şi cine ar putea vorbi mai în temă despre falsurile ortodoxe în materie de Filioque decât principala porta-voce a ortodocşilor la Conciliul de la Ferrara-Florenţa ? Să îl ascultăm pe Preasfinţitul Visarion şi să-i citim stupefacţia printre rânduri:

Firstly five exemplars, then six, were found in this Council. Four were
written on parchment and very ancient, two others on silk. From the two writings
on silk, one was the property of our powerful Emperor, the other of the sacred
Patriarch. Five of these six exemplars had the text as I quoted it, that is,
they were affirming that the Holy Spirit takes His being from the Son, and that
He depends on this same cause, that is, on the Son. But one only, the copy of
the Patriarch, was different: someone had cut off the text and had afterwards
added and retrenched certain things. Later, after the Council, after it was
suggested to me that I should examine almost all the books of these monasteries,
I found that in the most recent ones, that is, in those that were written after
this great quarrel [dupa schisma, nota mea], the passage was cut out .
By contrary, all those that were by a more ancient hand, and that were composed
before the quarrel of the Greeks between them, all those ones have remained
healthy and complete and they are, however, in the same great number as the
corrupted texts... Meanwhile, I have found among other books, in the monastery
of Christ-Saviour in Pantepoptos, two copies of Saint Basil, one, on a very
ancient parchment, judging by the sight..., the other, on paper, that was dated
at least three hundred years old, for the date was written at the end. These
two copies have the passage of Saint Basil ; only these audacious men, and
by an even more audacious hand, have cut out the passage. But the place has
remained empty and half of the syllables subsists, which does not but betray the
trickery and show forth even better the truth. In another book, an erasure
was put on the phrase: "receiving being from Him and depending in a unique way
on Him as on His cause."
(sursa: PG 161, 319 şi urm)

Să ne mai mirăm că Visarion a rămas fidel Unirii până la sfârşitul vieţii, refugiindu-se de asemenea plastografi în veşminte albe ? Aşa cum a rămas şi împăratul Constantin, care a murit pe zidurile cetăţii cu sabia în mână ? Aşa cum a rămas şi mitropolitul Damian al Moldovei, care a murit catolic ?

Domnule, nu înţeleg ce ne tot vii cu sinodul de la Ferrara-Florenţa ? Ţi-am adus argumente de la sfântul Chiril al Alexandriei că el nu avea nici un filioque în teologia lui. Puteţi să răstălmăciţi cât vreţi citate cine ştie cât de false/adevărate, însă eu v-am adus citate din traducerea părintelui Stăniloae, citate care nu vorbesc despre nici un filioque.

[doctor_faustus]

„Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va grăi şi cele viitoare vă va vesti” (In 16, 12-13)

Văzându-i stăpâniţi de dorinţa puternică de a afla cele viitoare şi de teama că nu vor putea suporta cele ce vor veni (căci întristarea umplea, zice, inimile lor) şi socotind că nu trebuie să-i împovăreze cu altele, în chip oportun le îngroapă pe acelea în tăcere. Astfel, îi uimeşte nu puţin, spunându-le că păstrează unele spre cunoaşterea de mai târziu şi li se vor comunica, în mod cuvenit, în viitor, prin descoperirea şi prin luminarea ce va avea loc la timpul potrivit, prin Duhul. Le spune acestea poate văzându-i încă neînstare să înţeleagă cele mai tainice, deoarece nu erau încă luminaţi prin Duhul, nici părtaşi de firea dumnezeiască (II Pt. l, 4). Nu venise încă Duhul Sfânt, după Sfântul Evanghelist, pentru că Hristos încă nu se preamărise (In 7, 39). Deci, vrea să le arate că are încă să le descopere taine foarte adânci pentru mintea omenească, dar nu o face acum deoarece încă nu-i vede în stare să le priceapă. Dar când Duhul Meu vă va preface din ceea ce sunteţi în alţii şi va preschimba mintea voastră ca să voiţi şi să puteţi să depăşiţi tipurile Legii, să alegeţi frumuseţea slujirii în duh şi să preferaţi umbrelor adevărul, atunci veţi înţelege mai uşor cele ale Mele. Căci atunci va fi bine primit şi-şi va găsi loc în voi cuvântul Meu.

