sfinti catolici

[Heurtebise]

În prealabil postat de nutucutu

Ieri a fost ziua in care l-am sarbatorit pe sfintul Francisc Xaveriu. Provenea dintr-o familie nobila spaniola. In timp ce studia la universitatea din Paris, i s-a repartizat un coleg de camera, Ignatiu de Loyola, tot spaniol. Ignatiu era deja "batrin" (avea peste 30 ani), umbla imbrcat simplu, nu era doritor de mondenitati. Totusi, Ignatiu a reusit sa-l convinga pe Francisc sa nu-si puna tineretea si energia in slujba domniilor trecatoare, pamintesti ci in slujba Stapinului Universului.Francisc a fost printre primii iezuiti; a plecat spre Orient si a evanghelizat in India, China, Japonoia. A murit in 1552 in insula chineza San-cion. Mai jos am sa redau un fragment dintr-o scrisoare pe care a scris-o lui Ignatiu de Loyola, pe cind se afla in misiune de evanghelizaere in Orientul Indepartat.


"Am stabatut satele neofitilor care, cu citva ani in urma au primit sacramentele crestine. Aceasta zona nu e locuita de portughezi, pentru ca e extrem de sterila si saraca. Crestinii indigeni, lipsiti de preoti, nu stiu nimic altceva decit ca sint crestini. Nu este nimeni care sa le celebreze sacramentele, nimeni care sa-i invete Crezul, Poruncile Lui Dumnezeu, Tatal Nostru si Bucura-te Marie.

Asadar, de cind am sosit aici nu m-am oprit nici o clipa: am strabatut cu asiduitate satele, am botezat toti copii care nu fusesera inca botezati. Astfel, am salvat un numar foarte mare de copii, care, dupa cum se spune, nu stiau sa deosebeasca stinga de dreapta. Copiii nu ma lasa nici sa spun Oficiul Divin, nici sa maninc, nici sa ma odihnesc pina cind nu-i invat citeva rugaciuni; atunci am inceput sa intelg ca imparatia cerurilor este a acelora care li se aseamana.

De aceia, pentru ca nu puteam sa resping o cerere atit de sfinta, fara sa comit o nelegiuire, incepind cu marturisirea de credinta in Tatal, Fiul si Duhul Sfint, i-am invatat Simbolul apostolilor, Tatal nostru, Bucura-te Marie. Am observat ca sint foarte inteligenti si, daca ar fi cineva care sa-i instruiasca in legea crestina, nu ma indoiesc ca ar deveni crestini foarte buni.

In aceste locuri foarte multi nu se fac crestini, deoarece nu este nimeni care sa-i faca crestini. Deseori imi vine in minte sa strabat universitatile din Euroapa, mai ales pe cea din Paris, sa strig pretutindeni ca un nebun si sa-i apostrofez cu aceste cuvinte pe cei care au mai multa stiinta decit iubire:"Vai, cit de multe suflete sint excluse din cer si aruncate in iad din cauza voastra."

O, daca acestia s-ar dedica si acestui apostolat, asa cum se dedica studiului literelor, ca sa poata da cont in fata lui Dumnezeu de invatatura si talentele primite de la El!

Intr-adevar, foarte multi dintre acestia, tulburati de acest gind, ajutati de meditarea lucrurilor divine, s-ar dispune sa asculte de ceea ce Domnul vorbeste in ei si, lasind deoparte dorintele si preocuparile lor omenesti, s-ar supune cu totul vointei si hotaririi Lui Dumnezeu. Ar striga, desigur, din adincul inimii lor:"Doamne, iata-ma, ce vrei sa fac?"(Fapte9.6).Trimite-ma oriunde vei vrea, chiar si in India.

:) Frumos. De Sfantul Maximilian Kolbe ati auzit? A fost un calugar franciscan polonez care in timpul celui de-al doilea razboi mondial adapostea evrei in manastirea lui; aceasta binefacere a fost descoperita de catre nazisti, drept pentru care Maximilian a fost inchis la Auschwitz. Cand un detinut evada, nazistii aliniau detinutii si alegeau prin decimare(fiecare al zecelea detinut era pus sa faca un pas inainte) pe cei care urmau sa moara prin infometare; dintre cei alesi, unul a inceput sa planga si sa ceara indurare ca are copii si nevasta. Maximilian Kolbe, care se afla chiar langa detinutul respectiv, a cerut comandantului sa-l lase sa mearga in locul lui; acesta din urma a zis "bine" pentru ca pe el nu-l interesa numele celor ce mureau, ci doar sa fie la numar. Mai tarziu, detinutul salvat de la moarte supravietuieste nazismului si se alatura familiei lui; el marturiseste fapta lui Maximilian Kolbe si cativa gardieni de la Auschwitz povestesc cum il auzeau pe calugar rugandu-se si slavind pe Sfanta Fecioara chiar si dupa ce l-au ingropat de viu(!!!). In 10 octombrie, 1982 Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat Sfant.

