Rugaciune puternica

[eeaotly]

În prealabil postat de anne

Semnul Crucii se face astfel: se împreună trei degete de la mâna dreaptă (degetul mare, arătătorul şi cel mijlociu, în timp ce celelalte două degete se ţin strânse în palmă) şi se duc la frunte, apoi la piept, la umărul drept şi la urmă la umărul stâng, rostind cuvintele: În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care apoi, lăsând mâna în jos, zicem ŤAmin!ť
ŤÎn numele Tatăluiť însemnează cinstirea lui Dumnezeu�Tatăl, Stăpânul tuturor. Coborârea mâinii la piept rostind cuvintele Ťşi al Fiuluiť înseamnă coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră. Iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng rostind cuvintele Ťşi al Sfântului Duhť înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu şi împreunarea cu El, prin harul Sfântului Duh adus nouă de Dumnezeu�Fiul.
Cele trei degete impreunate insemneaza Sfanta Treime : TATAL, FIUL si DUHUL SFANT, iar celelalte doua din palma: cele doua firi ale Mantuitorului (cea de OM si cea de Dumnezeu).

Mai multe despre Sfanta Cruce gasesti aici:

http://cleopasihastria.wordpress.com...sfintei-cruci/

Tu zici că cele două degete reprezintă natura umană şi cea divină a lui Hristos. Mai departe, altcineva spune că semnifică puntea binelui şi cea a răului. Interesante interpretări!

Când eram mică, la noi în clasă umbla zvonul că cele două degete sunt Adam şi Eva îngenunchiaţi în fata Sfintei Treimi (celelalte 3 degete unite). O interpretare plină de poezie făcută de nişte copii...

[adam000]

În prealabil postat de eeaotly

O interpretare plină de poezie făcută de nişte copii...

Cand am citit aceste randuri am simtit durere. Nu tristete, ci mai mult decat tristete. Durere.

Sa mergi odata in Roma si sa vizitezi catacombele San Callisto. Sa atingi cu mana ta roca aceea vulcanica in care au fost ingropati cei ce si-au dat viata pentru Hristos. sa-ti plimbi mana in gropile si firidele unde au zacut trupurile acestor oameni care odata au trait si au gandit asa cum traiesti si gandesti si tu, dar al caror sfarsit a fost dovada suprema a dragostei de Dumnezeu. Si-au dat viata pentru a-L marturisi. Au preferat sa moara decat sa se lepede de crediinta. Au preferat sa fie omorati decat sa arunce o vorba asa, necugetata, la adresa Lui Hristos, a Lui Dumnezeu. Asta in timp ce noi vorbim si iar vorbim, fara sa ne gandim macar o clipa la greutatea, adevarul si importanta cuvintelor pe care le rostim.
Linga cripta episcopilor, unde sint ingropati episcopii martiri - adica acei oameni carora Dumnezeu insusi le-a dat Harul deplin al Apostolilor, iar ei din dragoste si-au dat viata pentru El - exista mormantul Sfintei Cecilia. Aceasta sfanta a suferit moartea martirica pe vremea imparatului Diocletian (anii 244 - 311). Si atata dragoste avea pentru Hristos incat in timp ce i se taia gatul, ea canta (de aceea cei din Roma o considera ocrotitoarea muzicii corale). Noi ortodocsii o praznuim pe 22 noiembrie.
Sa mergi acolo in catacombe si sa vezi statuia ei in cripta care i-a gazduit trupul, cu degetele de la o mana impreunate in trei, ca si cand le tine pentru a-si face cruce, insemnand Sfanta Treime, iar la cealalta mana isi tine cele doua degete intinse insemnand cele doua firi ale Lui Hristos, si apoi sa te gandesti la tine - la cate ai face tu pentru Hristos! Sa te intrebi daca ai fi in stare sa mori pentru El sau daca ai fi in stare sa faci vreodata un asemenea scarificiu, sa-ti dai viata pentru cineva, asa cum a facut aceasta Sfanta! Si dupa ce iti raspunzi constiintei tale la aceste intrebari, dupa ce ii vei atinge cu mana ta mormantul, apoi sa vii sa ne spui cum e cu poeziile facute de copii...!

[eeaotly]

În prealabil postat de adam000

Cand am citit aceste randuri am simtit durere. Nu tristete, ci mai mult decat tristete. Durere.

Sa mergi odata in Roma si sa vizitezi catacombele San Callisto. Sa atingi cu mana ta roca aceea vulcanica in care au fost ingropati cei ce si-au dat viata pentru Hristos. sa-ti plimbi mana in gropile si firidele unde au zacut trupurile acestor oameni care odata au trait si au gandit asa cum traiesti si gandesti si tu, dar al caror sfarsit a fost dovada suprema a dragostei de Dumnezeu. Si-au dat viata pentru a-L marturisi. Au preferat sa moara decat sa se lepede de crediinta. Au preferat sa fie omorati decat sa arunce o vorba asa, necugetata, la adresa Lui Hristos, a Lui Dumnezeu. Asta in timp ce noi vorbim si iar vorbim, fara sa ne gandim macar o clipa la greutatea, adevarul si importanta cuvintelor pe care le rostim.
Linga cripta episcopilor, unde sint ingropati episcopii martiri - adica acei oameni carora Dumnezeu insusi le-a dat Harul deplin al Apostolilor, iar ei din dragoste si-au dat viata pentru El - exista mormantul Sfintei Cecilia. Aceasta sfanta a suferit moartea martirica pe vremea imparatului Diocletian (anii 244 - 311). Si atata dragoste avea pentru Hristos incat in timp ce i se taia gatul, ea canta (de aceea cei din Roma o considera ocrotitoarea muzicii corale). Noi ortodocsii o praznuim pe 22 noiembrie.
Sa mergi acolo in catacombe si sa vezi statuia ei in cripta care i-a gazduit trupul, cu degetele de la o mana impreunate in trei, ca si cand le tine pentru a-si face cruce, insemnand Sfanta Treime, iar la cealalta mana isi tine cele doua degete intinse insemnand cele doua firi ale Lui Hristos, si apoi sa te gandesti la tine - la cate ai face tu pentru Hristos! Sa te intrebi daca ai fi in stare sa mori pentru El sau daca ai fi in stare sa faci vreodata un asemenea scarificiu, sa-ti dai viata pentru cineva, asa cum a facut aceasta Sfanta! Si dupa ce iti raspunzi constiintei tale la aceste intrebari, dupa ce ii vei atinge cu mana ta mormantul, apoi sa vii sa ne spui cum e cu poeziile facute de copii...!

Îmi pare rău că m-ai înţeles greşit şi ţi-am pricinuit durere. Nu a fost în intenţia mea să jignesc sentimentele nimănui. Eu doar încercam să descriu o stare de spirit şi un fapt petrecut cu mulţi ani în urmă.

Nu, nu am fost la catacombe şi nici nu cred că voi ajunge vreodată. Implicit, nu am avut cum să trec prin acea experienţă pe care - bănuiesc - că ai avut-o tu. Însă pot să-mi închipui, cred eu, destul de bine.

Expresia mea a fost o metaforă. O metaforă ce s-a născut din propria mea experienţă, şi anume, din trăirile din copilărie. Refuz să cred că ţi-ai uitat cu totul copilăria, refuz să cred că ai uitat starea de poezie caracteristică acelei perioade a vieţii. Şi mă îndoiesc că există incompatibilitate între credinţă şi această stare de spirit.