Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

Intrebare: Este adevarat ca adevarata iluminare nu este posibila decat prin iubirea adusa de relatia dintre un barbat si o femeie? Acesta fiind lucrul care ne face din nou completi?

Nu este adevarat. Nu vi s-a intamplat asta niciodata iar gandul ca vi se va intampla este o iluzie. Cu alte cuvinte, asteptati un eveniment viitor care sa vina sa va salveze. Nu este aceasta eroarea fundamentala despre care am tot vorbit? Este aceeasi eroare fundamentala ca si a celor ce se identifica cu sistemele religioase, a tuturor religiilor ce isi asteapta "mantuirea" in viitor. Mantuirea nu se afla in alt timp sau spatiu. Ea este AICI si ACUM. Prezentul este Adevarul iar cel care se teme de prezent este falsul, minciuna.

Ce inseamna aceasta afirmatie: "Mantuirea este aici si acum?" Ce inseamna mantuire?Majoritatea oamenilor alearga dupa placerile fizice sau diferite forme de gratificatie psihologica deoarece cred ca aceste lucruri ii vor face fericiti sau ii vor elibera de un sentiment de frica sau de lipsa, gol. Fericirea poate fi perceputa ca un sentiment de traire mai intensa, atinsa prin intermediul placerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur si mai complet al sinelui, atins printr-o forma sau alta de gratificatie psihologica. Aceasta este cautarea "mantuirii" ce provine dintr-un sentiment de insatisfactie sau de lipsa, mantuirea, inconstient cautata de cei religiosi. Invariabil, orice satisfactie pe care o va obtine o astfel de persoana este de scurta durata, asa ca starea de satisfactie sau de implinire este de obicei proiectata din nou intr-un punct imaginar, DEPARTE de aici si acum.

"Cand voi obtine X sau ma voi elibera de Y - atunci imi va fi bine." Acesta este cadrul mental inconstient ce creeaza iluzia mantuirii in viitor, asteptata de crestini, catolici, musulmani si toate celelalte concepte dogmatice.
Adevarata mantuire este implinirea, pacea, viata in toata plenitudinea ei. Inseamna sa fii tu insuti, sa simti in interior acea stare de bine pentru care nu exista o stare opusa, bucuria de a trai care nu depinde de nimic altceva decat de ea insasi. Vibratia Fiintei este adevarata iubire de Dumnezeu. Daca vrei sa iti testezi propria iubire fata de Dumnezeu, trebuie sa te intrebi mereu: "Cat de mult vibreaza Fiinta in mine, adica Viata, si cata bucurie exista in adancul meu profund, fata de momentul prezent in care are loc viata mea. Dumnezeu nu este altceva decat Viata din tine.

Aceasta stare este resimtita nu ca o experienta trecatoare, ci ca o prezenta constanta. Intr-un limbaj teist, aceasta inseamna "sa-l cunosti pe Dumnezeu" - nu ca pe un lucru exterior, ci ca pe esenta proprie cea mai profunda a ta. Adevarata mantuire este sa ne cunoastem pe noi insine ca parti inseparabile ale Vietii Unificate din afara timpului si a formei, Viata din care vine tot ceea ce exista. Adevarata mantuire este o stare de eliberare - eliberare de frica, de suferinta, de acea stare perceputa ca o lipsa sau o insuficienta si, din acest motiv, de orice dorinta, nevoie, pofta sau atasament. Este eliberarea de gandirea compulsiva, de negativism si, mai presus de toate, de trecut si de viitor ca nevoie psihologica. Mintea va spune ca nu puteti ajunge acolo. Ca ar trebui sa se intample un anume lucru sau ca ar trebui sa deveniti asa si pe dincolo inainte de a fi liber si implinit. Va spune, de fapt, ca aveti nevoie de timp - ca este nevoie sa gasiti, sa rezolvati, sa faceti, sa realizati, sa dobanditi, sa deveniti sau sa intelegeti un anumit lucru inainte de a va putea elibera sau de a fi implinit. Voi priviti timpul ca pe un mijloc de a atinge mantuirea, cand de fapt este cel mai mare obstacol in calea ei. Credeti ca nu puteti ajunge acolo din pozitia in care va aflati in acest moment pentru ca inca nu sunteti completi sau suficienti de buni, dar adevarul este ca aici si acum este singurul punct din care puteti ajunge "acolo".
"Ajungeti" acolo realizand ca sunteti deja acolo. Il descoperiti pe Dumnezeu in momentul in care realizati ca nu aveti nevoie sa-L cautati. Nu puteti sa va mantuiti in viitor. Fie o faceti acum, fie nu o mai faceti deloc.

Relatii de iubire/ura;
Pana in momentul in care aveti acces - si numai daca reusiti aceasta - la frecventa constientizata a prezentei, toate relatiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate si, in ultima instanta, disfunctionale. Ele pot parea perfecte pentru un timp, ca atunci cand sunteti "indragostiti", dar invariabil aceasta perfectiune aparenta este distrusa prin aparitia tot mai frecventa a certurilor, a conflictelor, a nemultumirilor si a violentelor emotionale sau chiar fizice. Se pare ca majoritatea relatiilor de iubire devin in scurt timp relatii de iubire/ura. Acest lucru este considerat normal. In aceste conditii, relatia va oscila un timp, cateva luni sau cativa ani, intre polaritatea "iubirii" si cea a urii si va va da in egala masura placere si suferinta. Deseori cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor ii face sa se simta vii. Atunci cand echilibrul dintre polaritatea pozitiva si cea negativa este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecventa si o intensitate din ce in ce mai mare - situatie la care se ajunge intotdeauna mai devreme sau mai tarziu - nu mai dureaza mult si relatia se destrama complet.

Puteti avea impresia ca eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul sa fie bine si relatia ar inflori minunat -dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polaritatile sunt interdependente. Una nu poate exista fara cealalta. Latura pozitiva contine deja in ea latura negativa, care nu s-a manifestat inca. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiasi disfunctii. Ma refer la ceea ce se numeste, in general, relatie romantica - nu la iubirea adevarata, care nu are opus, pentru ca se naste din afara mintii. Iubirea ca stare continua este totusi foarte rara - la fel de rara ca si fiintele umane constiente. Sunt totusi posibile momente scurte si fugare de iubire ori de cate ori apare o pauza in fluxul gandirii.

Latura pozitiva, care este tot o iluzie, intr-o relatie, consta in aceea ca sunteti "indragostit" de partenerul vostru. La inceput aceasta stare va va produce o profunda satisfactie. Va simtiti "extrem de viu." Existenta proprie a capatat dintr-o data sens, pentru ca cineva "are nevoie de voi", va doreste si va face sa va simtiti o persoana deosebita, iar voi faceti acelasi lucru pentru ea sau el. Impreuna, va simtiti completi. Sentimentul poate deveni atat de intens, incat restul lumii sa devina complet nesemnificativ.
Totusi, aceasta intensitate este insotita de o senzatie de nevoie si de dependenta. Deveniti dependenti de celalalt. El sau ea are asupra voastra efectul unui drog. Va simtiti foarte bine cand drogul este disponibil, dar simpla ipoteza sau gandul ca el sau ea ar putea sa nu mai fie acolo pentru voi poate provoca o profunda suferinta - teama de pierdere. Se nasc astfel in voi, incercarea de a manipula prin santaj emotional, culpabilizare, acuzatii. Daca cealalta persoana va paraseste, acest lucru da nastere celei mai intense ostilitati sau celei mai profunde dureri si disperari. Intr-o secunda, afectiunea se poate transforma intr-un atac crunt sau o suferinta teribila. Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea sa se transforme in opusul ei intr-o secunda? A fost oare iubire sau o pofta si un atasament prin dependenta?

Fiecare dependenta apare dintr-un refuz inconstient de a accepta durerea si de a o lasa in urma. Fiecare dependenta incepe cu durerea si se sfarseste in durere. Indiferent de substanta de care sunteti dependent - alcool, mancare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoana (sot/sotie, parinti/copii etc)- , va folositi de un lucru sau de o persoana pentru a va ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care in relatiile intime, dupa ce euforia initiala a trecut, apare atat de multa nefericire si durere. Nu relatiile provoaca durerea si nefericirea. Ele scot la lumina ceea ce se afla deja in voi. Oricare dependenta ajunge intr-un punct in care nu mai produce rezultatul dorit si atunci simtiti durerea mai puternic ca oricand.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii incearca mereu sa scape de momentul prezent si cauta un fel de mantuire in viitor. Acesta este motivul pentru care religiosii isi viseaza mantuirea in viitor - ascunzandu-si propria durere de momentul prezent. Primul lucru pe care l-ar putea intalni daca s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie si de acest lucru se tem ei. Daca ar sti macar cat de usor este ca in Clipa de acum sa obtina puterea care dizolva trecutul si durerea sa, realitatea care dizolva iluzia! Daca ar sti cat de aproape sunt de propria lor realitate, cat de aproape se afla de Dumnezeu!
Nici evitarea relatiilor cu scopul de a incerca sa se evite durerea nu este o solutie. Durerea este oricum prezenta. Exista o mai mare probabilitate ca trei relatii esuate in tot atatia ani sa va forteze sa va treziti decat trei ani traiti pe o insula pustie sau inchis in camera. Daca ati putea aduce o prezenta intensa in singuratatea voastra, acest lucru v-ar ajuta.

[Tangun]

Iubirea este o stare a Fiintei. Iubirea voastra nu se afla in exterior, ci adanc in voi. Nu o puteti pierde niciodata si nici ea nu va poate parasi. Nu este dependenta de un alt corp, de o forma exterioara. Este linistea prezentei voastre, va puteti simti realitatea atemporala si lipsita de forma sub forma vietii nemanifeste care va anima forma fizica. Atunci puteti simti aceeasi viata in profunzimea fiecarui om si a fiecarei fiinte. Priviti dincolo de valul formei si al separarii. Aceasta este realizarea unitatii. Aceasta este iubirea.
Ce este Dumnezeu? Viata eterna din spatele tuturor formelor de viata. Ce este iubirea? Simtirea prezentei acestei Vieti adanc in strafundurile voastre si ale tuturor fiintelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea nu este selectiva, asa cum nici lumina soarelui nu este selectiva. Ea nu face o persoana sa fie speciala. Nu este exclusivista. Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci "iubirea" sinelui fals. Religia este o forma de exclusivism fata de iubirea lui Dumnezeu. Legatura care va uneste cu persoana de langa voi, este aceeasi legatura care va uneste cu toate persoanele, cu o pasare, cu un copac, cu o floare. Mintea este cea care va separa de ceilalti, constituindu-va a fi niste personalitati distincte, care pot doar sa vorbeasca despre Dumnezeu dar nu il pot simti cu adevarat. Dumnezeu este Fiinta ingropata sub mintea voastra. Daca Fiinta incepe sa se dezvaluie in om, se dezvaluie astfel iubirea autentica, realizarea unitatii. Aceasta inseamna prezenta aici si acum. De indata ce mintea si identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteti voi insiva, ci va identificati cu imaginea voastra mentala si incepeti sa jucati din nou jocuri si roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteti din nou o minte umana, care pretinde ca este o fiinta umana, interactionand cu o alta minte, jucand drama numita "iubire". Mintea (sinele fals) este efemer si oricum se va prabusi, odata cu moartea. Atunci ce va mai ramane din voi? Ce ramane din personalitatea voastra? Unde e viata voastra eterna daca nu ati realizat-o (devenind constienti) aici si acum?

Desi sunt posibile scurte momente de iubire autentica, iubirea nu poate inflori daca nu v-ati eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea si prezenta voastra nu este suficient de intensa pentru a dizolva corpul-durere. Corpul-durere nu mai poate atunci sa puna stapanire pe voi si sa distruga iubirea.

Folositi relatiile ca forma de practica spirituala!
Pe măsură ce identificarea cu sinele fals ca mod al conştiinţei şi toate structurile sociale, politice şi economice se apropie din ce în ce mai mult de faza finală a colapsului, relaţiile dintre bărbaţi şi femei reflectă din ce în ce mai mult starea profundă de criză în care se află acum umanitatea. Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor, majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.

Milioane de oameni trăiesc singuri sau îşi cresc singuri copiii, incapabili să stabilească o relaţie intimă sau nedorind să repete drama nebunească din relaţiile trecute. Alţii trec de la o relaţie la alta, de la un ciclu de plăcere-durere la altul, în căutarea zadarnică a satisfacţiei prin uniunea cu polaritatea energetică opusă. Iar alţii preferă compromisul şi continuă să rămână împreună, perpetuând o relaţie în care domină negativismul, de dragul copiilor, al siguranţei, al obişnuinţei, de teamă să nu rămână singuri sau în virtutea unui alt gen de aranjament de pe urma căruia „beneficiază” şi unul şi celălalt sau chiar în virtutea dependenţei inconştiente de descărcarea energetică a dramelor emoţionale şi a suferinţei.

Totuşi, fiecare criză reprezintă nu numai un pericol, ci şi o oportunitate. Dacă relaţiile energizează şi amplifică tiparele mentale ale sinelui fals şi activează corpul-durere, de ce să nu acceptăm acest fapt, în loc să încercăm să scăpăm de el? De ce să nu cooperăm cu el, în loc să evităm relaţiile sau să continuăm să urmărim fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele noastre sau ca un mod de a ne simţi împliniţi? Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii. Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.

Recunoscând şi acceptând faptele, dobândim şi un anumit grad de eliberare în raport cu ele. De exemplu, când ştiţi că există o lipsă de armonie şi conservaţi această observaţie, prin faptul că acum ştiţi acest lucru, a apărut un nou factor, iar starea lipsei de armonie nu poate rămâne neschimbată. Când ştiţi că nu există pace într-o relaţie, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte, ce înconjoară lipsa de pace într-o îmbrăţişare afectuoasă şi iubitoare şi astfel transformă lipsa de pace în pace. Cât despre transformarea interioară, nu puteti face nimic în privinţa ei. Nu vă puteţi transforma şi nu-l puteţi transforma nici pe partener într-o persoană diferită. Tot ce puteţi face este să creaţi un spaţiu în care să se producă transformarea, în care să pătrundă iubirea şi graţia divină.

Aşa că, de câte ori o relaţie nu funcţionează, ori de câte ori o relaţie scoate la iveală „nebunia” voastra şi a partenerului vostru, bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o ocazie de a vă mântui. În fiecare moment, păstraţi observaţiile pe care le-aţi făcut, mai ales pe acelea care se referă la starea voastra interioară. Indiferent dacă este vorba despre gelozie, apărare, nevoia de a te certa, de a avea dreptate, un copil interior care cere iubire şi atenţie sau o durere emoţională de orice fel — indiferent despre ce este vorba, recunoaşteţi realitatea momentului şi păstraţi ceea ce aţi conştientizat. Atunci relaţia va deveni pentru voi o practică spirituală. Dacă observaţi la partenerul vostru un comportament inconştient, păstraţi ceea ce aţi conştientizat în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii şi nu reacţionaţi. Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista mult timp — chiar dacă această cunoaştere se referă numai la celălalt şi nu la persoana care acţionează inconştient. Forma de energie care se află în spatele ostilităţii şi atacului găseşte prezenţa iubirii absolut intolerabilă. Dacă reacţionaţi în vreun fel la inconştienţa partenerului, deveniţi inconştienti. Dar, dacă vă amintiţi să vă cunoaşteţi reacţia, nimic nu este pierdut.

Umanitatea este supusă unei presiuni teribile de a evolua, pentru că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire ca rasă. Acest lucru va afecta fiecare aspect al vieţii voastre şi mai ales relaţiile intime. Niciodată până acum relaţiile umane nu au fost atât de problematice şi de pline de conflicte ca în prezent. Aşa cum aţi observat, poate, ele nu există pentru a vă face să vă simţiţi fericiti sau împliniti. În cazul în care continuaţi să urmăriţi scopul mântuirii prin intermediul unei relaţii, veţi suferi nenumărate deziluzii. Dar dacă acceptaţi faptul că relaţia există pentru a vă face conştienti, şi nu fericiti, atunci tocmai acest lucru vă va oferi mântuirea şi vă veţi alinia conştiinţei superioare care doreşte să ia naştere în această lume. Cei care continuă să se agate de vechile lor tipare vor avea parte de o durere, violenţă, confuzie şi nebunie din ce în ce mai mari.

De câte persoane este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-un exerciţiu spiritual? Nu contează dacă partenerul nu vrea să coopereze. Sănătatea mentală — conştiinţa — poate să apară în această lume prin voi. Nu este nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină mai puţin nebună sau ca o persoană să devină conştientă pentru a vă dezvolta spiritual. S-ar putea să dureze o veşnicie. Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă, în momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi nu numai această poziţie, dar şi sentimentul vostru de sine. Sinele fals a preluat comanda. Aţi devenit inconştienti. Uneori, poate fi bine să subliniem anumite aspecte ale comportamentului partenerului. Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, puteţi face acest lucru fără implicarea sinelui fals — fără să învinovăţiţi, să acuzaţi sau să încercaţi să-i dovediţi celuilalt că greşeşte.

[Tangun]

Când partenerul are un comportament inconştient, abandonaţi orice critică. Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al unei persoane cu persoana respectivă, fie proiectarea propriei inconştiente asupra altuia şi confundarea ei cu acea persoană. Abandonarea criticilor nu înseamnă că nu recunoaşteţi disfuncţia şi inconştienţa atunci când o vedeţi. Înseamnă să „fiţi cel care ştie” în loc să „fiţi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liberi de orice reacţie, fie veţi reacţiona rămânând conştienti, păstrându-vă spaţiul interior în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe. În loc să vă luptaţi cu întunericul, aduceţi lumina. În loc să reacţionaţi la o iluzie, priviţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea. Când sunteţi conştienti creaţi un spaţiu de prezenţă iubitoare, care le permite lucrurilor şi oamenilor să existe aşa cum sunt. Nu există catalizator mai mare pentru transformare. Dacă exersaţi această atitudine, partenerul nu va putea rămâne alături de voi continuând să fie inconştient.

