De la cine vine raul ? Incercare de me-ontica !

[catalin2]

În prealabil postat de Radu32

Si de ce a pus in scena Dumnezeu acest teatru,aceasta grandioasa scena( plina de actiune,suspans, tagedie,comedie si mai ales de hazard, de intamplare) care este Universul intreg ?!

Din cercetarile astro-fizicii cunoastem acum ,ca universul nu e un sediu al armoniei pure,si al miscarilor circulare perfecte, asa cum credeau filosofii antici si medievali,ci dimportiva e un loc al conflagratiei si ciocnirii fortuite,in care stele explodeaza, meteoriti se ciocnesc de planete, galaxii se ciocnesc unele in altele !

Iar scena de la nivelul macro se repeta motamot la nivelul micro,al existentei pamantene guvernata de intaplari variate, de la cele mai fericite, pana la neoorociri,diverse (boli surprinzatoare si mortale, cancere, accidente de masina, pierderea celor dragi...etc !)

Ce folos a avut Dumnezeu sau ce ratiune suficienta sa scoata din buzunar la un oment dat omul si liberul arbitru ?!
Nu era mai bine, sa fi stat Dumnezeu bine-mersi o sfera de perfectiune imuabila, si eterna fara acest spectacol ?!

Draga Radu, ceea ce am vrut eu sa scriu e exact ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur, din fericire nu am spus altceva fata de sfantul.
Bunul Dumnezeu, din iubire, a creat pe ingeri si pe oameni. Adica a creat pe cineva dupa chipul si asemanarea Sa. Chiar daca noi nu ne dam seama, e ceva extraordinar sa fii om.
Chiar daca stia ca o sa cada, l-a creat pe om pentru ca unii sa ajunga asemenea Sa, in Rai.
Cum ti-am scris, fara liberul arbitru nu aveam cum sa ajungem asemenea Sa, am fi fost ca si animalele.
Dupa cum vedem, din iubire a facut Dumnezeu pe oameni, ca unii sa poata avea fericirea sa fie alaturi de Dumnezeu.

Daca te referi la necazurile lumesti, omul se apropie de Dumnezeu doar cand e la necaz. Cum spun si sfintii, doar prin suferinta crestem spiritual, nu se poate altfel. Nu stii povestea cu un calugar care se plangea ca l-a uitat Dumnezeu, pentru ca nu-i mai da nicio incercare sau necaz?
Doar cei ce uita de faptul ca vom muri spun ca de ce a murit cutare. Pai nu murim toti, unii mai repede, altii mai tarziu, nimeni n-a semnat un contract cand s-a nascut ca va trai pana la 90 de ani.
Dumnezeu nu face raul, dar ingaduie ca ingerii si oamenii sa-si manifeste liberul arbitru. In schimb nimic nu se intampla la intamplare, moare cine trebuia sa moara.

[Erethorn]

"Nucleul iubirii este sacrificiul şi suferinţa. Adevărul poartă o cunună de spini." - Sf. Faustina Kowalska

Eu cred ca va veni un moment in viata fiecaruia dintre noi,cand vom cadea in genunchi,ca sa subscriu celor spuse de Culai,chiar daca pt. unii acest moment va fi in ultimele clipe de viata,tot vom cadea in genunchi,pt. ca iata risipim ani din viata inconstienti(traind in pacat si faradelege),iar cand se apropie moartea,cersim clipe(deoarece constiinta,Dumnezeul din noi e nepregatita pt. a se duce la Tatal)

[umilul]

