Importanta RUGACIUNII

Bucuria duhovnicească

- Cum să luptăm împotriva duhului tristetii?
- Să fiti veseli. Dragă, eu stii ce vă spun, cu toată siguranta: ori si ori si oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îti creează starea aceasta de agitatie, de tristete, îsi face cuib satana si-si cloceste ouăle; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate nitel în viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru că tu esti trist. Adică nu esti în stare de nimic - o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteti tristi, gânditi-vă la lucrul ăsta: "Stai, că este ceva drac aici!" Si nu acceptati.
- Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
- Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să fiti veseli.
Cum să fiu vesel - poate să spună cineva - când nu pot să fiu? Dacă esti vesel, inima se desface si ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta si El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi si bate si punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de constiintă. Poartă în adâncul si în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip si asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl si locas la el Ne vom face. Asta este chipul si asemănarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
- La inima asta cum ajungem?
- Este foarte usor. Bagă-ti mintea acolo si zi: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!" Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispozitie, inima se desface si ea.
Ce înseamnă asta: "Eu sunt amărât"? Cum esti amărât, când Hristos a înviat, când suntem întelegători în ceea ce priveste crucea pe care trebuie să o ducem si noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Si această stare continuă de veselie pe unde trăiesti, este si o stare de rugăciune si o trăire crestină si de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunostintele tale, stie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atentia ta. Vezi, niste părinti, mamă si tată, când văd pe copilul lor că-si pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui si nu stiu ce să-i mai dea.
Există la Psalmul 130: "Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine", dar sunt ca un copil întărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i întărcat si nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.
Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemultumiti si nesătui si în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră. "Nu te teme turmă mică, îndrăzniti, Eu am biruit lumea!" Si noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă dati seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să tineti cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hot, fără putere.
Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem si înger păzitor. De ce nu dati atentie mai multă la îngerul păzitor? Stiti, frătiile voastre, ce spune într-un loc: "Este cu neputintâ să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!" Îngerul este cu noi, ne păzeste. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omenesti, nu ca să anihilize fiinta omenească, ci s-o transfigureze.

[NECTARIE]

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă într-una din epistolele sale să ne rugăm neîncetat, ceea ce pare un lucru imposibil la prima vedere. De altfel, acest îndemn atât de greu de realizat apare alături de alte două mari îndemnuri, care şi ele par foarte greu sau chiar imposibil de realizat: să ne bucurăm pururea şi să dăm mulţumire pentru toate. Aceste îndemnuri nu sunt însă imposibil de pus în practică. Sfântul Apostol Pavel când spune acestea se adresează unor oameni duhovniceşti. Un om duhovnicesc se roagă mereu, se bucură mereu şi este mulţumit în permanenţă de viaţa sa.Indiferent de preocupările fiecărui om, scopul vieţii creştine este mântuirea, la care se poate ajunge numai printr-o stare permanentă de rugăciune. Există o disciplină a rugăciunii, în sensul că trebuie să ne rugăm dimineaţa, seara, la mese, chiar dacă avem un program foarte încărcat. Nimic nu ne opreşte să avem un program de rugăciune. Printre toate preocupările noastre putem să ne găsim timp şi pentru rugăciune. Apoi să nu uităm de rugăciunea în comun, la Sfânta Liturghie, la care trebuie să participăm.

[NECTARIE]

Rugăciunea este nu numai cântecul inimii, ci și sufletul religiei, viață în Dumnezeu, împărtășire și comuniune cu veșnicia, este iubire. Fără ea, credința rămâne o convingere teoretică, cultul devine o formalitate, fapta morală este golită de adâncimea religioasă, iar omul - separat de Dumnezeu.
Convorbirea omului cu Dumnezeu poate fi din "adâncuri", din căutări, din valurile vieții, înecată, simplă, gândită sau nu, plină, năvalnică, liberă, umplută de sinceritate până la dramatism. Ea cuprinde multe tonuri: e bucurie și plâns, e preamărire și iertare, e vitejie și pace, e îndoială și certitudine, e suspin și fericire, e înălțare și smerenie. Omul fără rugăciune este un nonsens, este ca primăvara fără soare, este o viață tristă. A te ruga este tot una cu a trăi frumos, iar a nu te ruga este tot una cu a trăi urât.