Deci socotesc că trebuie să înţelegem că acestea vrea Domnul să le spună ucenicilor Săi. În modul acesta le va ridica înţelegerea la cele spuse acum, ca şi la ceea ce a spus altă dată în chip de parabolă: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche... Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă; vinul se varsă...” (Mt. 9, 16-17). Astfel, nu li se potrivesc învăţăturile noi ale propovăduirii evanghelice celor încă neschimbaţi prin Duhul la o viaţă şi cunoştinţă nouă şi nu pot încă cuprinde tainele despre Sfânta Treime. Deci expunerea învăţăturilor mai adânci aparţinea în chip folositor vieţii reînnoite duhovniceşte prin Duhul, care nu mai stăruie în litera Legii, pe care nu o mai primeşte înţelegerea celor ce cred în Hristos, preschimbată în gânduri înnoite şi în stare să vadă cele în care se află frumuseţea adevărului. Iar că înainte de învierea din morţi a Mântuitorului nostru Hristos şi de împărtăşirea de Duhul, ucenicii vieţuiau încă în mod iudaic şi persistau încă în vieţuirea după Lege, deşi taina lui Hristos este mai mare, o poate vedea cineva cu mare uşurinţă.1852 Astfel, fericitul Petru, deşi era mai mare între ucenici, când Şi-a vestit Mântuitorul Patima Sa de pe cruce şi a explicat că trebuie să Se supună îndrăznelilor iudaice, I-a răspuns, zicând: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Mt. 16, 22), deşi Sfinţii Prooroci spuseseră clar nu numai că El va pătimi, ci şi ce va pătimi şi când. Pe lângă acestea, mai trebuie să cugetăm şi la altceva: Precum s-a scris şi citim în Faptele Apostolilor, când Petru era flămând şi voia să mănânce ceva, apoi a văzut coborându-se din cer o pânzătură în patru colţuri, pe care erau toate dobitoacele de pe pământ şi peştii şi păsările, şi un glas de sus i-a zis: „Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă,” a răspuns, zicând: „Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat.” De aceea, cu dreptate a fost mustrat, auzind iarăşi: „Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate” (Fapte 10, 13-15). Apoi trebuie să ne aducem des aminte de Mântuitorul nostru, Care a zis către iudei: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om” (Mt. 15, 11). Observi deci că aveau trebuinţă şi Apostolii de luminarea prin Duhul? Vezi că trebuia să-şi preschimbe iudeii deprinderea în una mai bună şi mai înţeleaptă? Când s-au îmbogăţit cu harul de sus şi din cer, şi-au schimbat puterea şi s-au făcut mai buni ca înainte în cunoştinţă. Atunci i-am auzit spunând cu curaj: „Noi însă avem gândul lui Hristos” (I Cor. 2, 16). Şi nu arată altceva prin „gândul lui Hristos”, decât pe Duhul Sfânt venit la ei, Care le-a descoperit, potrivit raţiunii cuvenite, toate câte trebuia să ştie şi să înveţe. „Când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul.”1853

