Minunile lui Iisus

Omul vrea să fie fericit. Chiar şi când aleargă în direcţia opusă lui Hristos, de fapt tot pe el ÎI caută. Tot pe El îl strigă şi tot de El îi este dor. Fericirea este sensul vieţii lui. O clipă de durere şi o măsură de neaşteptată suferinţă îl întunecă, îl dezamăgesc şi fac vecin cu neantul. Dacă omul urăşte ceva p lumea aceasta, atunci doar suferinţa proprie o urăşte Inima lui e făcută să se umple cu bucurie şi cu lumină. Este ca o cămară în care trebuie să între Hristos. Şi, în acel moment, inima gustă Fericirea şi nu mai caută nimic.

Nu mai vrea nimic. Nu o mai interesează nimic din ceea ce o interesa până atunci. Este fericită. Iubeşte şi este iubită. Are cerul în ea şi uită pământul. Are raiul în ea şi uită păcatul. Are pe Hristos cu sine şi se uită pe sine...
Oare câţi ne dăm seama că sufletul nostru este ca un copil care scânceşte şi suspină molcom după ceva sau, mai bine zis, după Cineva? Zi şi noapte. Vrea mereu ceva şi nu este niciodată mulţumit. Vrea mângâierea lui, dar noi nu ştim cum să i-o dăm. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o căutăm în lume şi tot nu o găsim. Iar sufletul rămâne trist uneori o viaţă întreagă. Unii, poate că cei mai mulţi, o luăm pe drumuri greşite. E drept că scrie pe ele fericire, dar nu este ceea ce vrea sufletul nostru. El vrea pe Hristos. Iubirea şi iertarea Lui. Nu-L cunoaşte, dar îl bănuieşte. Iar noi îi dăm altceva. Mereu altceva. EI plânge un timp şi apoi amorţeşte. Tace şi uită că mai există. Pentru că noi îi dăm doar fericirea care bucură trupul... Ii dăm o hrană mincinoasă, care nu-l satură şi nu-l bucură...
Plăcerea trupească nu dă nimic sufletului. Noi credem că dă şi ne aruncăm în tot mai multă plăcere a trupului. Oricare ar fi aceasta: desfrâu, alcoolism sau pur şi simplu body-building. Trupul devine de acum copilaşul care scânceşte şi suspină după tot mai multă fericire şi tot mai multă mângâiere. Iar sufletul se vede uitat. Iar dacă el nu îl are pe Hristos, nu mai vrea nimic. Tace şi uită. Se ascunde în noi şi se pierde în gândurile noastre. Nu ne reproşează nimic. Nu ne supără cu nimic. Aşteaptă doar o clipă de „neatenţie" a noastră şi mai scânceşte din când în când. Cu o lacrimă ce curge în inimă şi se revarsă pe ochii lui Hristos. Dar noi nu ne amintim de el. Am uitat cum plânge sufletul nostru. Şi credem că tot trupul este cel care a plâns. Şi o luăm de la capăt.
Ne hrănim cu nefericire un timp, o viaţă, deşi Fericirea este mereu în umbra noastră, mereu gata să intre în noi, să ne invadeze cu lumină şi cu adevăr. Hristos este singurul Care ştie cum se creşte, cum se mângâie, cum se hrăneşte şi cum se bucură un suflet. Este Tată şi Mamă în acelaşi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le bănuim. Este Cel ce ne dă sens şi mântuire. Trebuie doar să vrem. Cu dina­dinsul. Aşa cum un copilaş, atunci când îşi vede mama, nu se mai uită la nimic şi la nimeni doar ca să ajungă în braţele ei. Nu contează că se împiedică şi că nu ştie să meargă. Căci ştie instinctiv că acolo este hrana şi mângâierea lui. Acolo îi va fi cald şi bine. Şi oricât s-ar fi jucat, oricât ar fi alergat, tot de braţele materne îi este dor. Aşa şi sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual îi spune clipă de clipă că acolo este locul lui.
Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Şi nu este un simplu om ce a trăit acum două milenii şi care ne-a învăţat să fim mai buni sau, din contra, cum zic unii, să trăim în patimi care ne umplu de neputinţe. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Este Persoana care poartă în Sine toată Fericirea, toată Lumina şi toată Bucuria unei veşnicii. De dinainte de om şi o veşnicie după el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca să Se dăruiască pe Sine. Este exact ceea ce îi trebuie omului. Însă cum acesta, poate că prea des, rătăceşte spre fericiri inexistente, El a spus şi continuă să-i spună omului ce este Fericirea. Din respect şi din iubire faţă de el nu-l bruschează, nu-l trage de mânecă şi nu-l leagă de Sine. Doar aruncă raze de iubire peste ochii sufletului nostru şi ne invită să fim liberi. Să accep­tăm că în afară de El nu avem nici măcar o şansă să fim fericiţi. Veşnic fericiţi! Aşa cum şi El este! Ne roagă să ne uităm o clipă în ochii Lui şi tot o clipă să uităm de noi înşine şi de ceea ce am considerat a fi fericire.
Ne invită să gustăm din iubirea Lui. O invitaţie tăcută şi uşoară. O invitaţie pe care scrie exact numele fiecăruia dintre noi. Nu se mânie dacă n-o deschidem şi nu ne condamnă dacă primim „invita­ţiile" altora, fără nume şi fără expeditor. Ne invită să uităm măcar o clipă din viaţa noastră de ceea ce ne bucura până atunci şi să îl luăm în serios. Să vrem a asculta scâncetul sufletului propriu şi să ne întoar­cem de acolo de unde am plecat.
Pentru a nu avea pricină de rătăcire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire.
N-a ascuns nimic. Nu a păstrat nimic pentru Sine. Cel ce avea să meargă pe Cruce tocmai pentru ca omul să poată să fie fericit i-a arătat omului unde stă fericirea. Nu l-a amăgit cu vorbe mari şi a căutat să nu idealizeze A spus totul brut. Realitatea care, deşi doare şi provoacă, este aşa numai pentru că omul se încăpăţânează să caute altă fericire. Nu aşa cum Hristos vrea, ci după cum el vrea. Omul se minte, în timp ce Domnul nu ne poate minţi. Şi continuă să repete până la sfârşitul veacurilor cele 9 fericiri. Cele 9 modalităţi de a gusta fericirea lui Hristos.

