Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Nu, n-ati inteles inca. Eu nu vorbesc de minte, aici sunt de acord cu dvs ca nu mintea e cea care gaseste SENSUL. SENSUL e mai adanc decat mintea, dar e mai adanc si decat PACEA si el nu se cauta cu mintea. De acord si cu faptul ca singura care il percepe este CONSTIINTA si nu egoul. Iar constiinta este situata pe axul adancimii fiintei, dincolo de gandire. Mai incercati.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ceva nu este corect in ceea ce afirmi, pentru ca eu spun despre Sensul Fiintei si a Vietii ca sens ultim si bucuria ei, descriind pacea interioara ce te apropie de Fiinta, iar tu spui altceva sau in oarecare masura,ceva asemanator cu ceea ce spun eu.
Voi continua in cele ce urmeaza(dar nu acum,poate maine), cu unele explicatii la cum te poti elibera de acest tip de ego, de fapt si de ultima picatura egocentrista.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Ceva nu este corect in ceea ce afirmi, pentru ca eu spun despre Sensul Fiintei si a Vietii ca sens ultim si bucuria ei, descriind pacea interioara ce te apropie de Fiinta, iar tu spui altceva sau in oarecare masura,ceva asemanator cu ceea ce spun eu.
Voi continua in cele ce urmeaza(dar nu acum,poate maine), cu unele explicatii la cum te poti elibera de acest tip de ego, de fapt si de ultima picatura egocentrista.

Acum esti pe aproape. Tu vorbesti despre pacea interioara ca fiind sensul sau starea care te apropie cel mai mult de Fiinta si Viata, iar eu spun ca sub acest sens sau stare, al pacii si bucuriei, se ascunde un altul si mai adanc. Deci nu-l neg pe al tau, dar adaug un sens mai adanc si pe acesta trebuie sa-l constientizezi. Acela e adevaratul SENS. Daca pacea si linistea ar fi ultimul sens atunci Nemanifestatul nu s-ar manifesta. Dar el se manifesta! Deci exista un sens mai adanc decat pacea si linistea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Acum esti pe aproape. Tu vorbesti despre pacea interioara ca fiind sensul sau starea care te apropie cel mai mult de Fiinta si Viata, iar eu spun ca sub acest sens sau stare, al pacii si bucuriei, se ascunde un altul si mai adanc. Deci nu-l neg pe al tau, dar adaug un sens mai adanc si pe acesta trebuie sa-l constientizezi. Acela e adevaratul SENS. Daca pacea si linistea ar fi ultimul sens atunci Nemanifestatul nu s-ar manifesta. Dar el se manifesta! Deci exista un sens mai adanc decat pacea si linistea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cred ca nu ai citit tot de aceea nu ai observat ca le iau pe toate pe rand, le-am si numerotat ca sa se inteleaga. Trebuie sa se inteleaga mai intai ce este pacea, ca sa poti sa intri adanc in Fiinta. Trebuie data o explicatie fiecarei stari, doar asa se poate ajunge la intelegere. Ori nu ai citit tot ori nu ai rabdare si te grabesti ori ai inteles gresit.

Tu spui acum sunt pe aproape...aproape de ce? Pai eu asta am spus de la bun inceput, ca pacea si linistea sunt stari ce te apropie de Fiinta, si ca SENSUL cel mai profund este insasi Fiintarea, Viata. Nemanifestul nu se manifesta (deformezi adevarul). Nemanifestul EXISTA in spatele formelor care se manifesta... Nemanifestul este SPATIUL care exista lasand formele sa umple acest spatiu. Daca nu intelegi aceasta, vei cauta un alt sens mai "profund" decat Fiinta, Viata insasi, EXISTENTA.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Cred ca nu ai citit tot de aceea nu ai observat ca le iau pe toate pe rand, le-am si numerotat ca sa se inteleaga. Trebuie sa se inteleaga mai intai ce este pacea, ca sa poti sa intri adanc in Fiinta. Trebuie data o explicatie fiecarei stari, doar asa se poate ajunge la intelegere. Ori nu ai citit tot ori nu ai rabdare si te grabesti ori ai inteles gresit.

Tu spui acum sunt pe aproape...aproape de ce? Pai eu asta am spus de la bun inceput, ca pacea si linistea sunt stari ce te apropie de Fiinta, si ca SENSUL cel mai profund este insasi Fiintarea, Viata. Nemanifestul nu se manifesta (deformezi adevarul). Nemanifestul EXISTA in spatele formelor care se manifesta... Nemanifestul este SPATIUL care exista lasand formele sa umple acest spatiu. Daca nu intelegi aceasta, vei cauta un alt sens mai "profund" decat Fiinta, Viata insasi, EXISTENTA.

Bun, deci inteleg ca le iei pe rand. Am rabdare, nu-i problema. Poate e doar o neintelegere. Totusi, te asigur ca imi sunt familiare cele de care vorbesti (poate le-am mai uitat putin, deh varsta!), in cautarile mele am trecut pe aici pe unde esti tu. E drept ca nu m-am oprit aici, am cautat mai adanc si am gasit o adancime si mai mare decat cea pe care o expui aici. Dar, posibil sa nu-ti fi terminat expunerea si de aceea sa mi se para ca n-ai ajuns si tu la ea. Pana atunci, totusi, pun o intrebare: daca Nemaifestul nu se manifesta, atunci ce face ca Viata sa se manifeste?
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Pana atunci, totusi, pun o intrebare: daca Nemaifestul nu se manifesta, atunci ce face ca Viata sa se manifeste?
Har, smerenie si jertfa de sine.

Inainte de toate, nu incerca sa te atasezi de cuvinte. Daca incerci asta inseamna ca incerci sa intelegi Viata printr-un proces mental.Trairea apare atunci cand in fluxul gandirii intervine o pauza, adusa de Constiinta, si nu o forma de subgandire specifica animalelor.
Ca sa poti "intelege" viata, este necesara transcederea mintii rigide.

Cuvantul "Nemanifest" incearca, printr-o definire negativa, sa exprime Ceea ce nu poate fi spus, gandit sau imaginat. Cuvantul "Nemanifest" indica ceea ce <este> spunand ceea ce <nu> este. Cuvantul "Fiinta" incearca acelasi lucru, dar printr-o definire pozitiva. Totusi cuvintele raman doar niste indicatoare mentale asa ca nu incerca sa te atasezi de ele.
Nemanifestul este acelasi lucru cu Viata. Dar Viata nu este forma care se manifesta pentru ca Viata nu se manifesta, Viata EXISTA. De aceea "viata" care se manifesta este inseparabila de moarte, este ceva efemer care are inceput si sfarsit iar asta trebuie sa constientizezi.

De asemenea Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei. Viata nu este corpul exterior animat. Viata este corpul interior lipsit de forma. Corpul interior este legatura ta cu Nemanifestul din spatele formei tale care se manifesta. In cele mai profunde aspecte ale sale corpul interior chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsa constiinta.
Constiinta corpului interior este amintirea constientizata a originii sale si intoarcerea la Sursa. Tot ceea ce se separa de Sursa inseamna dualitate: nastere si moarte.

Cheia pentru a avea radacini interioare adanci este de a te afla mereu in legatura cu corpul tau interior - a il simti in orice moment. Acest sentiment se va adanci rapid si iti va transforma viata. Cu cat va constientizati mai mult corpul interior, cu atat frecventa sa vibratorie va fi mai inalta, ca o lumina ce devine mai intensa pe masura ce intoarceti mai mult un buton. La acest nivel superior de energie, negativismul nu poate sa va mai afecteze si tindeti sa atrageti noi situatii care sa reflecte aceasta frecventa superioara. Daca va mentineti atentia asupra corpului interior cat mai mult posibil, veti ramane ancorat in clipa de fata. Nu va veti pierde in lumea exterioara si nici in propria gandire.
Prezenta este constiinta retrasa din gandire. Cine opereaza aceasta retragere? Tu faci asta. Iar pentru ca in esenta esti constiinta, putem la fel de bine sa spunem ca este o trezire a constiintei din visul formei. Forma se manifesta pentru a atinge constiinta Vietii nemanifeste.

