mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (IV)



De acum, “legănuţul” va fi purtător şi aducător de Duh Sfânt, care vine să-i mângâie pe liderii pucioşi atât de necăjiţi şi de întristaţi de neascultarea lui Iliuţă faţă de ei. Mihaela leagă cuvintele cu mult talent lacrimogen, amintindu-şi de basmele copilăriei şi de romanele adolescenţei, printre care “Toate pânzele, sus!” scris de Radu Tudoran. Tot ea distribuie şi rolurile principale: Nicuşor este un fel de Anton Lupan plângăcios ca un prunc care se leagănă cu corabia-legănuţ, Mihaela este un fel de Adnana îndurerată care face noduri marinăreşti la odgonul proorocesc al aducerilor-aminte, iar pe “Domnul” Pucios îl aşează pe sus pe catarg, în rolul lui Ismail, care scrutează orizonturile, înfăşurat în steagul românesc şi cu năframa “Noului Ierusalim” fluturând-o energic din mână. Iar lui Iliuţă nu i-a mai rămas decât rolul lui Spânu, care-i dispreţuieşte şi-i neiubeşte pe cei doi lideri pucioşi:

“Legănaţi-vă în Duhul Meu ca într-un legănuţ. Căutaţi cu Duhul Meu, Care vă mângâie pe voi. Uitaţi-vă în voi, şi uitaţi-vă în Mine ca să vedeţi, fiindcă în cartea Mea cu voi Eu M-am aşezat cu voi şi cu multe taine peste voi. Răvăşiţi-vă aducerile-aminte ale zilelor tainelor Mele cu voi şi legaţi-le firul şi veţi vedea înapoi şi înainte, şi veţi vedea tot mai desăvârşit locul Meu de lângă voi şi locul vostru de lângă Mine, şi aşa vom lucra mereu, mereu de acum, că a venit iară şi iară vremea cea dulce care vă învaţă prin dureri să fiţi voi vremea Mea, fiilor. Îmi sunteţi aşa de dragi când sunteţi îndureraţi! Sunteţi aşa de frumoşi când plângeţi! Sunteţi atât de slăviţi când sunteţi dispreţuiţi şi neiubiţi, că nu oricine are de la Mine darul cel mare de a vă iubi pe voi cu tot dragul, fiilor. Hai să plutim şi să ne dăm în leagăn şi să ne mângâiem. Hai, fiilor! Toate pânzele sus! Eu, Domnul, sunt sus pe catarg, cu steagul român şi cu năframa Noului Ierusalim pentru biruinţa cea mare mereu, mereu pentru Mine şi pentru voi. Fiţi stegari cu putere multă. Priviţi mereu la stânca aceea din care aţi fost luaţi ca să fiţi ai Mei, şi staţi în ea ca să fiţi. Cine voieşte să fie ca Mine, să se uite la voi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Aşadar, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor sunt de acum încolo etalonul desăvârşit pentru creştini: cine vrea să fie ca Hristos, să nu se mai uite la Hristos, ci să se uite la ei.

[vsovivi]

Plînsul fraţilor mei... e dur... dar tu... credeai că...
Nu ştiu ce gândeai şi ce credeai dar mi-e tot mai clar că tu n-ai avut curaj... să recunoşti c-a fost iubire.

[vsovivi]

Şi cu atâta frică în tine, şi fără iubire adevărată, cum crezi că o să te linişteşti fără legănarea mea?.. puiule.

Dar tu nu vrei să te laşi legănată... cu adevăr... ci-ţi repeţi la nesfîrşit că nu-ţi pare rău... crezând că vei putea la nesfârşit să te crezi... Edith Piaf... ignorând undele, ecoul şi placa.