[Heurtebise]

În prealabil postat de Heurtebise

:) Frumos. De Sfantul Maximilian Kolbe ati auzit? A fost un calugar franciscan polonez care in timpul celui de-al doilea razboi mondial adapostea evrei in manastirea lui; aceasta binefacere a fost descoperita de catre nazisti, drept pentru care Maximilian a fost inchis la Auschwitz. Cand un detinut evada, nazistii aliniau detinutii si alegeau prin decimare(fiecare al zecelea detinut era pus sa faca un pas inainte) pe cei care urmau sa moara prin infometare; dintre cei alesi, unul a inceput sa planga si sa ceara indurare ca are copii si nevasta. Maximilian Kolbe, care se afla chiar langa detinutul respectiv, a cerut comandantului sa-l lase sa mearga in locul lui; acesta din urma a zis "bine" pentru ca pe el nu-l interesa numele celor ce mureau, ci doar sa fie la numar. Mai tarziu, detinutul salvat de la moarte supravietuieste nazismului si se alatura familiei lui; el marturiseste fapta lui Maximilian Kolbe si cativa gardieni de la Auschwitz povestesc cum il auzeau pe calugar rugandu-se si slavind pe Sfanta Fecioara chiar si dupa ce l-au ingropat de viu(!!!). In 10 octombrie, 1982 Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat Sfant.

Am uitat sa adaug ca am o admiratie enorma pentru omul asta:)!

[Erethorn]

Pe mine m-a frapat întotdeauna această - aparentă - contradicţie şi contrast între vieţile unor sfinţi care au avut ocazia să săvârşească fapte eroice, precum Sf. Maximilian de care aţi pomenit, sau martirii pentru credinţă, sau marii mistici care au văzut pe Cristos sau I-au purtat rănile, cei care au săvârşit mari minuni, vindecări, cei care au convertit popoare întregi, străbătând lumea cu Crucea în mână, pe de o parte,

şi

vieţile altor sfinţi, atât de simple şi "anoste", pe de altă parte. Iată de exemplu pe Sfânta Tereza de Lisieux - şi-a trăit scurta viaţă într-o mănăstire. Minuni nu a făcut (decât după moarte). A trăit în mănăstire, s-a rugat şi a muncit împreună cu celelalte călugăriţe şi L-a iubit foarte mult pe Isus. A scris o cărţulie în care explica că va încerca să găsească o nouă cale spre sfinţenie - o "cale micuţă", deoarece i s-a părut că o biată călugăriţă ca ea nu se poate compara cu marile figuri ale Bisericii, apostoli, mucenici, mari predicatori si teologi. De fapt, a descoperit că aceeaşi cale duce la Cristos şi pe cei mari şi pe cei mici: Iubirea de Dumnezeu.

Iată un fragment din cărţulia ei, intitulată Povestea unui suflet:

Întotdeauna mi-am dorit să devin o sfântă, dar vai! comparându-mă cu sfinţii am constatat mereu că între ei şi mine este deosebirea dintre un munte uriaş al cărui pisc se pierde în ceruri, şi firul de nisip neînsemnat, strivit sub paşii trecătorilor. În loc să-mi pierd curajul, mi-am spus: Bunul Dumnezeu nu inspiră dorinţe iluzorii, pot deci, în ciuda micimii mele, să năzuiesc la sfinţenie; să mă fac mai mare este imposibil, trebuie să mă accept aşa cum sunt, nedesăvârşită, dar aş vrea să caut modul pentru a mă duce în cer pe o cale foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică cu totul nouă. Ne aflăm într-un secol al invenţiilor, nu mai trebuie să ostenim suind treptele scărilor; cei bogaţi au avantajul ascensorului. Aş vrea să găsesc şi eu un ascensor care să mă urce până la Isus, căci sunt prea mică pentru a sui scara abruptă a desăvârşirii. Atunci am căutat în cărţile sfinte indicaţia ascensorului, obiectul dorinţei mele, şi am citit aceste cuvinte ieşite din gura Înţelepciunii Eterne: "Dacă cineva este mic, să vină la mine". Atunci am venit, intuind că am găsit ceea ce căutam; şi dorind să ştiu, o Dumnezeul meu, ce ai face celui mic care ar răspunde chemării tale, mi-am continuat căutările şi iată ce am găsit: "Ca o mamă care-şi măngâie copilul, aşa vă voi consola, vă voi purta în braţe şi vă voi legăna pe genunchii mei!" Ah! niciodată cuvinte mai gingaşe, mai melodioase, nu mi-au bucurat inima: ascensorul care trebuie să mă urce la Cer sunt braţele tale, o Isuse! Pentru aceasta n-am nevoie să cresc, din contră, trebuie să rămân măruntă, să devin din ce în ce mai măruntă.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

