Istorioara despre avort

[Yasmina]

Foarte frumoase istorioarele tale,sper ca vor ajunge la tinta!

[spre_rasarit]

Istorioarele sunt ale parintelui Cleopa. Aici e o noua istorioara despre cat de mare e salvarea unei vieti incluzand a unui copil ce trebuie avortat, in fata lui Dumnezeu.

Un om ce a salvat vieti a fost socotit inaintea unui pustnic cu nevointe grele.

Fiindca azi in cuvintele Evangheliei ati auzit la fericirea a cincea pe Mantuitorul nostru zicand: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui, vom arata printr-o oarecare istorioara cat poate inaintea lui Dumnezeu milostenia si cum ajuta ea chiar si celor mai pacatosi dintre oameni, spre a se intoarce la pocainta si spre a se impaca cu Dumnezeu, pe Care ei L-au suparat foarte mult cu pacatele si faradelegile lor. Pentru a cunoaste adevarul in aceasta privinta, ascultati cu atentie cele ce urmeaza:


Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic avand darul preotiei, desavarsit in fapta buna si facator de minuni. Odata acest mare sihastru a fost ispitit de gandul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta buna si daca mai este cineva dintre oameni care sa-l intreaca pe el in lucrarea duhovniceasca. Acesta poate a fost si un gand de mandrie, sau poate anume a venit acest gand in inima sa, ca Dumnezeu sa-i arate lui tainele Sale, pe care el inca nu le cunostea.


Deci zabovind gandul acela in inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugaciune si s-a rugat sa-i descopere acest lucru, adica sa-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovniceasca sau de este cineva care il intrece. Si asa rugandu-se el cu staruinta catre Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicandu-i: "Pafnutie, inca nu ai ajuns in masura cutarui cimpoias care canta pe la nunti in orasul Alexandria".


La auzirea acestor cuvinte, batranul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si inima lui, zicandu-si: "Daca eu inca n-am ajuns la masura acelui lautar ce canta pe la nunti si daca acela este mai bun decat mine, apoi mare este puterea Mantuitorului meu. Nici n-am sa mananc si nici n-am sa beau, pana nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul".


Si asa batranul pustnic si-a luat toiagul sau si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungand el acolo cu multa osteneala, cauta pe acel cimpoias intreband din om in om pana ce l-a aflat in casa lui, pregatindu-se tocmai atunci sa se duca spre a canta la o nunta. Acela cand a vazut pe batranul sfant cu barba alba ca zapada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a cazut in ge-nunchi inaintea lui si s-a inchinat pana la pamant. Apoi, ducandu-l in casa dupa obiceiul locului, i-a spalat picioarele sale cu apa rece, caci era mare cal-dura si fierbinteala, si apoi i-a pus masa.


Dar Sfantul Pafnutie i-a zis:


- Ma jur pe Dumnezeul Cel viu ca nu voi gusta din masa ta, nici nu ma voi odihni la tine pana ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.


Iar cimpoiasul i-a spus:


- Sfintite Parinte, ce viata si ce fapte bune cauti la mine, un lautar care supara pe Dumnezeu cantand pe la nunti?


Atunci sfantul sihastru i-a spus:


- Te jur pe Dumnezeu sa nu tii taina ascunsa de mine, caci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de ingerul Domnului.


Atunci cimpoiasul a spus:


- Ce lucruri vrei sa auzi de la mine, parinte sfinte, ca eu in viata mea am fost capetenie de talhari si nu este pacat pe care sa nu-l fi facut. Iar acum, dupa cum vezi, sunt lautar si cant pe la nunti. Deci ce fapte bune poti sa afli la un asemenea om?


Iar sfantul i-a zis:


- Eu am venit aici nu ca sa-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi ca te-am jurat cu numele Domnului si nu poti sa tainuiesti cele ce caut eu de la tine. Caci eu cu multa osteneala, cu foame si cu sete, din munti departati am venit pana la tine ca sa ma folosesc.


Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis:


- Adu, te rog, un scaun pentru sfantul batran, ca iata sta in picioare si se osteneste dupa atata cale.


Dupa ce a stat batranul sihastru pe scaun, cim-poiesul a inceput a-i spune asa:


- Parinte sfinte, eu pacatosul si necuratul nu sunt vrednic sa primesc in casa mea un om asemenea sfintiei tale, caci multe rautati am facut in viata mea. Dar fiindca m-ai jurat cu numele Domnului si fiindca zici ca ai avut vestire de la inger sa vii la mine pacatosul cel cu totul nevrednic, apoi iti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am facut pe vremea cand eram sef de talhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iata ce am a-ti povesti:


Mergand noi odata calari pe cai si pe camile pentru a mai prada pe undeva - caci desi faceam pradaciuni mari si mai bateam pe unii, dar moarte de om n-am voit sa fac niciodata -, deodata, mergand noi prin pustie, iata ca intalnim o fata foarte frumoasa la chip, care mergea pe o carare. Cum au vazut-o tova-rasii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut sa o prinda si sa o batjocoreasca. Iar aceea, vazandu-se in aceasta primejdie si cunoscand ca eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugandu-se sa nu o las pe mana acelora ca sa o batjocoreasca. Si mi-a spus:


- Eu, domnule vataf, am pierdut niste vite si acum am ratacit pe aici cautandu-le si iata ca am cazut in mainile voastre, dar va rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu ma lasati. Fie-va mila de mine care nu am pe nimeni in pustia aceasta ca sa ma ajute, decat pe Bunul Dumnezeu.


Iar eu i-am zis:


- Nu te teme, fata, ca nu ti se va intampla nimic. Numai iti cer ca si tu in viata ta sa te rogi lui Dumnezeu sa faca mila cu mine si sa ma scape de primejdie si de moarte naprasnica.


Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni sa nu se atinga de ea, ci s-o lase sa se duca cu pace. Vazand biata fata ca a scapat din primejdie si de batjocura, mi-a sarutat picioarele si mi-a zis:


- Sa-ti dea Dumnezeu plata in ziua judecatii si sa aiba mila de tine precum si tie ti-a fost mila de mine.


Si zicand acestea, s-a dus in drumul ei...


Mai trecand apoi cativa ani de hotie, s-a intamplat ca am dat peste alta fata tanara si frumoasa langa cetatea Alexandriei in padure, care tinea in mana o funie langa un copac si se pregatea sa se spanzure. Indata ce au vazut-o tovarasii mei, au prins-o si voiau sa-si bata joc de ea. Dar eu le-am spus:


- Dati-i pace, sa vedem ce are de gand.


Si am intrebat-o:


- Ce-i cu tine, fata?


Iar ea a raspuns:


- Vad ca voi sunteti hoti. Deci va rog pe voi sa ma omorati, aici, caci nu mai vreau sa traiesc. Iata, daca nu soseati voi, cu funia asta eram gata sa ma spanzur.


- Dar de ce?


- Un baiat de bun neam a vrut sa ma ia in casatorie. Dar acum nu mai vrea sa ma ia pe mine pe motiv ca sunt saraca; iar el are avere multa si de aceea vrea sa ia pe o alta bogata, asemenea lui.


- Si ce ti-a zis mirele tau?


- Mi-a spus ca daca nu am o suta de galbeni de aur nu ma ia. Si eu am numai patru, ca mama mea este vaduva si saraca.


Atunci mie mi s-a facut mila foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis catre tovarasii mei:


- Mai, dati fiecare dintre voi cate cinci galbeni.


Iar eu i-am dato suta, si asa cu totii i-am facut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat in mana, zicandu-i:


- Du-te copila cu Dumnezeu si sa ai parte de o casatorie fericita, numai ai grija ca in rugaciunile tale sa nu ne uiti nici pe noi!


