Acesta este Dumnezeu si asa lucreaza El !

In primul rand felicitari sincere, frate Zaharia. Multe dintre pacate le-am trait si eu... dar nu pot sa dau vina decat pe mine si-atat. Comunismul? Iubita mea de-atunci (astazi o preoteasa distinsa) numai cat nu se aseza in genunchi sa ma apropii de Dumnezeu si de biserica. Pana nu mi-a aratat Dumnezeu perspectiva mortii (la 26 de ani) n-am stiut ce-i spovedania. Cat despre biserica... Noi, barbatii ne maturizam tare greu!...
Si un alt lucru cu care nu pot fi de acord: nu cred ca Dumnezeu "ne primeste", ci noi ne autoexcludem, cu o repetabilitate degradanta si dezarmanta. Cine a ajuns la un anumit nivel de perceptie a acelei stari , este constient de fiecare clipa in care Dumnezeu isi intoarce fata de la el. Fiindca este adevarat ca prin rugaciune, nici o patima nu te mai atinge, dar in jurul tau ai atat de multi oameni foarte dragi sufletului tau, dar mai comozi in rugaciune, care sunt asaltati de demoni de toate categoriile, incat faci ce faci si tot mai scoti cate un "porumbel", tot mai arunci o privire piezisa, tot ti se pare ca ai dreptul sa spui ca nu-i corect!... Cand de fapt toate sunt ispite de la diavol, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru indreptarea noastra. Si atat timp cat inca nu ne stapanim pornirile de moment (fie in trafic, fie cand cauti un obiect de inebunesti si stii ca l-ai avut in mana cu cateva secunde mai devreme, fie ca unul dintre copii iti spune ca tocmai l-a oprit un tigan si l-a buzunarit...), inca suntem victime si ca nu putem vorbi de "primirea lui Dumnezeu". Eu unul ma simt mult prea neslefuit ca sa pot sa cred ca "stralucesc" prin ceva in fata Lui. Si atat timp cat in adancul sufletului meu mai exista mandrie, atat timp cat inca nu pot spune ca ii iubesc la fel de mult chiar pe toti, fiinca pe unii, chiar daca nu-i dusmanesc, ii consider niste ticalosi, si chiar ii mai judec uneori, nu cred ca Dumnezeu poate lumina in mine mai mult decat un opaitz!!