Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.06.2011, 14:33:52
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.239
Implicit

Frate , nu trebuie sa intelegi ca cineva ar vrea sa rida de munca ta ori sa te acuze dar banuiesc ca nu ti-ai propus sa editezi o parte , o fascicula, din proloage ?
Exista toate acestea in proloage si sinaxar , in vietile sfintilor...problema este ca ortodoxul nu prea se indeletniceste cu studiul individual a credintei sale asa cum face catolicul sau si mai bine protestantul.
Ortodoxul este asemenea tiganului : mai mult dupa urecehe, ca de studiu sti cum spune , nu obisnuieste, nu are timp, este obosit de la serviciu si de munca in gospodarie, vrea ceva mai concis si nu in extenso, nu a mai facut asta nici o data, nici prietenii lui nu obisnuiesc, are multe altele de citit zilnic de la serviciu , s.a.m.d. Ortodoxul duce lipsa chiar aici pe forum de birfa , de discutii fara un folos precis si mai putin de studiu si nevoia de lucruri documentate, el voieste sa povesteasca altora cum minca el mamaliga cu brinza la masa-mare si cum il punea aceasta sa se inchine inainte de masa decit sa stie cit mai precis cine este Dumnezeul lui , ce porunci i-a dat sa implineasca si ce inseamna viata curata in duh si adevar !
Unul din lucrurile importante cu care puteai sa atragi atentia cititorului , dupa cum ti-am si propus, era sa folosesti faptul ca acesti sfinti au fost militari , implicatiile si particularitatile acestei trasaturi . Ori dumneata mi-ai raspuns ca nu poti sa descri amanunte de strategie militara aici, ca nu este important. Pai nu despre asta era vorba deoarece in nici o sursa nu se vorbeste despre razboaiele purtate de acesti sfinti, deci nu aveai de unde sa te inspiri, ci de cu totul altceva .
Lucrarea cu tema ,,Sfintii militari in istoriografia ortodoxa " este lucrare de disertatie si de doctorat. Spun asta cu titlu strict informativ .
Dar asa cum am spus , dumneata ai dedus ca ar fi bine sa mai scri o data propoagele ca si cum am fi pe vremea prigoanei comuniste si lumea nu poate face rost de aceste carti .
Sa nu crezi ca am ceva contra nevointei tale , nu, du-ti-o pina la capat dar deocamdata stai de vorba dumneata cu dumneata insuti ca interesul prezentat de intiativa avuta este mic !
Nu desnadajdui si mergi inainte , se va gasi cui sa foloseasca , chiar daca exista si carti despre asa ceva !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .
Reply With Quote
  #2  
Vechi 29.06.2011, 19:11:15
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Aceasta mica compilatie, despre sfintii militari, este realizata de mine. Mi-ar fi placut sa o descopar de-a gata, dar n-a fost sa fie !
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.06.2011, 19:50:58
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.239
Implicit

Citat:
În prealabil postat de IonelS Vezi mesajul
Aceasta mica compilatie, despre sfintii militari, este realizata de mine. Mi-ar fi placut sa o descopar de-a gata, dar n-a fost sa fie !
Compilatie = 1. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal.
2. Lucrare (operă) lipsită de originalitate, conținând idei extrase din diverse surse.
(conform DEX)

Am si precizat in postarea mea care sunt sursele de documentare .
Inteleg frate ca ai dat acest raspuns pt. cei care nu au in obisnuinta zilnica de crestin sa citeasca propoagele.
Altminteri , incercarea de scuze este de prisos !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.06.2011, 22:14:24
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

N-ai inteles. Eu nu ma scuz !
Reply With Quote
  #5  
Vechi 29.06.2011, 22:15:48
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Măritul Voievod a fost numit și cinstit dintotdeauna de către popor drept-credincios, bun, mare și sfânt, pentru faptele sale de milostenie, pentru iscusința cu care a condus țara, pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mânăstiri.
Din anul 1992, Biserica îl pomenește în rândul sfinților pe marele voievod al Moldovei, Ștefan, unul dintre cei mai străluciți conducători ai românilor. Dar cu multe veacuri înainte de canonizarea sa, „sinodul infailibil al poporului“ l-a considerat sfânt, după cum spune cronicarul: „…după moartea lui îi ziceau Sfântul Ștefan-Vodă, nu pentru suflet, că este mâna lui Dumnezeu…, ci pentru lucrurile sale cele vitejești carele nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea nu l-au agiunsu“.
Sihastrul Daniil, mărturia căinței
Cronicarul spune că într-o zi, abătut și mâhnit din pricina pierderii unei lupte, voievodul Ștefan a ajuns la chilia sihastrului Daniil, într-un loc singuratic, în munți. Sihastrul se ruga. I-a spus lui Vodă să aștepte, până va isprăvi ruga. Apoi l-a primit și Vodă s-a „ispovedit“ la dânsul. După ce l-a povățuit și l-a binecuvântat, sihastrul l-a îndemnat să lupte și Vodă a prins curaj și i-a biruit pe dușmani. Acest episod consemnat de cronicar ni-l înfățișează pe Sfântul Ștefan ca pe un voievod smerit și evlavios. Dincolo de omeneștile lui slăbiciuni, Sfântul Ștefan căuta iertarea duhovnicului și împăcarea cu Dumnezeu. Sihastrul Daniil este mărturia căinței voievodului, altfel „om cu păcate“, după spusa cronicarului. Smerenia unui voievod care așteaptă iertare de la un călugăr solitar este, cred, un exemplu rar în istoria capetelor încoronate. De altfel, întreaga lui viață și mai ales nețărmurita iubire față de pământul moldav constituie una din cele mai frumoase pagini din istoria lumii.
Neînfricat apărător al Moldovei
Din acel aprilie 1457, când, la locul numit „Direptate“, Moldova i-a ieșit înainte cu „mitropolit, episcopi, egumeni, boieri și țărani“, până când a pus mâinile pe piept, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare si Sfânt a ars ca o flacără apărând creștinătatea, Moldova și Biserica lui Hristos.
De câte ori, în multele-i războaie, nu s-a pus în stare de jertfă?! Neînfricat, și dânsul, ca altădată împăratul Constantin, Ștefan poruncise să aibă în luptă steaguri creștine, brodate în mănăstiri și sfințite cu puterea rugăciunii. Ele stau mărturie: unul la Vatoped, în Athos, și altul pe pământ românesc.
A luptat până când a fost doborât de o rană primită în luptă. Și lupta aceea a fost dreaptă. El n-a vrut pământul nimănui. El a vrut doar să apere Moldova. Alături de calitatea de neînfricat apărător al Moldovei, trebuie să o amintim și pe aceea de mare ctitor de lăcașuri sfinte.
Mare ctitor de lăcașuri sfinte
Câți domni din istoria lumii se pot mândri cu peste 40 de biserici și mănăstiri ridicate într-o țărișoară jefuită și cotropită în fiecare an. Vorbesc despre marele ctitor mănăstirile sau bisericile de la Putna, Neamț, Suceava, Probota, Bistrița, Huși, Vaslui, Tazlău, Milișăuți, Pătrăuți, Baia, Voroneț, Hârlău, Popăuți, Dobrovăț, Volovăț, Răuseni și atâtea altele. Pe toate le-a înzestrat cu icoane și odoare de mare preț, cu odăjdii și evanghelii ferecate în aur, clopote și moșii, cu o mărinimie greu de egalat. Venea adeseori la hramurile marilor mănăstiri și descăleca de pe calu-i alb, la Neamțu, de Înălțare, sau în atâtea locuri din Țara Moldovei. Trebuie să amintim și de ajutorul pe care Sfântul Voievod l-a dat unor mănăstiri de la Muntele Athos. În primul rând, Mănăstirea Zografu, căreia i-a făcut numeroase danii, fapt ce-l determină pe monahul Isaia din Hilandar să afirme că Mănăstirea Zografu a fost întemeiată de Ștefan cel Mare (deși, în realitate, Ștefan era doar un ctitor adăugător, nu fondator). Pentru multele sale danii, Ștefan cerea viețuitorilor de la Zografu: „să-l scrie la Proscomidie pe el, pe soția sa și pe copii și să-i cânte sâmbătă seara un paraclis și marțea o liturghie și să-l pomenească până va fi în viață, iar după aceea să-i facă în anul întâi pomenirile obișnuite și apoi să-i facă într-o zi din an seara parastas și dimineața Liturghie“.