Pe mine m-a frapat întotdeauna această - aparentă - contradicţie şi contrast

Această deosebire se explică prin misiunile diferite în Biserică şi în lume la care sunt chemaţi cei deveniţi sfinţi. Unii, ca Sf Maxim Mărturisitorul, au fost apologeţi ai credinţei, apărând ortodoxia Bisericii Catolice într-o lume înclinată spre schismă şi eres. Alţii, au fost mistici, precum Sf Ioan Scărarul şi Sf Ioan al Crucii. Alţii au fost spada Bisericii în slujba Bisericii, precum Ludovic cel Sfânt. Au mai fost cei care au apărat în mod eroic legătura căsătoriei, sau fecioria pentru Cristos, ori au suferit din ură faţă de credinţă, ca Vladimir Ghica, Vasile Aftenie şi cei care împreună cu ei au murit în închisorile unui regim fără Dumnezeu şi fără ţară şi care, să sperăm, vor fi ridicaţi la cinstea altarelor.

În ceea ce o priveşte pe Sf Tereza cea Mică, ştiaţi că este printre doctorii Bisericii ? Cu toate că, din câte ştiu, nu a scris nicio carte de teologie. Şi totuşi, motivul pentru care Biserica o numără printre cei 33 de Sfinţi Doctori şi Învăţători este exact această "cale mică".

[Erethorn]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

În ceea ce o priveşte pe Sf Tereza cea Mică, ştiaţi că este printre doctorii Bisericii ? Cu toate că, din câte ştiu, nu a scris nicio carte de teologie. Şi totuşi, motivul pentru care Biserica o numără printre cei 33 de Sfinţi Doctori şi Învăţători este exact această "cale mică".

Da, ştiam. Este una din doar trei femei ridicate la acest rang.

De asemenea, este unul dintre sfinţii care au mijlocit, indirect, prin scrierile şi viaţa lor, şi poate, cine ştie, şi direct, convertirea mea de la ateism.

[Heurtebise]

În prealabil postat de Erethorn

Pe mine m-a frapat întotdeauna această - aparentă - contradicţie şi contrast între vieţile unor sfinţi care au avut ocazia să săvârşească fapte eroice, precum Sf. Maximilian de care aţi pomenit, sau martirii pentru credinţă, sau marii mistici care au văzut pe Cristos sau I-au purtat rănile, cei care au săvârşit mari minuni, vindecări, cei care au convertit popoare întregi, străbătând lumea cu Crucea în mână, pe de o parte,

şi

vieţile altor sfinţi, atât de simple şi "anoste", pe de altă parte. Iată de exemplu pe Sfânta Tereza de Lisieux - şi-a trăit scurta viaţă într-o mănăstire. Minuni nu a făcut (decât după moarte). A trăit în mănăstire, s-a rugat şi a muncit împreună cu celelalte călugăriţe şi L-a iubit foarte mult pe Isus. A scris o cărţulie în care explica că va încerca să găsească o nouă cale spre sfinţenie - o "cale micuţă", deoarece i s-a părut că o biată călugăriţă ca ea nu se poate compara cu marile figuri ale Bisericii, apostoli, mucenici, mari predicatori si teologi. De fapt, a descoperit că aceeaşi cale duce la Cristos şi pe cei mari şi pe cei mici: Iubirea de Dumnezeu.

Iată un fragment din cărţulia ei, intitulată Povestea unui suflet:

Întotdeauna mi-am dorit să devin o sfântă, dar vai! comparându-mă cu sfinţii am constatat mereu că între ei şi mine este deosebirea dintre un munte uriaş al cărui pisc se pierde în ceruri, şi firul de nisip neînsemnat, strivit sub paşii trecătorilor. În loc să-mi pierd curajul, mi-am spus: Bunul Dumnezeu nu inspiră dorinţe iluzorii, pot deci, în ciuda micimii mele, să năzuiesc la sfinţenie; să mă fac mai mare este imposibil, trebuie să mă accept aşa cum sunt, nedesăvârşită, dar aş vrea să caut modul pentru a mă duce în cer pe o cale foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică cu totul nouă. Ne aflăm într-un secol al invenţiilor, nu mai trebuie să ostenim suind treptele scărilor; cei bogaţi au avantajul ascensorului. Aş vrea să găsesc şi eu un ascensor care să mă urce până la Isus, căci sunt prea mică pentru a sui scara abruptă a desăvârşirii. Atunci am căutat în cărţile sfinte indicaţia ascensorului, obiectul dorinţei mele, şi am citit aceste cuvinte ieşite din gura Înţelepciunii Eterne: "Dacă cineva este mic, să vină la mine". Atunci am venit, intuind că am găsit ceea ce căutam; şi dorind să ştiu, o Dumnezeul meu, ce ai face celui mic care ar răspunde chemării tale, mi-am continuat căutările şi iată ce am găsit: "Ca o mamă care-şi măngâie copilul, aşa vă voi consola, vă voi purta în braţe şi vă voi legăna pe genunchii mei!" Ah! niciodată cuvinte mai gingaşe, mai melodioase, nu mi-au bucurat inima: ascensorul care trebuie să mă urce la Cer sunt braţele tale, o Isuse! Pentru aceasta n-am nevoie să cresc, din contră, trebuie să rămân măruntă, să devin din ce în ce mai măruntă.

