Papalitatea

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

Dar pentru a înţelege adevărul trebuie să ne detaşăm de... ceea ce ne-am ataşat, şi anume de opiniile noastre sau ale Bisericii din care facem parte. Ceea ce e foarte greu, iar pentru mulţi, imposibil.

Asta aşa-i. Iar cea mai bună dovadă că este aşa e chiar mesajul de mai sus.

Eu aş recurge la ceva mai simplu, şi anume la bunul simţ.

Deci, numai cei în schismă au bun simţ, pe când catolicii nu au aşa ceva.

Iată, mâine este Pogorârea Duhului Sfânt, când s-a întemeiat Biserica. Ştim cu toţii că peste toţi apostolii s-au pogorât Duhul Sfânt sub forma unor limbi ca de foc. Erau cu toţii adunaţi şi peste toţi deopotrivă s-a pogorât. Zice, oare, că era mai mare focul pogorât peste Sf. Petru? Nu arată chiar pogorârea aceasta tocmai sobornicitatea Bisericii?

În primul rând, nu a susţinut nimeni că, din moment ce Biserica are un cap văzut lăsat de Cristos, a încetat a mai fi sobornicească. Dovadă stau cele 21 de Sinoade Ecumenice (dintre care ortodocşii au rămas la primele 7, non-calcedonienii la primele 3).

În al doilea rând, toţi episcopii beneficiază şi azi, ca şi ieri, de Duhul Sfânt, chiar dacă nu sub forma vizibilă a unor limbi de foc. Nu am auzit pe niciun catolic spunând că numai Papa are Duh Sfânt deplin, cardinalii au mai puţin, mitropoliţii şi mai puţin, iar episcopii de loc. În treapta deplinei preoţii care este treapta arhierească, toţi sunt egali în capabilităţile lor conferite de Duhul Sfânt. Toţi pot hirotoni noi apostoli, toţi pot confirma noi creştini. Dar, în slujirile lor în cadrul Bisericii, nu sunt toţi egali, ci au slujiri diferite.

În sfârşit, dacă citiţi cu atenţie episodul petrecut la Cincizecime, veţi observa care dintre cei 12 apostoli are rolul de prim-plan. Ca să fii catolic, nu trebuie să ai cine ştie ce revelaţii personale, ci este suficient să citeşti Biblia. Cu bună credinţă.

Apoi, dacă Petru a fost vicarul lui Hristos de la început, ar fi îndrăznit oare Pavel să-l certe şi să-l corecteze? Sau a făcut-o frăţeşte, aşa cum un frate îşi permite să îl îndrepte pe alt frate? Oare papa poate fi certat şi îndreptat de vreun episcop oarecare?

Da. Papa poate fi "certat şi îndreptat" (terminologia pe care o folosesc catolicii este "dojană frăţească"). Unul din numeroasele astfel de exemple din istoria Bisericii este atunci când Papa Ioan al XXII-lea a susţinut că fericirea drepţilor între judecata particulară şi judecata universală este nedeplină, deoarece nu au trupuri şi regretă acest lucru. Această teorie a fost combătută de fraţi ai săi întru episcopat. Ca să clarifice lucrurile, Papa a convocat un sinod, apărându-şi poziţia. Dar, după dezbateri, sinodul a respins punctul de vedere papal, calificând teoria ca heterodoxă. Papa a abjurat şi a murit în bună conştiinţă.

Apoi, după formarea primelor comunităţi creştine, oare primul episcop a fost Petru, sau Iacob cel Bătrân? Nu era firesc să fie Petru dacă el ar fi fost mai mare peste ceilalţi?

Iarăşi: întorceţi-vă la textul biblic şi analizaţi Sinodul de la Ierusalim, la care faceţi referire. Veţi observa că Sinodul urma să dezbată chestiunea iudeo-creştină. Petru şi câţiva aliaţi (care erau în minoritate) susţineau că pentru a fi creştin trebuie mai întâi să fii evreu. Ceilalţi (care formau majoritatea) susţineau că Legea Nouă înlocuieşte Legea Veche. Pe cale supranaturală, lui Petru i s-a relevat adevărul. Drept urmare, Petru retractând eroarea teologică, Sinodul nici nu a mai dezbătut problema pentru care se întrunise, ci au vorbit de altele, că tot erau împreună: dacă să mănânce mâncare de porc etc. Observaţi deci că: 1) Petru este personajul pivotal în toată chestiunea şi că 2) Duhul Sfânt este cel Care îl îndreaptă pe primul Papă. Tot aşa este şi astăzi, cu al 266 urmaş al Sf Petru.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Deci, numai cei în schismă au bun simţ, pe când catolicii nu au aşa ceva.

Acesta e un sofism. Nu este bunul simţ un atribut al „schismaticilor” (începem din nou să ne aruncăm anateme?). De multe ori şi noi facem raţionamente care uită de bunul-simţ. Iar idolatrizarea convingerilor se întâlneşte şi la noi, din belşug.

