Nevoie de un sfat...

[I.Calin]

În prealabil postat de Elenacluj

Ma consider o ratata in momentul asta, cred ca merit tot ce mi se intimpla...si totusi trebuie sa traiesc cu sentimentul asta...si e greu. Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

Nu ești o ratată, nimeni nu este ratat, atâta vreme cât a iubit și mai poate iubi încă. Este firesc sentimentul de frustrare și acumularea unor reacții contradictorii cu privire la ce a fost și s-a întâmplat între voi doi. Uneori, la fel de "natural", poate fi și sentimentul de vină pe care-l ai, probabil, că simți că ceva n-a mers și datorită ție. Aici ar trebui să fii foarte atentă la ceea ce crezi că trebuia făcut și ceea ce ai făcut realmente. Din ceea ce mai cunosc și eu, există un puternic sentiment de vină și autoînvinovățire la cei care au trăit într-o relație (n.b. relație de lungă durată) ca cei căsătoriți, necăsătoriți fiind. Adică, și-au asumat niște roluri pe care, oricum, nu le puteau îndeplini ...

Și în definitiv, dacă el a fost cel care a ales să rupă această relație, n-ai ce regreta. Probabil că ar fi făcut-o și după ce v-ați fi căsătorit. "Puicuțe" apar tot timpul și un bărbat care se lasă dominat de instinct nu cred că poate emite pretenții la căsătorie veritabilă cu toate ale sale! Oricum, nu îi va fi de bun augur... în sensul că probleme vor apărea mereu și în viața sa. N-ai ce să regreți!

În prealabil postat de Elenacluj

Nu ma pot impaca cu mine, nu ma pot ierta pe mine...m-am spovedit, ma rog la Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa ma impac si eu cu mine. Mi-e teama ca sentimentul asta ma va insoti mereu, ca nu am stiut sa il tin aproape.

Să te împaci cu tine? Asta e mai greu, într-adevăr. În asemenea momente, bănuiesc că oricine se simte frustrat și încearcă să identifice de ce așa și nu altfel. O soluție (mai grea, e drept): încearcă să-ți reprimi orice gând cu privire la relația trecută.

O recomandare: pornește la drum cu dreptul și nu face spovedania inutilă. Dacă spovedania a fost făcută complet și cu căință față de păcatele tale și nu ale lui și fără a învinovăți pe cineva pentru ce s-a întâmplat, atunci nu uita: DUMNEZEU A IERTAT ȘI UITAT tot ce ai făcut până atunci. Ești liberă și eliberată de păcatele trecutului, singura condiție: nu le mai repeta. Și dacă Dumnezeu te-a iertat, fă bine și nu-ți mai imputa nimic, acordă-ți iertarea.

Într-o relație sunt doi: oricât ai fi vrut tu să-l ții de aproape, el, nefiind un lucru pe care-l posezi, fiind o persoană liberă a ales. Și dacă a ales altceva nu e vina ta. Crede-mă, chiar ai făcut totul sau vroiai să-i urmărești fiecare pas, să fii (fizic) cu el în fiecare moment al vieții lui? Dă-i drumul... din sufletul tău. Nu te amăgi. Și dragostea supremă este aceea să-l poți iubi pe celălalt chiar când el nu are nevoie de tine (exemplul Mântuitorului). Fă-o discret, nu-l urî, nu te urî, probabil nu a fost să fie.
Ce te face să crezi că, dacă v-ați fi căsătorit, ar fi fost loial? Crezi că depindea numai de tine?

Doamne ajută!