''deci undele.., ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă, artă marţială şi joială, fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (V)


După exact o lună, “Legănuţul” era gata, dotat la cele mai înalte standarde de confort. Locul întâlnirilor nocturne, de adâncă taină, dintre duhul vorbitor de la Pucioasa şi cei doi lideri pucioşi ai Noului Ierusalim s-a mutat definitiv de la “biserica-Templu” aflată în incinta “mânăstirii”, la “Legănuţul ” aflat în “Grădina Întâlnirii”:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Ca să consfinţească în faţa adepţilor alegerea cerească şi schimbarea majoră de jurisdicţie ecleziastică – de la “Templul Mânăstirii” la “Legănuţul din Grădina Întâlnirii” – liderii pucioşi îi mai administrează şi o sfeştanie pământească “Legănuţului”. La predicile pe care le va rosti Mihaela în Grădina Întâlniri vor asculta nu numai adepţii pucioşi cei vii, ci şi cei din veac adormiţi, care vor veni în mare taină de pe lumea cealaltă şi vor sta cu gura căscată la ea şi se vor bucura de promisiunile pucioşeşti, aşezaţi cuminţi pe “scăunele de piatră”:

“Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil. Iar la învăţătura pe care o veţi da voi poporului Meu vor sta cei adormiţi să asculte şi să se mângâie, şi să vă mărturisească ei apoi, că Eu le dau lor acum grădina întâlnirii Mele cu omul, şi le dau scăunelele de piatră, şi le dau duh de fii ai lui Dumnezeu, şi le dau să stea şi să audă de la voi lucrul vostru cu Mine şi să se bucure întru venirea Mea şi să fie ei gata pentru când arhanghelul Mihail va suna ultima lor zi de aşteptare, ziua venirii Mele în slavă văzută, ziua învierii lor, că mai mult ca ei nimic şi nimeni nu aşteaptă ziua Mea, fiilor. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Cu această ocazie se sfinţeşte şi “biserica pe roţi”, microbuzul Peugeot pe care liderii pucioşi îl denumesc, conspirativ, “corăbiuţă”, cu care ei îşi propuneau să meargă la propovăduire în toată lumea şi să se arate cu chipul lor la toţi fiii oamenilor. Toţi conducătorii lumii (“munţii semeţi”) îi vor vedea pe ei la chip şi se vor închina în faţa strălucirii chipului lor, căci ei au uitat cum să se închine lui Dumnezeu:

“În această zi de mare sărbătoare luaţi crucea şi busuiocul şi rostiţi pecetluirea cu sfinţenie peste corăbiuţa pe care Eu din mila Mea v-am dăruit-o acum ca să vă ajutaţi cu ea în lucrul vostru cu Mine, iar ea să vă ajute. Amin. Aşa să Mă ajutaţi şi voi, aşa să Mă purtaţi şi voi, şi să mergeţi şi să Mă purtaţi. Amin.
Mergeţi, fiilor, şi arătaţi-vă fiilor oamenilor, că Mă cobor cu voi în mijlocul lor ca să fiu văzut, Eu şi poporul Meu în mulţimi. Amin. Eu pentru voi înlesnesc prilejuri de a Mă arăta cu voi, ca să fiu Eu văzut în voi, şi voi în Mine. Pentru Mine fac această lucrare, şi vă trimit cu mare binecuvântare să vă arătaţi fiilor oamenilor cu ţara venirii Mele pe care prin voi o ţin pe braţe ca s-o măresc pe ea înaintea Mea. Amin. Fiţi frumoşi şi mergeţi în numele Meu, şi să fiu văzut în voi, şi să fiţi voi strălucirea slavei Domnului în faţa munţilor înalţi şi semeţi, care nu ştiu să se mai aplece şi să se mai închine lui Dumnezeu, Cel Care a făcut cerul şi pământul şi pe om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De altfel, tot poporul pucios este convocat să se îmbrace în straie de nuntă şi să fie frumos şi să treacă la propovăduirea pucioşismului în toată lumea, iar oamenii cei semeţi se vor coborî din înăţimile lor şi se vor mira de el şi se vor pleca adânc în faţa slavei lui primită de la “Domnul”:

“Mergi, Ierusalime, mergi, poporul Meu! Găteşte-te în straie de nuntă şi mergi ca să schimbi omul la faţă, căci când omul vede slava Mea cu tine, i se schimbă faţa, şi Eu pot să-i grăiesc lui. Mergi, Ierusalime, că-ţi dau cu tine toată oastea cerească, şi tu să fii trupul îngerilor, sus, pe înălţimile oamenilor, şi oamenii se vor apleca slavei Mele cu tine şi se vor întreba cine eşti tu, cel atât de frumos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De acum încolo, „întâlnirile cu Domnul” prin care Mihaela „primea cuvânt din cer”, nu mai aveau loc sub cupola cu 33 de cornişe a bisericii de la „mânăstire”, ci la „legănuţul” lor din Grădina Întâlnirii. „Legănuţul” devine ceva sacru, ceva special, ceva pus deoparte, în timp ce despre „Templul” din incinta „mânăstirii” (cel care era odată speranţa înnoirii universului, locul în care „troiţa sfântă” a arhiereilor Iliuţă, Spiridon şi Nicuşor aducea jertfe neprihănite pentru scăparea omenirii întregi de urgia care stătea să vină), rămas doar în folosinţa lui Iliuţă şi a lui Spirică, nu se mai vorbeşte acum nimic. Toată ascultarea vine de acum încolo de la şi înspre „Legănuţ”, care devine un fel de „buric al lumii”:

“V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2002)


Îndată ce dependenţa psihologică de „templul” pucios s-a estompat, Mihaela şi-a permis să fabrice „Cuvântul” şi în alte „spaţii liturgice”. Mai întâi a apelat la maşina ei Renault 18, dar aceasta fiind extrem de incomodă, a râvnit la un microbuz Peugeot, achiziţionat special cu bani grei de către adepţi numai şi numai pentru liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi numit de ea „biserică pe roţi”. Acesta a fost dotat cu două paturi şi un „altar”, astfel încât cei doi „porumbei” să poată să-şi odihnească oasele şi totodată să poată face şi liturghiile de noapte, oriunde şi în orice condiţii. Mihaela voia să le sugereze celorlaţi adepţi, prin această permanentă auto-hăituială şi disperată bejenie, o situaţie insuportabilă în care i-ar fi adus Iliuţă pe cei doi. Se inducea astfel o impresie falsă că din acest motiv ei sunt nevoiţi să fugă cu microbuzul mereu şi să hălăduiască pe străzile Târgoviştei şi prin pădurile din împrejurimi, ascunzându-se de Iliuţă şi de rudele lui, de care ei se temeau fiindcă începuseră să-i tragă tot mai insistent la răspundere pentru înşelăciune.

Odată mutaţi cei doi lideri pucioşi la „Legănuţ” (care avea doar o singură cameră de locuit şi o cameră de zi unde erau montate calculatoarele, plus o încăpere amenajată luxos ca grup sanitar, cu baie şi WC), Mihaela l-a cooptat în camera ei de dormit şi pe tânărul Gigel (un nepot de-al lui nea’Mişu), ca să nu-i mai iasă vorbe că „ea şi cu Nicuşor dorm singuri în aceeaşi încăpere”. Cât priveşte „Milică al Mihaelei”, el a continuat să stea o vreme la „mânăstire”, dar curând au apărut conflicte între Milică şi Iliuţă, căci Milică îi ţinea partea Mihaelei, cum era şi normal. Atunci Mihaela n-a mai avut încotro şi a luat decizia să-l aducă şi pe Milică la „Legănuţ”. L-a plasat cu patul tot în camera de dormit în care erau deja paturile Mihaelei, al lui Nicuşor şi al lui Gigel; dar i-a instalat şi un paravan, plasat special ca să-l separe cât de cât pe Milică de ceilalţi trei, căci Milică nu se ridica la nivelul de sfinţenie atins de către aceştia şi nu trebuia să le dea celorlalţi adepţi impresia că se amestecă şi Milică, acum, cu cei trei.

[vsovivi]

Îndată ce dependența de îndată se va lăsa alintată altădată, într-o altă zi, ce mâine nu va mai fi... abea atunci se va simți, îndată ce omul va „mirosi” cam în ce s-a băgat îndată ce și-a băgat capul în nisisip ca struțul... căci în nisisip nu era ascuns ceea ce spera el să găsească și să crească... ci trecuse pe acolo un ispisisck, marele mic ispisisck, care după ce a miorlăit ce a miorlăit, zgâriind pe la uși, și s-a dat cu cutia de carton a păpat din lăptic fiindcă era mic mic, mult prea mic... dar nu l-a păpat snobul mititel decât musai cu cafia exact ca un purcel tot de lapte, firește, căci așa îl învățase ia, stimabila... și adorabila isipisisicuțucuță care se ținea tare... drăguță, dar nu era drăguță ci doar cam prostuță... fiindcă era prea micuțucuță și nu era vina ei că era așa ci a... a... iar îmi vine să... nimich.