Dar priveşte cum veghează asupra celor spuse; vezi trezvia cuvântului. Căci, prezicând că va veni la ei Mângâietorul, L-a numit Duhul Adevărului, adică al Său, fiindcă El este Adevărul (In 14, 6).1854 Şi spune aceasta ca să ştie ucenicii că nu le va veni o putere străină, ci le făgăduieşte să li Se dea pe Sine altfel, prin Duhul Adevărului, adică al Său,1855 pe Care îl numeşte Mângâietorul. Căci nu este de înţeles Duhul ca străin de fiinţa Unuia-Născutului, ci El iese în chip natural din ea, nefiind altceva decât Fiul, cât priveşte identitatea firii, deşi se cugetă ca subzistând în mod propriu.1856 Deci Duhul Adevărului, zice, ne va călăuzi la toată cunoştinţa Adevărului.1857 Căci, ştiind deplin Adevărul, al Cărui Duh este, nu-L va descoperi parţial celor ce-L iubesc pe El, ci le va insufla în mod deplin taina Lui. Deşi acum cunoaştem în parte, cum zice Pavel (I Cor. 13, 9), în această cunoştinţă mică ne străluceşte frumuseţea întreagă şi neclintită a Adevărului. Deci, precum nimeni nu cunoaşte ale omului, după cum s-a scris, decât duhul omului, care este din el (I Cor. 2, 11), în acelaşi mod, după cuvântul lui Pavel, nimeni nu cunoaşte cele ale lui Dumnezeu, decât Duhul lui Dumnezeu, Care este în El. Deci, când va veni, zice, nu va grăi, adică nu vă va face să înţelegeţi de la Sine nimic, ci vă va descoperi taina Adevărului, căci nu vă va grăi nimic din cele străine de Mine. Nu vă va da legi proprii, ci, deoarece este Duhul şi oarecum Mintea Mea, va grăi sigur cele ale Mele. Şi Mântuitorul spune aceasta, nu ca să cugetăm pe Duhul Sfânt ca slujitor, după nepriceperea unora. Voind să-i încredinţeze pe ucenicii Săi că Duhul Său nu este altul decât El, prin raţiunea unităţii de fiinţă, le spune că va grăi şi va lucra şi va voi aceleaşi ca El. De aceea a dăugat: „Şi cele viitoare va grăi vouă.” Prin aceasta spune de fapt: Acestea vi le spun pentru că Duhul este din fiinţa Mea şi este într-un fel Mintea Mea. De aceea, El vă va spune cele viitoare, ca Mine. Căci vi le-am spus Eu mai înainte, dar n-aţi putut să le cuprindeţi. Şi nu v-ar spune ca Mine cele viitoare dacă n-ar fi în Mine, nu v-ar veni prin Mine şi n-ar fi de aceeaşi fiinţă cu Mine.

sursa: idem, pag. 987-989

În pasajul subliniat: "Căci, prezicând că va veni la ei Mângâietorul, L-a numit Duhul Adevărului, adică al Său, fiindcă El este Adevărul (In 14, 6). Şi spune aceasta ca să ştie ucenicii că nu le va veni o putere străină, ci le făgăduieşte să li Se dea pe Sine altfel, prin Duhul Adevărului, adică al Său, pe Care îl numeşte Mângâietorul. Căci nu este de înţeles Duhul ca străin de fiinţa Unuia-Născutului, ci El iese în chip natural din ea, nefiind altceva decât Fiul, cât priveşte identitatea firii, deşi se cugetă ca subzistând în mod propriu. Deci Duhul Adevărului, zice, ne va călăuzi la toată cunoştinţa Adevărului. Căci, ştiind deplin Adevărul, al Cărui Duh este, nu-L va descoperi parţial celor ce-L iubesc pe El, ci le va insufla în mod deplin taina Lui." este din nou vorba, în mod evident despre din nou, venirea Duhului Sfânt făgăduită apostolilor. În acest context că Duhul Sfânt iese în chip natural din fiinţa Fiului lui Dumnezeu, însă din nou, aici este vorba despre trimiterea, dăruirea Duhului Sfânt apostolilor. Deci încă o dată, nici urmă de vreun filioque !! Nu neagă nimeni că dăruirea Duhului Sfânt se dă şi din/prin Fiul, însă trimiterea/dăruirea Duhului Sfânt nu este acelaşi lucru cu purcederea Duhului Sfânt, aceasta fiind din Tatăl (Ioan 15:26)!!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de doctor_faustus

Domnule, nu înţeleg ce ne tot vii cu sinodul de la Ferrara-Florenţa ?

La sinodul de la Ferrara-Florenţa s-a discutat şi răsdiscutat pe toate feţele despre subiectul Filioque, care a tronat pe ordinea de zi. Acolo, oameni mult mai în temă decât noi (sau decât mine, că de dv nu zic nimic), crema teologiei din Apus şi din Răsărit, nu au făcut nimic altceva decât să discute şi să examineze probe asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. Concluzia lor comună, semnată de cei mai mulţi, a fost că există o singură concepţie ortodoxă, şi aceasta este că Duhul Sfânt provine de la Tatăl şi de la Fiul, aşa cum mereu a crezut Biserica şi a mărturisit prin sfinţii săi. Că, după aceea, a triumfat spiritul de dezbinare mergând până acolo încât cei care făceau jocul padişahului au ajuns să conteste propriile semnături şi însuşi caracterul ecumenic al conciliului pe care împăratul lor l-a deschis, e altă poveste. Rămân faptele: elita ortodoxiei a studiat cu atenţie problema şi a ajuns la aceeaşi concluzie la care catolicii ajunseseră: în asta constă importanţa acestui sinod.

