Iubirea gresit inteleasa

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Frumoasa posarea ta, insa, totusi, ceva ma nemultumeste aici:
Definesti iubirea de aproapele numai in termeni negativi - cum s-ar spune , a ne iubi aproapele este tot una cu a-l lasa in pace.

Iubirea de semeni decurge de fapt direct din iubirea de Dumnezeu, sau face corp comun cu ea. Asta se vede si din pilda bunului samaritean, si din pilda judecatii, unde se vorbeste despre dragostea practica de aproapele si Hristos spune ca 'de fiecare data cand ati facut acestea celui mai mic dintre fratii mei, pentru Mine ati facut-o'.
In aproapele ar trebui sa invatam sa iubim chipul lui Dumnezeu, si deci, pe Dumnezeu insusi.
Iubirea de Dumnezeu si de aproapele nu sunt doua porunci, ci una singura.

Prin iubire în Scriptură se înțeleg mai multe lucruri, inclusiv comportamentul frățesc.

Dar cele două porunci nu sunt una ci sunt diferite, așa cum spunea un părinte (parcă arhimandritul Sofronie, dar nu sunt sigur): nu ni se cere să-L iubim pe Dumnezeu ca pe noi înșine nici pe aproapele din toate puterile. De aici se vede că prin iubire aici se înțelege de fapt altceva, anume slujirea: pe Dumnezeu trebuie să-L slujim printr-o dedicare totală iar pe aproapele printr-un comportament identic cu cel pe care îl așteptăm noi de la ceilalți oameni: Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea (Luca 6).

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Traditie1

Prin iubire în Scriptură se înțeleg mai multe lucruri, inclusiv comportamentul frățesc.

Dar cele două porunci nu sunt una ci sunt diferite, așa cum spunea un părinte (parcă arhimandritul Sofronie, dar nu sunt sigur): nu ni se cere să-L iubim pe Dumnezeu ca pe noi înșine nici pe aproapele din toate puterile. De aici se vede că prin iubire aici se înțelege de fapt altceva, anume slujirea: pe Dumnezeu trebuie să-L slujim printr-o dedicare totală iar pe aproapele printr-un comportament identic cu cel pe care îl așteptăm noi de la ceilalți oameni: Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea (Luca 6).

O postare mai mult decit frumoasa, mult folositoare tuturor(ma refer la toate cele 3-4 postari de mai sus) !
Adevarat este insa ca cei care din dorinta sincera de aprofundare a trairii in Hristos cunosc si practica acestea . Ceilalti ... este de prisos de comentat !
Si asa cum se spune in al treilea aliniat de la postarea initiala : ,,În general, orice este preluat din lectură, din discuții sau altă sursă exterioară nu devine o valoare pentru noi dacă nu înțelegem sensul lui existențial, scopul său" intocmai este comportamentul userilor practicanti ai ,,iubirii neconditionate" . Scopul lor nu este discutia folositoare , cea din care sa foloseasca ceva, sa iasa un pic mai lamurit si de ce nu chiar mai intarit in credinta, nu ! Scopul este plesnirea cu propriile idei nejudecate sau neconforme cu realitatea dar promovate vehement . Si pe deasupra tuturor acestora , atunci cind se mai si asociaza citiva pe idei necunoscute, netraite, nejudecate ale scripturii ... este gata prostia/lipsa judecatii si a realitatii dar in schimb promovata asiduu si cu pretentie de ,,SINCER" Chiar am sesizat un user din Tg. Mures care s-a rascolit tot vazind prima postare , mai inainte de a sta sa judece , dara care am vazut ca apoi s-a infundat in tacere !

Nu stiu daca de aprecierile mele duce lipsa ,,Traditie" dar aici a punctat frumos si elegant ... ca mai totdeauna , de fapt !
Cit de departe suntem de adevar de multe ori si habar nu avem ci avem doar dorinta neostoita de a ne promova inchipuirile absolut nefondate !

[windorin]

În prealabil postat de claudiu-marius

Unde se cere in scriptura lepadare de lume.
Am mai zis si o repet viata in lume e una normala echilibrata nu ascetica.
(...)
Crestinismul adevarat este unul echilibrat. Asceza este a celor ce se leapada de lume.