Eugen Ionescu spunea ca invidiaza moartea lui Maximilian Kolbe; eu cred ca prin asta incerca sa arate ca de foarte putine ori viata te pune in fata unei alegeri capitale precum aceea a Sfantului Maximilian Kolbe. In schimb, viata te supune unor constante urcusuri sau coborasuri si e extrem de greu sa traiesti la nivelul crezului tau. Cred ca aici intervine importanta foarte mare si inspiratia pe care Maica Tereza o poate insufla crestinilor simpli ca noi. Arsenie Boca spunea ca traim vremuri propice pentru mantuire din cauza ca nu mai suntem asupriti si cu toate astea, crestinii primelor veacuri aveau o soarta mai fericita decat a noastra din cauza ca ei erau crestini adevarati si isi marturiseau fara frica si cu pretul vietii lor credinta in Iisus Hristos. Noi nu suntem torturati(din fericire!!!) dar avem o soarta mai grea tocmai din cauza ca alegem usorul si ignoranta.
Pe mine Sfantul Arsenie Boca m-a inspirat foarte mult; pe tine am citit ca Maica Tereza. Vezi deci cum a lucrat Dumnezeu prin acesti doi sfinti "nespectaculari"? Maica Tereza e o sursa nesecata de pace si iubire si o inspiratie pentru foarte multe suflete simple.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Heurtebise

Maica Tereza

Numele de "Tereza" a fost purtat de mai multe sfinte cinstite în Biserica Catolică:
-Sf Tereza din Avilla (Tereza "cea mare"), mistică din Ordinul Carmelitelor.
-Sf Tereza din Lisieux (Tereza cea mică), tot din Ordinul Carmelitelor
-Fericita Tereza de Calcutta, sau Maica Tereza, fondatoare a Ordinului Misionarele Carităţii (se deosebesc printr-un acoperământ al capului de culoare albă cu margine albastră).

Carmelitanele fac parte dintr-un ordin contemplativ, de clauzură. Măicuţele carmelitane nu părăsesc mănăstirile toată viaţa lor. Misionarele Carităţii, dimpotrivă, activează în lume, unde se ocupă de săraci şi de bolnavi. Pe scurt, modelele lor sunt Maria şi Marta.

Dl Erethorn se referea la a doua dintre sfinte.

[Heurtebise]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Numele de "Tereza" a fost purtat de mai multe sfinte cinstite în Biserica Catolică:
-Sf Tereza din Avilla (Tereza "cea mare"), mistică din Ordinul Carmelitelor.
-Sf Tereza din Lisieux (Tereza cea mică), tot din Ordinul Carmelitelor
-Fericita Tereza de Calcutta, sau Maica Tereza, fondatoare a Ordinului Misionarele Carităţii (se deosebesc printr-un acoperământ al capului de culoare albă cu margine albastră).

Carmelitanele fac parte dintr-un ordin contemplativ, de clauzură. Măicuţele carmelitane nu părăsesc mănăstirile toată viaţa lor. Misionarele Carităţii, dimpotrivă, activează în lume, unde se ocupă de săraci şi de bolnavi. Pe scurt, modelele lor sunt Maria şi Marta.

Dl Erethorn se referea la a doua dintre sfinte.

Da, stiu:). Sunt baby-sitter intr-o familie de francezi catolici si mai alaltaieri am vazut ca unul din baieti avea o carticica despre Sf. Tereza din Lisieux; am si citit din ea si asa cum spunea si Erethorn, nu a avut un destin asa ca al lui Maximilian Kolbe sau ca al Ioanei d'Arc daca preferi sa ramanem pe linia femeilor sfinte.:)

[calator prin ploaie]

Despre Sf Marta si despre Sf Rita, mi-as dori sa cunosc mai multe....Circula multe rugaciuni si novene pe net, si mi-as dori sa cunosc efectiv cum au devenit sfinte si in ce situatii ofera ajutorul(sigur mereu pot mijloci, dar poate fiecare are un "ce" aparte)...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Despre Sf Marta si despre Sf Rita, mi-as dori sa cunosc mai multe.... .

Despre Sf Rita, aveţi aici un articol de pe blogul unei surori în Cristos: http://klaudiastan.wordpress.com/2009/05/22/446/