Intrebari

[ciradu]

Părintele Stăniloae spunea că probabil Dumnezeu ar pune capăt vieţii noastre în punctul în care devenirea noastră nu ar mai înainta în bine. Pe de o parte, ne lasă timp pentru pocăinţă. Şi ne ia fie pentru că ştie că nu ne pocăim, fie pentru că ne-am pocăit şi ştie că mai buni nu o să devenim. Oricum, implicaţiile vieţii noastre în lume, în vieţile celorlalţi sunt atât de complexe, inclusiv urmările vieţii noastre, ale fiecărei fapte sau cuvânt spus, încât nu ne putem noi da seama de ele, cât de bune sau cât de rele sunt. Numai Dumnezeu ştie.
Pe de altă parte, însă, e o taină şi felul în care ni se încheie viaţa. Deşi nimic nu e întâmplător, totul e proniator (cum spunea Părintele Galeriu), e greu de înţeles cum uneori noi înşine putem fi răspunzători de moartea cuiva. N-am putea spune că Dumnezeu ne-a dat gândul să omorâm sau incompetenţa de a vindeca, sau indiferenţa la nevoile altuia. Prin urmare, poate că suntem şi noi răspunzători, în parte, de încetarea vieţii cuiva. Făcându-ne părtaşi la creaţia Sa, se pare că Dumnezeu ne lasă să participăm şi la destinul semenilor noştri.
Oricum, în faţa tainelor lui Dumnezeu poate e normal să avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Avem răspunsuri doar atât cât ne-a dat El şi câtă putere a dat minţii noastre să priceapă.