Imi cer iertare dar cuvintele mele nu pot exprima si talcui asa bine ceea ce spune Parintele nostru duhovnicesc Sfantul Ioan Gura de Aur despre obarsia raului, asa ca am sa postez ceea ce am citit eu despre acest subiect :
"
Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.
Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?
De unde au ieşit cei răi, cei stricaţi? Dacă voia nu are aici nici un rost, dacă firea a făcut totul, atunci cum se face că unii să fie buni, şi alţii răi? Dacă toţi ar fi răi din fire, ar fi cu neputinţă cuiva să fie bun – dacă toţi ar fi buni din fire, cu neputinţă să fie cineva rău. Firea fiind aceeaşi pentru toţi oamenii, toţi ar trebui să fie, din partea aceasta, de un singur fel, buni sau răi.Vom zice că unii sunt buni din fire şi alţii răi (ceea ce ar fi neînţelept, după cum am arătat)? Atunci aceste feluri de a fi ar trebui să fie nestrămutate, căci ceea ce-i firesc este şi nestrămutat. De pildă, toţi suntem supuşi morţii şi suferinţei – şi orice ar face, nimeni nu poate fi nepăsător. Ci noi vedem mulţi ajungând din buni răi şi din răi buni. La cea dintâi întâmplare prin trândăvie, la cea de a doua prin băgare de seamă. Ceea ce ne arată cu prisosinţă că aceste două feluri de a fi nu sunt deloc fireşti, pentru că însuşirile fireşti nu se schimbă şi nu se câştigă prin băgare de seamă. După cum nu-i nevoie să facem nici un efort ca să vedem sau să auzim – cu atât mai mult n-ar trebui să ne trudim ca să practicăm virtutea, dacă firea ea însăşi ar fi aceea care ne-ar da-o în folosire. Şi de ce, oare. Dumnezeu ar face răi, când poate face buni pe toţi oamenii?Atunci, de unde izvorăşte răul? Întrebaţi-vă voi înşivă. Treaba mea este să arăt că nu vine nici din fire, nici de la Dumnezeu. Atunci e întâmplarea? Deloc. Atunci, vine din nimic?Tăceţi din gură; feriţi-vă de nebunia de a cinsti la fel şi încă în ce fel, răul şi pe Dumnezeu. Căci dacă răul vine din nimic, el ar fi atotputernic, şi n-ar putea fi nici scos, nici nimicit. Ceea ce, într-adevăr, se trage din nimic, n-are sfârşit, toată lumea îşi dă seama de aceasta.
Şi dacă răul ar avea atâta putere, cum se face că sunt şi atâţia oameni de bine? Cum fiinţele, care au un început, ar putea fi ele mai puternice decât răul, care nu are început? Dar Dumnezeu poate stârpi răul. Când? Şi cum ar putea El stârpi ceea ce se bucură de aceeaşi cinste ca El şi având aceeaşi putere? O, răutate diavolească, ce de rele ai scornit? Ce blasfemie a născocit împotriva lui Dumnezeu.
Cum a închipuit, sub cuvânt de pietate, o nouă impietate!… Voind a statornici că răul nu se trage de la Dumnezeu, a adus o altă învăţătură stricată, că adică el nu ar avea început.Dar, în cele din urmă, de unde se trage răul? Din aceea că vrem sau nu vrem. Şi că vrem sau nu vrem, la rândul lor, de unde vin?
Din noi înşine… Răul nu-i altceva decât neascultare faţă de Dumnezeu. Dar omul de unde a învăţat aceasta? Spuneţi-mi: era prea greu să înveţe aceasta? Nici eu nu zic că era prea greu, dar de unde i-a venit voia aceasta a neascultării. Din alegerea lui şi din ignoranţa lui. Stăpâni fiind de a alege, unii au ales răul.
Dacă după acest răspuns, vă aflaţi încă încurcaţi şi tulburaţi, eu am să vă pun o întrebare care nu-i nici atât de grea, nici amestecată, ci una simplă şi limpede. Aţi fost pe rând bun şi rău? Ceea ce înseamnă: Vi s-a întâmplat uneori să biruiţi patima, iar de alte ori să fiţi biruiţi de ea? De a fi biruiţi de beţie sau de a o birui voi pe ea? De a vă lăsa luaţi de mânie sau de a o goni? De a dispreţui un sărac sau a a-l lua în seamă? De a păcătui prin neruşinare sau de a fi caşti?
De unde vin, aşadar, toate aceste valuri? De unde? De nu-mi veţi spune, vă voi spune eu. De acolo că uneori aţi fost cu băgare de seamă şi v-aţi dat osteneală, iar alteori aţi fost nebăgători de seamă şi trândavi…"
Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit.