Nevoie de ajutor urgent

[deja-vu]

Nu stiu in ce masura sunt binevenit in aceasta discutie, dar asa cum am gasit sfat si luminare pe forum - tocmai urmaream remarcile fizicianului Virgiliu Gheorghe despre razboiul psihic la care sunt supusi romanii (http://video.yahoo.com/watch/5575607/14640806), incerc sa ma revansez ajutand si eu cu un sfat, daca va fi de folos cuiva. Nu sunt imbunatatit in privinta rugaciunii dar, ca multi altii, am intalnit rugaciunea imbunatatita: este rugaciunea omului deznadajduit. Eu personal nu cunosc o treapta mai inalta ca aceasta.

Urmarind cuvintele pustnicului Proclu (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=4622) inclin sa zic ca disperarea e starea esentiala din care incepem adevarata rugaciune; intr-adevar, nu putem sa ne rugam fara dragoste si umilinta adanca, fara incredintarea deplina a noastra in voia Domnului: "Faca-se voia Ta!". Teoretic stim toti lucrurile astea, practic ne multumim cu jumatati de masura - iar apoi ne miram ca rugaciunea e imprastiata si nu rodeste nici in minte, nici in inima. Evident, rugaciunea asta nu urca prea sus, adica nici macar precum fumul din soba, pana la cosul casei - darmite pana la ceruri!

In privinta rugaciunii pt. prietena ta: am sa-ti raspund cu sfatul Pr.Iustin de la Petru Voda, din vremea cand se putea vorbi pe indelete cu dansul. Nu-mi amintesc exact cate detalii preliminare i-am dat la intrebarile respective, dar mi-a raspuns de parca stia totul dinainte, in amanunt; in plus, raspunsurile sfintiei sale s-au adeverit a fi desavarsite sau cumva premonitorii (de exemplu cea privind viitorul meu duhovnic). Iata cuvantul dansului (sa fiu iertat daca-l citez mai aproximativ):

Dumnezeu ne-a daruit, din momentul cand ne-a creat, libertate - adica noi avem dreptul sa facem voia Lui, dar si sa mergem impotriva Lui (sa pacatuim). Aceeasi libertate i-a fost acordata chiar si Satanei, si nu i-a fost anulata in ciuda tuturor relelor facute. Evident, libertatea unuia poate intra in conflict cu libertatea altuia, de aceea Dumnezeu ingradeste libertatea diavolului si a oamenilor incat sa nu aduca atingere libertatii de alegere a celor din jur. Aceasta libertate a omului e respectata cu sfintenie, ceea ce primim in viata e rezultatul propriilor noastre alegeri si al vointei proprii. Rugaciunea pentru aproapele nostru trebuie sa respecte si ea acest principiu, in caz contrar nu este ascultata de Dumnezeu: putem cere sa fie ajutat, aparat, intarit, indrumat fratele nostru, dar nu putem cere in rugaciune ceva contrar vointei lui, adica sa faca ce am vrea noi. Daca Insusi Dumnezeu nu-l obliga pe om sa faca voia Lui, cum am putea noi cere sa-l constranga sa faca ce dorim noi, pacatosii? Mai mult decat atat, deseori cerem ceea ce nu se cuvine, sau cerem in mod egoist - in functie de dorintele noastre si nu de cele ale persoanei pt. care ne rugam! In dragoste, nu avem voie sa incalcam cu nimic libertatea de alegere a celuilalt: nici sa ne rugam sa ne iubeasca, nici sa cerem sa ne casatorim, nici altele (nota: cu astea se ocupa atatea vrajitoare, practicante ale "magiei albe", legatoare si dezlegatoare de cununii sau destine, etc - la care apeleaza toti cei ce dispretuiesc libertatea aproapelui). Mai zicea Pr.Iustin ca pana si rugaciunile la adresa unui pacatos care dorim sa se indrepte nu sunt ascultate de Dumnezeu daca acel om cu propria vointa si osardie se pune impotriva legilor dumnezeiesti sau a Bisericii; indeosebi pentru cei invechiti in patimi, nici nu mai are rost sa ne rugam - pentru ca voia lor e cu totul scufundata in pofte si legata de diavol.

Sf.Apostol Ioan opreste rugaciunea pt. asemenea oameni: "Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind - pacat nu de moarte - sa se roage, si Dumnezeu va da viata acelui frate, anume celor ce nu pacatuiesc de moarte. Este si pacat de moarte; nu zic sa se roage pentru acela." (I Ioan, 5, 16) Pacat de moarte e probabil numit pacatul impotriva Duhului Sfant, care nu se va ierta in veac (din cate stiu, acesta e pacatul de a sta impotriva adevarului vadit si invederat, a alege cu buna stiinta si nesilit minciuna, a tagadui tainele si harul Bisericii ortodoxe unde se manifesta Duhul Sfant, a huli Preasfanta Fecioara, peste care Duhul Sfant s-a pogorat). Insusi Hristos s-a rugat doar pentru soldatii romani care-L rastigneau din nestiinta si obligatie, nu si pentru fariseii sau arhiereii care s-au hotarat sa-L ucida TOCMAI pentru ca era Fiul lui Dumnezeu. Nu stim daca s-a rugat pt. Iuda, insa acela fiind cu totul vandut diavolului, rugaciunea nu avea cum sa rodeasca. Apropos, spunea un parinte imbunatatit ca dupa varsta de 30 de ani patimile se inradacineaza; deci daca vrem sa facem ceva pt. un om (sau pt. noi insine) trebuie sa ne grabim cat e omul tanar si patimile inca mai pot fi vindecate!

