Dumnezeu, Patrie, Famile

[Iulita]

În prealabil postat de o copila

Auzi, esti cumva vreun reprezentant al guvernului si incerci sa ne convingi ca mai trebuie sa platim o taxa, ceva??
Dar PATRIA asta ce face pt familie? Ce am primit de la patrie ? un sut in ..... Sau poate tu esti mai norocos...

..............

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SALUT, OAMENI AI ŢĂRII!

Mi-a plăcut întotdeauna ziua de 1 Decembrie.

Era ziua când bunicul arbora tricolorul românesc la balconul nostru proaspăt vopsit şi încărcat de flori.

În mintea mea de copil 1 Decembrie era mai ales ziua în care oamenii mari vorbeau între ei, când până şi vecinul, cu care ne certam mereu, venea la noi ca să discute cu tata la o bere.

Era o zi de sărbătoare, o zi a înfrăţirii.

Pentru că în ciuda tuturor şicanelor pe care ni le facem,
în ciuda a tot ce ne dezbină,
în ciuda faptului că unii dintre noi sunt prea săraci şi unii prea bogaţi,
în ciuda tuturor nedreptăţilor, a sărăciei, a lipsurilor,
indiferent din ce parte a ţării suntem, suntem toţi români!

Sunt momente când suntem dezbinaţi,
sunt momente când suntem dezorientaţi, când nu mai ştim la ce să visăm,
sunt momente când considerăm cinismul inteligenţă, când indiferenţa ni se pare înţelepciune.

Ţin însă să vă spun că sunt mândru că trăiesc aici, alături de voi,
că împart cu voi acest teritoriu, această istorie şi acest mod de a trăi.
Sunteţi toţi fraţii mei!
Pierdem prea mult timp vorbind de ce ne desparte.
Dar de ziua naţională, şi nu numai, va trebui să vorbim şi despre ce ne uneşte.

Despre tot ce e frumos în această viaţă pe care ne-o construim în sud-estul Europei,
despre aceşti bărbaţi tineri care în ultimii 20 de ani au devenit taţi excepţionali,
despre aceste femei strălucitoare, curajoase, care, vă anunţ, sunt cele mai frumoase femei din lume,
despre tot ce ne poate îndreptăţi să spunem „A noastră-i lumea!”

Să facem ca vocea naţiunii noastre să se audă tare şi clar în concertul naţiunilor!
E vocea unui popor generos, blând şi dârz.
E vocea unui popor creator şi talentat.
E o voce care poartă în ea arşiţa verii şi feeria albă iernii.
E o voce care spune că suntem aici, că existăm şi că oricine e binevenit la masa noastră dacă vine cu gânduri bune.
Nu suntem un popor neînsemnat, suntem unul din marile popoare ale lumii.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Tomescu Ionuţ

[florin.oltean75]

Patrunzator si sfasietor in acelasi timp:

http://www.youtube.com/watch?v=Xf34j...eature=related

"Unicul dor al vietii mele fiind ca sa-mi vad natiunea mea fericita..."

Avram Iancu

Ce bine ar fi sa aiba aceasta simtire si carmuitorii de astazi.



"Tu Ardeal, tu Ardeal, iti suntem osteni,
Templu sfant, templu sfant, muntii Apuseni.

Ca tu ne esti vatra si din piatra-n piatra,
E taria unui neam de moti,
Asta-i tara noastra, noi nu stam in gazda,
Horea al nostru-i risipit pe roti.

Ne-au furat barbarii, ne-au caznit mai marii,
Dar avem in piepturi sapte vieti.
Ne vibreaza-n sange, pan' la Putna plange
Clopotul ce bate la Ramet.

Nu vrem razbunare, dar atat ne doare,
Ca se pierde amintirea-n val.
Doamne da-i tarie, unei maini sa scrie,
Biblia latinului Ardeal.

Rauri cresc purtate, tari ce nu sunt toate
Dar veni-vor si mai bune vesti
Pentru toti romanii care-si sint stapanii
Soarele rasare-n Bucuresti

Unde-i Avram Iancu, sa mai franga rangul,
Celor ce Ardealul vor pustiu.
Iata ca rasare, Iancu din oricare,
E-n puterea fiecarui fiu.

Pentru aceasta tara, poate sa si moara,
Fiecare dintre noi razand.
Restul e dorinta, de ingaduinta,
Si sa fie pace pe pamânt.

Nu uitati aceasta, dreapta ne e brazda,
Ce-am lucrat cu ale noastre maini.
Fiecare munte stie aici sa cante,
Imnul "Desteptati-va romani".

[TINERI PENTRU ROMANIA]

EXERCIŢIU DE IMAGINAŢIE

De 1 Decembrie, ca de obicei, va ploua şi va fi frig.
Dar ce contează?

Să ne imaginăm că ploaia măruntă şi rece, care se va cerne peste noi, ne va face să ne privim destinul drept în ochi şi să ne contemplăm viitorul fără teamă.

