neliniste si indoiala => tocmai am facut un pacat?

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Am facut azi o fapta ciudata. Dupa aceea au urmat frica, indoiala ca nu a fost o fapta buna, ca a fost o exagerare, ca mi s-ar fi parut ca...., ca vor fi consecinte urate etc.

Voi ce credeti - daca fapta e urmata de ganduri de genul acesta, implicit si indubitabil e pacat?

As dori sa stiu pentru a discerne mai bine raul de bine.

Nu stiu ce ai facut, deci nu stiu daca e pacat sau nu. Ce stiu din ceea ce relatezi, este ca decizia pe care ai luat-o, NU A FOST BUNA. Ne dam seama daca deciziile/actiunile noastre sunt bune sau nu, dupa starea imediata pe care o simtim dupa infapturea lor.Daca este o stare de bine, de multumire, de satisfactie, de liniste -decizia este buna, in acord cu constiinta noastra.Daca avem starile pe care le-ai descris- decizia nu a fost una corecta.

[glykys]

Eu nu stiu si nici nu imi dau seama despre ce ar putea fi vorba, insa adaug un lucru: sa nu cadem in deznadejde, ca asta sigur e un pacat si inca unul foarte mare!
Daca ai avut intentie buna si ai facut o fapta care a iesit rau, nu trebuie sa iti faci prea mari mustrari de constiinta! Fiecare face binele la masura lui, iar uneori aceste ispite / piedici sunt spre intarirea noastra si spre smerenie, sa nu ne credem cine stie ce sfintisori.

Pe de alta parte, si acum vorbesc in general si nu fac referire la nimeni, am observat ca pacatul este luat prea in sens rigorist si formalist... Pacat e ce ne abate de la Dumnezeu, nu ce zic gandurile noastre. Pentru ca poti face pacate si sa nu ai nici cea mai mica mustrare de constiinta si poti face o fapta buna si sa te tot indoiesti in sine.

E bine sa stim ce facem si de ce facem, cum sa procedam cand gresim (scuzele nu sunt suficiente, ci trebuie actiune concreta, indreptat situatia!) si sa nu ne uitam inapoi! Vorba par. Teofi: pocainta se face cu fata spre viitor, nu spre trecut!