Dacă amândoi sunteţi de acord ca relaţia să devină un exerciţiu spiritual, atunci cu atât mai bine. Vă puteţi exprima sentimentele, gândurile şi reacţiile unul faţă de altul chiar în momentul în care apar, pentru a nu crea un gol temporal, în care o emoţie sau o durere neexprimată sau nerecunoscută să se poată deteriora şi amplifica. Învăţaţi să exprimaţi ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul în mod deschis, nedefensiv. Acordaţi-i spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul — toate aceste tipare care sunt făcute să întărească sau să protejeze sinele fals ori să satisfacă nevoile acestuia vor deveni inutile. Să acorzi spaţiu altora — şi ţie însuţi — este un lucru vital. Iubirea nu poate înflori fără el. Când aţi eliminat cei doi factori care distrug relaţiile: adică atunci când corpul-durere s-a transformat, iar voi nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale şi partenerul vostru a făcut la fel, veţi trăi fericirea unei relaţii care înfloreşte. În loc să vă reflectaţi unul altuia durerea şi inconştienţa, în loc să vă satisfaceţi nevoile mutuale şi dependente ale sinelui fals, vă veţi reflecta unul altuia iubirea pe care o simţiţi adânc în interior, iubirea care vine odată cu conştientizarea faptului că sunteţi una cu tot ceea ce există. Aceasta este iubirea care nu are opus.

Dacă partenerul este încă identificat cu mintea şi corpul-durere, în vreme ce voi v-aţi eliberat deja, aceasta va fii o dificultate majoră — nu pentru voi, ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti cu o persoană iluminată sau, mai curând, este atât de uşor, încât sinele fals găseşte acest lucru extrem de ameninţător. Nu uitaţi că sinele fals are nevoie de probleme, conflicte şi „duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea sa. Mintea partenerului care nu s-a dezvoltat spiritual va fi profund frustrată, pentru că poziţiile sale fixe nu opun nicio rezistenţă, ceea ce înseamnă că vor deveni nesigure şi slabe, existând şi „pericolul” de a se prăbuşi cu totul şi de a duce la pierderea sinelui. Corpul-durere cere un feedback pe care nu îl primeşte. Nevoia de ceartă, de momente dramatice şi de conflict nu este satisfăcută.

Dar atenţie: unele persoane care sunt retrase, insensibile, cu care nu poţi comunica sau care sunt rupte de sentimentele lor pot fi convinse şi pot încerca să îi convingă şi pe alţii că sunt dezvoltate spiritual sau cel puţin că „nu este nimic în neregulă” cu ele şi că tot răul vine de la partener. Bărbaţii tind să facă acest lucru mai des decât femeile. Îşi pot privi perechea ca fiind iraţională sau emotivă. Dar, dacă vă puteţi simţi emoţiile, nu sunteţi departe de corpul interior radiant, aflat chiar în spatele lor. Dacă trăiţi preponderent la nivel mental, distanţa este mult mai mare şi trebuie să aduceţi conştiinţa în corpul emoţional înainte de a putea ajunge la corpul interior.

Dacă nu există o emanaţie de iubire şi bucurie, prezenţă completă şi deschidere către toate fiinţele, atunci nu v-aţi dezvoltat spiritual suficient de mult. Un alt indicator este felul în care o persoană se comportă în situaţii dificile, complicate sau atunci când lucrurile „merg prost”. Dacă „dezvoltarea voastra spirituală” este o autoamăgire mentală, atunci viaţa vă va pune curând în faţă un obstacol care va scoate la iveală inconştienţa voastra sub o formă oarecare — a fricii, furiei, a unei poziţii de apărare, a criticării, deprimării ş.a.m.d. Dacă aveţi o relaţie, multe probleme vor veni de la partener. De exemplu, o femeie poate fi pusă în dificultate de un partener indiferent sau apatic, cu care nu poate comunica şi care trăieşte aproape în întregime la nivel mental. Ea va fi afectată de incapacitatea lui de a o auzi, de a-i acorda atenţie şi spaţiu (libertatea de a fi ea însăşi), care se datorează lipsei lui de prezenţă.

Absenţa iubirii în relaţie, care de obicei este simţită mai acut de femeie decât de bărbat, va declanşa trezirea corpului-durere al femeii şi, prin intermediul lui, ea îşi va ataca partenerul — îl va învinovăţi, critica, îi va arăta că greşeşte ş.a.m.d. Lucru care, la rândul său, devine o dificultate pentru el. Pentru a se apăra de atacul corpului-durere al femeii, pe care îl consideră total nejustificat, el va deveni şi mai profund înrădăcinat în poziţiile sale mentale, pe măsură ce se justifică, se apără sau contraatacă şi mai mult. În final, acest lucru poate activa propriul său corp-durere. Când ambii parteneri au ajuns să fie astfel controlaţi, este atins un nivel de inconştienţă profundă, de violenţă emoţională, de atac şi contraatac sălbatic, care nu se va reduce până când ambele corpuri-durere nu şi-au făcut plinul cu energie, putând intra astfel în faza de somnolenţă. Până data viitoare.

Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare. În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent — în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa Fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii. Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior. Atunci ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente. Dacă femeia pierde această ocazie, bărbatul ar putea să-şi urmărească reacţia mental-emoţională faţă de durerea ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze. El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile. În acest mod, ar putea lua Fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură — cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul. Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă în acelaşi timp. Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă, prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.

Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia voastra, acest lucru va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în întuneric.

[Tangun]

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă? Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Nu. Ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa voastra, ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.

Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa voastra. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”. Totuşi, din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

[Tangun]

2. Efemeritatea şi ciclurile vieţii

Totuşi, atâta timp cât vă aflaţi în dimensiunea fizică şi sunteţi legati de psihicul uman colectiv, durerea fizică — deşi rară — mai este încă posibilă. Ea nu trebuie confundată cu suferinţa, cu durerea mental-emoţională. Orice suferinţă este creată de sinele fals şi apare ca urmare a rezistenţei. De asemenea, atâta timp cât vă aflaţi în această dimensiune, mai sunteţi încă supusi naturii ei ciclice şi legii efemerităţii tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeţi acest lucru ca „rău” — el există pur şi simplu.

Acceptând starea şi calitatea prezentă a tuturor lucrurilor, vi se dezvăluie o dimensiune mai profundă în spatele jocului contrariilor, ca o prezenţă durabilă, o linişte adâncă ce nu se schimbă, o bucurie fără nicio cauză, dincolo de bine şi de rău. Este bucuria Fiinţei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, există naştere şi moarte, creaţie şi distrugere, creştere şi dispariţie a formelor aparent separate. Acest lucru se reflectă peste tot: în ciclul de viaţă al unei stele sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori; în ridicarea şi prăbuşirea naţiunilor, a sistemelor politice, a religiilor, a civilizaţiilor; şi în inevitabilul ciclu câştig-pierdere din viaţa unei persoane.