Dorința de comuniune prin slujbele Bisericii
De asemenea, mănăstirile: „Sf. Pavel“, Vatoped, Grigoriu, Constantimonitu și altele îl consideră mare ctitor. Dincolo de multele sale danii, trebuie remarcată dorința marelui voievod de a fi pomenit la Proscomidie, la Sfânta Liturghie și la Paraclisul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Daniile către bisericile Moldovei arată, pe de o parte, mărinimia ctitorului, iar cererea de a fi pomenit la Proscomidie arată, pe de altă parte, înțelegerea voievodului că Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă, care șterge păcatele oamenilor, prin jertfa cea nesângeroasă a Domnului.
Icoană a sufletului românesc
Au trecut 550 de ani de când slăvitul Ștefan a fost întronizat ca voievod al Moldovei. Trecerea anilor i-a sporit faima. Oriunde mergi în Moldova, vei întâlni zidiri mărețe, mănăstiri, biserici, cetăți, fântâni, poduri. Dar mai ales, vei întâlni la fiecare casă amintirea unui domnitor neînfricat, luptător, ctitor. Și pe buzele pruncilor și ale bătrânilor, numele său se rostește cu bucurie și mândrie: „Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale…“.
„Doamne, numai tu singur știi ce a fost în inima mea“
La sfârșitul vieții, marele domn se pregătea de întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, Căruia îi închinase viața și Căruia îi ceruse iertare pentru păcatele săvârșite ca un om purtător de trup și viețuitor în lume.
Vartolomeu Măzăreanu, într-o lucrare, transcrie ultimele cuvinte ale voievodului: „… Doamne, numai tu singur știi ce a fost în inima mea. Nici eresurile înșelătoare, nici focul vârstei tinerești n-au putut-o sminti, ci am rămas întărit pe piatra care este Însuși Hristos, pe a căruia Cruce de-a pururea îmbrățișată la piept ținând, viața mea am închinat-o, nădejde nesmintită printr-însa la părintele veacurilor având, prin care pe toți vrăjmașii am gonit și am înfrânt..“.
La ziua pomenirii sale, la 2 iulie, cântăm împreună marelui voievod: „… Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte, Ștefane voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească din nevoi și din necazuri“.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 30.06.2011, 09:52:29
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit Sfintii Imparati Constantin (+337) si Elena (+327)

Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.
Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".
Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatu; Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330).
Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.
Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.
Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

Despre imparatul Constantin, care s-a pogorat din cer si a vorbit cu Paisie Pustnicul. Zis-a un oarecare dintre Sfintii Parinti, cei din Schit, ca, i-a spus ava Ioan Colov, zicand: "Am vrut odata, sa merg sa cercetez pe Paisie Sihastrul, fiindca era cu putinta, ca, numai din privirea lui, sa dobandesc dumnezeiescul dar. M-am dus la dansul si, mai inainte de a bate la usa chiliei lui, l-am auzit vorbind inauntru cu un om si, sfiindu-ma a bate, stam afara. Am facut, insa, putin zgomot, pe care auzindu-l, cinstitul Parinte a iesit afara si, vazandu-ma pe mine, bucurandu-se, m-a imbratisat si m-a sarutat, si eu, asemenea, pe dansul, Apoi, intrand impreuna cu dansul in chilie si nevazand inauntru pe nimeni altul, nu ma dumiream si ma intrebam cine sa fi fost, oare, acela ce, putin mai inainte, vorbea impreuna cu Parintele. Si priveam si intr-o parte si intr-alta, sa vad pe cineva. Si el m-a intrebat: "De ce privesti incoace si incolo si nu te dumiresti, ca si cind ai vedea vreun lucru strain ?" Iar eu i-am raspuns: "Cu adevarat, lucru preaslavit vad si, nedumirindu-ma, nu stiu ce sa zic, Ca putin mai inainte am auzit glasul altui om, care impreuna vorbea cu tine si, acum, nu vad pe altcineva; si ce este aceasta nu stiu. Deci, rog pe cuviosia ta, sa-mi aratati aceasta preaslavita taina".
