Femeia:sotie,mama,profesionista

[o copila]

În prealabil postat de sophia

In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).

Ca te critica unul si altul ...asta nu conteaza, niciodata nu trebuie sa incerci sa ii multumesti pe toti pentru ca nu vei putea.
Conteaza foarte mult sa ai un sot pentru care sa conteze Dumnezeu, asa e mult mai usor sa tii posturile, sa mergi la biserica.
De asemenea, cred ca si prietenii ti-i alegi oarecum in functie de afinitati. Adica nu cred ca esti prietena cu niste tipi/tipe care injura, sau hulesc sau sunt betivi, etc.
Cat despre rugaciune, nu trebuie neaparat sa mergi la biserica ca sa te rogi, adica o poti face in drum spre casa, sau in timp ce gatesti.
Si la servici poti fii un bun crestin, prin felul in care te comporti, cum vorbesti cu colegii, cum iti indeplinesti sarcinile.
Este greu, intr-adevar sa le impaci pe toate, dar nu imposibil.....parerea mea. Si sincer, multumesc lui Dumnezeu pt tot ce am, chiar daca uneori mi-as dori ca ziua sa aiba 25 de ore, dar decat sa fiu singura, sa am timp doar pentru mine si pt tabieturile mele, mai bine asa, ma simt mult mai implinita.
In concluzie, eu cred ca tot ceea ce faci o poti face sub amprenta crestinismului, casnicie, prieteni, servici. Iar cei din jur trebuie sa te accepte asa, daca vor, daca nu......

In urcusul spre mantuire fiecare intampinam adesea ispite care par de netrecut. Pentru fiecare gest crestinesc ducem practic o lupta cu noi insene. Atat viata de familie cat si viata monahala presupun sacrificii, dar alte cai de mantuire nu exista. Fiecare om este dator sa-si duca crucea care i-a fost data. Daca fugim de cruce, nu avem cum sa ne mantuim. Crucea casatoriei ne ajuta sa luptam cu egoismul si cu multe alte pacate. Important este cum vom iesi din aceasta lupta: invingatori sau invinsi.


Si mie mi se intampla ca atunci cand carpesc intr-o parte, se fisureaza in alta parte. Ma intorc si aplic un petec si acolo si merg mai departe. Pentru orice, caut sa am o dispozitie speciala, astfel incat sa reusesc sa pun suflet.


Am invatat sa nu-mi fac idol din nimeni, prin urmare le mai cer celor din jur sa ma si accepte asa cum sunt. Ca sotie, ca mama si ca profesionista. Imi impun niste rigori si niste praguri atat ca mama, cat si ca femeie cat si ca profesionista. Nu fac tot ce pot pe niciun plan. Incerc sa-I fac loc si Lui Dumnezeu in viata mea si sa-L asez intr-un loc mai de cinste.

Ca sotie, ma straduiesc sa ,,fac ascultare'' , dar solicit sa fiu ascultata. Nu-mi propun sa gandesc cu mintea sotului meu. ,,Uit'' in mod special cate un lucru nefacut, uite-asa ca sa nu ma trezesc ca sotul e nevoit sa-mi caute nod in papura daca vrea sa se certe. Nici macar din curatenie sau din gatit nu mi-am facut idoli. Gatesc cu placere, dar nu exagerat. Nu sterg praful in fiecare zi.

Ca profesionista, imi place sa muncesc corect, dar nu tintesc spre functii care sa atentenze prea mult la timpul meu liber. Nu vreau bani multi ,,cu orice pret''. Dupa ce m-am confruntat cu boala, am invatat sa inlocuiesc dorinta de afirmare cu satisfactia pentru lucrul bine facut. Si atat.

Ca mama, nu mi-am rasfatat copilul dandu-i bani multi, ci discutand cu el, citindu-i, alegandu-i cartile si filmele. I-am cumparat ceea ce am considerat ca-i este necesar, nu ceea ce aveau alti copii.