Există cicluri ale succesului, când lucrurile se adună în jurul vostru şi prosperaţi, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se spulberă sau se dezintegrează şi trebuie să renunţaţi la ele pentru a lăsa să apară lucruri noi sau pentru a le permite transformărilor să se producă. Dacă vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi în momentul respectiv înseamnă că refuzaţi să acceptaţi cursul vieţii şi veţi suferi.

Nu este adevărat că ciclul ascendent este bun şi cel descendent este rău, cu excepţia evaluărilor mentale. Creşterea este de obicei pozitivă, dar nimic nu poate creşte la infinit. Dacă această creştere, de orice fel, ar continua mereu, în final ar deveni monstruoasă şi distructivă. Distrugerea este necesară ca să poată avea loc o nouă creştere. Nu se poate una fără alta.
Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să ai un eşec profund la un anumit nivel sau să trăieşti o pierdere sau o durere profundă ca să te simţi atras către dimensiunea spirituală. Sau poate că, la un moment dat, succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de sens şi astfel s-a transformat în eşec. Eşecul se află ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formei, toată lumea are „eşecuri” mai devreme sau mai târziu şi, desigur, fiecare realizare ajunge în ultimă instanţă un nimic. Toate formele sunt efemere.

Natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor şi a situaţiilor.Atâta timp cât o stare este evaluată de mintea voastra ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, "raiul" religiilor, un rol social, un loc sau corpul fizic, mintea se ataşează de ea şi se identifică cu ea. Vă face fericiti, vă face să aveţi un sentiment pozitiv faţă de propria persoană şi poate să devină o parte din voi sau din acela care credeţi că sunteţi. Dar nimic nu durează în această dimensiune. Lucrurile iau sfârşit, se transformă sau suferă o schimbare de polaritate: aceeaşi stare care ieri sau anul trecut era bună a devenit brusc sau treptat rea. Starea care vă făcea fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de azi devine consumismul fără sfârşit de mâine. Căsătoria şi luna de miere fericite devin divorţul nefericit sau coabitarea nefericită de mâine. Sau o anumită stare dispare, şi absenţa ei vă face nefericiti. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu poate accepta acest lucru. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este ca şi cum un membru ar fi smuls din corpul vostru. Atunci apare suferinta si durerea.

Fericirea înseamnă „suferinţă” sau „insatisfacţie”. Este inseparabilă de opusul ei. Adică fericirea şi nefericirea sunt, de fapt, una. Numai iluzia timpului le separă.
A privi lucrurile în acest fel nu înseamnă negativism. Înseamnă, pur şi simplu, recunoaşterea naturii lucrurilor, astfel încât să nu alergaţi după o iluzie tot restul vieţii. Nu înseamnă nici că nu ar trebui să apreciaţi lucrurile sau stările plăcute. Dar a încerca să obţineţi prin ele un lucru pe care acestea nu vi-l pot oferi — o identitate, un sentiment de permanenţă şi împlinire — este o reţetă sigură de frustrare şi suferinţă.

Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar vă vor da şi durere. Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar nu vă vor da bucurie. Nimic nu vă poate aduce bucurie. Bucuria nu are o cauză şi vine din interior, întocmai ca bucuria Fiinţei. Este o parte esenţială a stării interioare de pace, stare care a fost numită pacea lui Dumnezeu. Este starea voastra naturală, nu un lucru pentru care trebuie să vă străduiţi mult să-l obţineţi sau să-l realizaţi.

Mulţi oameni nu îşi dau seama niciodată că niciunul dintre lucrurile pe care le fac, le posedă sau le realizează nu le poate aduce „mântuirea”. Cei care observă acest fapt devin deseori plictisiţi de lume şi depresivi: dacă nimic nu le poate oferi o satisfacţie adevărată, pentru ce să te lupţi, ce rost mai au toate? Am vazut preoti care isi cantau slujba scarpinandu-se adesea in cap. Se pare ca si ei, au inceput sa vada iluzia si au devenit plictisiti de rolul pe care trebuie sa-l joace la nesfarsit, in mod inutil. Religia a ajuns sa se repete la nesfarsit ca o moara stricata, si o data cu trecerea timpului, povara psihologica care s-a adunat isi spune cuvantul : pasi batuti in loc pe drumul spre desavarsirea spirituala care este atingerea Fiintei eterne, infinitatea si profunzimea care nu se repeta. Constiinta ce va lua nastere in aceasta lume, va aduce prabusirea tuturor conceptelor religioase, inclusiv a crestinismului. Acest lucru va avea loc cat de curand iar procesul a inceput deja, multi oameni nu isi vor mai cauta identitatea in aceste concepte fixe. Un mare obstacol ii asteapta pe capii religiilor, preoti si alti avizi de statut social, care isi vor pierde "locurile de munca". Ei sunt personalitatile ce au ingropat fiinta.

A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi atins starea de graţie, de uşurinţă şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări sau calităţi ale lucrurilor, bune sau rele. Pare aproape paradoxal, şi totuşi, atunci când dependenţa interioară de o anume formă a dispărut, condiţiile generale de viaţă, formele exterioare, tind să se amelioreze foarte mult. Lucrurile, oamenii sau condiţiile de care credeaţi că aveţi nevoie ca să fiţi fericit vă vin acum fără să fie nevoie să faceţi vreun efort şi sunteţi liberi să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi — cât există. Toate aceste lucruri, desigur, vor dispărea, ciclurile vin şi se duc, dar, dacă dependenţa a dispărut, nu mai există frica de pierdere. Viaţa curge mai uşor.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată prea profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, pacea vibrantă pe care o descoperiţi în interior atunci când vă abandonaţi pe sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile opuse ale minţii şi vă eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar distruge în jurul vostru, tot aţi simţi un miez interior de pace profundă. Poate că nu veţi fi fericiti, dar veţi fi împăcati.