[NECTARIE]

Rugăciunea face inima tristă veselă, sufletul deznădăjduit plin de nădejde, trupul rebel îl supune sufletului și modelează sufletul după chipul lui Dumnezeu, sfințind trupul.
Cel care vrea să știe ce este rugăciunea cred că nu trebuie să întrebe pe nimeni, să nu caute în nici un tratat de filosofie, nici într-o simplă meditație ca aceasta, care nu-i pot oferi decât cojile unor definiții mai mult sau mai puțin juste, ci să-și întrebe propriul suflet, să-l adape la izvoarele vieții divine și va ști ce este rugăciunea…
Poetul Vasile Voiculescu dedică câteva versuri deosebite rugăciunii, zicând: "Pe vremea aceea mă închinam mereu./ La masă, la culcare, la sculare;/ Rugăciunea era cheia de aur cu care/ Întorceam ornicul sufletului meu/ Și-l potriveam să meargă după Dumnezeu".

[NECTARIE]

Cu orice rugăciune putem dobândi adevărata rugăciune a inimii. Şi cu citirea Psaltirii, dacă o facem cu mare credinţă şi luare aminte, şi cu metaniile, şi cu acatistele, şi chiar cu cântarea cea duhovnicească, şi cu postul, şi cu privegherile de toată noaptea. Sfinţii Părinţi, însă, au ales rugăciunea lui Iisus pentru a dobândi rugăciunea inimii, ca cea mai potrivită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“.

Mai mare decât rugăciunea inimii însă este extazul, răpirea minţii, numită de Părinţi „vedere duhovnicească“, când se curăţeşte văzduhul inimii. La această treaptă au ajuns Moise şi Ilie, când s-au învrednicit să vorbească cu Dumnezeu şi să vadă slava Lui. Şi mai ales Sfântul Apostol Pavel, care „a fost răpit până la al treilea cer, în trup sau afară de trup, Dumnezeu ştie“ . Că nici el nu ştia. În ultima treaptă a rugăciunii, puterile sufleteşti rămân la om, dar le poartă Duhul Sfânt unde voieşte, că omul nu le mai poate conduce. Mintea omului în acel moment se topeşte de focul dumnezeirii, ca ceara în foc şi nu mai are lucrarea ei. Cei cu înţelegere omenească nu pot pricepe înţelepciunea Duhului Sfânt. Nici descoperirile din vremea rugăciunii nu le poate tâlcui cel ce le-a văzut, ci altul mai înalt decât el. Cum a fost proorocul Daniel. El nu-şi putea explica descoperirile cele dumnezeieşti, ci i le explica arhanghelul Gavriil. (arhim. Cleopa Ilie, Convorbiri duhovniceşti)

Despre Rugaciune… Parintele Porfirie

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate.Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere.

Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere.Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ….nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr. 4, 13).
Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să le lăsăm în voia lui Dumnezeu.Căci cu cât ,,vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Așadar – răbdare, credință și liniște. Și chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată și dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie și când trebuie.

[vicentiu68]

Au venit, odată, la avva Lucius, la Ennaton, câţiva călugări euhiţi. Bătrânul i-a întrebat: „Ce lucraţi voi cu mâinile?“. Ei au răspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt“. Bătrânul îi întreabă: „Dar nu mâncaţi?“. Ei zic: „Da“. El: „Şi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi?“. Apoi: „Nici nu dormiţi?“. Ei: „Da“. Bătrânul: „Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?“. N-au ştiut ce să-i răspundă. El a continuat: „Iertaţi-mă, dar voi nu faceţi cum spuneţi. Eu am să vă arăt că, deşi lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. Iată cum: Mă aşez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc în funie zicând: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea». Şi-i întreabă: „Oare aceasta nu-i rugăciune?“. Ei au răspuns: „Ba da“. Apoi continuă: „Toată ziua lucrez şi mă rog şi câştig mai mult sau mai puţin de şaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul mănânc. Cine primeşte cele două parale se roagă pentru mine în timp ce mănânc şi dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt“.