Cum sa birui deznadejdea

[delia31]

În prealabil postat de Danuta

Dragii mei, sunt membru de cativa ani buni si tot de cativa ani buni nu am mai cerut ajutor pe forum, dar cum prima data a functionat, sper din suflet ca va fnctiona si acum. Am o foarte mare problema, cad foarte usor in deznadejde, intru foarte usor in panica, desi in mintea mea realizez ca Dumnezeu este mare si numai El stie ce va fi cu noi, nu ma pot abtine sa nu ma panichez teribli cand aud ''profetii'' despre cutremure, sfarsitul lumii, date exacte, ore etc. Pana trece ziua respectiva nu va pot spune ce este in sufletul meu. Astazi iar m-a cuprins deznadejdea si panica cand toate posturile radio , tv si ziarele vuiau de sfarsitul lumii pe 21 mai 2011. Am nevoie de sfaturile voastre, si de rugaciuni care ma pot ajuta pt a-mi intari sufletul si pt a nu mai cadea in deznadejde. Va multumesc pentru timpul acordat. Doamne Ajuta !

Deznadejdea sau depresia sau tristetea sau intristarea (cateva idei si fragmente din lucrarea Terapeutica bolilor spirituale- o carte ce n-ar trebui sa lipseasca din casa nici unui om care vrea sa scape de pacate si patimi)

Vorbind d.p.d.v. al psihoterapiei ortodoxe, exista doua forme de tristete: o tristete buna si una rea, o tristete dupa Dumnezeu si o tristete dupa cele ale lumii.

1.tristetea folositoare sau intristarea mantuitoare dupa Dumnezeu sau fericita intristare care-l face pe om sa se mahneasca pentru starea decazuta in care se afla, sa-si planga pacatele, sa sufere din pricina departarii de Dumnezeu.
E ceea ce se numeste pocainta si e absolut necesara omului cazut pentru a regasi calea spre Dumnezeu si a-L primi in suflet.

2. tristetea patologica sau depresia- e o stare nefireasca in care sufletul omului, nefiind vindecat de patimi si pacate se afla intr-o relatie nefireasca cu Dumnezeu.

Deznadejdea sau tristetea patologica e o patima, o boala a sufletului, ca şi consecinta a relei întrebuintari a primei forme de tristete, descrisa mai sus.

In locul intristarii pentru pacate şi a mahnirii pentru instrainarea de Dumnezeu, pentru pierderea bunurilor duhovnicesti, omul deplange pierderea bunurilor materiale, sau se întristează pentru ca n-a putut sa-si implineasca vreo dorinta sau sa guste vreo placere, sau pentru ca a suferit ceva neplacut de la oameni, sau ca nu intelege rostul incercarilor.

Odata tristetea intrata in suflet, daca nu devine cainta, ea creste, se amplifica si tocmai asta urmareste cel rau: sa-l duca pe om la deznadejde profunda pt. ca stie ca nimic nu face ravagii mai mari decat tristetea devenita deznadejde.

Tristetea asta patologica evolueaza –de la lipsa bucuriei si stari episodice cu tot ce implica (stari de panica, frica launtrice apasatoare care il macina pe om si il imobilizeaza launtric) , pana la a-l face sa se simta total daramat, sa nu mai aiba incredere in Dumnezeu si sa vada totul in negru.
In unele cazuri, persoana in cauza ajunge chiar la incapacitatea de a comunica si de a cere ajutor, la incapacitatea de a face chestii de rutina.

Dar cel mai cumplit efect pe care îl are tristetea este transformarea ei în deznadejde.
O prea mare intristare este foarte primejdioasa, e de fapt o stare la care diavolul doreste foarte mult sa ajungem, pentru ca atunci omul isi pierde cu totul nadejdea în Dumnezeu si taie legatura cu El.

Si din prea mare deznadejde si ruperea de Dumnezeu, omul nu vede alta iesire decat sinuciderea. Asta-i lucrare demonica. In punctul asta vrea cel rau sa-l duca pe cel ce sufera de deznadejde. Doamne sfinte miluieste!

Tristetea patologica se vindeca numai prin vindecarea altor patimi ( tinerea de minte a raului suferit de la altii, furia, mania inabusite, neiertarea, neiubirea, slava desarta, dorinta neimplinita de a acumula bunuri materiale etc.) Un duhovnic isi da seama despre ce-i vorba.

Toti sfintii spun ca in cazuri de acest gen, nu e buna insingurarea, autoizolarea, ci sa cerem sfatul oamenilor duhovnicesti pt. ca sufletul are nevoie de tamaduire prin rugaciune si cuvinte de mangaiere.