Ilogica

[florinbrasov0]

Noi oamenii ne pierdem in patimile si pacatele noastre. Nu vrem sa ne descotorosim de ele. Suntem in cautarea placerilor vremelnice, urmate inevitabil de durere pe lumea asta si pe cealalta.
Glasul constiintei striga in noi ca nu e bine, dar incercam sa-l inabusim mintinudu-ne singuri. De aia au inventat teoria evolutionista ca sa-L scoata pe Dumnezeu din ecuatie.
Este evident ca pacatele prin definitie sunt ilogice, sunt niste esecuri.

Dumnezeu lucreaza sa se indrept totii, unii acceptam ajutorul Lui, alti nu prea....

[camy_d]

În prealabil postat de florinbrasov0

Noi oamenii ne pierdem in patimile si pacatele noastre. Nu vrem sa ne descotorosim de ele. Suntem in cautarea placerilor vremelnice, urmate inevitabil de durere pe lumea asta si pe cealalta.
Glasul constiintei striga in noi ca nu e bine, dar incercam sa-l inabusim mintinudu-ne singuri. De aia au inventat teoria evolutionista ca sa-L scoata pe Dumnezeu din ecuatie.
Este evident ca pacatele prin definitie sunt ilogice, sunt niste esecuri.

Dumnezeu lucreaza sa se indrept totii, unii acceptam ajutorul Lui, alti nu prea....

Şi creştinii cad în păcate, toţi avem slăbiciuni umane, dar căldiceii n-au nicio scuză, nici măcar nu se roagă şi nu se duc la biserică, nu trebuie să fii puternic fizic sau psihic ca să te duci la Liturghie, la spovedanie, etc. Slăbiciunile sunt pantru păcate, nu pentru practicarea credinţei.

[florinbrasov0]

În prealabil postat de camy_d

Şi creştinii cad în păcate, toţi avem slăbiciuni umane, dar căldiceii n-au nicio scuză, nici măcar nu se roagă şi nu se duc la biserică, nu trebuie să fii puternic fizic sau psihic ca să te duci la Liturghie, la spovedanie, etc. Slăbiciunile sunt pantru păcate, nu pentru practicarea credinţei.

Asta e treaba lor ce fac, sa ne ruga pentru ei, sa-i ajutam daca avem cum. Dmnezeu le ofera si lor la fel cum ofera tuturor sansa spre mantuire. Si tot El va judeca, nu noi.

Si nici noi n-avem vreo scuza pentru pacate, plus ca la noi sunt mai mari caderile cand facem un pacat, pentru ca L-am cunoscut pe Dumnezeu.

[I.Calin]

În prealabil postat de florinbrasov0

Si nici noi n-avem vreo scuza pentru pacate, plus ca la noi sunt mai mari caderile cand facem un pacat, pentru ca L-am cunoscut pe Dumnezeu.

Corect. În plus, căința trebuie să țină locul justificărilor căderilor. Iubirea lui Dumnezeu este infinită. Și importantă, din acest punct de vedere, este ridicarea. Ai căzut, ridică-te: Iisus Hristos în nemărginita sa iubire, iartă. Dar, noi, ne mai iertăm, oare? Tocmai fiindcă, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Și ne este rușine. Și întotdeauna vor fi binevoitori, printre oameni și draci, să-ți aducă aminte. Greutatea depășirii unui păcat este mult mai grea pentru unul care L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă rușinea și aducerea-aminte sunt obstacole greu de trecut. Să ne ferească Dumnezeu de păcate grele pe cei din preajma Sa. Doare cu atât mai mult cu cât proporția păcatului propriu capătă valențe de neimaginat.

Pe scurt, un credincios autentic iartă ușor pe ceilalți, dar, neacceptând păcatul și totuși, căzând el însuși, se va ierta mai greu pe sine. Rușinea și imposibilitatea de a se ierta (și exacerbarea unor fapte de ispășire închipuite sau reale), când însuși Dumnezeu l-a iertat, sunt pericolele care-l pasc pe cel l-a cunoscut pe Dumnezeu deja.