Iar dumnezeiescul parinte mi-a zis: "O, Ioan, taina preaslavita iti va descoperi tie astazi Dumnezeu. Iar eu se cade sa-ti arat dragostea ce o are, spre noi, monahii, bunatatea Lui. Acela, prietene prea ales, pe care l-ai auzit vorbind cu mine, era marele Constantin, intaiul imparat al crestinilor. Ca s-a pogorat din cer, trimis fiind de Dumnezeu, si mi-a zis: "Fericiti sunteti voi, care v-ati invrednicit a avea petrecere monahiceasca, pentru ca, dupa adevar, a voastra este indumnezeita fericire a Mantuitorului." Iar eu i-am zis: Si cine esti tu, Domnul meu, care zici acestea si mult ne fericesti pe noi, monahii ? Si mi-a raspuns: Eu sunt cel zis marele Constantin si m-am pogorat din cer, ca sa-ti arat slava, pe care o dobandesc monahii in ceruri, precum si prietenia si indraznirea ce au catre Hristos. Si te fericesc pe tine, o, Paisie, pentru ca-i indemni pe ei, la aceasta fericita petrecere a pustniciei. Ci, ma prihanesc si ma ocarasc pe mine, ca n-am nimerit o randuiala atat de mare ca aceasta, a monahilor, si nu sufar paguba ce am suferit. Si, iarasi, am zis eu: Pentru ce, o, minunatule, te necajesti pe tine ? Oare n-ai dobandit tu slava cea pururea fiitoare si dumnezeiasca stralucire ? Si mi-a raspuns: Asa este, am dobandit-o, dar nu am aceeasi indraznire ca monahii, nici o cinste intocmai cu a lor. Ci am vazut sufletele unor monahi, care, despartindu-se de trup, zburau ca niste vulturi cu multa indrazneala se suiau la Ceruri. Si ceata cea potrivnica, a dracilor, nu indraznea sa se apropie de ele. Apoi, am vazut ca se deschideau lor usile cerului si intrau inauntru si, aratandu-se Cerescul Imparat, stateau de fata, cu multa indraznire, la Scaunul lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta vrednicie minunandu-ma eu, de voi monahii, va fericesc si ma defaimez pe mine, ca nu m-am invrednicit a lua o indraznire ca aceasta. Ci, o, de as fi lasat, macar la sfarsit, vremelniceasca imparatie si haina imparateasca si coroana si sa ma fi facut sarac si sa fi purtat sac si sa fi primit si alte nevointe ale petrecerii monahicesti!
