Credinta

[Adriana3]

În prealabil postat de Guru inc.

cred ca te faci ca nu intelegi... ai uitat de sentimentul de vinovatie... de lupta pe care un crestin trebuie sa o dea cu 'pornirile sale pacatoase' ... vad ca si la tine e o delasare.. 'lasi totul pe seama sortii' sau 'pui toate in carca la Dumnezeu'... atribui solutia problemelor tale unor factori exteriori tie.. acest lucru e wrong din punct de vedere psihologic.. degeaba ai ajuns la un master de medicina in Franta sau la un doctorat, astea nu sunt realizari mari... pacat ca am ajuns sa celebram mediocritatea... relizarile mari sunt contributiile mari in aceasta lume... realizari mari au geniile... ai noroc in Franta ca esti sub tutela cuiva (parinti, rude, prieteni) ca altfel nu ai mai dormi tu asa de linistita noaptea cand ai avea probleme sau lucrurile te depasesc.


am fost si eu ateu.acum nu sunt ateu.

.

Te inseli, in Franta nu sunt sub tutela nimanui, ci singura m-am dus si singura m-am descurcat. Am plecat de acasa la varsta de 18 ani ca sa studiez Medicina si toata facultatea am avut bursa de studii, si parintii intr-adevar, pe timpul studiilor mi-au dat ceva bani sa platesc caminul si mancarea la cantina, restul plateam din bursa mea. Asta pana am terminat facultatea, adica la 24 ani. Dupa care a incetat ajutorul lor si m-am descurcat de una singura, inclusiv printre straini. Nici un parinte sau ruda din familie nu a venit cu mine in Franta sa ma ajute cu ceva, insa prin mila lui Dumnezeu m-am descurcat intotdeauna. Am ajuns in Franta fara sa am idee unde o sa locuiesc, fara sa vorbesc limba, fara sa cunosc sistemul si multe altele, si fara nici o persoana umana care sa aiba grija de mine si sa ma indrume, insa Dumnezeu m-a ajutat prin persoanele pe care mi le-a trimis apoi in cale, fiecare la momentul oportun, si m-a ajutat si sa invat limba in timp record, pentru ca a trebuit sa muncesc de chiar a doua zi de la venirea mea in Franta. Fara ajutorul Lui nu as fi avut cum sa reusesc. Am lasat intr-adevar totul in grija lui Dumnezeu si am venit. Tu o numesti delasare, eu o numesc credinta si curaj, si uite ca s-a facut dupa credinta mea, exact asa cum a zis Domnul. Cel care s-a stresat enorm pentru mine si nu a mai dormit bine noaptea o perioada a fost exact tatal meu ateu, care vazand ca am demisionat de la serviciul pe care il aveam in tara pentru a pleca in necunoscut, nu putea intelege si accepta o astfel de atitudine. Slava Domnului ca am fost o fata suficient de rebela care nu a acceptat niciodata autoritatea paterna pentru ca altfel nu as fi realizat nimic din toate acestea.

Cat despre genii, sa inteleg ca tu nu ai ajuns geniu din cauza ca ai devenit crestin? Iar a fi medic si a te zbate prin forte proprii sa ajungi in Franta, sa faci o specialitate, apoi sa faci un master si apoi sa ai sanse si la un doctorat este mediocritate? In cazul asta te invit sa ma ajungi din urma si apoi mai vorbim. Si te anunt ca nu sunt singurele studii pe care le am, ci am si in stiinte exacte. Dar sa te vad intai egaland aceasta mediocritate si apoi mai vorbim si de altele.
Iar pana una alta, nu am auzit ca geniile acestei lumi sa fi fost toate atee, ci dimpotriva...

Cat despre lupta impotriva pornirilor pacatoase nu prea am de zis ceva negativ ci dimpotriva, din fire nu imi place sa fac cele rele asa ca ma linisteste evitarea lor.

[Guru inc.]

În prealabil postat de Adriana3

Te inseli, in Franta nu sunt sub tutela nimanui, ci singura m-am dus si singura m-am descurcat. Am plecat de acasa la varsta de 18 ani ca sa studiez Medicina si toata facultatea am avut bursa de studii, si parintii intr-adevar, pe timpul studiilor mi-au dat ceva bani sa platesc caminul si mancarea la cantina, restul plateam din bursa mea. Asta pana am terminat facultatea, adica la 24 ani. Dupa care a incetat ajutorul lor si m-am descurcat de una singura, inclusiv printre straini. Nici un parinte sau ruda din familie nu a venit cu mine in Franta sa ma ajute cu ceva, insa prin mila lui Dumnezeu m-am descurcat intotdeauna. Am ajuns in Franta fara sa am idee unde o sa locuiesc, fara sa vorbesc limba, fara sa cunosc sistemul si multe altele, si fara nici o persoana umana care sa aiba grija de mine si sa ma indrume, insa Dumnezeu m-a ajutat prin persoanele pe care mi le-a trimis apoi in cale, fiecare la momentul oportun, si m-a ajutat si sa invat limba in timp record, pentru ca a trebuit sa muncesc de chiar a doua zi de la venirea mea in Franta. Fara ajutorul Lui nu as fi avut cum sa reusesc. Am lasat intr-adevar totul in grija lui Dumnezeu si am venit. Tu o numesti delasare, eu o numesc credinta si curaj, si uite ca s-a facut dupa credinta mea, exact asa cum a zis Domnul. Cel care s-a stresat enorm pentru mine si nu a mai dormit bine noaptea o perioada a fost exact tatal meu ateu, care vazand ca am demisionat de la serviciul pe care il aveam in tara pentru a pleca in necunoscut, nu putea intelege si accepta o astfel de atitudine. Slava Domnului ca am fost o fata suficient de rebela care nu a acceptat niciodata autoritatea paterna pentru ca altfel nu as fi realizat nimic din toate acestea.

Cat despre genii, sa inteleg ca tu nu ai ajuns geniu din cauza ca ai devenit crestin? Iar a fi medic si a te zbate prin forte proprii sa ajungi in Franta, sa faci o specialitate, apoi sa faci un master si apoi sa ai sanse si la un doctorat este mediocritate? In cazul asta te invit sa ma ajungi din urma si apoi mai vorbim. Si te anunt ca nu sunt singurele studii pe care le am, ci am si in stiinte exacte. Dar sa te vad intai egaland aceasta mediocritate si apoi mai vorbim si de altele.
Iar pana una alta, nu am auzit ca geniile acestei lumi sa fi fost toate atee, ci dimpotriva...

Cat despre lupta impotriva pornirilor pacatoase nu prea am de zis ceva negativ ci dimpotriva, din fire nu imi place sa fac cele rele asa ca ma linisteste evitarea lor.

nu cred ca urmaresti firul discutiei pe sinceritate... simt o falsa apreciere in ceea ce scrii... degeaba discut cu tine... cred ca esti o introvertita..

[Adriana3]

În prealabil postat de Guru inc.

nu cred ca urmaresti firul discutiei pe sinceritate... simt o falsa apreciere in ceea ce scrii... degeaba discut cu tine... cred ca esti o introvertita..

Fals? Si unde ar fi falsitatea, in faptul ca exista si oameni care se simt bine cand evita raul? :) Eh, mintea pervertita nu poate crede niciodata ca nu toti sunt la fel de pervertiti. Stii, cand un barbat sau o femeie imi zic ca nu exista femeie sau barbat care sa nu insele, stiu imediat ca respectivul a inselat la viata lui sau a considerat inselarea ca o optiune valabila pentru el si ca atare este convins ca toti ceialti sunt ca el iar daca ceilalti nu o recunosc inseamna ca sunt falsi, ipocriti. Insa sunt oameni care nu inseala si nu admit inselarea ca optiune pentru viata lor in nici un caz. De aceea zicala "Cine zice ala este" are un mare sambure de adevar...
Insa sunt convinsa ca orice minte pervertita, oricat ar fi de pervertita, se poate schimba, insa cu ajutorul lui Dumnezeu care a zis: "Fara Mine voi nu puteti nimic". Si intr-adevar, oamenii care scapa cu adevarat de mari patimi, o fac atunci cand au o motivatie extrem de puternica si aceasta motivatie o gasesc deseori in credinta. Si in loc sa se simta limitati asa cum ai scris tu, ei se simt dimpotriva, eliberati...

[Mihai36]

Eu cred ca situatia deriva din sablonizarea a ceea ce pare a fi crestinism , cumva sa iau unele informatii si se incerca aplicarea lor oarba ca pe o reteta de la care avem pretentia sa functioneze, m-i s-a intimplat si mie si este f dureros mai ales prin rezultatele opuse asteptarilor..
Lucrurile nu sint intotdeauna asa de simple , simple devin abia cind mai avansam in profunzimea caracterului si in intelegerea unor lucruri in legatura cu care ne incapatinam sa nu le acceptam. Uneori e simplu apoi devine complicat o lunga perioada cu multe valuri in care pare ca e mai bine si chiar e dupa care iar in reprize la forjat si abia intr-un tirziu -cind ai inteles si asimilat ceea ce trebuia de fapt -se revine la o stare de echilibru.
iar daca inainte nu trecusei prin aceste greutati era doar pentru faptul ca inca nu erai pregatit sa le faci nici fata nici sa intelegi ceea ce trebuie inteles si invatat (nu doar teoretic ci si practic prin traire).
Asa incit trebuie o cunoastere de sine din proprie experienta cit si teoretica si o intelegere despre cum merg lucrurile in realitate.
Nu poti da vina pe parinti ca te lasa nemincat doar pentru faptul ca tu nu vrei sa maninci repetind mereu ca farfuria e goala fara sa o privesti macar.
E timpul pentru o maturizate si o schimbare mai profunda si nu doar o aparenta sinceritate a egoului care vrea sa aibe doar el ultimul cuvint si toata dreptatea, cu pretentii si preconceptii..esti sincer doar cind spui ca iti e foame si incepi sa urli si mai tare dar asta nu va rezolva problema ,
Daca o solutie nu a mers cauta alta si tot asa pina lucrurile incep sa se lege - fara sa te mai uiti in urma ci doar inainte la toate solutiile posibile .