Să ne imaginăm totodată că brusc toţi ne vom aminti în sfârşit de Istoria noastră, de întreaga noastră Istorie.

Să ne imaginăm că în loc să punem beţe în roate celor care încearcă să menţină vie flacăra românismului, îi vom ajuta.

Să ne imaginăm că această ploaie ne va aduce o mai bună cunoaştere a limbii pe care o vorbim, Româna.

Să ne imaginăm că apa rece pe care cerul o va revărsa asupra noastră se va transforma în mândrie.

Să ne imaginăm că toţi românii se vor defini ca persoane mândre că trăiesc în România.

Să ne imaginăm că toţi românii, datorită acestui duş glacial, vor redeveni mândri de Ţara lor, de Istoria lor, de limba pe care o vorbesc, de realizările înaintaşilor şi că, începând de a doua zi, vor sta iar drepţi, curajoşi şi dârji în faţa nenorocirilor aşa cum au făcut-o mereu de 2.000 de ani.

Dacă vom face acest exerciţiu de imaginaţie, ziua de 1 Decembrie va fi, în ciuda vremii sau vremurilor nefavorabile, cel mai frumos spectacol pe care ni-l putem oferi noi românii.

Avem însă nevoie de exerciţii de imaginaţie pentru a fi cum am fost?
Eu cred că nu...

Ploaia, chiar măruntă, rece şi sâcâitoare, e întotdeauna fertilă pentru că vine de la bunul Dumnezeu.

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DATORIE, EGOISM, MORALĂ ŞI IUBIRE CREŞTINĂ

Datoria

Ideologia actuală, o ideologie a plăcerii şi egoismului, ar trebui înlocuită cu o ideologie a datoriei şi a generozităţii.
Datoria pe care ne-o impune în prezent patria este o necesară misiune istorică. Pentru a o îndeplini trebuie să renunţăm la confort, lene şi delăsare.
E dificil, admit.
Datoria nu are nimic în comun cu plăcerile vieţii, dar datoria ridică omul mai presus de el însuşi şi de instinctele lui imediate.

Depăşirea egoismului

Egoismul, favorizând cultul propriei persoane şi satisfacerea capriciilor individuale, se transformă, prin forţa lucrurilor, în narcisism cu consecinţe care sunt uşor de sesizat.
Raporturile umane dezinteresate, pe care le încurajează generozitatea, sunt înlocuite de calcule şi tranzacţii.
Oportunismul şi cinismul detronează respectul.
Marea generozitate creatoare dispare în folosul meschinăriei sterile.
Pe măsură ce personalităţile noastre se hipertrofiază lucrurile îşi pierd valoarea, nobleţea, fărâmiţându-se într-o puzderie de atomi mediocri.
Măreţia umană face loc răutăţii, bestialităţii şi primitivismului.
Nimic trainic şi valoros nu se poate realiza în această dezordine.
Omul nu se poate realiza ca om urmând panta alunecoasă a instinctelor generate de partea de jos pântecului şi de stomac ci, dimpotrivă, păstrându-şi libertatea de a le spune nu.
Omul îşi câştigă nobleţea prin cumpătare şi alegeri care trebuie să fie alegeri ale capului şi nu ale viscerelor.
Nu este vorba aici de a neglija latura instinctivă a omului ci de a o depăşi, de a o subordona unui ideal adevărat care să nu fie acela al unor plăceri nefireşti şi degradante.
Or tocmai asta se face în prezent: se incită animalul din noi.
Trebuie să scoatem îngerul din fiară! Nu un înger descărnat şi himeric, ci un înger cu chip de om, a cărui privire se îndreaptă spre cer, nu spre abis.

Morala

Omul care îşi face datoria faţă de semenii săi şi patrie este un om care îşi păstrează şi el libertatea interioară, exigenţele proprii, conştiinţa de sine, dar spre deosebire de egoist îşi subordonează fapta la ceva care-i este superior.
Prin aceasta el se autodepăşeşte şi-şi realizează un anumit echilibru interior în acelaşi timp spiritual, intelectual şi afectiv.
Pentru a scăpa de tirania instinctelor josnice şi a egoismului trebuie credinţă în Dumnezeu şi morală creştină, adică o morală a datoriei şi a sacrificiului pentru aproapele.
Morala creştină presupune stăpânire de sine, perseverenţă, bun simţ şi forţă sufletească.
Aceasta nu exclude entuziasmul, pasiunea, ci dimpotrivă.
De altfel nimic mare nu s-a făptuit pe lumea aceasta fără pasiune.
Dar pasiunea nu trebuie să fie patimă instinctuală, ea trebuie să fie pasiune pentru ideal, pentru adevăr şi pentru bine.
Pasiunea datoriei trebuie să distrugă patimile.