[Tangun]

3. Folosirea şi abandonarea negativismului

Orice rezistenţă internă este trăită ca negativism sub o formă sau alta. Orice formă de negativism este rezistenţă. În acest context, cele două cuvinte sunt aproape sinonime. Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare până la furia feroce, de la o stare de deprimare sau supărare tăcută la disperarea suicidară. Uneori, rezistenţa declanşează corpul emoţional de durere, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate provoca un negativism intens, ca furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Ego-ul crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o stare dezirabilă sau dizolva una indezirabilă.

Ori de câte ori sunteţi nefericiti, există credinţa inconştientă că prin nefericire „plătiţi” lucrul anume pe care-l doriţi.

Dacă „voi” — mintea — nu credeţi în faptul că nefericirea duce la vreun rezultat, de ce o mai creaţi? Adevărul este, desigur, că negativismul nu duce la niciun rezultat. În loc să atragă o stare dezirabilă, el o împiedică să apară. În loc să dizolve starea indezirabilă, el o ţine pe loc. Singura sa funcţie „utilă” este că întăreşte sinele fals şi acesta este motivul pentru care acesta o iubeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o formă sau alta de negativism, nu mai vreţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel inconştient profund, nu doriţi nici schimbări pozitive. Ele v-ar ameninţa identitatea de persoană deprimată, furioasă şi greu de mulţumit. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa voastra. Este un fenomen des întâlnit. Şi nebunesc în acelaşi timp.

Urmăriţi orice plantă sau animal şi lăsaţi-le să vă înveţe acceptarea situaţiei date, abandonarea în faţa Clipei de acum. Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa. Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea — care înseamnă a fi o unitate, a fi tu însuţi, a fi real. Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi, cum să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa sau moartea într-o problemă. Observarea lor este o meditaţie în sine. Cât de liniştite plutesc, într-o totală acceptare de sine, complet prezente în Clipa de acum, demne şi perfecte, aşa cum numai o Fiinţă fără minte poate fi.

O emoţie negativă nu poate conţine un mesaj important? De exemplu, dacă mă simt deseori deprimat poate fi un semn că ceva nu este în regulă cu viaţa mea şi mă poate obliga să îmi analizez situaţia de viaţă şi să fac anumite schimbări. Aşa că am nevoie să ascult ce îmi spune emoţia şi nu să o resping ca fiind negativă.

Da, emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, ca şi bolile. Dar orice schimbări veţi face, indiferent dacă ele sunt legate de muncă, de relaţiile personale sau de mediul ambiant, acestea sunt, în ultimă instanţă, doar o cosmetizare — dacă nu vin dintr-o modificare de conştiinţă. Modificarea nu poate însemna decât un singur lucru: o prezenţă mai intensă. Când aţi ajuns la un anumit grad de prezenţă, nu mai aveţi nevoie ca negativismul să vă spună de ce anume aveţi nevoie într-o situaţie de viaţă dată. Dar atâta timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un fel de semnal care să vă reamintească să fiţi mai prezent.
Cum împiedicăm apariţia negativismului? Cum scăpăm de el după ce a apărut?
Il împiedicaţi să apară fiind total prezent. Dar nu vă descurajaţi. Există foarte puţini oameni pe pământ care îşi pot menţine o stare de prezenţă continuă, deşi unii sunt foarte aproape de acest lucru. În curând cred că vor fi mult mai mulţi.
Ori de câte ori observaţi că resimţiţi o formă sau alta de negativism, nu o consideraţi un eşec, ci un semnal util, care vă spune: „Trezeşte-te! Părăseşte-ţi mintea! Fii prezent!”.

Chiar şi cea mai mică iritare este semnificativă şi trebuie acceptată şi analizată; altminteri, se va produce o acumulare crescândă a reacţiilor neobservate. Aşa cum v-am mai spus, aţi putea renunţa la negativism odată ce vă veţi da seama că nu doriţi ca acest câmp energetic să se afle în interiorul dvs. şi că este inutil. Dar în acest caz asiguraţi-vă că îl abandonaţi complet. Dacă nu reuşiţi să îl abandonaţi, atunci acceptaţi existenţa lui şi îndreptaţi-vă atenţia asupra acestui sentiment, aşa cum v-am arătat mai devreme.

Nu căutaţi nicio altă stare în afara celei în care vă aflaţi acum; altfel, veţi construi singur conflictul interior şi rezistenţa inconştientă. Iertaţi-vă pentru faptul că nu sunteţi împăcat. În momentul în care veţi accepta complet lipsa voastra de pace, ea se va transforma în pace. Orice lucru pe care îl acceptaţi pe deplin vă va duce acolo, vă va aduce pacea. Acesta este miracolul abandonării. Poate că aţi auzit expresia „întoarce şi celălalt obraz”, pe care a folosit-o acum 2.000 de ani un mare maestru spiritual. El încerca să exprime simbolic secretul lipsei de rezistenţă şi de reacţie. În această afirmaţie, ca şi în toate celelalte, el era interesat numai de realitatea voastra interioară, nu de comportamentul exterior din viaţă.

Natura compasiunii
Depăşind sfera contrariilor create de minte, veţi deveni asemeni unui lac adânc. Situaţia externă de viaţă şi tot ceea ce se întâmplă aici este suprafaţa lacului. Uneori calmă, uneori bătută de vânt şi neuniformă, în funcţie de cicluri şi anotimpuri, în adâncuri, totuşi, lacul este mereu netulburat. Voi sunteţi întreg lacul, nu doar suprafaţa lui, şi sunteţi în contact cu propria profunzime, care rămâne absolut nemişcată. Nu vă opuneţi schimbărilor, agăţându-vă mental de orice situaţie. Liniştea voastra interioară nu depinde de acest lucru. Rămâneţi în Fiinţă — neschimbătoare, atemporală, nemuritoare — şi satisfacţia sau fericirea voastra nu va mai depinde de lumea exterioară a formelor schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca, de asemenea, cu ele, puteţi crea forme noi şi aprecia frumuseţea lor. Dar nu va fi nevoie să vă ataşaţi de niciuna.

Când devii atât de detaşat nu înseamnă că te îndepărtezi şi de ceilalţi oameni?

