Importanta RUGACIUNII

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi. Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun. Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic. Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi. Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier. Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!
Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Ideile nu ţin... Puţin îi pasă morţii de ele! Şi vieţii, asemenea, dacă e viaţă şi nu o virtualitate care trebuie mereu resetată!

O idee ne-a scos din Rai... şi o înşiruire de idei "geniale", aşa cum arată istoria, ne duce în fundul iadului! Parcă ar fi viermi care rod oamenilor şi ultima fărâmă de minte! Şi care astfel se transformă în balaurii ce devorează, ca ideologii, popoare...

Protopărinţii au căzut pentru că nu-L iubeau pe Dumnezeu. Dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu şi s-ar fi iubit între ei, l-ar fi simţit pe satana în şarpe şi i-ar fi zdrobit de atunci capul, fără nici o discuţie. Azi, câte idei, atâţia şerpi...

A fi ortodox înseamnă a crede în Sfânta Treime şi în Împărăţia Sa veşnică. Ortodoxia e corecta poziţionare existenţială a omului: pentru a trăi, adică pentru a se ruga.
Fără dogmă nu te rogi în adevăr, stai cu faţa către altcineva... Şi începe să-ţi vină idei... Şi, în cele din urmă, ideile se transformă în "biserici".... care rod creştinismul precum ideile, mintea...

Crezul ortodox mă aşează în faţa lui Dumnezeu Sf. Treime. Aici i-a sfârşit orice idee...
Şi începe dragostea.
.................................................. ................

Simplitatea dumnezeiască a Ortodoxiei îl scoate din minţi pe omul modern, educat din faşă să creadă în idee: acesta ori falsifică credinţa ori o părăseşte. Ori amândouă. Iar falsul este "ortodoxia de idei" care umple, azi, presa de profil. Aproape toată lumea ortodoxă se află într-o febrilă apărare a Ortodoxiei: care consumă toate resursele necesare pentru a o trăi...

Poate, de aceea, singurii apărători adevăraţi şi roditori ai Ortodoxiei rămân rugătorii...

Totul a început cu durerea unui bătrân călugăr pentru încătuşarea neamului său în ceea ce i-ar putea fi ultima robie babilonică. Din strigătul său de suferinţă sfântă cei mai mulţi nu şi-au putut însuşi decât cuvintele, tema: durerea din care s-a ivit strigătul i-a rămas, parcă, numai lui...
Şi tocmai această durere este cheia problemei... pentru că numai din ea se iveşte rugăciunea vie, înlăcrimată, la care Dumnezeu dă, fiecărui suflet, după starea şi situaţia lui, ca răspuns, soluţia, calea smerită, ortodoxă, a ieşirii din această robie... Numai cel care îi poartă durerea şi plânsul îl poate înţelege pe părintele Iustin, numai acela îşi poate însuşi, corect, duhovniceşte, cuvântul său... Adică doar cel care poartă rănile hristice ale aceleiaşi sfinte iubiri de Biserică şi de neam... Şi câţi dintre noi pot suferi, măcar, să le privească de aproape?
Apelurile părintelui Iustin au fost, înainte de orice, chemări la o suferinţă, la o străpungere a inimii, la Crucea iubirii care se poartă cu smerenie în agonia rugăciunii... Fără acestea, cuvintele lui îşi pierd seva şi sensul... Se usucă asemenea mlădiţelor desprinse de Viţa care este Hristos...
Părintele Iustin ne-a dăruit cuvintele durerii lui pentru a ne lipi inima de această durere sfântă...CA SĂ NE SFINŢIM ŞI NOI PRIN EA! CA SĂ NE FACEM DIN EA UN BUN ÎNCEPUT DUHOVNICESC!
PĂRINTELE IUSTIN A VRUT SĂ ÎMPARTĂ CU NOI PÂINEA LACRIMILOR SALE, PÂINE FRÂMÂNTATĂ ŞI DOSPITĂ ÎN LUNGA SA PĂTIMIRE! Părtăşia la durerea sa e SINGURA legătură vie, duhovnicească, nu intelectuală, cu sfinţii din închisorile comuniste!
Ne-a invitat, în scris, la cina sfintei sale dureri, şi noi nu ne-am dus acolo, până la Cruce, ci am rămas la arhondaric; dar am păstrat biletul, învitaţia, ca să ne facem un nume, dându-ne drept prieteni ai săi, tovarăşi ai săi de Cruce...
Noi am lepădat durerea sa şi i-am luat doar cuvintele... Şi le tot înmulţim cu minţile noastre nesmerite şi cu inimile noastre învârtoşate... şi dăm de mâncare mulţimilor, pietre ca pâini şi şerpi, ca peşti...
Să ne mai mirăm de rezultat? Să ne mai mirăm că, pe acest subiect, se înmulţesc doar muşcăturile veninoase şi lapidările verbale ?
Şi nu suferim nici să ne pocăim şi să oprim tragica impostură... Aşa că toată şerpăria şi toate pietrele se întorc, până la urmă, împotriva singurului răstignit al acestei drame: părintele Iustin.
Şi aşa, dânsului i se desăvârşeşte martiriul. Iar nouă...
Iartă-mă, părinte Iustin! Iartă-mă! Şi rugaţi-vă pentru mine, să nu mai rămân străin de durerea sfinţiei voastre...