[Dumitru73]

În prealabil postat de I.Calin

Corect. În plus, căința trebuie să țină locul justificărilor căderilor. Iubirea lui Dumnezeu este infinită. Și importantă, din acest punct de vedere, este ridicarea. Ai căzut, ridică-te: Iisus Hristos în nemărginita sa iubire, iartă. Dar, noi, ne mai iertăm, oare? Tocmai fiindcă, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Și ne este rușine. Și întotdeauna vor fi binevoitori, printre oameni și draci, să-ți aducă aminte. Greutatea depășirii unui păcat este mult mai grea pentru unul care L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă rușinea și aducerea-aminte sunt obstacole greu de trecut. Să ne ferească Dumnezeu de păcate grele pe cei din preajma Sa. Doare cu atât mai mult cu cât proporția păcatului propriu capătă valențe de neimaginat.

Pe scurt, un credincios autentic iartă ușor pe ceilalți, dar, neacceptând păcatul și totuși, căzând el însuși, se va ierta mai greu pe sine. Rușinea și imposibilitatea de a se ierta (și exacerbarea unor fapte de ispășire închipuite sau reale), când însuși Dumnezeu l-a iertat, sunt pericolele care-l pasc pe cel l-a cunoscut pe Dumnezeu deja.

Nu confunda iertarea ce vine din firea omului si din educatie cu cea impusa de frica de pedeapsa.

[I.Calin]

În prealabil postat de Dumitru73

Nu confunda iertarea ce vine din firea omului si din educatie cu cea impusa de frica de pedeapsa.

Domnul meu, eu, personal, nu mă tem de pedeapsă, fie ea și divină. Iubirea lui Dumnezeu este mult prea mare decât aș putea duce. Și îmi doresc prea mult să urc, chiar dacă mi-am făcut parte de un "urcuș sinuos".
Și referitor la ce am scris mai sus, nu frica mă motivează, ci rușinea de-a nu putea acționa potrivit darurilor multe cu care Dumnezeu m-a înzestrat.

[Dumitru73]

În prealabil postat de I.Calin

Domnul meu, eu, personal, nu mă tem de pedeapsă, fie ea și divină. Iubirea lui Dumnezeu este mult prea mare decât aș putea duce. Și îmi doresc prea mult să urc, chiar dacă mi-am făcut parte de un "urcuș sinuos".
Și referitor la ce am scris mai sus, nu frica mă motivează, ci rușinea de-a nu putea acționa potrivit darurilor multe cu care Dumnezeu m-a înzestrat.

Noi nu discutam cazuri individuale. Noi vorbim despre constiinte colective.

[Dona_Maya]

În prealabil postat de I.Calin

Și referitor la ce am scris mai sus, nu frica mă motivează, ci rușinea de-a nu putea acționa potrivit darurilor multe cu care Dumnezeu m-a înzestrat.

Cand l-ati facut VIERME pe interlocutorul dumneavoastra,nu v-a fost rusine?

[Dona_Maya]

În prealabil postat de Dumitru73

Nu confunda iertarea ce vine din firea omului si din educatie cu cea impusa de frica de pedeapsa.

Bingo!!!!!!!

[Marius22]

Logica ne poate conduce la Dumnezeu dar din ea nu se poate "hrani" o relatie personala, nu poate deveni "hrana imbelsugata". Cel mult ne ajuta intr-o faza incipienta. De altfel, este o cale lunga de la ceea ce noi numim logica pana la credinta. Ce inseamna credinta daca nu decizia de a renunta la (i)logica noastra pentru logica (ratiunea, rostul) lui Dumnezeu?

Dumnezeu nu se deduce, ci mai degraba El ne "seduce", in sensul cel mai nobil al acestui cuvant. Trebuie sa fim indragostiti de Dumnezeu, sa-L iubim "cu toata inima, cu tot cugetul si cu tot sufletul". Dar pentru ca acest lucru nu prea se intampla, ajungem a ne cladi viata pe ilogica pacatului.