Atunci biata fata, vazand aceasta intamplare fe-ricita care i-a schimbat necazul in bucurie, a lacrimat si a zis:


- Sa faca Dumnezeu mila cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

[spre_rasarit]

Continuare:

Plecand ea, am zis catre insotitorii mei de talharie:


- Vedeti, fratilor, ca azi am avut fericita ocazie sa scoatem un suflet de la moarte?


Unii din ei au si plans de bucurie, ca i-am oprit a face rau unui suflet deznadajduit de viata. Apoi am aflat ca, ducandu-se ea la Alexandria si vestind tanarului ca are atatia galbeni, acela o ruga sa mearga dupa el, si asa s-au facut toate dupa dorinta lor.


Altadata, mergand noi prin vaile muntilor, am gasit o alta femeie tanara, care abia se tinea pe picioa-re si plangea cu amar, ca era gata sa moara de foame.


Si am intrebat-o:


- Ce-i cu dumneata pe aici?


Iar ea, cazand in genunchi, a inceput a spune asa:


- Domnilor, nu va cunosc, dar va rog daca aveti o bucatica de paine, dati-mi, caci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de cand nu am gustat nimic, nici apa si nici hrana. Sotul meu este capitan de vapor si a pierdut corabia intr-o furtuna, dar el a scapat viu. Insa l-au condamnat la inchisoare pe viata, invinuindu-l ca n-a condus bine corabia si ca de aceea a pierdut incarcatura in valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toata averea noastra a fost luata. Inca si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scapat cu fuga de n-am cazut in mainile lor.


Asa am venit in pustia aceasta rugandu-ma lui Dumnezeu ca ori sa mor aici, ori, de este voia Lui sa mai traiesc, sa faca mila cu mine si, cu judecatile pe care le stie, sa faca minune cu mine ca sa scap cu zile si sa nu ma inchida si pe mine pe toata viata. Asa m-am rugat, fiind hotarata mai bine sa mor aici de foame si de sete, decat sa merg in cetate, unde stiu ce ma asteapta.


Deci, vazand primejdia in care a cazut aceasta familie, am zis catre acea femeie necajita:
- Femeie, cat ai zis ca a pierdut sotul tau?
- Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.
- Hai cu noi!
- Nu pot merge, caci, dupa cum vedeti, am slabit foarte mult de foame si de sete.


Atunci i-am dat sa manance paine si sa bea apa. Iar dupa putina odihna intarindu-se, incet-incet a mers cu noi pana la pestera noastra talhareasca. Insa ea foarte se temea, nestiind ce hotarare vom lua asupra ei. Cand am ajuns la pestera, ea a cazut in genunchi la rugaciune catre Dumnezeu, apoi a zis catre noi:
- Va rog, fratilor, sa va fie mila de mine, caci vedeti in ce necaz sunt.


Atunci eu i-am zis:
- Femeie, eu sunt capetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.


Iar femeia uimita, neavand in ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numarand banii, i-a pus in ea. Apoi i-am dat paine sa se hraneasca si, scotand-o pana aproape de cetate, ne-am despartit de ea, spunandu-i:


- Du-te, femeie, si plateste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.


Aceasta, sfinte parinte, a fost in viata mea a treia fapta buna facuta cu femeile. Alta data, mergand cu ceata mea de talhari prin pustie ca sa ne ascundem prazile ce le facusem, am intalnit doi oameni, frati de mama dupa spusa lor. Acesti oameni erau numai in camasa, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, vazandu-i, i-am intrebat:
- Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?


Iar ei au zis:
- Domnule, noi am avut sub paza noastra averea unui mare dregator imparatesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, intr-o noapte a venit o ceata de hoti, au spart casa dregatorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie in valoare de 10.000 de galbeni. Cand a venit boierul a dat vina pe noi, spunand ca am fost complici cu acei hoti la pradarea averii lui. Iar noi, vazand primejdia in care am cazut, am fugit, ca sa nu ne ia in stapanire si sa ne pedepseasca cu amare chinuri si inchisoare.