Așa că hai să-ți cânt și eu un cântecel de leagăn:

Iepârpurașaș cor-conaș,
Ai fujujit de pe imarșaș,
Și te-ai dus colo-n sus,
Într-un ispisc mi te-ai ajuns...

Un dulrlău câine rău,
Te-a scornit din drumul tău,
Și ți-a dat de săpat-săpat,
Baalltă bună de scăpătat,
(pardon scăpat... ușor,
Dormi al mamei puișor.)

''și-apoi ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VI)


4.-6. Marian Zidaru şi Victoria Zidaru n-au făcut prea mulţi purici la “mănăstirea” de la Pucioasa, deoarece îi stăteau ca nişte ghimpi în ochii Mihaelei. Dacă pe Marian îl mai înghiţea ea oarecum, pe Victoria nu putea s-o sufere. Aşa că Mihaela le-a sugerat că locul Zidarilor este la atelierul lor de la Bucureşti, pretinzând că dacă ar rămâne la Pucioasa l-ar influenţa în rău pe fiul lor, Simeon, printr-o atitudine de atenţie şi dragoste “păguboasă”. Aşa că Marian şi Victoria l-au abandonat pe Simeon în “mânăstire”, lăsându-l pe mâna Mihaelei, ca să aibă ea grijă de el şi de educaţia lui. Care grijă şi educaţie au cam lăsat de dorit. În ce priveşte “educaţia”, s-a putut constata că, după câţiva ani de stat la “mânăstire”, cu toate bătăile cumplite pe care Simeon le primea de la aproape toţi “fraţii” şi “surorile”, Simeon era cotat în continuare ca un băiat rău, iar curiozitatea lui de copil, de a descoperi tainele “lumii”, era cotată ca o înclinaţie diavolească. Educaţia cazonă a Mihaelei a fost dublată şi de o “grijă” care l-a copleşit pe Simeon într-atâta, încât este suficient să amintim că din prea multă “grijă” a şi murit. Versiunea oficială lansată de liderii pucioşi spune că, lăsat nesupravegheat pe un şantier al “mânăstirii-sucursală” a pucioşilor de la Târgovişte, Simeon s-ar fi jucat “pe unde nu trebuia” şi ar fi căzut peste el un mal (perete) de pământ, acolo unde se făceau nişte săpături, şi aşa ar fi murit. Moartea lui Simeon va rămâne însă o enigmă nedezlegată a “tainelor pucioşeşti”, iar versiunea prezentată părinţilor de către liderii pucioşi este anevoie de crezut, îndată ce despre aceştia se ştie acum precis că sunt nişte maeştri ai minciunii. Realitatea cauzei morţii lui Simeon ori nu este cunoscută de nimeni, ori puţinii care o mai cunosc sunt siliţi să o ţină sub tăcere.

Marian şi Victoria Zidaru au continuat să fie fideli “Noului Ierusalim şi după acest oribil accident, crezând orbeşte în liniştirile meşteşugite pe care li s-au adus de către Mihaela, cum că “Dumnezeul Pucios este iubirea cea fără de margini”, care l-ar fi luat pe Simeon pe neaşteptate la cer, anume ca să se curme certurile dintre ei şi rudele lor pe seama educaţiei şi a viitorului copilului:

“O, copilaşi iubiţi de Dumnezeu, Eu sunt iubirea cea fără de margini. Copilaşii Mei, Marian şi Victoria, am lucrat cu mare iubire pentru voi, că mereu vă auzeam duhul vostru rugându-vă şi zicând: „Doamne, să nu-l laşi pe cel mic al nostru să fie înghiţit de fărădelegea din lume. Să nu-l laşi să piardă calea Ta; calea mântuirii, Doamne“. Eu sunt cu cerul după toţi ai Mei, şi pe cei pe care-i iubesc nu-i las să se piardă de Mine, şi am trimis pe îngerul Meu să-l aducă la Mine pe cel mic al vostru ca să nu se piardă de Mine şi de voi şi de poporul Meu, tată, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, că Mă uit înapoi şi văd lupta celor din afara poporului Meu cât s-au luptat să-l scoată pe acest copil din mănăstirea Mea, şi ziceau să înveţe carte şi să nu stea închis între ziduri. Câtă răutate se pornise înspre voi şi de la părinţii voştri cei după trup şi de la naşi şi de la arhierei şi de la preoţi şi de la oamenii luminaţi ai lumii, şi v-am spus să strângeţi toată mărturia despre această necredinţă care venea din cei necredincioşi ca să lovească în voi. Şi l-aţi luat din mănăstire ca să liniştiţi pe cei ce se răzvrăteau împotriva lucrării cuvântului Meu care vine pe pământ pentru voi. L-aţi luat ca să liniştiţi războiul şi l-aţi dat la şcoală, şi copilul e copil şi alunecă uşor şi dă să se despartă de Dumnezeu. Dar Eu am avut iubire pentru voi şi pentru el şi nu l-am lăsat să apuce să Mă părăsească sau să se răzvrătească cu cei răzvrătiţi, că duhul lumii dădea să-i păteze inima şi mintea, şi el era mic şi nu cunoştea puterea răului. Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24 august 1997)

Dacă până acum Zidarii erau împărţiţi cu grija, adică erau adânc preocupaţi atât de soarta fiului lor Simeon, cât şi de felul greu şi complicat de a obţine banii necesari întreţinerii celor din “mânăstire”, de acum încolo ei puteau, în sfârşit, răsufla uşuraţi: de grija copilului au scăpat; singura lor grijă a mai rămas “grija de poporul pucios”, adică procurarea de bani şi de mâncare şi de haine şi de produse consumabile şi de materiale construcţii pentru liderii pucioşi şi pentru adepţii lor. De aceea, sunt îndemnaţi să nu mai fie trişti, ci să se bucure că au fost "ajutaţi" să scape de grija lui Simion şi şi să fie fericiţi că pot fi acum complet disponibili şi de folos numai şi numai “fraţilor” lor de la Pucioasa:

“Grija voastră am luat-o Eu, şi pe voi v-am ajutat să puteţi să aveţi grijă de poporul Meu şi de răspândirea împărăţiei cuvântului Meu. Fiţi binevestitori şi nu cârtiţi pentru judecăţile Mele cele bune, că decât să aibă parte oamenii lumii de ce este al Meu, mai bine-l iau cu Mine pe cel pe care-l iubesc. […] Iată, am venit să vă mângâi şi să vă spun să nu fiţi trişti. Eu sunt un Dumnezeu bun, şi Mă îndur de cine voiesc Eu să Mă îndur, şi n-am voit să fie înghiţit de duhul lumii ceea ce este al vostru. Mare judecată de la necredincioşi se stârnise împotriva lucrării Mele pentru acest copil pe care voi aţi voit să Mi-l daţi Mie. Dar cei necredincioşi n-au voit, şi v-au hulit şi pe voi şi pe Mine, iar Eu am privit şi M-am ridicat să biruiesc, ca să fie al Meu acest copil şi nu al lumii de azi care iubeşte fărădelegea şi depărtarea de Dumnezeu. Fiţi treji, fiţi liniştiţi, tată, fiţi mângâiaţi de Duhul Meu Cel Sfânt şi preţuiţi lucrarea cuvântului Meu şi grădiniţa Mea de fii în care Eu cobor cuvânt peste pământ ca să fac mântuire peste oameni, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, fiilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24 august 1997)

Marian şi Victoria Zidaru au continuat să vină periodic la “mânăstire” ca să se spovedească, să participe la slujbele ţinute de Iliuţă în “Templu”, sau să organizeze pentru Mihaela vestitele “Festivaluri pucioşeşti ale creştinătăţii româneşti”. Conflictul dintre Zidari şi Mihaela Tărcuţă a evoluat lent, dar implacabil, căpătând conotaţii maligne şi explodând într-o bună zi printr-o ruptură violentă şi definitivă. Fără suflul şi dăruirea Zidarilor (şi mai ales, fără dăruirea lor pecuniară), nici “Festivalurile” pucioşeşti n-au mai fost organizate de câţiva ani buni încoace.