[tigerAvalo9]

Rugaciunea cand o faci trebuie sa ai 3 lucruri:CREDINTA,DRAGOSTE SI SMERENIE!

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Noi, robii Tai (numele celor care se roaga), con­form intelegerii ne rugam pen­tru robii Tai (numele celor din sufer­inta, sau pen­tru inlat­u­rarea unei neno­rociri) pe care ajuta-i, Doamne.






Doamne, miluieste pe cei ce ma urasc, se sfadesc cu mine si ma ocarasc, asemenea si pe cei ce ma graiesc de rau, ca nu cumva vreunul din ei sa patimeasca ceva rau pentru mine, necuratul, nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie. Ci-i sfinteste pe dansii cu mila Ta, si-i acopera de bunatatea Ta, Preabunule Stapane. Amin.

[NECTARIE]

Indiferent de împrejurare, rugăciunea este cea mai simplă şi mai directă formă de a cere ajutor şi de a-ţi arăta credinţa în Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea nu trebuie rostită numai la vreme de necaz, ci permanent, ea fiind hrana sufletului.

Mai presus de toate, trebuie să fie pentru fiecare o atitudine de viaţă, deoarece prin această vorbire conştientă se întreţine relaţia cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

După cum spune Părintele Arsenie Boca, rugăciunea este „un leac vindecător de orice rană, care opreşte orice lacrimă şi linişteşte orice durere. Numai prin rugăciune, nemulţumirile se potolesc, îngrijorările dispar, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar credinţa sporeşte”.Fie că o rosteşti cu voce tare sau că o spui în gând, rugăciunea capătă sens dacă este „trăită”, nu când este o recitare automată a unui text în care nu ne-am angajat întreaga fiinţă. Iar dacă nu întotdeauna primim răspunsul aşteptat la rugăciunile noastre, găsim în lipsa de trăire răspunsul.

Angajarea la cele sfinte mai ţine şi de cât de vrednici suntem să primim ceea ce ne dorim. Cu toate acestea, nu trebuie să ne îngrijorăm! Duhovnicii spun că uneori suntem lăsaţi să stăruim în rugăciune pentru a preţui darul pe care îl vom primi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de OmuBun

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi. Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun. Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic. Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi. Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier. Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!
Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Doamne , invata-ma sa-Ti cunosc marirea si bunatatea . Da-mi inima curata si lesne iertatoare si cainta pentru supararile ce-am facut altora . Fa sa am dragoste crestineasca si sa pot rabda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor , facand porunca Ta . Ma fagaduiesc sa nu mai fac rau celor ce-mi fac rau ; pe cel ce ma bleastama , il voi binecuvanta . De va flamanzi vrajmasul ii voi da paine ; iar de va inseta il voi adapa . De va cadea , il voi ridica si de se va rataci , il voi povatui . Doamne , eu nu sunt decat om neputincios . De aceea , ajuta-ma cu darul Tau sa fiu statornic in poruncile Tale . Trimite binecuvantarile Tale peste vrajmasii mei si intoarce inima lor cu dragoste asupra mea . Alunga suferintele si neodihna ce-mi vin de la ei si ne impaca pe noi . Da-mi pacea Ta , Doamne , ca sa putem vietui pe pamant cu pace , cu bucurie , si sa-Ti zicem in unire , cu fata senina si cu inima curata : " Si ne iarta noua gresalele noastre , precum si noi iertam gresitilor nostri " . Ca Tie se cuvine slava , cinstea si inchinaciunea in veci . Amin !+