Iubirea prin ura de sine

În prealabil postat de Traditie1

Dihotomii fără sens. După tine afecțiunea poate exista fără rațiune, ceea ce e absurd.

Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Iubirea emoțională este de fapt o patimă. Și bețivul iubește băutura, desfrânatul curvia etc.

Iubirea nu are nimic de-a face cu ratiunea.Dar n-ai sa intelegi asta pentru ca probabil niciodata nu te-ai uitat in ochii unui batran boschetar sa simti afectiune pentru sufletul lui napastuit,atat de tare incat sa-l strangi in brate si sa vrei sa-l iei la tine acasa..Fara urma de ratiune acest impuls,pentru ca este venit din INIMA, nicidecum din ratiune!...

"Iubirea" venita din ratiune,nu este iubire, este INTERES!

Spui "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.",dar intelegi ce vrei,ce-ti place tie, adica"Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente", ignorand evidenta :CA ACESTE FAPTE SUNT O CONSECINTA A SENTIMENTELOR DE IUBIRE PENTRU EL,EVIDENT !

Daca eu il iubesc pe tatal meu pamantesc,il ascult,nu intru incaltata in sufragerie,ca nu-i place, nu las becul aprins la baie,ca-l enerveaza,nu ies seara dupa ora 20, ca nu mai poate dormi din cauza mea,etc..( am dat exemplu fictiv).Deci daca il ascult si ii am grija de "poruncile" lui, inseamna ca-l iubesc.Evident, ca daca mi-ar cere sa fac asta vecinul de la parter,n-as face-o!
Sesizezi diferenta?

În prealabil postat de Traditie1

Ți se pare că-l iubești pe Dumnezeu fiindcă te crezi bună. Teoriile tale sunt opuse felului cum vorbeau Sfinții ortodocși dar sunt asemănătoare înșelaților catolici, care de asmeni credeau că dau pe afară de câtă iubire au în ei. Sfinții ortodocși toți tremurau de frica lui Dumnezeu pentru că aveau smerenie. Omul mândru are impresia că e bun, dar de fapt e doar închipuirea lui de sine.

Sfântul Siluan spune că smerenia e lumina în care Îl vedem pe Dumnezeu. Atât timp cât cugetul e umflat de mândrie, el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu simte nevoia să se conformeze voinței Lui dar se euforizează pătimaș pentru imaginara iubire pe care ar avea-o pentru El. Smerenia e o mare taină iar calea către ea e ura de sine. Trebuie să conștientizăm răutatea care se află în noi, mândria, egoismul și atunci vor începe să ni se deschidă ochii.

Nu mi se pare ca-l iubesc pe Dumnezeu,chiar IL IUBESC!

Nu ma cred buna..hohohooo,mai am pana ma cred eu buna,pentru ca atata timp cat inca "mai trec pe rosu", mai am mult de strunit la mine....dar oricum,am inteles ideea ta : tu te vei mantui, eu nu! ok..eu ma bucur pentru tine!

În prealabil postat de Traditie1

Ura de sine pe care trebuie să o avem este poruncită de Hristos:

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Mt 10, 39)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Lc 14, 26)

Topicul acesta l-am creat pornind de la un capitol din cartea arhimandritului Sofronie, capitol pe care îl poți citi aici, ca să te lămurești mai bine despre ce e vorba:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ine-68665.html

Daca tot mi-ai dat linkul acesta,trebuia sa stii ca voi observa ca ai scos din text,exact ce ti-a convenit tie.Trebuia sa lasi asa:

"Dumnezeu dragoste este"; El este "Lumina, si nici un intunerec intru el este" (1 Ioan 4, 8; 1, 5). Dragostea lui Hristos, prin firea ei este Foc de , aruncat din prin venirea (cf. Lc. 12, 49).

Dragostea aceasta este viata nefacuta a lui Dumnezeu insusi. In limitele fiintarii noastre pamantesti, ea mistuie in noi tot ce ii este strain si totodata ne umple de energia unei alte fiintari, de negandit pana atunci. Neaparat trebuie sa ne umbreze puterea de Sus, care sa ne invredniceasca a cunoaste acea Dragoste .

Fara o astfel de experienta nimenea dintre oameni nu este in putere a intelege poruncile aparent paradoxale ale Evangheliei: "Iubiti pre vrajmasii vostri, binecuvantati pre cei ce va blastama, bine faceti celora ce urasc pre voi" (Mt. 5, 44); si in acelasi timp: "De vine catre Mine cineva si nu uraste pre tatal sau, si pre muma, si pre muiere, si pre copii, si pre frati, si pre surori, inca si sufletul sau (viata sa), nu poate ucenic al Meu sa fie" (Lc. 14, 26).