Nu există alte posibilităţi şi nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea să ocolească şi s-o ia pe scurtătură. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decât a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru că omul vrea mereu o zecea fericire: cea carnală, a trupului! Hristos n-a cunoscut-o şi nu o poate accepta şi nici înţelege. Trupul Lui a fost pe Cruce şi acum este în altarele bisericilor. Nu provocator de plăcere, ci ca şi un Leac, un Medicament care să ne întărească măcar pe unul din cele nouă drumuri spre Fericire.

EU SUNT USA, a zis Hristos. „De va intra cineva prin Mine, se va mântui”. Hristos este usa catre Imparatia Cerurilor, pe care o putem afla inauntrul nostru chiar din vremea acestei vieti si care dainuieste o vesnicie. Dar cum sa aflam acea Usa in mijlocul a mii de secte si filosofii diferite, toate infatisand un chip diferit al lui Hristos? Daca cautam spre istoria Bisericii pe care El a intemeiat-o, gasim o linie neintrerupta in care chipul Sau a fost pastrat neprihanit si nestricat. Linia aceea este straveche Ortodoxie, reperul adevaratului crestinism.
Veniti catre Usa! Aflati-o de-a lungul stravechii cai a istoriei...
LA UN MOMENT DIN ISTORIE, cand omenirea cazuse din rai si avea nevoie disperata de Dumnezeu, insusi Dumnezeul Ce l-a zidit pe om s-a intrupat si s-a facut om. Acesta a fost Iisus Hristos, Cel de care au profetit proorocii si Cel pe care intreaga lume Il astepta. Pana atunci, toate religiile erau doar incercari risipite ale omului de a-L intelege pe Dumnezeu. In Hristos, intaia data in istorie, Insusi Dumnezeu s-a facut om. Unul din multele lucruri pe care Hristos le-a descoperit, in lumea aceasta, a fost putinta unei relatii personale cu Dumnezeu, pentru cei ce cred. El si-a strans credinciosii si le-a fagaduit ca nimic nu va izbandi, niciodata, impotriva Bisericii Sale (Matei 16:18). Aceasta Biserica a fost intemeiata mai intai pe patimile lui Hristos, apoi pe cele ale Apostolilor Sai, iar apoi pe cele ale mucenicilor, de-a lungul veacurilor (1 Petru 2:21, Coloseni 1:24). Astfel a inceput crestinismul.