Mohammed a fost intrebat: care este cea mai usoara pedeapsa in iad?
iar El a raspuns: "Cea mai usoara este cind esti legat cu bretele de talpi care te fac sa iti fiarba capul si sa crezi ca ai cea mai grea pedeapsa."

iar referitor la aspectul abandon si asumare ele trebuiesc echilibrate , daca exista o extrema trebuie lucrat cu cealalta -cind e cald te racoresti cind e frig te incalzesti- asa si aici daca cineva este lenes si letargic ii spui ca doar de el depinde ca sa inceapa sa manifeste acele calitati iar daca intrece masura si crede ca daca el nu intervine pica universul ii spui ca in realitate el nu face nimic si ca oricum lucrurile se fac prin el dintro ratiune superioara si mult mai bine daca vede lucrurile cu detasare - abandonul rezultatului oricare ar fi el.
Acestea doua extreme tin de yin si yang insa adevarul absolut este la mijloc, intotdeuna este la mijloc. detasarea -prin a te lasa in voia Domnului care este prezent si in interior -este a treia cale, calea inteleptului.
Actionezi fiind martor detasat al propriilor fapte, neimplicat.

[Adriana3]

În prealabil postat de Mihai36

Eu cred ca situatia deriva din sablonizarea a ceea ce pare a fi crestinism , cumva sa iau unele informatii si se incerca aplicarea lor oarba ca pe o reteta de la care avem pretentia sa functioneze, m-i s-a intimplat si mie si este f dureros mai ales prin rezultatele opuse asteptarilor..
Lucrurile nu sint intotdeauna asa de simple , simple devin abia cind mai avansam in profunzimea caracterului si in intelegerea unor lucruri in legatura cu care ne incapatinam sa nu le acceptam. Uneori e simplu apoi devine complicat o lunga perioada cu multe valuri in care pare ca e mai bine si chiar e dupa care iar in reprize la forjat si abia intr-un tirziu -cind ai inteles si asimilat ceea ce trebuia de fapt -se revine la o stare de echilibru.
iar daca inainte nu trecusei prin aceste greutati era doar pentru faptul ca inca nu erai pregatit sa le faci nici fata nici sa intelegi ceea ce trebuie inteles si invatat (nu doar teoretic ci si practic prin traire).
Asa incit trebuie o cunoastere de sine din proprie experienta cit si teoretica si o intelegere despre cum merg lucrurile in realitate.
Nu poti da vina pe parinti ca te lasa nemincat doar pentru faptul ca tu nu vrei sa maninci repetind mereu ca farfuria e goala fara sa o privesti macar.
E timpul pentru o maturizate si o schimbare mai profunda si nu doar o aparenta sinceritate a egoului care vrea sa aibe doar el ultimul cuvint si toata dreptatea, cu pretentii si preconceptii..esti sincer doar cind spui ca iti e foame si incepi sa urli si mai tare dar asta nu va rezolva problema ,
Daca o solutie nu a mers cauta alta si tot asa pina lucrurile incep sa se lege - fara sa te mai uiti in urma ci doar inainte la toate solutiile posibile .

Mohammed a fost intrebat: care este cea mai usoara pedeapsa in iad?
iar El a raspuns: "Cea mai usoara este cind esti legat cu bretele de talpi care te fac sa iti fiarba capul si sa crezi ca ai cea mai grea pedeapsa."

iar referitor la aspectul abandon si asumare ele trebuiesc echilibrate , daca exista o extrema trebuie lucrat cu cealalta -cind e cald te racoresti cind e frig te incalzesti- asa si aici daca cineva este lenes si letargic ii spui ca doar de el depinde ca sa inceapa sa manifeste acele calitati iar daca intrece masura si crede ca daca el nu intervine pica universul ii spui ca in realitate el nu face nimic si ca oricum lucrurile se fac prin el dintro ratiune superioara si mult mai bine daca vede lucrurile cu detasare - abandonul rezultatului oricare ar fi el.
Acestea doua extreme tin de yin si yang insa adevarul absolut este la mijloc, intotdeuna este la mijloc. detasarea -prin a te lasa in voia Domnului care este prezent si in interior -este a treia cale, calea inteleptului.
Actionezi fiind martor detasat al propriilor fapte, neimplicat.

Perfect deacord Mihai. Ultima fraza scrisa contine exact ceea ce am trait pe propria piele "Actionezi fiind martor detasat al propriilor fapte, neimplicat". De aceea, de multe ori imi zic ca rezultatele obtinute pana acum nu prea sunt ale mele ci ale lui Dumnezeu care a lucrat prin mine, eu fiind mai mult un martor la cele infaptuite de El prin actiunile mele proprii.