[doctor_faustus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La sinodul de la Ferrara-Florenţa s-a discutat şi răsdiscutat pe toate feţele despre subiectul Filioque, care a tronat pe ordinea de zi. Acolo, oameni mult mai în temă decât noi (sau decât mine, că de dv nu zic nimic), crema teologiei din Apus şi din Răsărit, nu au făcut nimic altceva decât să discute şi să examineze probe asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. Concluzia lor comună, semnată de cei mai mulţi, a fost că există o singură concepţie ortodoxă, şi aceasta este că Duhul Sfânt provine de la Tatăl şi de la Fiul, aşa cum mereu a crezut Biserica şi a mărturisit prin sfinţii săi. Că, după aceea, a triumfat spiritul de dezbinare mergând până acolo încât cei care făceau jocul padişahului au ajuns să conteste propriile semnături şi însuşi caracterul ecumenic al conciliului pe care împăratul lor l-a deschis, e altă poveste. Rămân faptele: elita ortodoxiei a studiat cu atenţie problema şi a ajuns la aceeaşi concluzie la care catolicii ajunseseră: în asta constă importanţa acestui sinod.

Ia mai lăsaţi-ne cu crema scolasticii latine, până una-alta la ora actuală acel sinod nu este recunoscut de Biserica Ortodoxă. Nu ştiu ce au discutat ei acolo pe fugă, problema este că trebuie să se vină cu argumente fundamentate, nu cu pretenţii că aşa vrem noi ! Daţi-mi domnule argumente, nu abureli "catolice" ale unor minţi înfierbântate de setea de hegemonie universală.

O lectura folositoare despre Sinodul de la Ferrara-Florenta:

http://www.scribd.com/doc/43785/Ostr...errara-Florena

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La sinodul de la Ferrara-Florenţa s-a discutat şi răsdiscutat pe toate feţele despre subiectul Filioque, care a tronat pe ordinea de zi. Acolo, oameni mult mai în temă decât noi (sau decât mine, că de dv nu zic nimic), crema teologiei din Apus şi din Răsărit, nu au făcut nimic altceva decât să discute şi să examineze probe asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. Concluzia lor comună, semnată de cei mai mulţi, a fost că există o singură concepţie ortodoxă, şi aceasta este că Duhul Sfânt provine de la Tatăl şi de la Fiul, aşa cum mereu a crezut Biserica şi a mărturisit prin sfinţii săi. Că, după aceea, a triumfat spiritul de dezbinare mergând până acolo încât cei care făceau jocul padişahului au ajuns să conteste propriile semnături şi însuşi caracterul ecumenic al conciliului pe care împăratul lor l-a deschis, e altă poveste. Rămân faptele: elita ortodoxiei a studiat cu atenţie problema şi a ajuns la aceeaşi concluzie la care catolicii ajunseseră: în asta constă importanţa acestui sinod.