1. Tot crestinul este dator a se lepada de lume.

"Lepadarea de lume" nu inseamna iesirea fizica din lume, ci nelipirea inimii de cele din lume. Multi pot iesi fizic din lume, mergand prin manastiri si paduri, insa pot ramane cu lumea in inima lor. Doar o iesire fizica din lume nu ajuta la nimic, pe cand o lepadare a lumii, in inima noastra, umple de odihna si har, fie ca iesim din ea, fie ca ramanem in mijlocul ei. Tot crestinul este dator a se lepada de lume si a nu uita niciodata ca pe acest pamant suntem exilati, iar nu "acasa".

"Daca ai fugit de viata lumeasca nu inseamna numaidecat ca ai fugit de pacat, care pretutindeni se poate salaslui in sufletul omului. Poti sa fugi in pustie, dar sa nu fugi in acelasi timp si de lume - in schimb, poti fugi de "lume" ramanand in lume. Lepadarea de lume nu sta in a fugi de aceasta lume nu stiu unde, ci in a o vedea altfel. Adevarata lepadare de lume inseamna a omori inlauntrul tau trairea cu simturile impatimite a raului, a pacatului care este amestecat in lume cu binele, si a fi in stare sa primesti numai binele." (Sfantul Serghie Meciov)

2. Tot crestinul este dator cu o viata ascetica.

Un crestinism ne'ascetic este ceva greu de imaginat. Asceza este necesara mai ales in lume, unde ispitele, patimile si inselarile pandesc pe crestin la tot pasul. Asceza nu inseamna numai a manca paine si apa, dupa apusul soarelui. A munci 8-9 ore zilnic, iar sambata si duminica a te trezi, din nou, pentru Sfanta Liturghie, este o asceza. A tine post miercurea, vinerea si in cele patru mari posturi de peste an, este o asceza. A face metanii la rugaciunile de peste zi este o asceza. A tacea, cand vrei sa injuri sau sa te revolti, este o asceza.

"Imparatia Mea nu este din aceasta lume" (Ioan 18, 36).
"Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea va uraste pe voi lumea" (Ioan 15, 19).

[carmina]

În prealabil postat de windorin

1. Tot crestinul este dator a se lepada de lume.

"Lepadarea de lume" nu inseamna iesirea fizica din lume, ci nelipirea inimii de cele din lume. Multi pot iesi fizic din lume, mergand prin manastiri si paduri, insa pot ramane cu lumea in inima lor. Doar o iesire fizica din lume nu ajuta la nimic, pe cand o lepadare a lumii, in inima noastra, umple de odihna si har, fie ca iesim din ea, fie ca ramanem in mijlocul ei. Tot crestinul este dator a se lepada de lume si a nu uita niciodata ca pe acest pamant suntem exilati, iar nu "acasa".

"Daca ai fugit de viata lumeasca nu inseamna numaidecat ca ai fugit de pacat, care pretutindeni se poate salaslui in sufletul omului. Poti sa fugi in pustie, dar sa nu fugi in acelasi timp si de lume - in schimb, poti fugi de "lume" ramanand in lume. Lepadarea de lume nu sta in a fugi de aceasta lume nu stiu unde, ci in a o vedea altfel. Adevarata lepadare de lume inseamna a omori inlauntrul tau trairea cu simturile impatimite a raului, a pacatului care este amestecat in lume cu binele, si a fi in stare sa primesti numai binele." (Sfantul Serghie Meciov)

2. Tot crestinul este dator cu o viata ascetica.

Un crestinism ne'ascetic este ceva greu de imaginat. Asceza este necesara mai ales in lume, unde ispitele, patimile si inselarile pandesc pe crestin la tot pasul. Asceza nu inseamna numai a manca paine si apa, dupa apusul soarelui. A munci 8-9 ore zilnic, iar sambata si duminica a te trezi, din nou, pentru Sfanta Liturghie, este o asceza. A tine post miercurea, vinerea si in cele patru mari posturi de peste an, este o asceza. A face metanii la rugaciunile de peste zi este o asceza. A tacea, cand vrei sa injuri sau sa te revolti, este o asceza.

"Imparatia Mea nu este din aceasta lume" (Ioan 18, 36).
"Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea va uraste pe voi lumea" (Ioan 15, 19).

Frumos spus.
Se vorbeste des despre mistica ortodoxa, ca despre ceva inaccesibil multora dintre noi, dar parintele Rafail Noica considera ca insasi viata duhovniceasca este asa.

[claudiu-marius]

În prealabil postat de windorin

1. Tot crestinul este dator a se lepada de lume.

"Lepadarea de lume" nu inseamna iesirea fizica din lume, ci nelipirea inimii de cele din lume. Multi pot iesi fizic din lume, mergand prin manastiri si paduri, insa pot ramane cu lumea in inima lor. Doar o iesire fizica din lume nu ajuta la nimic, pe cand o lepadare a lumii, in inima noastra, umple de odihna si har, fie ca iesim din ea, fie ca ramanem in mijlocul ei. Tot crestinul este dator a se lepada de lume si a nu uita niciodata ca pe acest pamant suntem exilati, iar nu "acasa".


2. Tot crestinul este dator cu o viata ascetica.

Un crestinism ne'ascetic este ceva greu de imaginat. Asceza este necesara mai ales in lume, unde ispitele, patimile si inselarile pandesc pe crestin la tot pasul. Asceza nu inseamna numai a manca paine si apa, dupa apusul soarelui. A munci 8-9 ore zilnic, iar sambata si duminica a te trezi, din nou, pentru Sfanta Liturghie, este o asceza. A tine post miercurea, vinerea si in cele patru mari posturi de peste an, este o asceza. A face metanii la rugaciunile de peste zi este o asceza. A tacea, cand vrei sa injuri sau sa te revolti, este o asceza.

"Imparatia Mea nu este din aceasta lume" (Ioan 18, 36).
"Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea va uraste pe voi lumea" (Ioan 15, 19).

Dragul meu nu are rost sa rastalmacim lucrurile ce prezinti tu ca asceza inseamna de fapt o viata normala si echilibrata daca in schimb ceea ce zici tu e viata ascetica atunci tacerea deplina insingurarea fuga de lume rugaciunea neincetata atunci aceste lucruri ce sunt ?Imparatia Domnului nu e dn aceasta lume dar nu a cerut Mantuitorul lucruri mai presus de putinta omului.Ai spus bine ce ai spus dar sa nu exageram ca extremele duc la deviatii serioase si autosuficienta .Una e infranarea si alta e asceza.Una e calea spre despatimire si alta e despatimirea totala .Ce zici tu e paza minti infarnare asceza e a parintilor pustiei cunoasterea mistica a lui Dumnezeu cum o prezinta dogmatica ortodoxa facerea de minuni .Si inca ceva daca de la starea de calatori pe acest pamant am ajuns la a fi exilati atunci e bai mare .Spunea Mantuitorul despre farisei asa (nu e cu trimitere la tine ci atitudinea care poate duce pe om la pieire )stu sigur ca vei intelegeCa leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor,iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste Matei 23,4Gandeste-te cand vorbesti de asceza ca sunt multi cei care doar literatura duhovniceasca citind nediscutand cu preotul se apuca sa se comporte aiurea si vor ajunge nu la despatimire ci la o atitudine antisociala si vei fi razpunzator in fata Domnului pt sufletele lor caci daca nu pot duce greul si vor cadea tot sminteala se cheama si tu sti acest lucru .Prezentati lucrurile normal ce e infranare e infranare ce e asceza e asceza cale de lume cale de lume cale monastica cale monastica nu fi si tu ca parintele Istodor care acu o seara la trinitas sa apucat sa spuna ca a posti nu e poruncaci sfat evanghelic ceea ce e adevarat dar apoi a facut-o lata spunand de nuante si anume ca sfatul evanghelic e mai profund si mai mult decat porunca,cand de fapt sfatul e sfat cine pricepe bine cine nu nu iar porunca e porunca trebuie indeplinita .Scuze nu te cert ca nu am de ce dar haidesa fim mai cu bagare de seama sa fim atenti ca nu tot ce spun parintii e pt viata de lume si nu toti pot sa faca ce spun ei acolo si cei ce nu pot la un moment dat vor ajunge sa creada ca daca ei nu pot pentru ei nu mai este cale de mantuire si vor cadea.Omul trebuie sa se straduiasca spre cele duhovnicesti fara sa uite de cele lumesti cai are aceasta datorie daca e in lume

[Fani71]

Inca ceva.
Sigur, lepadare de sine, asceza, iar dragostea de Dumnezeu se capata.

Dar: de ce anume cineva s-ar apuca sa faca toate acestea daca nu simte in inima lui de la inceput si dragoste de Dumnezeu, fie ea cat de putina si incipienta? De ce ar simti acel dor de Dumnezeu care sa-l faca sa isi ia asupra-si diversele greutati legate de viata crestina?
Si daca ea ar fi doar grea, si nu ar fi indulcita de dragostea de Dumnezeu si mai ales de a lui Dumnezeu pentru noi, asa cum suntem inca, cine s-ar mai incumeta?

Si vorbesti prea mult despre jertfa si lepadare de sine si prea putin despre bucurie, Traditie. Un crestinism fara bucurie nu este crestinism. (in franceza exista o vorba, cred ca este a lui Pascal: 'Un saint triste, c'est un triste saint' - un joc de cuvinte intraductibil, daca pui adjectivul triste inaintea substantivului el inseamna ceva in genul 'un biet, prapadit de ..') Evanghelie inseamna vestea cea buna, la care trebuie in primul rand sa ne bucuram. 'Bucurati-va neincetat', spune sf. Pavel.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Fani71

Inca ceva.
Sigur, lepadare de sine, asceza, iar dragostea de Dumnezeu se capata.

Dar: de ce anume cineva s-ar apuca sa faca toate acestea daca nu simte in inima lui de la inceput si dragoste de Dumnezeu, fie ea cat de putina si incipienta? De ce ar simti acel dor de Dumnezeu care sa-l faca sa isi ia asupra-si diversele greutati legate de viata crestina?
Si daca ea ar fi doar grea, si nu ar fi indulcita de dragostea de Dumnezeu si mai ales de a lui Dumnezeu pentru noi, asa cum suntem inca, cine s-ar mai incumeta?

Si vorbesti prea mult despre jertfa si lepadare de sine si prea putin despre bucurie, Traditie. Un crestinism fara bucurie nu este crestinism. (in franceza exista o vorba, cred ca este a lui Pascal: 'Un saint triste, c'est un triste saint' - un joc de cuvinte intraductibil, daca pui adjectivul triste inaintea substantivului el inseamna ceva in genul 'un biet, prapadit de ..') Evanghelie inseamna vestea cea buna, la care trebuie in primul rand sa ne bucuram. 'Bucurati-va neincetat', spune sf. Pavel.

Crestinismul este o religie a bucuriei , nu una a tristetii , asta o spun si Sfintii Parinti , asta o spune si Parintele Paraian , si nu numai ! " Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse "- zicea parintele Arsenie . " Intristarea usuca oasele "- se scrie in pildele lui Solomon . Intristarea trebuie inlaturata , adica trebuie sa " ai constiinta ca nu e bine sa fi trist , ca Dumnezeu nu iubeste tristetea ci iubeste bucuria" ( Parintele teofil Paraian ) . " Acestea vi le-m spus , ca bucuria mea sa fie intru voi si bucuria voastra sa fie deplina " ( Ioan 16, 24 ) . " Iarasi ma veti vedea si se va bucura inima voastra nimenea nu o va lua de la voi "( Ioan 16,22 ) . " Acum sunteti tristi , dar intristarea voastra se va preface in bucurie " ( Ioan 16,20 ) > Cand Domnul s-a intalnit cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus i-a intrebat : " DE CE SUNTETI TRIST ? "( Luca 24,`17 ) . . .

[carmina]

"Tot ceea ce avem primim ca dar al lui Dumnezeu;dar, la randul nostru trebuie sa-I dam inapoi lui Dumnezeu acest dar;altfel ne instituim pe noi insine ca izvor al acestui dar, ceea ce este o iluzie.

La fel este si in Treime. Nu Fiul este izvorul Duhului, dar El intoarce acest dar Tatalui, pentru ca fiecare trebuie sa dea Celuilalt o dovada ca-L iubeste. Tatal da aceasta dovada neincetat.