Dimpotrivă. Atâta timp cât nu sunteţi conştienti de Fiinţă, nu veţi înţelege realitatea altor persoane, pentru că nu aţi descoperit-o pe a voastra. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu include numai corpul, ci şi mintea lor. Relaţiile autentice devin posibile numai atunci când există conştiinţa Fiinţei. Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteţi simţi realitatea ei adevărată, aşa cum o simţiţi pe a voastra. Aşa că, atunci când vă veţi confrunta cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact cu Fiinţa şi astfel veţi putea privi dincolo de formă, simţind Fiinţa pură şi strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinţă. La acest nivel, orice suferinţă este recunoscută ca iluzorie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Uneori această înţelegere este însoţită de miracole ale vindecării prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii — dacă aceştia sunt pregătiţi.
Aceasta este compasiunea?
Da. Compasiunea este conştiinţa unei legături profunde între voi şi toate celelalte fiinţe. Unul dintre cele mai puternice exerciţii spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a propriei fiinţe. Acest lucru se numeşte „moartea înainte de moarte”. Pătrundeţi cât mai profund în acest exerciţiu. Forma voastra fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Şi totuşi voi sunteţi încă aici — prezenţa divină din voi. Radiind, complet trează. Niciun lucru real nu a murit vreodată, numai numele, formele şi iluziile.
Conştiinţa existenţei acestei dimensiuni nemuritoare, natura voastra adevărată, este cealaltă latură a compasiunii. La un nivel profund, recunoaşteţi acum nu numai propria nemurire, dar prin ea şi pe aceea a tuturor fiinţelor. La nivelul formei, vă împărtăşiţi din moartea şi efemerul existenţei. La nivelul Fiinţei, împărtăşiţi viaţa eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristeţea şi bucuria, se contopesc într-un singur sentiment şi se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii şi are o mare putere de vindecare şi transformare. Dar adevărata compasiune, aşa cum am descris-o eu, este rară. O empatie profundă pentru suferinţa altei fiinţe umane necesită, bineînţeles, un grad înalt de conştiinţă, dar reprezintă numai o latură a compasiunii. Nu este completă. Adevărata compasiune depăşeşte empatia sau simpatia. Ea nu apare până când tristeţea nu se contopeşte cu bucuria, bucuria Fiinţei dincolo de formă, bucuria vieţii eterne.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

......................
Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

Domnule Tangun, recunosc ca ati ajuns la o adancime a cugetarii demna de invidiat. Totusi, parerea mea, e ca nu ati atins inca adancimea maxima. Va aflati in apropierea ei dar nu ati atins-o. Ultimul principiu pe care l-ati atins este PACEA. Pace pe care o numiti pacea lui Dumnezeu si bucuria ce izvoreste din ea. E adevarat ca exista acest principiu si ca el este foarte adanc. Dar exista unul si mai adanc si acela e cel ce da SENS Fiintei. Va las placerea de a-l descoperi singur. Daca pacea ar fi ultimul principiu, asa cum transpare din viziunea expusa de dvs, atunci, intr-adevar, Nemanifestul este Sensul, si nu Fiinta. Atunci nemanifestarea e mai "buna", adica ar avea mai mult sens, decat manifestarea, caci manifestarea presupune forma si dualitate, iar dualitatea instabilitate si, deci, ciclicitate. Nemanifestul ar trebui, cu adevarat, sa nu se manifeste. Or, el totusi se manifesta. Asta inseamna ca altul trebuie sa fie SENSUL ULTIM. Nu pacea, nu linistea, nu nonactiunea, nu nemanifestul. Ci altceva, mai adanc si mai plin de sens decat pacea. Mai faceti un pas in adancime si il veti gasi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Domnule Tangun, recunosc ca ati ajuns la o adancime a cugetarii demna de invidiat. Totusi, parerea mea, e ca nu ati atins inca adancimea maxima. Va aflati in apropierea ei dar nu ati atins-o. Ultimul principiu pe care l-ati atins este PACEA. Pace pe care o numiti pacea lui Dumnezeu si bucuria ce izvoreste din ea. E adevarat ca exista acest principiu si ca el este foarte adanc. Dar exista unul si mai adanc si acela e cel ce da SENS Fiintei. Va las placerea de a-l descoperi singur. Daca pacea ar fi ultimul principiu, asa cum transpare din viziunea expusa de dvs, atunci, intr-adevar, Nemanifestul este Sensul, si nu Fiinta. Atunci nemanifestarea e mai "buna", adica ar avea mai mult sens, decat manifestarea, caci manifestarea presupune forma si dualitate, iar dualitatea instabilitate si, deci, ciclicitate. Nemanifestul ar trebui, cu adevarat, sa nu se manifeste. Or, el totusi se manifesta. Asta inseamna ca altul trebuie sa fie SENSUL ULTIM. Nu pacea, nu linistea, nu nonactiunea, nu nemanifestul. Ci altceva, mai adanc si mai plin de sens decat pacea. Mai faceti un pas in adancime si il veti gasi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Daca dizolvi si ultimele picaturi de personalitate din tine, intelegi ca Sensul Fiintei este insasi Fiinta. Sensul vietii este insasi Viata si bucuria ei. Atata timp cat vrei sa dai un sens Vietii la nivel mental, nu vei reusi. Mintea nu poate sa perceapa bucuria Fiintei si nici nu poate da un sens Vietii. De aceea tot ceea ce exista la nivel mental, este efemer. Acesta este sensul mortii. Moartea iti poate lua mintea, si corpul, si tot ceea ce ai crezut tu ca esti, dar nu iti poate lua Viata. Moartea este opusul nasterii, pentru ca Viata nu are opus. Dar, desigur, este necesar sa traiesti acestea si sa iti trezesti constiinta, ca sa poti ajunge la bucuria de a fiinta. In ultima instanta trebuie sa pierzi si personalitatea, si atunci ce va mai ramane din tine? Va ramane Viata care are ca sens insasi Viata eterna si bucuria. Acesta este scopul ultim. Dar nu poti ajunge la el decat atunci cand in tine se aseaza pacea.
Distruge-ti personalitatea si tot ceea ce crezi ca esti, ca sa poti elibera Fiinta si bucuria ei.


