Intrebare

[Mihnea Dragomir]

Imi amintesc de două întâmplări în care m-am deschis păcatului şi am făcut mult rău lui Cristos şi celor de El aleşi şi chemaţi.
În primul caz, eram chiar la micuţa mea parohie greco-catolică. Sf Liturghie se terminase de vreun sfert de oră, dar fiind frumos afară am mai vorbit una, alta cu nişte vârstnici din parohie, mereu dispuşi să ne spună din amintirile lor, care încep invariabil cu "no, la noi, în Ardeal,...". Acelaşi lucru făcea şi preotul paroh, vorbind în alt grup şi salutându-şi enoriaşii la ieşirea din biserică. La un moment dat s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat părinteşte. Dar, Dumnezeule ! Duhnea a vin ! Exact cum ai intra într-o cramă, aşa îi mirosea reverenda ! Am fost foarte revoltat, cum e posibil să slujeşti duhnind a vin ? Mi-am mai exprimat revolta şi altora din parohie, adăugând păcatul bârfei la acela al judecăţii temerare. În altă duminică, pe la Proscomidie, am avut prilejul să vorbesc cu părintele de-aproape. Nu mirosea de loc. Dar, după slujbă, ce să vezi ? Mirosea din nou ! Atunci mi-am dat seama cât de mult greşisem. Uitasem că, în ritualul răsăritean, preotul trebuie să consume rezerva euharistică. Am judecat drept beţiv un om care nu îşi făcuse altceva decât datoria de preot !

În al doilea caz, eram în curtea unei biserici de rit apusean. Chiar mă întrebam cine a îndrăznit să vină cu Volkswagen Polo nou-nouţ şi să-l parcheze în mijlocul curţii bisericii. Şi cum stăteam eu aşa, gândindu-mă la câţi nesimţiţi mai sunt pe lume, îl văd pe relativ tânărul preot paroh de acolo cum iese din refectoriu jovial, descuie portiera, porneşte motorul şi pleacă îmbrăcat în reverendă. Aha ! Adică popii ăştia au bani să-şi ia maşini de 16 000 de euro ? De unde, din salariul lor amărât de zece milioane ? Precis şi-a băgat mâna în banii de simbrie ! Gata, ăstuia îi fac hârtie la episcop, nu se poate aşa ceva. Pornit pe fapte de pâră, ca să am ce să scriu în hârtia aia, mă duc la o măicuţă care se ocupa de grădiniţa parohiei şi o întreb cam de cât timp are sfinţia sa aşa maşină. "A, păi să fie de vreo trei luni. Au adus-o nişte italieni şi au donat-o parohiei, ca să ajungă părintele la oameni mai repede. Nu aţi văzut ? L-a sunat un bătrân să vină chiar când era la masă şi s-a dus. Nici desertul nu l-a mâncat !"

Aceste două întâmplări m-au făcut să privesc cu mult mai multă circumspecţie "viaţa uşoară şi bănoasă" pe care o au preoţii. Nu vreau să mai greşesc a treia oară faţă de Domnul, cel puţin nu în acelaşi fel.