Acelasi lucru se intampla in comuniunea noastra de credinciosi cu Dumnezeu.
Noi primim totul de la Dumnezeu si ii dam inapoi totul lui Dumnezeu:aceasta este jertfa spirituala, ofranda adusa lui Dumnezeu din ceea ce vine de la El.

Prin aceasta ne daruim si pe noi insine. Si daca putem sa ne daruim pe noi insine astfel, inseamna ca suntem deja daruri ale Tatalui si dam inapoi lui Dumnezeu tot ceea ce avem si tot ceea ce suntem, fara a-l produce din noi insine."

(pr.M.-A. Costa de Beauregard / pr. Staniloae Mica dogmatica vorbita Dialoguri la Cernica ed.Deisis, 2007)

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Crestinismul este o religie a bucuriei , nu una a tristetii , asta o spun si Sfintii Parinti , asta o spune si Parintele Paraian , si nu numai ! " Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse "- zicea parintele Arsenie . " Intristarea usuca oasele "- se scrie in pildele lui Solomon . Intristarea trebuie inlaturata , adica trebuie sa " ai constiinta ca nu e bine sa fi trist , ca Dumnezeu nu iubeste tristetea ci iubeste bucuria" ( Parintele teofil Paraian ) . " Acestea vi le-m spus , ca bucuria mea sa fie intru voi si bucuria voastra sa fie deplina " ( Ioan 16, 24 ) . " Iarasi ma veti vedea si se va bucura inima voastra nimenea nu o va lua de la voi "( Ioan 16,22 ) . " Acum sunteti tristi , dar intristarea voastra se va preface in bucurie " ( Ioan 16,20 ) > Cand Domnul s-a intalnit cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus i-a intrebat : " DE CE SUNTETI TRIST ? "( Luca 24,`17 ) . . .

Domnul Iisus nu iubeste tristetea . Si atunci de stim asta , sa cautam din toate puterile , cate le avem , sa nu ramanem in intristare si sa cerem de la Dumnezeu dar de bucurie !

[Traditie1]

În prealabil postat de claudiu-marius

Dragul meu nu are rost sa rastalmacim lucrurile ce prezinti tu ca asceza inseamna de fapt o viata normala si echilibrata daca in schimb ceea ce zici tu e viata ascetica atunci tacerea deplina insingurarea fuga de lume rugaciunea neincetata atunci aceste lucruri ce sunt ?Imparatia Domnului nu e dn aceasta lume dar nu a cerut Mantuitorul lucruri mai presus de putinta omului.Ai spus bine ce ai spus dar sa nu exageram ca extremele duc la deviatii serioase si autosuficienta .Una e infranarea si alta e asceza.Una e calea spre despatimire si alta e despatimirea totala .Ce zici tu e paza minti infarnare asceza e a parintilor pustiei cunoasterea mistica a lui Dumnezeu cum o prezinta dogmatica ortodoxa facerea de minuni .Si inca ceva daca de la starea de calatori pe acest pamant am ajuns la a fi exilati atunci e bai mare .Spunea Mantuitorul despre farisei asa (nu e cu trimitere la tine ci atitudinea care poate duce pe om la pieire )stu sigur ca vei intelegeCa leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor,iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste Matei 23,4Gandeste-te cand vorbesti de asceza ca sunt multi cei care doar literatura duhovniceasca citind nediscutand cu preotul se apuca sa se comporte aiurea si vor ajunge nu la despatimire ci la o atitudine antisociala si vei fi razpunzator in fata Domnului pt sufletele lor caci daca nu pot duce greul si vor cadea tot sminteala se cheama si tu sti acest lucru .Prezentati lucrurile normal ce e infranare e infranare ce e asceza e asceza cale de lume cale de lume cale monastica cale monastica nu fi si tu ca parintele Istodor care acu o seara la trinitas sa apucat sa spuna ca a posti nu e poruncaci sfat evanghelic ceea ce e adevarat dar apoi a facut-o lata spunand de nuante si anume ca sfatul evanghelic e mai profund si mai mult decat porunca,cand de fapt sfatul e sfat cine pricepe bine cine nu nu iar porunca e porunca trebuie indeplinita .Scuze nu te cert ca nu am de ce dar haidesa fim mai cu bagare de seama sa fim atenti ca nu tot ce spun parintii e pt viata de lume si nu toti pot sa faca ce spun ei acolo si cei ce nu pot la un moment dat vor ajunge sa creada ca daca ei nu pot pentru ei nu mai este cale de mantuire si vor cadea.Omul trebuie sa se straduiasca spre cele duhovnicesti fara sa uite de cele lumesti cai are aceasta datorie daca e in lume