După trecerea a mai mulţi ani, Zidarii şi-au dat seama că fuseseră înşelaţi cu “iubirea cea fără de margini” a mogulilor pucioşi, şi că ar fi putut măcar să aibă un alt copil în locul lui Simeon, dacă nu i-ar fi ascultat pe mistificatorii lideri pucioşi care-şi inoculau supuşii cu teorii savante, dar profund mincinoase şi eretice, despre căsătorie şi despre “roadele ei blestemate”; dar acum era deja prea târziu.

[codana]

În prealabil postat de anaana71

am primi pe mail "Cuvantul Domnului pentru Romani" de la noul ierusalim.... pana unde ajunge tampenia, manipularea, nesimtirea, meschinaria, minciuna, smintirea, josnicia, perfidia, micimea???????????? ma scoate din sarite orice forma de agresare din partea sectarilor, si tot enervandu-ma, mi-am dat seama ca astea-s ispite, ca diavolul atat asteapta, sa te enervezi, sa te manii, sa-ti sara tandara, sa faci ceva rau.....
Domnilor de la noul ierusalim, cand mai luati contactul cu "Dumnezeu" poate il rugati sa aibe un Cuvant si pentru voi sectarii, rugati-L, implorati-L sa va ierte, sa va arate calea, sa va smulga din mainile diavolului.

ati primit si voi (ortodoxi) pe mailuri genul acesta de mesaje?

Doamne Isuse Hristoase, fiu lui Dumnezeu, miluieste pe noi pacatosii!
Doamne ajuta!

domnilor si doamnelor
frati si surori
noul ierusalim, coboara din ceruri,nu credeti ca ar trebui sa terminati cu aceste mesaje???pucioasa cu ale lor,ceilalti cu ale lor,iar ierusalimul nu iaste la pucioasa.parerea me,hac,zac io,in mare nemernicia me.

[vsovivi]

Adică vroiam să-i zic, ceva, îndată ce nu va mai fi dependentă de-îndată... ce nu se va mai makia... pentru fiecare tâmpit... pentru bani, că se știe doar că pe cine nu lași să... îți dă vise-visuri... și iar viseuri... visersuri... deșarte.

''și-apoi ecoul memoriei papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

...că iată vine apoi și unda... pâna la puișor...

[vsovivi]

În prealabil postat de codana

domnilor si doamnelor
frati si surori
noul ierusalim, coboara din ceruri,nu credeti ca ar trebui sa terminati cu aceste mesaje???pucioasa cu ale lor,ceilalti cu ale lor,iar ierusalimul nu iaste la pucioasa.parerea me,hac,zac io,in mare nemernicia me.

Da' unde iaste monsher? Că doar n-o fi în capul tău... nu-i așa? Marcelică dragă, cap de rumeguș... fiindcă capul tău e, pare-se apțiguit cu ceva drincăleală și dacă nu știe că e cherchelit, mă întreb cum de știe el sărăcuțul căpușor că nu e acolo unde defapt chiar e ci e altundeva?

Deci ieși la tablă și prezintă unde iaste Noul Ierusalim stimabile coleguleule?.. care zici că iată că alții e ăia beții și nu tu care ai aterizat aici exact ca muscoiul în bere... clocită firește de cloșca cu puii de aur... și după ce ai servit-o bolborosind ceva de neînțeles, cum că ai vrea ceva, ne pui la respect că cică noi ar trebui să terminăm... cu aceste mesaje...

Păi nu sunt către tine drăguță... ci mesajele sunt de la Noul Ierusalim către Vechiul Ierusalim... nu știu dacă mă poți urmării dar știu că pricepi ce vreau să zic, carevasăzică, monsher, iar unde e vechiul Ierusalim, nu ca și urbe ci așa în genere vorbind... asta nu se mai puate... ști exact.