În sfârşit, dacă citiţi cu atenţie episodul petrecut la Cincizecime, veţi observa care dintre cei 12 apostoli are rolul de prim-plan.

Nu contest faptul că Sf. Petru a fost în prim-plan. Era cel mai respectat dintre apostoli, fiind şi cel mai în vârstă.

Da. Papa poate fi "certat şi îndreptat" (terminologia pe care o folosesc catolicii este "dojană frăţească"). Unul din numeroasele astfel de exemple din istoria Bisericii este atunci când Papa Ioan al XXII-lea a susţinut că fericirea drepţilor între judecata particulară şi judecata universală este nedeplină, deoarece nu au trupuri şi regretă acest lucru. Această teorie a fost combătută de fraţi ai săi întru episcopat. Ca să clarifice lucrurile, Papa a convocat un sinod, apărându-şi poziţia. Dar, după dezbateri, sinodul a respins punctul de vedere papal, calificând teoria ca heterodoxă. Papa a abjurat şi a murit în bună conştiinţă.

În cazul ăsta, în ce constă infailibilitatea papală?

Pe cale supranaturală, lui Petru i s-a relevat adevărul. Drept urmare, Petru retractând eroarea teologică

Dar din asta nu decurge faptul că de fiecare dată, unui anumit episcop hirotonit pe scaunul lui Petru, i se va revela, pe cale supranaturală, adevărul. Revelaţii supranaturale a avut şi Pavel, a avut şi Ioan Evanghelistul, şi mulţi alţii. Acea revelaţie a avut rolul doar de a-l împăca cu fraţii şi de a-i rezolva dilema lăuntrică.

Observaţi deci că: 1) Petru este personajul pivotal în toată chestiunea şi că 2) Duhul Sfânt este cel Care îl îndreaptă pe primul Papă. Tot aşa este şi astăzi, cu al 266 urmaş al Sf Petru.

Din aceste două elemente nu rezultă faptul că Petru ar fi devenit vicar al lui Hristos. Şi din cele citite în Faptele Apostolilor şi restul Noului Testament, am mari îndoieli că Petru însuşi a crezut asta despre sine.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

Era cel mai respectat dintre apostoli, fiind şi cel mai în vârstă.

Că Petru era cel mai respectat dintre apostoli, vedem bine din întreg Noul Testament. Dar, când spuneţi că era cel mai în vârstă, pe ce vă bazaţi exact ?

În cazul ăsta, în ce constă infailibilitatea papală?

Infailibilitatea papală e atunci când Papa, ca urmaş al lui Petru, declară în scris un adevăr de credinţă sau morală care îi este divin revelat.

Şi în cazul lui Petru în chestiunea iudeo-creştină, şi în cazul lui Ioan al XXII-lea în chestiunea fericirii depline sau nu a drepţilor după moarte, este vorba de păreri, recunoscute ca atare de autorii lor, cărora nu li s-a revelat nimic în această privinţă.

Dar din asta nu decurge faptul că de fiecare dată, unui anumit episcop hirotonit pe scaunul lui Petru, i se va revela, pe cale supranaturală, adevărul. Revelaţii supranaturale a avut şi Pavel, a avut şi Ioan Evanghelistul, şi mulţi alţii. Acea revelaţie a avut rolul doar de a-l împăca cu fraţii şi de a-i rezolva dilema lăuntrică.

Dv confundaţi disputa teologică cu cearta. Apostolii nu s-au certat, ci au avut o deosebire de vederi teologice. La fel au fost multe, după aceea. Tot aşa a fost şi "disputa universaliilor", şi "chestiunea irestibilităţii Duhului Sfânt" şi multe altele.

Din aceste două elemente nu rezultă faptul că Petru ar fi devenit vicar al lui Hristos. Şi din cele citite în Faptele Apostolilor şi restul Noului Testament, am mari îndoieli că Petru însuşi a crezut asta despre sine.

Dar că Isus S-a rugat în grădina Ghetsimani atât pentru toţi fraţii, ca să fie uniţi, cât şi numai pentru Petru, ca răspunzător de această unitate, asta credeţi ?

Dumnezeu i-a legat pe apostoli de Petru, dv de ce îi vreţi altfel ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Că Petru era cel mai respectat dintre apostoli, vedem bine din întreg Noul Testament. Dar, când spuneţi că era cel mai în vârstă, pe ce vă bazaţi exact ?

Părintele Galeriu spunea mereu lucrul ăsta. Nu ştiu pe ce se baza, probabil pe o tradiţie (acum am citit că Andrei ar fi fost mai mare decât Petru, probabil după altă tradiţie); poate nu e foarte important lucrul ăsta.

Infailibilitatea papală e atunci când Papa, ca urmaş al lui Petru, declară în scris un adevăr de credinţă sau morală care îi este divin revelat.