Faci greșeala de care vorbeam, de a vorbi despre porunci fără a înțelege rațiunea lor. Poruncile divine au un scop practic concret. Porunca vieții isihaste de contemplație (și a înfrânării pe care aceasta o necesită) are rolul de a ne deschide lucrărilor Duhului Sfânt și a aduce astfel roadă duhovnicească: cunoașterea.

Asta nu exclude neapărat o viață socială normală dar nici situațiile în care este posibil să fie necesar să ieșim din normalitate printr-un comportament asemănător cu al nebunilor pentru Hristos. Ideea e că nici normalitatea socială nici sfidarea lumii nu sunt un scop în sine ci cum am zis, scopul e lăuntric, dobândirea Duhului Sfânt și de aceea noi trebuie să petrecem întorși spre lăuntrul nostru. Acest scop trebuie să supună toate manifestările vieții noastre și tot comportamentul, în sensul că spre el trebuie să canalizăm toate eforturile vieții noastre (porunca iubirii lui Dumnezeu din toate puterile) în tot momentul.

Ca oameni, petrecem în lume iar unii din noi în același timp și în lumea nevăzută, prin rugăciune. Atunci când avem de ales între a ne comporta pe placul lumii sau între a ne îndrepta atenția spre ceva din lume (de a ieși prin simțuri din starea de atenție lăuntrică) pe de o parte și între starea de contemplație pe de altă parte, trebuie să alegem a doua variantă. În cele mai multe situații însă le putem face pe amândouă fără probleme. De fapt contează doar acele alegeri despre care am vorbit, în cea mai mare parte a timpului Dumnezeu face prin noi (și prin orice om) munca și celelalte tipuri de activități fără ca noi să fie nevoie să ne concentrăm asupra lor iar contemplația lăuntrică se reduce la o stare semiconștientă de atenție asupra gândurilor. Dacă veți analiza cum funcționează atenția și memoria veți vedea că Dumnezeu dă cele necesare la momentul potrivit, nu trebuie și nu putem noi să producem cunoștințele și amintirile necesare profesiei sau altor îndeletniciri lumești.


Deci înfrânarea și viața de contemplație sunt singura cale spre cunoașterea lui Dumnezeu și dobândirea iubirii, spre atingerea despătimirii, smereniei și celorlalte virtuți. Această practică e accesibilă oricui cu condiția de a face pasul desprinderii de lume, de a sacrifica tot și a începe o viață în care, teoretic, putem fi doar niște cerșetori sau altă stare nedorită. Totul e să nu mai trăim potrivit voii noastre ci să-L lăsăm pe Dumnezeu să înceapă să ne călăuzească spre ce vrea El să facem, el să fie arhitectul vieții noastre. Prin rămânerea în stare de rugăciune isihastă noi facem în același timp două lucruri bune: 1. rodim duhovnicește* și 2. ne încredințăm total călăuzirii lui Dumnezeu, fiindcă nu mai facem alegeri față de lucrurile exterioare. Și astfel ne vom sincroniza cu Dumnezeu în acțiunile noastre, vom putea fi duși (inclusiv atunci când acționăm împotriva a ceea ce ni se pare bun sau chibzuit) spre ceea ce Dumnezeu în atotștiința și planurile Lui știe că e bine pentru noi. Pasul acesta de a nu mai trăi după voia și mintea noastră este înspăimântător pentru cei mai mulți dar cei care îl fac, care se "aruncă în gol" vor simți imediat "Mâna" lui Dumnezeu salvându-i și începând să-i conducă de acum încolo. Și astfel se va naște viața în duh a omului, trăită în paralel cu viața pământească.


*Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. (Ioan 15)