Pilde din PATERIC

[NECTARIE]

Zis-a un batran : sileste-te de iti invata si iti deprinde inima ta a gandi si grai intru sine pentru fiecare frate, zicand : acest frate este cu mult mai cuvios si mai vrednic de toata cinstea si lauda, decat mine ticalosul. Si asa, incet, incet, iti vei deprinde inima si gandul tau a te ocari si a te defaima pe tine insuti a te socoti mai nevrednic, mai ticait si mai pacatos decat toti oamenii. Asa se va salaslui si va vietui intru tine Sfantul Duh. Iar de te vei socoti mai vrednic de cinste, mai cuvios si mai bun decat alti frati si vei incepe a ocari si a defaima pe altii, atunci iese si fuge de la tine darul Duhului lui Dumnezeu si vine asupra ta duhul spurcaciunii trupesti si acela iti impietreste inima si pleaca umilinta de la tine.

[NECTARIE]

Spunea un batran, ca era un frate care traia in liniste si tacere in chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani. Dupa aceea, intr-una din zile, i-a venit o umilinta si un gand ca sa iasa si sa mearga in pustie, sa petreaca in liniste fara de galceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult.

Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga in pustie. Mergand spre pustie, l-a intalnit avva Isac, care l-a intrebat, zicand : unde mergi, fiule ? Fratele i-a raspuns : douazeci de ani sunt de cand pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si invataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa incep si eu lucrul, poruncile si invataturile pe care le-am citit. Batranul facand rugaciune l-a blagoslovit, zicand : Domnul Dumnezeu sa te blagosloveasca, fiule, sa te indrepteze si sa te povatuiasca, ca sa mergi si pe urma sfintilor parinti la calea mantuirii !

[NECTARIE]

Un frate oarecare, silitor fiind spre pocainta si mantuirea sa, mergand la muntele Sinai si gasind acolo o chiliuta veche in care locuise un parinte din cei de demult, s-a salasluit intr-insa. In ziua dintai, cand s-a asezat in acea chiliuta, a gasit o scrisoare pe un lemnisor, scrisa de un frate din cei ce traisera mai inainte in acel loc. Si era scris acest cuvant : Eu, Moise am venit marturisind lui Teodor. El vazand acea scrisoare si citind-o, foarte s-a umilit si a inceput a plange cu lacrimi, zicand : o, frate, unde esti acum tu cel care ai scris aici, ca ai venit marturisind ?

Unde este acum mana aceea, care a scris aici ? O, frate, in ce stare esti ? Si asa in toate zilele facea, punand inaintea ochilor sai acel lemn scris, apoi plangea cu lacrimi, vorbind cu dansul, ca si cum ar fi fost viu de fata si asa, aducandu-si aminte de moartea sa, plangea in toate zilele cu amara umilinta. El avea lucrul mainilor sale scrisoarea, ca stia sa scrie slova curata si scria carti. Si i-au adus lui fratii hartie, cheituiala si plata pentru scris, iar el luand hartia si plata de la frati, s-a pristavit si n-a scris nimanui nimic, numai cate un text si a pus la hartia si plata fiecarui frate, scriind asa : iertati-ma, parintilor si fratilor mei, ca am avut putintica treaba cu cineva si pentru aceea n-am avut vreme ca sa va scriu voua cartile.

[NECTARIE]

La acest frate mai sus pomenit, a mai venit si alt frate oarecare, ierusalimlean, si s-a asezat langa dansul si traiau impreuna. Acest frate si-a facut gradina de legume si de verdeturi, iar intr-o zi a vrut sa mearga la un oras care era aproape ca la douasprezece stadii de locul in care petreceau ei. Venind acel frate la vecinul sau, scriitorul, l-a rugat, zicand : rogu-te, frate, pazeste-mi gradina pana voi veni eu de la targ ca sa nu mi-o strice animalele. Raspunzand fratele, i-a zis : bine, frate, fii nadajduit ca dupa cat voi putea nu ma voi lenevi.

Si asa a plecat fratele la targ. Iar el a inceput a grai in sine zicand : ticaloase suflete al meu, nevoieste-te acum pentru gradina pana ai vreme buna ! Apoi sculandu-se si stand la rugaciune de seara pana dimineata, n-a incetat citind si cu lacrimi rugandu-se lui Dumnezeu. Asijderea si toata ziua aceea, ca era sfanta Duminica mare. Daca s-a facut seara, a venit si fratele vecinului lui, de la targ, si a aflat gradina toata stricata de fiarele salbatice. Si a zis fratelui sau : frate, nu mi-ai pazit gradina precum te-am rugat, si mi-a stricat-o fiarele. Dumnezeu sa te ierte, frate ! Iar el raspunzand, i-a zis : Dumnezeu stie, ca eu dupa putinta mea m-am silit s-o pazesc, ca doar ne va da Dumnezeu roada acestei gradini mici. Zis-a fratele : crede-ma, frate, ca de tot a stricat-o.

Raspuns-a lui fratele, scriitorul : cred lui Dumnezeu si stiu ca iarasi o va inverzi. Zis-a lui fratele : vino, frate, si vezi. Scriitorul i-a raspuns : mergi, frate, si pazeste fratia ta acum, iar eu voi pazi la noapte. Si s-a facut seceta si s-a uscat pamantul si era in mare scarba acel frate pentru gradina lui si a zis fratelui sau. Sa stii, frate, ca de nu ne va da Dumnezeu ploaie, ne va lipsi de la gradina. Scriitorul i-a raspuns : amar noua, frate, ca de ne vor seca izvoarele gradinii cu adevarat nu vom dobandi mantuirea. Aceasta o zicea el despre lacrimi. Acest frate, bun scriitor, cand era sa se pristaveasca, l-a chemat pe acel frate, pe vecinul lui si l-a rugat, zicand : iubite frate, iata mi-a venit vremea sa ma pristavesc, deci te rog sa faci dragoste frateasca, sa sezi astazi langa mine si sa nu spui nimanui ca sunt eu bolnav.

Daca ma voi pristavi, sa iei, frate, trupul meu si sa-l duci inlauntrul pustiului si sa-l arunci acolo, ca sa-l manance fiarele si pasarile, pentru ca a gresit Domnului Dumnezeului meu si nu este vrednic de ingropare. Raspuns-a lui fratele : sa ma crezi, frate, ca nu voieste sufletui si inima inea sa fac aceasta. Zis-a lui bolnavul : acel pacat, frate, asupra mea va fi si iata, iti fagaduiesc si iti dau cuvant, ca de ma vei asculta si-mi vei face aceasta, daca mi se va putea iti voi ajuta tie. Si acestea zicand, s-a pristavit. Iar fratele a facut cum l-a rugat. Luand trupul mortului gol, l-a dus si l-a aruncat in pustie, iar a treia zi dupa pristavirea i s-a aratai in vis vecinului sau si i-a zis : frate, Domnul Dumnezeu sa te miluiasea, precum si tu m-ai miluit pe mine !

Sa stii, frate, ca mare mila ai facut cu mine, pentru ca nu s-a ingropat dupa obicei trupul meu, caci am auzit de la Domnul acest cuvant glasuindu-mi asa : iata, pentru multa smerenia ta, am poruncit sa fii impreuna cu Antonie. Iata, frate, ca n-am rugat si pentru tine. Deci lasa gradina si te nevoieste si te grijeste de cealalta gradina, ca eu, frate, in ceasul cand imi iesea sufletul din trup, am vazut lacrimile stingand focul in care era sa fiu aruncat pentru faptele mele.