Planificarea familiala - viziunea ortodoxa

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Fani71

S-ar putea sa nu am dreptate, dar am pus foamea si setea aici la capitolul slabiciunilor umane. M-am gandit la foame si sete ca forme ale suferintei, pe care le simti cand esti infometat si insetat, nu la foamea si setea care sunt doar un indemn de a bea si a manca, si pot face, intr-adevar, parte si din firea umana necazuta. Asa cum sa zicem posibilitatea dureii, inceputul durerii, poate fi o avertizare de a nu ne apropia de foc, si care la inceput nu este suferinta ci o senzatie, un fel de semnal de alarma.

Noi ştim că Adam şi Eva, înainte de Cădere, au mâncat şi au băut. Pentru oameni a făcut Dumnezeu plantele şi animalele. Mai ştim că Mântuitorul a mâncat şi a băut atât în timpul vieţii Lui pe pământ cât şi după Înviere: preasfântul Său trup dobândise caracteristici noi, dar nu pe aceea de a nu mai bea şi a nu mai mânca. El Însuşi spune, înviat fiind: "Mi-e foame!"
Deci, aş îndrăzni să spun că trebuie să deosebim între suferinţe naturale, consubstanţiale naturii umane nepervertite, aşa cum sunt: foamea, setea şi oboseala pe de o parte şi suferinţele care au apărut ca rezultat al Căderii: cele legate de boală, de moarte. De gelozie. De invidie.

Şi acum să o aduc din condei ca să revin la subiect: dorinţa de a fi una cu celălalt, atracţia şi dorinţa de unire conjugală, face parte din prima categorie şi nu din a doua: deci, nu poate fi considerată păcat şi nici consecinţă a păcatului. Înainte de Cădere, şi nu după, Dumnezeu a poruncit primilor noştri părinţi: "creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul". Pentru aceasta, El i-a făcut să se iubească unul pe altul şi să dorească să fie un singur trup.