Atunci eu le-am spus:
- Intoarceti-va inapoi, caci pe boierul acela il stiu eu (caci ei fusesera hotii care l-au pradat) si o sa-l facem sa-si gaseasca toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia sa va dea voua pace.


Ei au zis:


- Noi, domnule, nu ne mai intoarcem, caci am auzit ca acel boier vrea sa ne piarda cu moartea. - Nu va temeti, le-am zis. Haideti cu noi!


Si asa ei au prins curaj si s-au intors. Iar cand a inserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:
- Stii cine te-a pradat?
- Nu.


- Noi, pe care ne vezi. Apoi am adaugat: Iata lucrurile tale si banii tai. Ia-le si sa stii ca daca vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni cand nici nu gandesti si iti vom lua si averea si viata.


Si asa acela cu juramant a fagaduit ca nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormisera tocmai in vremea cand noi am pradat pe acel boier.


Dupa o vreme, Sfinte Parinte Pafnutie, am cazut si noi in mana stapanitorilor, ca asa este viata de talhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost batut si schingiuit. Am dat inapoi pe cat am putut din cele furate si fiindca nu facusem in viata mea moarte de om, am scapat cu 20 de ani inchisoare. Dupa o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scazut din ani si asa am venit si eu la casa mea avand varsta de peste 50 de ani.


Si vazand ca nu am cu ce trai, fiind foarte sarac, m-am apucat sa cant si eu din cimpoi pe la nunti, caci stiam bine sa cant din tineretile mele, ca sa-mi castig astfel painea cea de toate zilele. Si asa pana azi imi petrec zilele cu sotia mea, cu care, dupa ce am venit de la inchisoare, m-am sfatuit sa traiesc in curatie, ca fratii, ea invoindu-se bucuroasa la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfanta biserica mergem, din toata saracia noastra facem putina milostenie si, pe cat putem, ne rugam si postim. Iata, sfinte parinte, aceasta este petrecerea noastra pe acest pamant.


Atunci Sfantul Pafnutie a zis:


- Frate, lasa cantarile acestea lumesti care strica sufletele multora si hai cu mine la calugarie, iar pe sotia ta du-o la o manastire de calugarite.


Auzind ei de la sfantul batran aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au fagaduit sa faca cele poruncite lor. Si nu dupa multa vreme, cimpoiasul Ioan - caci asa ii era numele - a venit in pustie la sfantul staret. Iar acesta l-a pus intr-o pestera aproape de el si l-a invatat cum sa se roage, dandu-i o Psaltire in mana spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuinta odata pe zi o primea de la batranul.


Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut in sfanta pustnicie 15 ani, dupa care, vazandu-si cu 40 de zile mai inainte sfarsitul, s-a mai spovedit o data de tot ce gresise, s-a impartasit din mana staretului celui sfant cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind in Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus sa se odihneasca cu sfintii lui Dumnezeu intru desfatarea cea negraita si vesnica.

[spre_rasarit]

Avortul se iarta prin spovedire.

Imi mai aduc aminte de un doctor ce a facut o clinica de consiliere anti avort vizavi de o clinica de avort si care a salvat 1000 de vieti de copii nenascuti si de mame de acest pacat.

[spre_rasarit]

Avortul si orice pacat sau orice pacate se iarta prin spovedire.

Imi mai amintesc ce zicea o femeie ca a stat cu un semn in fata unei clinici anti avort ceva in genul Avortul ucide si ca dupa cateva zile se gandea daca a avut vre-un rezultat si atunci o masina s-a oprit si o femeie s-a dat jos din masina si i-a spus ca pe cand se gandea sa faca avort a vazut semnul acela si s-a razgandit si acuma vrea s-o ia de nasa la copil pe femeia aceasta.

[spre_rasarit]

Avortul se iarta prin spovedire. Spovedeste REPEDE ca sa nu vina plata. Salveaza vieti sa vina plata buna.

Un pustnic de langa cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Insa el se gandea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, ca vad ca la cei rai le merge bine, iar cei buni au necazuri si scarbe. Cum, Doamne, de ingadui Tu asa cu bunatatea Ta cea fara de margini?"