Sinele fals nu te lasa sa Vietuiesti, el iti da senzatia de "nevoie de a avea o relatie cu tine insuti". Aceasta este ciclul viata-moarte. De ce este neaparat necesar sa ai o relatie cu tine insuti? De ce nu poti pur si simplu sa fii tu insuti? Cand aveti o relatie cu voi, va impartiti in doua: "eu" si "eu insumi", subiect si obiect. Aceasta dualitate creata de minte este cauza principala a problemelor si a conflictelor din viata. In starea de iluminare, sunteti voi insiva - "voi" si "sinele vostru" fuzioneaza. In aceasta stare, nu va criticati, nu va plangeti de mila, nu sunteti mandri de voi, nu va iubiti, nu va urati s.a.m.d. Ruptura produsa de constiinta autoreflexiva se repara, iar blestemul ei este inlaturat. Nu exista niciun "sine" pe care sa fie nevoie sa-l aparati, sa-l protejati sau sa-l hraniti. Cand ati atins un anumit nivel de dezvoltare spirituala, exista o singura relatie pe care nu o mai aveti: relatia cu sine. Odata ce ati renuntat la ea, toate celelalte relatii vor fi relatii de iubire.

[Tangun]

Mai mult decat atat, trebuie sa devii cat mai constient de Viata existenta in spatele oricarei iluzii. Tu spui ca ai trecut cand erai mai tanar, prin ceea ce trec eu acum. Poate ca ceva a trecut pe langa tine ce voia sa iti arate o cale, calea Vietii. Vorbesti despre varsta ta, te cramponezi de ea spunand "deh, varsta" , dar cine este aceasta voce? Este personalitatea care imbatraneste in tine, este ceva efemer supus nasterii si mortii. Pentru ca daca spui ca totusi ai o varsta, nu mai e mult si vine sfarsitul personalitatii, acest sine fals, aceasta identitate falsa care este supusa mortii. Atunci ce a mai ramas din tine? Unde este Viata eterna pe care nu ai reusit sa o prinzi in drumul tau? Cat de treaz ai fost sa iti dai seama de viata din tine?

Personalitatea incearca sa se distinga de ceilalti printr-o forma negativista : deh, am imbatranit! Omul identificat cu personalitatea este omul supus nasterii si mortii. De ce in oamenii cu personalitati nu poate exista un interior vesnic tanar? Pentru ca ei rateaza scopul principal separandu-se de Sursa lor: Viata. Daca privesti lucrurile la nivelul gandirii dualiste, te consideri "superior" cu cat inaintezi in varsta dar te inseli. La nivelul Fiintei esti acelasi cu toti ceilalti doar ca nu iti dai seama sau nu vrei sa accepti. Asa ca daca in tinerete ai avut unele sclipiri a vietii si acum spui ca nu le mai ai, inseamna ca ai ratat ceva. Un lucru ti-a scapat si te-a facut identificat cu batranetea. Asa poti rata Constiinta Vietii. Si nu vreau sa crezi acum ca sunt usor rautacios, doar vreau sa iti aduc aminte de unele lucruri pe care daca nu esti complet treaz si vigilent, le poti rata.
A constientiza Viata si tineretea din adancul tau nu este nebunia manifestata de unii adolescenti. Retineti, totul este interior, si numai ce este interior este cu adevarat important. In ce relatie esti tu cu viata din tine? De unde vine bucuria si daca bucuria vine din interior. Aceea este bucuria Fiintei.
Incercati sa ramaneti vesnic tineri in interior si deveniti cat mai constienti de Fiinta. Renuntati la personalitate, pentru ca ea va accelereaza procesul de imbatranire al corpului.Renuntati la sistemele rigide de gandire caci ele va imbolnavesc si va distrug viata.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Mai mult decat atat, trebuie sa devii cat mai constient de Viata existenta in spatele oricarei iluzii. Tu spui ca ai trecut cand erai mai tanar, prin ceea ce trec eu acum. Poate ca ceva a trecut pe langa tine ce voia sa iti arate o cale, calea Vietii. Vorbesti despre varsta ta, te cramponezi de ea spunand "deh, varsta" , dar cine este aceasta voce? Este personalitatea care imbatraneste in tine, este ceva efemer supus nasterii si mortii. Pentru ca daca spui ca totusi ai o varsta, nu mai e mult si vine sfarsitul personalitatii, acest sine fals, aceasta identitate falsa care este supusa mortii. Atunci ce a mai ramas din tine? Unde este Viata eterna pe care nu ai reusit sa o prinzi in drumul tau? Cat de treaz ai fost sa iti dai seama de viata din tine?

Personalitatea incearca sa se distinga de ceilalti printr-o forma negativista : deh, am imbatranit! Omul identificat cu personalitatea este omul supus nasterii si mortii. De ce in oamenii cu personalitati nu poate exista un interior vesnic tanar? Pentru ca ei rateaza scopul principal separandu-se de Sursa lor: Viata. Daca privesti lucrurile la nivelul gandirii dualiste, te consideri "superior" cu cat inaintezi in varsta dar te inseli. La nivelul Fiintei esti acelasi cu toti ceilalti doar ca nu iti dai seama sau nu vrei sa accepti. Asa ca daca in tinerete ai avut unele sclipiri a vietii si acum spui ca nu le mai ai, inseamna ca ai ratat ceva. Un lucru ti-a scapat si te-a facut identificat cu batranetea. Asa poti rata Constiinta Vietii. Si nu vreau sa crezi acum ca sunt usor rautacios, doar vreau sa iti aduc aminte de unele lucruri pe care daca nu esti complet treaz si vigilent, le poti rata.
A constientiza Viata si tineretea din adancul tau nu este nebunia manifestata de unii adolescenti. Retineti, totul este interior, si numai ce este interior este cu adevarat important. In ce relatie esti tu cu viata din tine? De unde vine bucuria si daca bucuria vine din interior. Aceea este bucuria Fiintei.
Incercati sa ramaneti vesnic tineri in interior si deveniti cat mai constienti de Fiinta. Renuntati la personalitate, pentru ca ea va accelereaza procesul de imbatranire al corpului.Renuntati la sistemele rigide de gandire caci ele va imbolnavesc si va distrug viata.

O, multumesc de oglinda. Ai pus-o foarte bine si ma vad destul de corect in ea. Tine-o insa bine sa nu se intoarca spre partea ailalta! S-ar putea sa ai surprize. Ceea ce nu-ti doresc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Inainte de toate, nu incerca sa te atasezi de cuvinte. Daca incerci asta inseamna ca incerci sa intelegi Viata printr-un proces mental.Trairea apare atunci cand in fluxul gandirii intervine o pauza, adusa de Constiinta, si nu o forma de subgandire specifica animalelor.
Ca sa poti "intelege" viata, este necesara transcederea mintii rigide.

Cuvantul "Nemanifest" incearca, printr-o definire negativa, sa exprime Ceea ce nu poate fi spus, gandit sau imaginat. Cuvantul "Nemanifest" indica ceea ce <este> spunand ceea ce <nu> este. Cuvantul "Fiinta" incearca acelasi lucru, dar printr-o definire pozitiva. Totusi cuvintele raman doar niste indicatoare mentale asa ca nu incerca sa te atasezi de ele.
Nemanifestul este acelasi lucru cu Viata. Dar Viata nu este forma care se manifesta pentru ca Viata nu se manifesta, Viata EXISTA. De aceea "viata" care se manifesta este inseparabila de moarte, este ceva efemer care are inceput si sfarsit iar asta trebuie sa constientizezi.

De asemenea Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei. Viata nu este corpul exterior animat. Viata este corpul interior lipsit de forma. Corpul interior este legatura ta cu Nemanifestul din spatele formei tale care se manifesta. In cele mai profunde aspecte ale sale corpul interior chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsa constiinta.
Constiinta corpului interior este amintirea constientizata a originii sale si intoarcerea la Sursa. Tot ceea ce se separa de Sursa inseamna dualitate: nastere si moarte.