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VII)



7.-10. Familia lui Spiridon Şerban a suferit cea mai cumplită dezmembrare, din ambiţia Mihaelei de a face “epurarea” mânăstirii mixte de la Glodeni, prin exilarea forţată a tuturor persoanelor de sex feminin care au trecut pe acolo (cu excepţia ei, bineînţeles!). Ioana Şerban şi fiica ei Nuţica (împreună cu Tanţa Nedelcu şi cu fiica ei, Andreea) au fost exilate la Valea Lungă, unde au fost plasate cu domiciliu forţat la o creştină fidelă Mihaelei, pe nume Mariana, care a primit sarcina de a le întreţine şi de a le supraveghea cu stricteţe. Până a fi exilate însă, cele patru fiinţe au avut parte de un tratament de o rară cruzime, ca de penitenciar: Mihaela le-a interzis să mai iasă ziua din camerele lor, sub orice motiv, ca să nu mai fie văzute de vecini. Nici la closet n-aveau voie să meargă, ci trebuiau să se folosească toată ziua de oliţe de noapte. Aşa că bietele femei şi fiicele lor ieşeau numai noaptea prin bătătură, ca să mai ia o gură de aer şi ca să-şi deşerte oliţele de noapte (transformate acum, fără voia lor, în “oliţe de zi”) la closetul din curte.

11.-13. Nicolae Nedelcu a părăsit “mânăstirea” odată cu Mihaela, plecând la “Legănuţ”, după cum am văzut, căci Mihaela îl târa după el ca pe un căţeluş, oriunde se ducea ea, zi şi noapte. Despre soţia sa legitimă, Tanţa, şi fiica lui, Andreea, am văzut de asemenea că au părăsit “mânăstirea” ca să se îngroape în exilul de la Valea Lungă, ascultând orbeşte de directivele de satrap ale Mihaelei. Particularitatea exilului Tanţei constă în aceea că Mihaela nu s-a mulţumit doar cu atât. Pentru a-l “elibera” pe Nicuşor Nedelcu de obligaţiile sale de soţ şi de tată, Mihaela a tras sforile ca Nicuşor să divorţeze legal de Tanţa, dar în ascuns, ca ea să nu ştie. Scopul Mihaelei era ca Nicuşor să devină apoi “numai al ei” (al Mihaelei), pentru că, zicea ea, “aşa a zis Domnul”, ca Mihaela şi Nicuşor să lucreze nedespărţiţi “pe ogorul Domnului”. Zis şi făcut! În lipsa Tanţei (care s-ar putea să nu fi aflat nici până astăzi că a fost divorţată), Nicuşor a făcut demersurile necesare la tribunal ca să se despartă de Tanţa, iar acum Mihaela îl prezintă pe “Nicuşor al ei” neştiutorilor şi tuturor celor dispuşi să o creadă , ca fiind “arhiereul cel feciorelnic”.

14. Sandu Dan, zis “Tataia”, a asistat ani de zile neputincios, nedumerit şi îndurerat la agresiunile de tot felul pe care Mihaela le profera la adresa prietenilor lui, Marian şi Victoria Zidaru. El era contrariat mai ales de faptul că această femeie, care se pretindea a fi “omul lui Dumnezeu”, se pretează la asemenea josnicii, minciuni şi nedreptăţi. Incoerenţele şi tupeul Mihaelei, megalomania şi mahalagismele ei, răutatea şi îngâmfarea ei, l-au făcut să se clatine în credinţa pucioşească în care îşi pusese mari speranţe că ar putea fi o expresie a purităţii trăirii ortodoxe creştine. Dezamăgit, scârbit, dar şi speriat de eventualele consecinţe ale “trădării” lui faţă de liderii pucioşi, care ar fi putut eventual să-l pedepsească, blestemându-l în numele “Dumnezeului” lor, Sandu Dan şi-a făcut totuşi curaj şi a fugit într-o bună zi din “raiul pucios”, refugiindu-se la rudele lui după suflet şi după trup.

Astăzi, doar doi dintre “cei 14 magnifici” mai “rezistă pe metereze”, între zidurile pustiite ale “mânăstirii” de la Glodeni. Dar şi ei sunt adânc tulburaţi, roşi pe dinăuntru de nedumeriri şi de remuşcări, cântărind cu şovăire şi cu teamă paralizantă dacă mai e cazul ca să mai rămână şi, dacă nu, unde ar mai putea să se ducă. Din când în când, pe furiş, ca să nu afle Mihaela şi să se răzbune, trimit semnale discrete către soţia şi fiica şi sora lor, care au fost expediate în exil cu douăzeci de ani în urmă prin decizia delirantă a acestei femei bolnave de mărirea de sine.