Asta daca nu citim si ce s-a intamplat la sinod, ci doar ceea ce am auzit pe site-uri catolice despre asta.
In mesajul anterior spuneati ca Visarion a fost principalul reprezentant ortodox. Gresit de fapt, Sfantul Marcu a fost principalul vorbitor si teolog al rasaritenilor, in perioada dezbaterilor Visarion, desi era al doilea vorbitor, luand foarte rar cuvantul.
Apoi Sfantul Marcu a fost oprit de imparat (sau patriarh) de la dezbateri, pentru ca acestea nu duceau la rezultatul dorit (semnarea unirii), pentru ca Sf. Marcu dovedea toata invatatura gresita a catolicilor.
Cum spune si pe site catolic, auzind ca latinii au spus ca ei nu fac doua cauze pentru Duhul, ci una singura, unii ortodocsi au zis ca poate catolicii au invatatura aratata de Sfantul Maxim, anume ca ei nu fac pe Fiul cauza Duhului. Acestia erau Visarion si Isidor al Rusiei, la care s-au mai adaugat doi ierarhi apoi.
Dupa un timp au supus la vot, dar votul rasaritean era predominant impotriva unirii. impotriva s-a declarat si Mitropolitul Moldovei, pe care il aminteati. Apoi Patriarhul i-a chemat la el pe cei ce se impotriveau si i-a ameninat cu ascultarea sau vor suporta pedeapsa. Unii chiar au fugit/plecat din Ferrara pentru a nu participa la semnare. In final au alcatuit o declaratie trimisa Papei in care spuneau ca sunt de acord cu formula "prin Fiul". Dar Papa a spus ca nu se invoieste, ci doar pentru "si Fiul". Asa ca au semnat asta, iar la cererea Papei de a semna si pentru Purgatoriu, primat si altele, imparatul (ca Patriarhul murise) a spus ca deja cedasera prea mult.
Si asa s-au facut Visarion si Isidor catolici, primind si functii. Ortodocsii pot renega acest Sinod, la fel cu cele ariene sau ale altora. Dar catolicii, pentru ca au infailibilitatea, nu pot sa nu recunoasca un Sinod aprobat de Papa, cum au facut cu cel din 879.
Sa speram ca bunul Dumnezeu va va lumina sa vedeti adevarul si sa reveniti la dreapta credinta, pentru a avea posibilitatea mantuirii.

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

Sa speram ca bunul Dumnezeu va va lumina sa vedeti adevarul si sa reveniti la dreapta credinta, pentru a avea posibilitatea mantuirii.

Ceea ce va dorim, din suflet, si noi dumneavoastra.

Nu-i asa ca-i frumos si crestineste ? Dumneavoastra ne doriti sa ne mantuim (dar conditionati de revenirea la "dreapta credinta"), iar noi va dorim sa va mantuiti (dar nu conditionam nicicum, deoarece stim ca mantuirea tine de Dumnezeu, nu de confesiune).

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Erethorn

Ceea ce va dorim, din suflet, si noi dumneavoastra.

Nu-i asa ca-i frumos si crestineste ? Dumneavoastra ne doriti sa ne mantuim (dar conditionati de revenirea la "dreapta credinta"), iar noi va dorim sa va mantuiti (dar nu conditionam nicicum, deoarece stim ca mantuirea tine de Dumnezeu, nu de confesiune).

..........

[doctor_faustus]

"Tată este Tatăl şi El este fără de început fiindcă nu este din altul. Fiu este Fiul şi nu este fără de început, căci El este din Tatăl. Iar dacă iei începutul de la timp, atunci El este fără de început, căci Făcătorul timpurilor nu este sub timp. Duh Sfânt adevărat este Duhul, care de la Tatăl purcede, însă nu în felul Fiului, căci nu provine pe calea naşterii ci pe calea purcederii." (Sfântul Grigorie de Nazianz - Cuvântarea 39, fragm. 12)

XII. For to us there is but One God, the Father, of Whom are all things, and One Lord Jesus Christ, by Whom are all things; and One Holy Ghost, in Whom are all things; 2 Corinthians 8:6 yet these words, of, by, in, whom, do not denote a difference of nature (for if this were the case, the three prepositions, or the order of the three names would never be altered), but they characterize the personalities of a nature which is one and unconfused. And this is proved by the fact that They are again collected into one, if you will read— not carelessly— this other passage of the same Apostle, „Of Him and through Him and to Him are all things; to Him be glory forever, Amen.“ Romans 11:36 The Father is Father, and is Unoriginate, for He is of no one; the Son is Son, and is not unoriginate, for He is of the Father. But if you take the word Origin in a temporal sense, He too is Unoriginate, for He is the Maker of Time, and is not subject to Time. The Holy Ghost is truly Spirit, coming forth from the Father indeed, but not after the manner of the Son, for it is not by Generation but by Procession (since I must coin a word for the sake of clearness ); for neither did the Father cease to be Unbegotten because of His begetting something, nor the Son to be begotten because He is of the Unbegotten (how could that be?), nor is the Spirit changed into Father or Son because He proceeds, or because He is God— though the ungodly do not believe it. For Personality is unchangeable; else how could Personality remain, if it were changeable, and could be removed from one to another? But they who make „Unbegotten“ and „Begotten“ natures of equivocal gods would perhaps make Adam and Seth differ in nature, since the former was not born of flesh (for he was created), but the latter was born of Adam and Eve. There is then One God in Three, and These Three are One, as we have said.