Sa revenim la cazul cu prietena ta. Ti-e clar acum ca nu a spune un anumit acatist sau rugaciune pt. ea conteaza cel mai mult, ci smerenia si dragostea pe care le ai - adica starea ta in momentul rugaciunii! Si evident, mai conteaza si ce anume ceri. In general si mai ales la varsta asta, e f. greu sa pastrezi legatura cu fata in limitele unei "bune prietenii"; mai devreme sau mai tarziu ca in orice situatie cand doi se inteleg si se ajuta, apare ispita, atractia sau chiar gelozia (aveam o vorba: "Lucrul asta pare asa de greu tocmai pentru ca e imposibil"). Deci e dificil sa fii obiectiv si sa judeci la rece in cazul fetei, sa accepti alegerile ei si chiar sa o intelegi, pentru ca totul trece prin filtrul atasamentului si al asteptarilor tale de la ea. In masura in care esti dispus sa accepti ca persoana ta nu face parte din visele, planurile sau viitorul ei, vei putea sa o intelegi si sa o ajuti fara a-i atinge liberul arbitru, inclusiv prin rugaciuni.

Daca insa, cercetandu-te cu sinceritate si rabdare in adancul sufletului, ajungi la concluzia ca esti deja implicat sentimental cu ea, poti merge pe alta cale si anume a iubirii. Nu-ti pot spune ca o vei castiga sau ca-ti va place tot ce vei vedea si vei simti, dar daca ai curajul si crezi in frumusetea Duhului Sfant, nu vei regreta. Singura conditie este sa fii mereu treaz, sa veghezi permanent ca smerenia ta sa nu scada oricate injosiri vei primi, ca dragostea ta sa nu se stirbeasca oricate tradari si dezamagiri vei suferi din partea persoanei iubite. Cat vei indura pe drumul Golgotei, de atata iubire te vei invrednici. E greu lucrul asta, calea dragostei e cea mai inalta si mai grea dintre toate, putini au mers pe ea pana la capat si pot vorbi despre tainele ei: Sf.Apostol Pavel si Sf.Ioan Bogoslovul, cei mai mari apostoli... Oricum, in definitiv despre taine nici nu se poate vorbi, dar vreau sa spun un lucru: cel care nu iubeste e cel care pierde, iar esenta iubirii este jertfa. Hristos a primit cununa de spini (din trandafir), dar aceasta cununa e mai mare decat toate si ea se agoniseste numai cu lacrimi si sange. Marile incercari si ispite sunt un privilegiu, cu varsta ele dispar si odata cu ele si harul, iar ca sa-l castigam din nou trebuie sa cautam altfel de nevointe, mult mai amare...

Sa zicem ca prietena ta se roaga poate acum pentru vrajmasul ei, acel golan, care poate ii va distruge viata (sau poate nu). Dar rugaciunea ei ajunge la cer, pentru ca ea iubeste cu adevarat si nu pune la suflet ca acela ii este dusman, ca o face sa sufere, ca o injoseste. Ai enorm de mult de invatat de la o asemenea prietena, chiar si in domeniul duhovnicesc (sau mai ales acolo). Poti tu oare sa te rogi cu lacrimi pt. un vrajmas? Poate ca da, mai ales daca nu vezi (inca) faptul ca ti-e vrajmas - asa pateste si ea, pt. ca dragostea nu vede raul, ci numai binele. E greu sa o intelegi daca n-ai inima de mama, dar daca vrei sa te apropii de Dumnezeu asta e inima pe care trebuie s-o ai (mai dificil pentru un baiat, recunosc).

Cel mai important lucru: pe masura ispitelor si a incercarilor e si harul. Nimic nu se dobandeste fara jertfa si fara a trece o proba: orice treapta spre cer inseamna o incercare, o lupta, o ispita pe care ai biruit-o. Cu cat ispitele sunt mai mari, rasplata e mai mare! Dar trebuie ascultare de duhovnic si credinta nelimitata in ajutorul bunului Dumnezeu.

Harul se primeste la botez si la Sfanta Impartasanie, dar testarea si incercarile vin la adolescenta, odata cu pasiunile si explozia ego-ului. Atunci e lupta pe viata si pe moarte cu poftele, cu imaginatia si cu slava desarta (mandria, parerea de sine). Cine biruieste, se va invrednici la capatul adolescentei de harurile sau chiar de vederea Duhului Sfant. Caderea noastra din Rai a fost din neascultare, viata asta e un examen in care trebuie sa gasim antidotul si sa trecem proba ascultarii: intai de parinti, apoi de duhovnic, de mai-marii nostri sau de sot. Tinerii care cad in curvie sunt cei care au picat proba ascultarii de parinti. Ulterior, daca nu se indreapta, ei esueaza si in studii, in profesie sau in casatorie si in general nu mai vor sa auda de ascultarea de Biserica sau de orice autoritate. Castitatea e o virtute foarte mare, dar ea e doar rodul ascultarii - iar ascultarea e mai mare chiar decat jertfa! Daca fata asculta de parinti, nu va cadea. Iar daca asculta de duhovnic, cu atat mai bine; mai mult, astea inseamna ca va avea parte de fericire si va fi o sotie ideala.