Puterea de a iubi

Pentru a ne putea face datoria faţă de semeni şi patrie avem nevoie şi de puterea de a iubi creştineşte.
Puterea de a iubi creştineşte este calitatea care determină persoana să fie atrasă de frumuseţe, de bine, de adevăr, de dreptate şi să facă din ele obiectul afecţiunii şi dorinţelor sale.
Este o putere creatoare prin excelenţă.
Nimic mai puternic, mai generator de fapte bune şi fecunde!
Ea dă naştere tuturor virtuţilor, ea inspiră sentimentele cele mai generoase, ea ne impune faptele cele mai bune.
Fără ea nu există ideal, inima e goală şi acţiunea sterilă.
Prieteni să avem tăria, să avem forţa sufletească, să avem curajul ca prin credinţă în Dumnezeu, prin moralitate creştină, iubire de aproapele şi cultul datoriei, România să trăiască veşnic.

Mareş Bogdan

[TINERI PENTRU ROMANIA]

REFLECŢII PE MARGINEA CĂRŢII LUI RÉGIS DEBRAY „ELOGIUL FRONTIERELOR”

Frontierele nu sunt bine văzute de presă.
Să nu ne aşteptăm de la politicieni să le laude.
Nici ca evazioniştii fiscali, speculanţii financiari, traficanţii de mână de lucru, intelectualii mercenari să-şi declare iubirea pentru ceea ce le afectează interesele.

Cei săraci ar trebui să dorească demarcarea strictă a teritoriului.
Singura lor avere e ţara.
Cel care nu are nimic nu se poate bizui decât pe Dumnezeu, patrie şi familie.

Orice sistem viu are un înveliş: lichidul amniotic este pielea fetusului, scoarţa aceea a copacului, frontiera aceea a naţiunii.
Cojiţi coaja unui copac, seva nu va mai circula.
Suprimaţi frontiera, naţiunea se va stinge.

Unde nu sunt frontiere se ridică ziduri.

O frontieră nu este un zid.
Zidul împiedică trecerea, frontiera o controlează.

La ce foloseşte o frontieră? Uneşte.
Chiar şi în timpul unei petreceri cu foşti colegi de liceu trebuie închisă uşa!

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DRAPELUL
de maior (r) Vasile Tomescu

Panglică, cocardă tricoloră sau steag sfârtecat de gloanţe,
Vibrantă imagine simbol a patriei române,
Când te cânt sufletu-mi se umple de atâtea elanuri şi speranţe
Că de emoţie mă pierd de nu mai ştiu de mine.
Tu, a cărui prezenţă ne dă avânt şi ne însufleţeşte,
Ne uneşti şi ne faci să avem cu toţi acelaşi ţel,
De aceea, fie pace sau război, te urmăm bărbăteşte
Căci ne eşti mai mult decât un simplu drapel.

Copii, erai jucăria noastră preferată,
Şi neîndemânatici, cu mâini nesigure, tremurând,
Te confecţionam din bucăţi de pânză colorată,
Apoi ne amuzam fluturându-te în vânt.
În sfârşit soldaţi în mândra noastră oştire,
Mărşăluiam cu tine prin sat în pas de paradă.
Cântând vesel dădeam lumii de ştire
Să iasă la porţi sau la fereşti să te vadă.

Dar dacă într-o zi soarta amară
Ne va chema să luptăm duşmanul
Pe meleaguri străine, departe de ţară,
În faldurile tale vom revedea casa, ograda, tăpşanul.
Deşi întristaţi, privindu-te, ne vom simţi mai bine.
Nu eşti singur când camarazii înalţă tricolorul
Şi cântă cu patos „Deşteaptă-te române!”...
Atunci dispar oboseala, teama, dorul.

Flutură drapel!
Tu ne uneşti, ne dai un ţel.
Imagine a României,
Simbol al bucuriei,
Tu reuneşti în a ta simplitate
Familie, ţară, libertate.

12 mai 1940

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DESPRE CUVINTE

Cuvintele sunt mai mult decât cuvinte.
Cuvintele freamătă, cuvintele mângâie, cuvintele cântă, cuvintele clădesc, cuvintele rezistă, cuvintele înving.

Visez, sper, strig, cânt, sunt.
De 2.000 de ani limba română răsună pe plaiurile noastre.
Ea exagerează, ea inventează, ea spune lucrurilor pe nume, ea spune octombrie, ea spune aprilie, ea spune mare, ea spune port, ea spune frică şi curaj.
Ea spune câmpii, ea spune munţi, ea spune copilărie şi speranţă.
Ea spune că suntem aici de când lumea şi că vom rămâne aici în vecii vecilor.

Când nu sunt rostite corect, când nu mai sunt înţelese sau când nu mai sunt iubite, cuvintele tac şi dispar uitate.
Le vedem îndepărtându-se încet, încet şi abdicând.
Dar putem să ne şi batem, putem să şi luptăm.
Parcă vă aud spunând: „vom lupta împreună!”

Cu cât vor fi mai mulţi poeţi ca s-o scrie şi oameni care s-o vorbească şi s-o cânte, cu atât limba noastră va trăi mai mult.

Pârvu Ana Maria