Dupa rastignirea, invierea si inaltarea la Ceruri a lui Hristos, ucenicii Sai s-au adunat impreuna cu mii de oameni din toata lumea cunoscuta, pentru sarbatoarea Rusaliilor. Atunci, intocmai cum proorocisera Sfintele Scripturi si precum chiar Hristos fagaduise, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt (Fapte 2:2-4). Ei au inceput sa propovaduiasca Calea, Adevarul si Viata tutror celor de fata la sarbatoare, in limbile lor de nastere. Cei ce au primit aceasta descoperire si i-au urmat lui Iisus Hristos au inceput sa fie cunoscuti drept Crestini.
Din acea zi inainte, crestinatatea a fost inzestrata cu tarie si a inceput sa se raspandeasca catre marginile pamantului. De la Ierusalim, ucenicii lui Hristos au calatorit prin intreaga lume cunoscuta: Apostolii Petru si Pavel au mers in Grecia si Roma, Andrei a mers in Rusia, Marcu in Egipt, Simeon in Anglia si Africa, Toma a ajuns pana in India, iar Matei in Etiopia. Desi erau in diferite colturi ale lumii, inima si sufletul lor erau una (Fapte 4:32) si propovaduiau un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4:5). Pretutindeni unde au mers, ei au numit episcopi, preoti si diaconi si i-au hirotonit, prin punerea mainilor, spre a fi pastori ai turmei lui Hristos. In putina vreme Apostolii au adus multime de pagani la Hristos – oameni simpli si filosofi, cersetori si imparati. Desi Apostolii au avut parte de prigoane, cazne si chiar de moarte pentru convingerile lor, nimic nu a putut impiedica Credinta sa se raspandeasca precum focul in toate colturile pamantului. Aproape fiecare Apostol a avut o moarte muceniceasca, si multe din ramasitele lor sunt pastrate in Bisericile Ortodoxe pana astazi.






In timpul acestor vremuri grele, de mucenicie, a fost constituita si intemeiata Biserica, si perioada in care isi afla obarsia cultul, artele si muzica Bisericii. Ele au izvorat firesc din Vechiul Testament si au curs in cel Nou. Felul de inchinare a inceput in vremea lui Moise, asa cum i s-a descoperit de catre Dumnezeu. Artele provin in infatisarile mozaicale din Templu, ale scenelor din Vechiul Testament, si in artele pre-crestine. Traditia aceasta a artei sacre a fost continuata de catre Apostolul Luca, cel ce a zugravit intaia infatisare iconografica a Fecioarei Maria tinand Pruncul Hristos. Muzica (cantarea) isi gaseste originile in Psalmii lui David. Chiar si Liturghia (slujba de impartasire) isi afla originea in Vechiul Testament, Trupul si Sangele lui Hristos fiind jertfa nou-testamentara (Ioan 6:48-58). Intaia slujba de impartasire alcatuita de Apostolul Iacov, ruda Domnului, s-a bazat pe experienta Apostolilor de la Cina cea de Taina, si este inca folosita astazi in Biserica Ortodoxa.

,,Eu iti sunt tata,Eu frate,Eu sot,Eu casa,Eu hrana,Eu haina,Eu radacina,Eu temelie si orice vei voi tu.Ca sa nu-ti lipseasca nimic,voi lucra Eu.Am venit sa te slujesc Eu pe tine,nu tu pe Mine.Eu iti sunt si prieten,si madular al trupului,si cap,si frate,si sora,si mama.Eu iti sunt toate si tot.Tu nu trebuie sa faci nimic,doar sa fiii langa Mine.Eu sunt sarac pentru tine si cersetor pot fi,tot pentru tine.In cer Il rog pe Tatal Meu,pe pamant vin ca trimis al Tatalui Meu,tot pentru tine.Tu esti totul pentru Mine,si frate,si impreuna-mostenitor.Si prieten al Meu si madular al trupului Meu.Ce altceva mai doresti?''