Iar, eu, iarasi, am zis: Toate bine le zici, o, sfintitule imparat si ne mangai pe noi cu acestea, insa, acestea se cuvin a fi judecatile Dumnezeului noslru, si nu este cu dreptate a zice, altfel, despre dumnezeiasca, dreapta judecata. Ca Dreptul Judecator toate cu dreptate le da; dupa vrednicia fiecaruia si dupa ostenelile fiecaruia ii da si plata. Ca, intr-o privinta, viata ta nu avea ostenelile cele intocmai, nici era asemenea, cu viata monahilor. Ca tu, adica, aveai femeie ajutatoare, pe copiii tai, pe slugile tale si multe feluri de randuieli, de indulciri si de odihne. Iar monahii defaimand toate cele dulci si veselitoare ale acestei vieti, au luat pe Dumnezeu in loc de bunatatile lumii si pe El il au bucurie si bogatie a lor si a face cele bine-placule Lui socotesc ca este desfatare si mare indulcire. Si sunt, cum zice Apostolul, lipsiti, necajiti, rau patimind. Drept aceea, cu neputinta iti este tie, imparatul meu, sa te faci intocmai cu aceia. Deci, in vremea cand ziceam noi acestea, ai venit si tu, fratele meu, Ioan, iar el, indata, s-a suit la ceruri. Acum, dar, invatandu-te, prin aceasta pilda, cate bunatati pricinuiesc durerile pustniciei, intareste pe frati. Acestea auzindu-le eu, Ioan, mari multumiri am dat lui Dumnezeu. Apoi, vorbind impreuna indestul cu dumnezeiescul Paisie, m-am intors la locuinta mea, bucurandu-ma".

Last edited by IonelS; 30.06.2011 at 13:52:52.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 01.07.2011, 13:29:54
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Minunatul acesta, vestitul si marele Mucenic Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat, din tinerete, in dreapta credinta. Ramas fara de tata din copilarie, Sfantul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia in Palestina, fiind cu neamul de acolo si avand acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, prin osteneala, pricepere si destoinicie, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.
Se stie ca, desi era pagan, imparatul Diocletian, pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. Aceasta stare de lucruri a ingaduit crestinilor vrednici, sa urce pana la cele mai inalte slujbe in imparatie. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Istoria crestinitatii sta martora ca, din anul 303 si pana la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfantul imparat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremuratoare incercare si o sangeroasa proba: crestinii au fost siliti sa aleaga, cu pretul vietii lor, intre zeii pagani si Hristos.
Cunoscand, deci, decretul de prigonire impotriva crestinilor, indata Gheorghe s-a infatisat singur inaintea imparatului Diocletian si, inaintea intregii curti imparatesti, a marturisit deschis ca este crestin si ca intelege sa slujeasca in oastea imparatului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceasta marturisire si indemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca sa fie dus in temnita si pus la chinuri, ca sa se lepede de credinta. Si a fost trecut prin toate vamile muceniciei, loviri cu sulita, batai la talpi, lespezi de piatra pe piept, chinul la roata, groapa cu var, incaltaminte cu cuie, bautura otravita, bataia cu vine de bou s.a. Toate acestea si altele asemenea, Sfantul Gheorghe le-a indurat cu barbate stand tare in credinta.
Pentru cei credinciosi, Mucenicii sunt crestini alesi, luminati de Dumnezeu, pentru a duce lupta impotriva paganatatii si a diavolului. Drept aceea, in toiul prigonirilor si in clipele cand sunt pusi la incercarile cele mai sangeroase, Mantuitorul ii lumineaza cu puteri dumnezeiesti, care le ocrotesc trupul impotriva suferintelor.
Deci, cei de fata, vazand chinurile de moarte, prin care trecea Sfantul Gheorghe si ca ramane viu si nevatamat, multi dintre ei s-au lepadat de idoli si au venit la credinta in Hristos, slavind cu un glas pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, in vremea tinerii lui in temnita, Sfantul Gheorghe, atingandu-se de un mort, acesta a inviat. Insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vazand acestea, a marturisit credinta ei in Hristos.
In cele din urma, imparatul a incercat sa-l induplece cu onoruri si cu fagaduinte, dar Sfantul a ales sa ramana pentru totdeauna cu Hristos. In fata acestei marturisiri si, vazand ca toate incercarile lui sunt zadarnice, Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, si Mucenicului si imparatesei Alexandra.
