Cuvant de folos

Mi-aduc aminte că cineva a convins un ateu de existenţa lui Dumnezeu prin simplul gest de a-i arăta stelele…Dacă nu există viaţă dincolo, cum de Dumnezeu ne-a dat atâtea stele în jur, miliarde de astre?Infinitatea!…Nu cumva, aceste astre sunt acele ,,lăcaşuri multe” de care vorbeşte Sfânta Scriptură?….După acest credincios, Acelaşi Dumnezeu care a permis ca în prezent să fim şase miliarde de oameni care nu semănăm unul cu celălalt, Acelaşi are puterea – relevată tocmai prin această unitate în diversitate – de a ne da suflet călător, o misiune şi după încheierea vieţii pământeşti. Dacă finalitatea a toate este moartea cum spun necredincioşii, cum se face că suntem înconjuraţi de atâta viaţă şi planetele roiesc în jurul nostru mărturisind prin mersul lor ca de ceasornic despre Creatorul lor?…
Tot în legătură cu lumea de dincolo, Părintele Stăniloae avea o vorbă. Părintele avea două nepoate călugăriţe, pe care le vizita constant la Ţigăneşti (mânăstire din Prahova). La plecare părintele le spunea mereu aşa; ,,Aveţi grijă că aţi pierdut deja lumea aceasta, să nu cumva să o pierdeţi şi pe cealaltă”. Mi-aduc aminte şi de vorbele excelentului pedagog George Pruteanu. Acesta mi-a mărturisit într-un intreviu următoarele: ,,Dincolo, eu cred, va fi ca la hanul spaniol..Fiecare va avea ce a adus cu el…”

[NECTARIE]

Sufletul avand deci trei parti, precum s-a aratat mai inainte (caci trei sunt partile lui: ratiunea, iutimea si pofta, daca in iutime este dragoste si iubire de oameni si in pofta, curatie si neprihanire, ratiunea este luminata; iar daca in iutime este ura de oameni si in pofta desfranare, ratiunea este intunecata). Deci ratiunea atunci este sanatoasa si cumpatata si luminata, cand are afectele supuse si contempla ratiunile fapturilor lui Dumnezeu duhovniceste (curat) si e inaltata catre fericita si Sfanta Treime. Iar iutimea atunci se misca dupa fire, cand iubeste pe toti oamenii si nu are fata de nici unul dintre ei suparare sau pomenire de rau. In sfarsit pofta, cand a omorat patimile prin smerita cugetare, infranare si neavere, adica a omorat placerea trupului, dorinta dupa avutie si dupa slava trecatoare, si s-a intors spre dragostea dumnezeiasca si nemuritoare. Caci pofta spre acestea trei isi are miscarea: sau spre placerea trupului, sau spre slava desarta, sau spre castigarea de avutie. Iar prin dorinta aceasta nesocotita dispretuieste pe Dumnezeu si poruncile lui dumnezeiesti, uita de nobila sa obarsie dumnezeiasca, se salbaticeste fata de aproapele, isi intuneca ratiunea si n-o mai lasa sa priveasca spre adevar.Sfantul Ioan Damaschin