sursa: Select Orations (Gregory Nazianzen) - Oration 39
http://www.newadvent.org/fathers/310239.htm

[doctor_faustus]

Unul este şi Duhul Sfînt, enunţat de asemeni separat, dar unit cu Tatăl cel unic prin Fiul cel unic, Care completează prea Sfînta şi fericita Treime. Intimitatea Sa cu Tatăl şi Fiul o vădeşte foarte clar faptul că n-a fost rînduit printre creaturi, ci aparte, pentru că El nu este o (creatură) dintre cele mai multe, ci unul (creator). După cum Tatăl este Unul şi Fiul este Unul, la fel şi Duhul Sfînt Unul este. Prin urmare, atît de departe se găseşte faţă de natura creată, pe cit de departe se află Cel ce este unic faţă de creaturile cele ce sînt multe (la număr); este atît de unit cu Tatăl şi Fiul, pe cît de unită este celula de celulă. Şi nu se vede numai de aici că participă la firea (lui Dumnezeu), ci şi din faptul că se spune (despre El) că este «din Dumnezeu»; nu după cum provin de la Dumnezeu toate (creaturile), ci provine din Dumnezeu (ca Dumnezeu), nu prin naştere ca Fiul, ci ca suflare a gurii Sale. Desigur, gura (nu trebuie înţeleasă) ca mădular (al lui Dumnezeu), nici Duhul, ca o suflare ce se risipeşte, ci gura (trebuie înţeleasă) într-un chip vrednic de Dumnezeu şi Duhul ca fiinţă vie, dătătoare de sfinţenie. In felul acesta se exprimă intimitatea (cu celelalte persoane) şi se păstrează insondabil modul provenienţei (Sale). (Duhul) se mai zice şi Duh al lui Hristos, pentru că este legat fiinţial de El. «Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acesta nu este al lui Hristos». De aceea, numai El îl măreşte pe Domnul după vrednicie. Pentru că, zice (Domnul) : «El, (Duhul), Mă va slăvi», nu, după cum creatura, ci ca Duh al Adevărului, făcînd să strălucească adevărul, şi ca Duh al înţelepciunii, descoperind în măreţia Sa pe Hristos, Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Îl slăveşte apoi ca Mîngîietor, făcînd cunoscută în El bunătatea Paracletului care L-a trimis şi în vrednicia Sa (făcînd să strălucească) strălucirea Celui din Care a provenit.

sursa: Sfântul Vasile cel Mare - Despre Sfântul Duh - PSB 12, Editura IBMBOR, 1988

For as there is one Father and one Son, so is there one Holy Ghost. He is consequently as far removed from created Nature as reason requires the singular to be removed from compound and plural bodies; and He is in such wise united to the Father and to the Son as unit has affinity with unit. And it is not from this source alone that our proofs of the natural communion are derived, but from the fact that He is moreover said to be „of God;“ (2 Corinthians 1:12) not indeed in the sense in which „all things are of God,“ but in the sense of proceeding out of God, not by generation, like the Son, but as Breath of His mouth. But in no way is the „mouth“ a member, nor the Spirit breath that is dissolved; but the word „mouth“ is used so far as it can be appropriate to God, and the Spirit is a Substance having life, gifted with supreme power of sanctification. Thus the close relation is made plain, while the mode of the ineffable existence is safeguarded. He is moreover styled 'Spirit of Christ,' as being by nature closely related to Him. Wherefore „If any man have not the Spirit of Christ, he is none of His.“ (Romans 8:9) Hence He alone worthily glorifies the Lord, for, it is said, „He shall glorify me,“ (John 16:14) not as the creature, but as „Spirit of truth,“ (John 14:17) clearly showing forth the truth in Himself, and, as Spirit of wisdom, in His own greatness revealing „Christ the Power of God and the wisdom of God.“ (1 Corinthians 1:24) And as Paraclete He expresses in Himself the goodness of the Paraclete who sent Him, and in His own dignity manifests the majesty of Him from whom He proceeded.

sursa: De Spiritu Sancto (Basil)
http://www.newadvent.org/fathers/3203.htm