Desi, ostasii i-au scos afara din cetate, dar, pe drum, inainte de a ajunge la locul de taiere, imparateasa, slabind cu trupul, si-a dat duhul. Iar, cand au ajuns la locul hotarat, Sfantul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu caldura, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugandu-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat, in ziua de 23 aprilie, pazind pana la capat credinta fara prihana si luand cununa cea nevestejita din mana lui Hristos, Domnul sau.
Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat, si se bucura, Sfantul Gheorghe, la poporul nostru. In satele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara. Al treilea brat al Dunarii, in Delta, se cheama, Bratul Sfantului Gheorghe. Se stie, apoi, ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost Sfantul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului, doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si ca o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurului vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului. O dovada este si rugaciunea lui Stefan cel Mare, scrisa pe steagul sau: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale". Dumnezeului nostru slava, in veci! Amin.
De curand din "Evenimentul Zilei" (4 februarie 2004) si, mai apoi, din revista crestina "Lumea credintei" (numarul pe martie 2004) aflam un lucru extraordinar, uluitor: Capul Sfantului Gheorghe, protectorul bisericii noastre, se afla ascuns in Romania!! Pentru credinciosii nostri care n-au aflat inca, sau care n-au avut acces la cele doua texte amintite (ambele semnate de Florian Bichir, un jurnalist ortodox cu bun condei), vom sintetiza cele pomenite acolo.
Disparute acum 600 de ani in urma invaziei otomane in Balcani, moastele au fost aduse in secret in Banatul romanesc; Capul Sfantului Gheorghe, protectorul Angliei si al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfant, este pastrat la manastirea din Birda, judetul Timis (.). Despre moastele Sfantului Gheorghe. istoria mentioneaza ca o mica, infima parte din trupul Mucenicului se afla intr-o biserica din Atena, iar Vaticanul sustine ca poseda si el o bucatica. Capul sfantului a disparut insa fara urma, el fiind localizat in secolul XII-lea in Kosovo, iar de aici in Karlovat, "Athosul sarbesc". De aici a disparut si i s-a pierdut urma pentru aproape 600 de ani.
"Evenimentul zilei" a descoperit capul Sfantului Gheorghe si va prezinta senzationala poveste a ramasitelor pamantesti ale Marelui Mucenic, pastrate intr-un colt din Romania. Dupa tragedia sarba de la Campia Mierlei, pentru a evita capturarea moastelor de catre turci, despotii si calugarii sarbi au adus capul Sfantului Gheorghe pe pamant romanesc. Moastele, lanturile cu care se presupune ca a fost incatusat si icoana facatoare de minuni din tronul Maicii Domnului au fost aduse in biserica Manastirii "Sfantul Gheorghe" din Birda.
Pentru a fi ferite de ochii lumii, pastorii manastirii au pastrat un secret absolut asupra moastelor. De secole, capul Sfantului Gheorghe se afla in biserica Manastirii "Sfantul Gheorghe" sau Manastirea Despotului Brancovici asa cum mai este ea numita, din satul Birda (comuna Gataia, judetul Timis).
De la un specialist in istoria religiilor am primit o informatie care nu parea verosimila. In judetul Timis se gaseste capul Sfantului Gheorghe. Manastirea "Sfantul Gheorghe" care il adaposteste este una din cele cinci manastiri ortodoxe sarbesti de pe teritoriul Romaniei. Nicaieri in toata istoriografia bisericeasca, in miile de carti despre ortodoxie, nu este mentionat acest fapt senzational.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
sfinti catolici nutucutu Biserica Romano-Catolica 309 20.12.2021 13:04:51
Sfinti cu moaste Seraphim7 Moaste 4 04.11.2011 19:22:06
sfinti...chinezi? mariamary Moaste 3 03.03.2010 13:23:00
Doamne iarta militari BogdanBogdan Generalitati 18 22.03.2008 20:29:18
Portrete de sfinti/Sfinti si sfintenie alecsandru Biserica Romano-Catolica 18 20.04.2007 19:46:05