De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor...
Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!
Şi puţini Îşi întorc privirile spre El... Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte... Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc... Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge "împotriva curentului", a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere... deasupra Abisului!...
Cei care, ascultând de Hristos, se întorc din calea largă a acestui fluviu uman ce se varsă în Iad, cale uşoară pentru că nu trebuie decât să te laşi "dus de val" ( expresie atât de populară cu care este numită cedarea la o ispită, la seducţia patimii) aceştia se vor umple de răni: vor fi ei înşişi răstigniţi, NUMAI CĂ RĂNILE şi MOARTEA LE VOR FI SLUJNICE, NU STĂPÂNI: îi vor curăţa de toate întinăciunile, îi vor spăla în "baia Crucii" de toate cele ce nu pot moşteni Viaţa Veşnică. Aceştia alcătuiesc Trupul lui Hristos, Biserica ortodoxă, căci ei se împărtăşesc, cu darul Sfintelor Taine, care sunt daruri ale Răstignirii, de destinul lui Hristos.
Hristos cel Răstignit este SEMNUL de CIRCULAŢIE al istoriei, înfipt de dragostea lui Dumnezeu înaintea tuturor oamenilor, pentru a ne arăta, pe unde trebuie să o luăm, dacă vrem, cu adevărat, Viaţa...
Din consecinţele, oricât de dramatice, ale nerespectării unui semn de circulaţie de pe drumurile noastre pământeşti, te poate scăpa Dumnezeu... Şi asta, o ştim toţi, se întâmplă de sute de ori în viaţa noastră cotidiană...
Dar, pe cel ce nu ţine seama de Semnul de circulaţie al lui Dumnezeu, nu-l mai poate scăpa nimeni... Căci Dumnezeu S-a smerit pe Sine ca Om până la moarte de Cruce ca să-l avem în faţă, în chipul cel mai de înţeles pentru inima noastră... Acest Semn prin care IUBIREA-FĂRĂ-DE-SFÂRŞIT s-a arătat, aşa cum numai Iubirea poate sta: cu preţul propriei vieţi în calea morţii noastre veşnice...

"Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.(...)
Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică... ( IOAN 3, 14-15 şi 6,40)

Fii bun copile al lui Dumnezeu si nu ramane indiferent



Ce misca toata simtirea din tine!? Cand isi da cineva viata pentru tine. Da Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu si-a dat viata pentru tine si inca moarte pe Cruce ca tu sa ai sansa de a-ti mantui sufletul tau, sa ai viata vesnica langa Dumnezeu. Asa ca tu copile a lui Dumnezeu ce mai astepti acum si nu deznadajdui pentru ca la Dumnezeu niciodata nu e prea tarziu! Citeste cele 10 porunci ca in timp sa le si traiesti, mergi duminica la sfanta liturghie, citeste cuvantul din evanghelie , biblie si cuvantul sfintilor lui Dumnezeu ca in timp sa indeplinesti si sfaturile . Fii bun copile si incepe ziua si sfarseste ziua cu Iisus spunand o rugaciune, posteste cat poti si spovedestete cu parere de rau ca Domnul Dumnezeul tau te va ierta de toate pacatele facute si spuse prin Parintele Duhovnic, ca apoi sa te impartasesti cu trupul si sangele Domnului Iisus ca sa-ti fie tie spre mantuirea sufletului tau. Nu ramane indiferent la jertfa lui Dumnezeu atat cea de pe Cruce cu sange cat si cea din timpul Liturghiei fara de sange! Fii bun , bland si smerit ca asa este si Iisus Hristos, fii bun si iarta orice oricui ca astfel Domnul iti va ierta si tie. Tinand sema ca Hristos a murit iubind, trebuie sa stim ca unirea cu El se face atunci cand raspundem cu iubire la iubirea Lui, asta vrea Dumnezeu de la tine iubirea ta.
...si rugamintile ar putea continua daca vrei sa fii desavarsit...
Pare greu sa indeplinesti atatea singur! Dar vezi ca fara Dumnezeu nu poti face nimic bun , asa ca spune pentru inceput si in tot ceea ce vei gandi si vei face: Cu tine Doamne, si astfel nu vei fi singur, vei fi cu Dumnezeu si el iti va da puterea lui si astfel il vei odihnii pe Dumnezeu in tine insuti, vei avea pace si multumire in toate bucuriile si necazurile din viata ta.Acum cand e saptamana patimilor fii cu fiinta ta, lacrimile tale alaturi de Domnul Iisus Hristos si apoi duminica dimineata fii fericit pentru ca Hristos a inviat



























"Pentru ca atat de mult Dumnezeu a iubit lumea incat pe unicul sau fiu l-a dat pentru ca oricine crede