Nu uita ca felul in care percepi lumea este o reflectare a starii tale de constiinta. Nu esti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva in afara ei. In fiecare moment constiinta ta creeaza lumea in care traiesti. Atunci cand credeti, la un nivel profund, in separare si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta reflectata peste tot in jur si perceptiile voastre sunt guvernate de nevoia de a da un sens Vietii, sau de frica, frica de moarte etc. Locuiti intr-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta, se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi. Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect, chiar o "vale a plangerii". Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul in care constiinta voastra interpreteaza si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers. Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice. O vedeti in termenii corpurilor, nasterii si mortii sau ca pe o batalie pentru supravietuire. Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite, de lumi complet diferite si de fapt chiar exista - toate depind de constiinta care percepe. Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel de punct focal isi creeaza propria lume, desi toate lumile sunt conectate. Fiintele cu o constiinta inalta, care sunt constiente de legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri, ar locui intr-o lume care voua vi s-ar parea un rai - si totusi toate lumile sunt, in final, una singura.

Bucuria Fiintarii
Nefericirea sau negativitatea reprezinta o boala pe planeta noastra. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea in plan interior. Este prezenta pretutindeni, nu doar in cazul oamenilor care nu au indeajuns, ci chiar mai mult in cazul celor care au mai mult decat suficient. Cei cu personalitate se identifica si mai profund cu forma, se pierd mai mult in continut, cad mai usor in capcana egoului. Cine nu ii lasa sa inteleaga ca sensul vietii este chiar insasi viata? Egoul sau sinele personalitatii. Oamenii cred ca sensul lor depinde de ceea ce se intampla, adica depinde de forma. Ei nu realizeaza ca intamplarea reprezinta lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbarii.

In viziunea lor,ca si a ta de altfel, Sensul Fiintei este ori tulburat de ceva ce s-a intamplat si n-ar fi trebuit sa se intample, ori incomplet pentru ca ceva ar trebui sa se intample, si nu s-a intamplat inca. In acest fel, ratezi perfectiunea mai profunda inerenta Vietii insesi, o perfectiune ce intotdeauna exista deja, dincolo de ceea ce se intampla sau nu se intampla, dincolo de forma. Accepta momentul prezent si gasesti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp.

Bucuria Fiintarii, care este singura fericire adevarata, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, forme mentale, realizari, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se intampla. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodata. Ea izvoraste din dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, din constiinta insasi; astfel, este una cu ceea ce sunteti.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Daca dizolvi si ultimele picaturi de personalitate din tine, intelegi ca Sensul Fiintei este insasi Fiinta. Sensul vietii este insasi Viata si bucuria ei. Atata timp cat vrei sa dai un sens Vietii la nivel mental, nu vei reusi. Mintea nu poate sa perceapa bucuria Fiintei si nici nu poate da un sens Vietii. De aceea tot ceea ce exista la nivel mental, este efemer. Acesta este sensul mortii. Moartea iti poate lua mintea, si corpul, si tot ceea ce ai crezut tu ca esti, dar nu iti poate lua Viata. Moartea este opusul nasterii, pentru ca Viata nu are opus. Dar, desigur, este necesar sa traiesti acestea si sa iti trezesti constiinta, ca sa poti ajunge la bucuria de a fiinta. In ultima instanta trebuie sa pierzi si personalitatea, si atunci ce va mai ramane din tine? Va ramane Viata care are ca sens insasi Viata eterna si bucuria. Acesta este scopul ultim. Dar nu poti ajunge la el decat atunci cand in tine se aseaza pacea.
Distruge-ti personalitatea si tot ceea ce crezi ca esti, ca sa poti elibera Fiinta si bucuria ei.


Nu uita ca felul in care percepi lumea este o reflectare a starii tale de constiinta. Nu esti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva in afara ei. In fiecare moment constiinta ta creeaza lumea in care traiesti. Atunci cand credeti, la un nivel profund, in separare si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta reflectata peste tot in jur si perceptiile voastre sunt guvernate de nevoia de a da un sens Vietii, sau de frica, frica de moarte etc. Locuiti intr-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta, se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi. Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect, chiar o "vale a plangerii". Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul in care constiinta voastra interpreteaza si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers. Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice. O vedeti in termenii corpurilor, nasterii si mortii sau ca pe o batalie pentru supravietuire. Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite, de lumi complet diferite si de fapt chiar exista - toate depind de constiinta care percepe. Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel de punct focal isi creeaza propria lume, desi toate lumile sunt conectate. Fiintele cu o constiinta inalta, care sunt constiente de legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri, ar locui intr-o lume care voua vi s-ar parea un rai - si totusi toate lumile sunt, in final, una singura.

Bucuria Fiintarii
Nefericirea sau negativitatea reprezinta o boala pe planeta noastra. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea in plan interior. Este prezenta pretutindeni, nu doar in cazul oamenilor care nu au indeajuns, ci chiar mai mult in cazul celor care au mai mult decat suficient. Cei cu personalitate se identifica si mai profund cu forma, se pierd mai mult in continut, cad mai usor in capcana egoului. Cine nu ii lasa sa inteleaga ca sensul vietii este chiar insasi viata? Egoul sau sinele personalitatii. Oamenii cred ca sensul lor depinde de ceea ce se intampla, adica depinde de forma. Ei nu realizeaza ca intamplarea reprezinta lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbarii.

In viziunea lor,ca si a ta de altfel, Sensul Fiintei este ori tulburat de ceva ce s-a intamplat si n-ar fi trebuit sa se intample, ori incomplet pentru ca ceva ar trebui sa se intample, si nu s-a intamplat inca. In acest fel, ratezi perfectiunea mai profunda inerenta Vietii insesi, o perfectiune ce intotdeauna exista deja, dincolo de ceea ce se intampla sau nu se intampla, dincolo de forma. Accepta momentul prezent si gasesti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp.

Bucuria Fiintarii, care este singura fericire adevarata, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, forme mentale, realizari, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se intampla. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodata. Ea izvoraste din dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, din constiinta insasi; astfel, este una cu ceea ce sunteti.

Nu, n-ati inteles inca. Eu nu vorbesc de minte, aici sunt de acord cu dvs ca nu mintea e cea care gaseste SENSUL. SENSUL e mai adanc decat mintea, dar e mai adanc si decat PACEA si el nu se cauta cu mintea. De acord si cu faptul ca singura care il percepe este CONSTIINTA si nu egoul. Iar constiinta este situata pe axul adancimii fiintei, dincolo de gandire. Mai incercati.
Har, smerenie si jertfa de sine.