Dacă ea decurge din revelaţia lui Petru, mi se pare o interpretare forţată.

Dv confundaţi disputa teologică cu cearta. Apostolii nu s-au certat, ci au avut o deosebire de vederi teologice. La fel au fost multe, după aceea. Tot aşa a fost şi "disputa universaliilor", şi "chestiunea irestibilităţii Duhului Sfânt" şi multe altele.

Când am spus că Pavel l-a certat pe Petru, în sensul ăsta am vrut să să înţeleagă, nu că s-ar fi certat cu el. L-a mustrat sau l-a dojenit într-o chestiune teologică, într-adevăr.

Dar că Isus S-a rugat în grădina Ghetsimani atât pentru toţi fraţii, ca să fie uniţi, cât şi numai pentru Petru, ca răspunzător de această unitate, asta credeţi

Aş putea admite că i-a încredinţat pe apostoli lui Petru, care era unul dintre ucenicii Săi preferaţi şi, totodată, ascultat de către ceilalţi. Însă de aici şi până la „locţiitorul lui Hristos”... mi se pare cale lungă.

Însă mi se pare o cale mult mai scurtă de la cezarul Romei, care era socotit zeu, până la locţiitorul lui Dumnezeu pe Pământ.

[Adriana3]

Intr-adevar Sf. Petru a fost corectat direct de catre Duhul Sfant in ceea ce priveste problema convertirii paganilor. Buna remarca Mihnea.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dovadă stau cele 21 de Sinoade Ecumenice (dintre care ortodocşii au rămas la primele 7, non-calcedonienii la primele 3).

Si tocmai am aratat ca BC este intr-o confuzie totala , sinodul cinsiderat de ei al VIII-lea, cel din 869, fiind anulat de sinodul din 879 si de Papa Ioan VIII.
Atunci cand s-a adoptat dogma infailibilitatii probabil papa si BC nu stia ca altfel au stat lucrurile in acel veac (presupun ca nu spunea neadevarul deliberat). Asa ca acum s-au trezit intr-o mare incurcatura. Nu pot anula sinodul din 879 pentru ca papa Ioan l-a aprobat si inseamna ca nu exista infailibilitate. Nu pot anula sinodul 869 pentru ca papii ulteriori l-au considerat valabil, deci iar intra la infailibilitate.
In plus sinodul 879 si papa au adoptat hotararea impotriva modificarii crezului (si a adaugirii Filioque), iar intra la infailibilitate.
Asadar nu exista infailibilitate, nu mai are rost sa discutam ca si cum toti ortodocsii nu ar putea sa inteleaga aceste lucruri. Bine, exceptand-o pe Adriana. Catolicii aleg sa nu creada adevarul si sa creada ce spune Bc, asta e problema lor nu a noastra.

În prealabil postat de catalin2

Bine, exceptand-o pe Adriana. Catolicii aleg sa nu creada adevarul si sa creada ce spune Bc, asta e problema lor nu a noastra.

Am mai avut exemple, o exceptie ca acestea, nu de mult: Noesisaa. Probabil ca mai sunt si altele...

Astazi am avut ocazia sa o vad la TV pe fiica Pr. Dumitru Staniloae, Lidia Staniloae, care spunea ca a observat atentia vesticilor catolici indreptata cu interes spre ortodoxie.

[Adriana3]

În prealabil postat de Miha-anca

Am mai avut exemple, o exceptie ca acestea, nu de mult: Noesisaa. Probabil ca mai sunt si altele...

Astazi am avut ocazia sa o vad la TV pe fiica Pr. Dumitru Staniloae, Lidia Staniloae, care spunea ca a observat atentia vesticilor catolici indreptata cu interes spre ortodoxie.

Bine-nteles ca este indreptata, de ce n-ar fi? Anul acesta, in cadrul miscarii ecumenice au participat la Liturghia Ortodoxa la greci, insa pentru greci a fost putin ciudat sa vada zeci de ochi atintiti asupra lor la orice miscare ca sa vada ce fac si cum procedeaza ei in biserica. Vesticii nu sunt deloc refractari la ceea ce se intampla la alte culte dimpotriva, sunt destui curiosi. Si in general ei accepta tot cea ce este drept (ortodox), nu sunt inchisi ca si ortodocsii...
Cat despre alte exemple, stai linistita Miha draga ca nu ma convertesc la catolici nu de alta dar nu am nevoie. Pot participa cu ei in Biserica cand si cum doresc, nu-i nevoie de convertiri. Oricum, eu sunt pentru unitatea Bisericilor in Hristos asa ca pentru mine, convertirea inter-confesionala nu are absolut nici un sens. De asta ii apreciez pe anglicani pentru ca deocamdata par sa fie singurii care au inteles uniunea in Hristos si ca atare lipsa de sens a convertirilor interconfesionale.