Pana aici mi-e clar totul. Tu numesti Viata o esenta sau o stare mult mai subtila decat cea manifestata, cu alte cuvinte "Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei". Bun, nimic de comentat.

Cheia pentru a avea radacini interioare adanci este de a te afla mereu in legatura cu corpul tau interior - a il simti in orice moment. Acest sentiment se va adanci rapid si iti va transforma viata. Cu cat va constientizati mai mult corpul interior, cu atat frecventa sa vibratorie va fi mai inalta, ca o lumina ce devine mai intensa pe masura ce intoarceti mai mult un buton. La acest nivel superior de energie, negativismul nu poate sa va mai afecteze si tindeti sa atrageti noi situatii care sa reflecte aceasta frecventa superioara. Daca va mentineti atentia asupra corpului interior cat mai mult posibil, veti ramane ancorat in clipa de fata. Nu va veti pierde in lumea exterioara si nici in propria gandire.
Prezenta este constiinta retrasa din gandire. Cine opereaza aceasta retragere? Tu faci asta. Iar pentru ca in esenta esti constiinta, putem la fel de bine sa spunem ca este o trezire a constiintei din visul formei. Forma se manifesta pentru a atinge constiinta Vietii nemanifeste.

Si aici e clar. Cu cat ma adancesc in mine, in corpul interior spui, in corpul constiintei, cu atat ma regasesc in Viata. Bun, nimic de comentat.

Sinele fals nu te lasa sa Vietuiesti, el iti da senzatia de "nevoie de a avea o relatie cu tine insuti". Aceasta este ciclul viata-moarte. De ce este neaparat necesar sa ai o relatie cu tine insuti? De ce nu poti pur si simplu sa fii tu insuti? Cand aveti o relatie cu voi, va impartiti in doua: "eu" si "eu insumi", subiect si obiect. Aceasta dualitate creata de minte este cauza principala a problemelor si a conflictelor din viata.

Clar si aici. Sinele fals, adica mintea, opereaza cu dualitati, opereaza cu forme.
Dar tot de aici apar si problemele: formele sunt doar iluzii ale mintii, ale sinelui fals, sau ele exista si in realitate?

In starea de iluminare, sunteti voi insiva - "voi" si "sinele vostru" fuzioneaza. In aceasta stare, nu va criticati, nu va plangeti de mila, nu sunteti mandri de voi, nu va iubiti, nu va urati s.a.m.d. Ruptura produsa de constiinta autoreflexiva se repara, iar blestemul ei este inlaturat. Nu exista niciun "sine" pe care sa fie nevoie sa-l aparati, sa-l protejati sau sa-l hraniti. Cand ati atins un anumit nivel de dezvoltare spirituala, exista o singura relatie pe care nu o mai aveti: relatia cu sine. Odata ce ati renuntat la ea, toate celelalte relatii vor fi relatii de iubire.

Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. Si mai raman intrebarile: ce se intampla cu formele, cu dualitatile? Viata la nivel de forme e reala sau e doar iluzie a mintii? Eu cand ma duc dimineata sa-i dau de mancare cainelui meu, el exista ca si forma sau e doar iluzia mintii mele? Intreb pentru ca exista filosofii orientale care spun ca formele sunt iluzii, ca ele nu exista in realitate.
Si inca o intrebare: starea de iluminare e tot una cu starea de pace interioara si bucurie? Asta e tot? Sau mai e ceva, mai adanc?
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Clar si aici. Sinele fals, adica mintea, opereaza cu dualitati, opereaza cu forme.
Dar tot de aici apar si problemele: formele sunt doar iluzii ale mintii, ale sinelui fals, sau ele exista si in realitate?
Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. Si mai raman intrebarile: ce se intampla cu formele, cu dualitatile? Viata la nivel de forme e reala sau e doar iluzie a mintii? Eu cand ma duc dimineata sa-i dau de mancare cainelui meu, el exista ca si forma sau e doar iluzia mintii mele? Intreb pentru ca exista filosofii orientale care spun ca formele sunt iluzii, ca ele nu exista in realitate.
Si inca o intrebare: starea de iluminare e tot una cu starea de pace interioara si bucurie? Asta e tot? Sau mai e ceva, mai adanc?
Har, smerenie si jertfa de sine

Formele fac parte dintr-o realitate iluzorie, a mintii. Spre exemplu din iluzia fundamentala fac parte nasterea si moartea, ca forma, corp fizic.