In calitate de crestina, aici lupta e dura si o duc si eu cum pot: acasa, la serviciu, in societate. M-am convins incet si sigur ca, daca nu zideste Domnul, in zadar munceste omul. Cat reusesc sa fiu pe placul lumii si cat reusesc sa fiu pe placul lui Dumnezeu, acestea sunt intrebari pe care le am in atentie la spovedanie. Sufletul meu este de asemenea important. Dar parca prea l-am lasat la urma! Iar Dumnezeu ne spune sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua!

Pentru o reusita pe toate planurile femeia are nevoie de credinta puternica. Nimic nu poate face singura, fara ajutorul lui Dumnezeu. Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti.

[caty_deea]

În prealabil postat de antoniap

In urcusul spre mantuire fiecare intampinam adesea ispite care par de netrecut. Pentru fiecare gest crestinesc ducem practic o lupta cu noi insene. Atat viata de familie cat si viata monahala presupun sacrificii, dar alte cai de mantuire nu exista. Fiecare om este dator sa-si duca crucea care i-a fost data. Daca fugim de cruce, nu avem cum sa ne mantuim. Crucea casatoriei ne ajuta sa luptam cu egoismul si cu multe alte pacate. Important este cum vom iesi din aceasta lupta: invingatori sau invinsi.


Si mie mi se intampla ca atunci cand carpesc intr-o parte, se fisureaza in alta parte. Ma intorc si aplic un petec si acolo si merg mai departe. Pentru orice, caut sa am o dispozitie speciala, astfel incat sa reusesc sa pun suflet.


Am invatat sa nu-mi fac idol din nimeni, prin urmare le mai cer celor din jur sa ma si accepte asa cum sunt. Ca sotie, ca mama si ca profesionista. Imi impun niste rigori si niste praguri atat ca mama, cat si ca femeie cat si ca profesionista. Nu fac tot ce pot pe niciun plan. Incerc sa-I fac loc si Lui Dumnezeu in viata mea si sa-L asez intr-un loc mai de cinste.

Ca sotie, ma straduiesc sa ,,fac ascultare'' , dar solicit sa fiu ascultata. Nu-mi propun sa gandesc cu mintea sotului meu. ,,Uit'' in mod special cate un lucru nefacut, uite-asa ca sa nu ma trezesc ca sotul e nevoit sa-mi caute nod in papura daca vrea sa se certe. Nici macar din curatenie sau din gatit nu mi-am facut idoli. Gatesc cu placere, dar nu exagerat. Nu sterg praful in fiecare zi.

Ca profesionista, imi place sa muncesc corect, dar nu tintesc spre functii care sa atentenze prea mult la timpul meu liber. Nu vreau bani multi ,,cu orice pret''. Dupa ce m-am confruntat cu boala, am invatat sa inlocuiesc dorinta de afirmare cu satisfactia pentru lucrul bine facut. Si atat.

Ca mama, nu mi-am rasfatat copilul dandu-i bani multi, ci discutand cu el, citindu-i, alegandu-i cartile si filmele. I-am cumparat ceea ce am considerat ca-i este necesar, nu ceea ce aveau alti copii.

In calitate de crestina, aici lupta e dura si o duc si eu cum pot: acasa, la serviciu, in societate. M-am convins incet si sigur ca, daca nu zideste Domnul, in zadar munceste omul. Cat reusesc sa fiu pe placul lumii si cat reusesc sa fiu pe placul lui Dumnezeu, acestea sunt intrebari pe care le am in atentie la spovedanie. Sufletul meu este de asemenea important. Dar parca prea l-am lasat la urma! Iar Dumnezeu ne spune sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua!

Pentru o reusita pe toate planurile femeia are nevoie de credinta puternica. Nimic nu poate face singura, fara ajutorul lui Dumnezeu. Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti.

Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti......FOARTE FRUMOS multumesc