Apoi si-a zis: "Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui". Ca sunt unii oameni care judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu: Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul.


Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz?


Si din ziua aceea a inceput sa se roage: "Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!" Rugandu-se el asa, odata a avut nevoie sa se duca la cetatea Emesei. Si ducandu-se el, i-a iesit inainte un tanar si i-a zis:


- Parinte, baga de seama, te duci la Emesa! Dumnezeu are sa-ti arate mari taine, dar sa nu te smintesti!


- Unde, fiule?


- Cand ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, sa bagi de seama ca in marginea orasului este o gradina mare, inconjurata cu copaci, cu garduri, gradina cu copaci roditori, o livada. Si sa bagi de seama ca intr-un loc s-a rupt oleaca gardul si este un copac cu o scorbura mare.


Sa bagi de seama ca acolo alaturi de gradina, unde-i copacul cel cu scorbura, este o fantanita. Si langa fantana este o carare care trece, iar dincolo este drumul mare. Sa te duci in gradina aceea si sa intri in scorbura copacului. Sa stai acolo ascuns si sa te uiti spre fantana. Si ce-i vedea acolo, ai sa te folosesti mult.


Pe urma tanarul a disparut. Pustnicul, cand a ajuns la cetatea Emesei, a vazut fantana, a vazut copacul acela cu scorbura mare in dreptul fantanii, a vazut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a bagat in scorbura si se ruga la Dumnezeu. Si, stand el acolo si rugandu-se, vede ca vine un boier calare pe un cal frumos. Boierul avea la dansul un toporas si avea o tascuta frumoasa. A venit la fantana, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal sa pasca. Si el a stat, a baut apa si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numarat si pe urma s-a culcat si s-a odihnit. Dar el in loc sa-i puna in buzunar, i-a pus alaturea.


Cand s-a trezit el, prima grija era calul. Ii daduse drumul sa pasca. Calul se departase mai incolo, dar pastea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a cazut si a ramas la fantana. El n-a observat ca i-au cazut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus inainte.


Parintele pandea din scorbura. Dupa ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a facut cruce, a baut apa si a vazut punga aceea. Si cand a vazut ca intr-insa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe carare, si nici pe drum inapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.


In urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un batran sarac cu doi desagi in spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apa din fantana, si a mancat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urma s-a culcat oleaca.


In timpul acesta boierul si-a dat seama ca nu are banii la el, ca i-au cazut la fantana, si s-a intors inapoi. Si gaseste pe batranul asta.


- Mosule, n-ai gasit aici o punga cu galbeni?


asta nu stia nimic:


- N-am gasit nimic.


- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?


- Cucoane, n-am gasit nici un galben!


- Ei! Scoate banii ca te omor!


- Cucoane, nu stiu nimic!


Boierul a crezut ca a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat in cap si l-a omorat. A luat si a scos toate din desagi, a cautat prin hainele lui si n-a gasit banii.


Daca a vazut boierul ca l-a omorat pe asta si nici banii nu i-a gasit, s-a suit pe cal si a plecat dandu-si palme si vaitandu-se ca a omorat om nevinovat. Si s-a dus calare batandu-se.


Atunci parintele care pandea din scorbura a zis: "Ia uite mai, cata nedreptate s-a facut la fantana asta! Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si pe cine a omorat? Vai de mine, mare nedreptate a facut Dumnezeu aici! Boierul a omorat pe batranul asta nevinovat si celalalt a luat banii si s-a dus in lumea lui".


Si cum se gandea el asa, a venit din nou ingerul Domnului in chip de tanar.


- Parinte, parinte, iesi din scorbura asta si hai sa stam de vorba!


A iesit parintele si ingerul l-a intrebat:


- Ce ai vazut si cum ti s-a parut?


- Doamne, dar aici la fantana asta numai nedreptati a facut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si cine a fost omorat!


