De ce credem in Dumnezeu?

Placerea tinde degraba sa devina idol, adica obstacol intre om si Dumnezeu.
Daca nu ar fi aceasta tendinta o caracteristica a firii noastre de dupa caderea in pacatul primordial a protoparintilor, poate ca placerea nu ar mai fi atat de prudent (sau radical) cenzurata.
Apoi, sunt placeri si placeri. Unele nu sunt neaparat piedici pe calea mantuirii, ci mai degraba semne ca suntem pe drumul cel bun.
De pilda, cand devine placuta atmosfera din biserica la vecernie (pentru mine care nu gaseam nimic folositor acolo, candva) asta e un semn ca macar m-am apropiat de ceea ce respingeam. Si imi da nadejde, curaj, imbold spre mai mare apropiere. Depinde cum interpreteaza fiecare... Depinde ce cauta.
Cautarea lui Dumnezeu ("dorul", cum se exprima preotul John Breck in cartea cu acest nume) este sadita in miezul fiintei noastre. Vrem nu vrem, ea pulseaza in noi. Totul e sa intelegem ce este acel zvacnet si sa nu punem capac.
Credinta mea nu e inventia mea, e darul lui Dumnezeu in mine. Scanteia e acolo, pusa de El, pot pune si eu niste foi de hartie, o creanga, un bustean... Unii au pus toata fiinta lor, desi au primit Botezul tarziu (vezi cazul parintelui Nicolae Steinhardt).
Dumnezeu Se lasa cunoscut in toate: in natura (cu simturile ii cunoastem creatia si simtim indaratul ei un Autor; Il intrezarim si suntem coplesiti - priveste cerul, marea, pomii infloriti, vietatile in organizarea lor uluitoare, in armonia perfecta, propriul corp in anatomia lui profunda si hipercomplexa si in functionarea lui);
in sufletul personal si al celorlalti; in istorie; in zarea finala, de neatins, unde se opresc logica si rationamentele.
Puterea dumnezeiasca o simte fiecare om care a renascut,orice om care a traversat un dezastru total si a fost ridicat prin miracol. Marturii sunt mii si zeci de mii. Eu sunt una din ele (sunt readus la viata prin miracol, mort fiind eu sufleteste si aproape distrus fizic, cu ani in urma, consecinta a placerii devenita patima mare).
Puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos e descrisa clar in Evanghelii.
Inima fiecaruia simte pe Dumnezeu, fara nevoie de nici o permisiune din partea vreunei autoritati.
Cine doreste sa nege aceste evidente si multe altele (le gasim descrise in mii de carti, le auzim la cei din jurul nostru), nu are decat sa o faca. Dumnezeu asteapta, sprijina, miluieste. permanent.
In legatura cu negarea, ma tot gandesc de-o vreme ca fiul risipitor se intoarce acasa si intampina ostilitatea fratelui sau. Astfel, ghicesc in mine ca negarea, cand apare, e supararea fratelui cuminte (si gelos) care incearca sa-l alunge inapoi in pierzanie pe fiul intors acasa. Din fericire Tatal pune lucrurile la punct. Mare este intelepciunea, dragostea si credinciosia Lui, slavit fie in veci, Tatal, Fiul si Sfantul Duh!