Intrebare: "Nu sunt de acord cu ideea că un corp are nevoie să moară. Sunt convins că putem ajunge la nemurirea fizică. Dar motivul pentru care corpul moare este acela că noi credem în moarte?
Corpul nu moare pentru că voi credeţi în moarte. Corpul există, sau pare să existe, deoarece credeţi în moarte. Corpul exista pentru ca va identificati cu forma. Forma moare in final. Corpul şi moartea sunt aspecte ale aceleiaşi iluzii, create de modul de conştiinţă dominat de sinele fals, care nu are conştiinţa Sursei vieţii şi se vede pe sine ca separat şi constant ameninţat. Astfel, creează iluzia că sunteţi un corp, un vehicul fizic dens, constant ameninţat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil, care s-a născut şi peste puţin timp moare — aceasta este iluzia. Corpul şi moartea: o singură iluzie. Nu pot exista una fără alta. Vreţi să păstraţi o parte a iluziei şi să scăpaţi de cealaltă, însă acest lucru este imposibil. Fie o păstraţi pe toată, fie o abandonaţi în întregime.
Totuşi, nu puteţi scăpa de corp şi nici nu trebuie să faceţi acest lucru. Corpul este o percepţie incredibil de greşită a naturii voastre adevărate. Dar natura voastra adevărată este ascunsă undeva în această iluzie, nu în afara ei, şi astfel corpul este singurul punct de acces spre ea.
Dacă aţi vedea un înger, dar l-aţi confunda cu o statuie, tot ce ar trebui să faceţi ar fi să vă modificaţi felul de a privi şi să observaţi din nou mai atent „statuia de piatră”, nu să începeţi să vă uitaţi în altă parte. Atunci aţi descoperi că nu a existat niciodată o statuie de piatră.
Repet, nu uitaţi că felul în care percepeţi lumea este o reflectare a stării voastre de conştiinţă. Nu sunteţi separat de ea şi nu există nicio lume obiectivă în afara ei. În fiecare moment, conştiinţa voastra creează lumea în care trăiţi. Dacă ai impresia ca esti o formă, atunci nu te poti elibera de ciclicitatea naştere-moarte. Aici e conştiinta ce trebuie trezită.
Aceasta este iluminarea.

Lumea noastră umană colectivă este creată în mare parte prin nivelul de conştiinţă pe care noi îl numim minte. Chiar şi în interiorul lumii umane colective există diferenţe majore, multe „sublumi”, în funcţie de cel care percepe sau creează lumea respectivă. Deoarece toate lumile sunt conectate, când conştiinţa umană colectivă se transformă, natura şi lumea animalelor vor reflecta această transformare. De aici şi afirmaţia din Biblie, potrivit căreia în era următoare „apoi am păşit într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul şi lupul -— stând toţi la un loc într-o unire desăvârşită”. Aceasta indică posibilitatea unei ordini complet diferite a realităţii.

Lumea aşa cum ne apare ea azi, după cum am mai spus, este în mare o reflectare a minţii conduse de sinele fals. Frica fiind o consecinţă inevitabilă a iluziilor induse de sinele fals, lumea noastră este dominată de frică. Aşa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale stărilor şi sentimentelor interioare, la fel realitatea noastră colectivă este în mare parte expresia simbolică a fricii şi a straturilor profunde de negativism acumulate în psihicul uman colectiv. Nu suntem separaţi de lumea noastră, aşa că atunci când majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals, această schimbare interioară va afecta întreaga creaţie. Veţi locui efectiv într-o lume nouă. Este o schimbare a conştiinţei planetare. Un straniu proverb budist spune că fiecare copac şi fiecare fir de iarbă vor deveni în ultimă instanţă puncte de iluminare ale aceluiaşi adevăr. După spusele Sfântului Pavel, întreaga creaţie aşteaptă ca oamenii să atingă iluminarea. În felul acesta interpretez eu propoziţia: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” [Romani 8, 19]. Sfântul Pavel continuă spunând că, prin aceasta, întreaga creaţie se va mântui: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” [Romani 8, 22].
Ceea ce se naşte este o conştiinţă nouă şi, ca o inevitabilă reflexie a ei, o lume nouă. Acest lucru este prezis şi în Noul Testament, în Apocalipsă [21, 1]: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut”.