- Parinte, mata ai vrut sa stii judecatile lui Dumnezeu. Afla ca la fantana asta, numai dreptati a facut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tanar? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alaturea cu cel ce-a gasit banii. Si la acela saracul, intr-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier sa-i imprumute niste bani. Boierul de mult voia sa-i ia gradina lui, ca avea o gradina cu pomi roditori, foarte frumoasa, chiar langa gradina boierului.


Si a venit saracul la el, zicand:


- Cucoane, da-mi niste bani imprumut sa in-grop pe mama si pe sotia, ca ti-oi prasi la vara, ti-oi cosi, voi secera pe lan.


Si boierul si-a zis: "Acum ii momentul, ca-i sarac!"


- Da-mi livada ta!


- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am rasadit si nu pot sa ti-o dau!


- Cat sa-ti dau pe livada?


Dar acela a spus asa:


- Sa-mi dai 300 de galbeni, ca de nevoie o dau, ca n-am cu ce face inmormantarea.


Dar boierul, vazandu-l pe acela necajit, ca are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.


- Cucoane, Dumnezeu sa faca dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Gradina mea face 300 de galbeni de aur.


Si saracul s-a dus plangand acasa, cu 150 de galbeni, pentru ca de nevoie a dat gradina. Dar a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate".


Si acum Dumnezeu a facut dreptate. I-a gasit tocmai acesta care statea langa dansul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunavoie si 150 i-a uitat la fantana. Dumnezeu a facut dreptate la fantana, ca el cand i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate cu banii! Nu mi-ai platit gradina".


Si iata Dumnezeu preadrept i-a intors banii acum la fantana. I-a platit gradina.


- Bine, la asta i-a facut dreptate. Dar batranul care a fost omorat, cu ce era vinovat?


- Ai vazut cum i-a dat cu muchia in cap si l-a omorat? L-a intrebat de bani si batranul nu stia nimic. Batranul acesta - i-a spus ingerul -, cand era tanar de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui rau. Si un om a vrut sa treaca raul acela si, cand era la mijlocul raului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Mai, frate, nu ma lasa, ca mor! Ma inec, nu ma lasa!"


Si el in loc sa sara sa-l scoata pe acela, a dat un bici in boi si a zis: "Asa iti trebuie, cine te-a bagat acolo". Si acela s-a mai luptat oleaca cu apa si s-a inecat. Saracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel pacat, ca n-a sarit sa-l scoata pe acela din apa, se ducea in iad. Si lui Dumnezeu i-a fost mila si a vrut sa-i plateasca in lumea aceasta, pentru ca a avut greseala aceea din tinerete, cand nu a vrut sa-l scoata pe acela din apa. El l-a omorat pe acela ca nu l-a scos din apa atunci, si acum l-a omorat pe el nevinovat boierul asta. Dumnezeu a facut foarte bine, ca prin moartea asta, il duce la bucurie si la rai in vecii vecilor pe sarac.


- Dar boierul?


- L-ai vazut pe boier cum se batea cu palma peste cap? Mai incolo l-a mustrat cugetul ca l-a omorat pe batran. A intalnit un om si i-a dat calul de pomana, si a intalnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o manastire sa se faca calugar. Si dupa 40 de ani cat o sa se pocaiasca acolo, o sa-l ierte Dumnezeu ca a omorat un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se marturiseste si face canon si se mantuieste.


Si tu ai zis ca la fantana asta s-au facut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a facut trei lucruri drepte si bune. Ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omeneasca.


N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.


N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adanci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!


N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecatile Domnului sunt adanc mult?


Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici ingerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.


Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!


Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri.


*


Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu cunoastem jude-catile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.


Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

[Bast-et]

De la istorioare pana la realitate este cale lunga.

[Tudor23]

Recunosc ca initial nu am crezut ca ateul din povestioara se pocaieste asa usor dar asta pt. ca nu citisem atent tot. Da, auzind pacatele lui in acest fel cred ca s-a pocait si acel suflet. Cred ca in general nu e bine sa iei in casatorie pe cineva de alta credinta sau fara.