Dar nu confundaţi cauza cu efectul. Sarcina voastra principală nu este căutarea mântuirii prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea din identificarea cu forma. Atunci nu veţi mai fi legat de această lume, de acest nivel al realităţii. Vă veţi putea simţi rădăcinile în Nemanifest şi astfel vă veţi putea elibera de ataşamentul faţă de lumea manifestă. Vă veţi putea bucura de plăcerile trecătoare ale acestei lumi fără să mai existe frica de pierdere, aşa că nu veţi mai simţi nevoia să vă agăţaţi de ele. Deşi veţi putea simţi bucuriile plăcerilor senzoriale, dorinţa şi nevoia de a simţi experienţele senzoriale nu vor mai exista, ca de altfel nici căutarea constantă a satisfacţiei prin gratificare psihologică, prin alimentarea sinelui fals. Veţi fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice plăcere, mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veţi mai avea nevoie de lume. Nu veţi mai avea nevoie ca ea să fie altfel decât este.
Numai în acest moment veţi începe să aveţi o contribuţie reală la construirea unei lumi mai bune, a unei realităţi diferite. Numai în acest moment veţi fi capabil să simţiţi adevărata compasiune şi să îi ajutaţi pe ceilalţi la nivelul cauzei. Numai cei care au cunoscut transcenderea lumii pot crea o lume mai bună.

Adevărata compasiune este conştiinţa unei legături între moartea şi nemurirea împărtăşită. La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare în sensul cel mai amplu. În această stare, influenţa voastra vindecătoare se bazează în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru, ci pe simpla existenţă. Toţi cei cu care veţi veni în contact vor fi atinşi de prezenţa voastra şi influenţaţi de pacea pe care o iradiaţi indiferent dacă sunt conştienţi de acest lucru sau nu. Când sunteţi complet prezenti şi oamenii din jur manifestă comportamente inconştiente, nu mai simţiţi nevoia de a reacţiona la ele, aşa că nu le mai acordaţi niciun fel de realitate. Pacea voastra interioară este atât de vastă şi de profundă, încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parcă nici nu ar fi existat. Acest lucru rupe ciclul karmic de acţiune şi reacţie. Animalele, copacii, florile vor simţi pacea voastra şi vor răspunde la ea. Veţi învăţa pe alţii numai existând, arătându-le pacea lui Dumnezeu. Deveniţi „lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.

Asta nu înseamnă că nu îi puteţi învăţa pe alţii şi prin ceea ce faceţi — de exemplu, arătându-le cum să scape de identificarea cu mintea, cum să-şi recunoască tiparele inconştiente ş.a.m.d. Dar cel care sunteţi este întotdeauna o lecţie mult mai importantă şi cu o putere de transformare mult mai mare decât ceea ce spuneţi, chiar mai importantă decât ceea ce faceţi. Mai mult, recunoscând primatul Fiinţei şi astfel lucrând la nivelul cauzei, compasiunea voastra se va putea manifesta simultan la nivelul acţiunii şi al efectului, alinând suferinţa ori de câte ori vă veţi întâlni cu ea. Când un om flămând vă va cere o bucată de pâine şi aveţi una, îi veţi da şi lui. Dar în timp ce îi daţi pâinea, chiar dacă interacţiunea este foarte scurtă, ceea ce contează în realitate este împărtăşirea Fiinţei, pentru care pâinea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profundă, în acest moment nu mai există un om care dă şi unul care primeşte, ei sunt una.